Cum am ajuns analfabeți funcționali

Pe cât de ilogice devin formularele pe care trebuie să le completăm în diverse ocazii, pe atât de stupizi devenim și noi. Sau poate că e viceversa și trăim de fapt o dictatură a proștilor care ne conduc?

La bancă

Am fost ieri la bancă încărcată de euroi, ca să achit în avans o parte din credit. Lăsând la o parte tristețea inerentă unei asemenea acțiuni (să dai 2000 de euro de bunăvoie la bancă nu e lucru ușor) a trebuit să completez și o cerere în chineză, ca să rog banca să-mi ia banii. Chineza rezida în niște formulări tehnice suficient de abstracte încât să mă facă s-o întreb pe duduia de la ghișeu „aici ce vrea să spună poetul?”. Fiind vorba de o cerere de rambursare anticipată mi s-ar fi părut logic să conțină fraza simplă că eu, subsemnata, dau la bancă suma x, și că solicit să mi se recalculeze perioada de rambursare și dobânda aferente, or nu era așa, dar nici nu știu să vă reproduc exact formulările de acolo, fiind în chineză, cum spuneam.

Cred că formularele astea de la bănci sunt făcute de aceeași minte creață care a elaborat și formularele ANAF pe care trebuie să le completăm la sfârșit de an, cu venitul global. Mă întreb dacă știe cineva – în afară de contabili – cum se completează alea. N-am reușit niciodată să le înțeleg, și probabil că voi muri înainte de a reuși s-o fac. De ani de zile nu fac decât să trec cifrele brute din adeverințele mele de venit și să-i las pe funcționarii ANAF să-și facă de cap cu ele până nu mai pot.

Revenind la bancă și la cererea aia de rambursare, după ce am semnat-o și am lăsat-o acolo (împreună cu bănișorii adunați cu sudoarea frunții) mi-a trecut prin cap că dacă sub un pretext banal banca vrea să mă facă să semnez o hârtie din care rezultă că indiferent ce costuri suplimentare ar vrea ea să-mi mai pună în cârcă, eu sunt de acord, doar pentru a beneficia de privilegiul de a-i da banii înapoi mai devreme decât era prevăzut? Nu ar fi prima dată când abuzează de mine, dar să nu anticipez, poate că nu e așa, voi vedea luna viitoare, că abia atunci primesc noul scadențar, ca să mă asigur că nu mi-au mai pus ceva în cârcă doar pentru că pot.

La poștă

Tot ieri, dar la poștă, am asistat la o altă discuție din aceeași categorie: funcționara poștei se certa cu un client pe motiv că el nu scrisese pe formularele alea exact așa cum îi indicase ea, ci nu cum crezuse el de cuviință.

– Că nu ne jucăm aicea, domnule, eu v-am zis să scrieți xx lei și yy bani, și dumneavoastră ați scris xx,yy lei, și v-am spus că nu e bine, acum trebuie să refaceți formularul…

– Am stat jumătate de oră la coadă și mă întoarceți înapoi acum pentru un rahat, e absurd! zice clientul.

– O fi rahat pentru dumneavoastră, pentru mine e ceva serios!

În fine, nervos omul s-a retras într-o parte ca să completeze din nou formularul în lumina indicățiilor de la ghișeu. Îl auzeam făcând mărunt din gură în timp ce și eu mă străduiam să nu greșesc propriile formulare, respectiv patru hârtii tip pentru a trimite un singur plic cu valoare și cu confirmare de primire. Ceva deosebit.

La școală

Pe vremea când am făcut eu școala generală îmi amintesc că aveam ore de dictare în care învățam exact asta, să concepem cereri de diverse feluri. E drept că era vremea când cererea începea cu „tovarășe director, …” dar tot am rămas cu ceva de atunci. Și anume logica elaborării unei cereri care conține: cine ești, ce ți s-a întâmplat și ce vrei de la ăla căruia îi adresezi cererea. Nu știu dacă se mai face acum asta la școală, dar cu siguranță că ar trebui. Oamenii ar trebui să priceapă că nu vor primi nimic dacă nu reușesc să-și facă interlocutorul să înțeleagă ce cer.

E o constatare pe care am făcut-o de ceva vreme: pe cât de ilogice devin formularele pe care trebuie să le completăm în diverse ocazii, pe atât de stupizi devenim și noi. Sau poate că e viceversa și trăim de fapt o dictatură a proștilor care ne concep aceste formulare. Cert e că apar tot mai mulți oameni care nu au cele mai elementare cunoștințe despre cum să scrii o petiție, o cerere, din care să reiasă clar ce vor. Și nu vorbesc despre ăia de la care nu ai vreo pretenție, ci despre oameni cu acces la informații și, în ultima vreme, chiar la Internet. Sunt pline forumurile de minți luminate.

De-a lungul anilor mi-au trecut prin mână tot felul de cazuri, de la tineri aspiranți de jurnalism care habar n-aveau ce vor să spună cu textele lor, până la scrisori de la cititori în care nu era deloc clar ce vor oamenii ăia. Acum, lucrând cu niște organizații neguvernamentale, observ o înmulțire a cazurilor de oameni care nu numai că nu știu să-și povestească pățaniile, dar n-au nici cea mai vagă idee despre cui ar trebui să se adreseze cu ele. De exemplu cer aiurea de la un ONG să facă anchete care sunt de competența poliției. Am întâlnit cazuri de absolvenți de facultate care nu erau în stare să scrie logic o contestație a unei amenzi de poliție, dar se grăbeau să facă mișto de „cap de cretă”. Nu mai vorbesc de greșelile gramaticale.

Toate pornesc din același punct: de la educația primară. Am devenit o națiune de analfabeți funcționali (conform dex asta înseamnă că știi să recunoști literele sau să le scrii, dar nu pricepi sensul cuvintelor), dar cu studii superioare. Avem oameni care nu știu să gândească cu capul lor, nu știu să se exprime, deși și-au tapetat pereții de diplome, avem instituții care nu știu să comunice, legi alambicate gândite de niște minți așijderea, și o birocrație care îi îngroapă și pe ăia care mai deslușesc câte ceva.

Cred că dincolo de aplicarea imediată asupra propriei persoane, analfabetismul ăsta se reflectă mai grav în incapacitatea societății de a se coagula în niște mișcări coerente de protest. Când indivizii nu știu ce vor, mulțimile sunt ușor de manipulat. Dacă urmărim protestele din ultima vreme din România nu găsim în ele o logică a revendicărilor, în afară de: jos cu ăla, nu vrem aia și ailaltă. Ceva concret, niște revendicări pe puncte nu am văzut. Poate pentru că și liderii suferă de același analfabetism funcțional. Hai să facem un exercițiu și să ne gândim ce discurs public ne-a cucerit în ultimii ani, care lider politic a reușit să ne capteze atenția și să ne câștige cu programul lui? Se revolta CTP ieri că dacă „răcnetele de Oprescu” ajunge președinte el se retrage din jurnalismul politic. Dar dacă suntem toți niște „răcneți anacoluți”? Dacă înțelepciunea întregului popor unită nu poate să dea naștere decât unui astfel de lider?

Postarea asta nu are niciun mesaj, e doar o constatare care mă urmărește de ceva vreme…

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

19 comentarii la “Cum am ajuns analfabeți funcționali” Subscribe

  1. ady 14/02/2014 at 12:12 #

    arakelian, dc de mine zici, nu mai lucrez cu publicul de 6 ani,dar cei aproape 3de experienta d-asta au lasat urme de nesters.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara