S -a întâmplat în ultima vreme să aud tot felul de povești de la prietene aflate în relații/căsnicii de lungă durată, care s-au îndrăgostit și totul a luat-o razna în viața lor. Fie că mariajul lor mergea bine înainte, fie că existau deja niște semne că ceva lipsea, niciuna nu și-a dat seama cu adevărat că stă pe un butoi cu pulbere decât când altul le-a aprins fitilul. Iar rezultatul e destul de dulce-amar. Plâng după dulcele confort al unei relații vechi, în care se simțeau ocrotite, „căpătuite”, dar ce bine e și când corpul ți-e din nou biciuit de oxitocină.
Nu vă spun desigur o noutate cu asta. Femeia simte nevoia să i se spună, să i se arate că e dorită, frumoasă, sexy (chiar și când – sau mai ales când – este într-o relație de lungă durată), iar bărbatul simte nevoia să cucerească. Rezultatul face imposibilă monogamia, sau cel puțin pe asta setată de societate și biserică, „până la moarte”. Un articol interesant pe care l-am citit recent pune o întrebare care conține și un răspuns pe măsură: Dar dacă scopul iubirii nu este să ne bage într-o relație, ci să ne scoată din ea?
Privind în urmă, la trecutele mele relații, aș putea să spun că da, cu mici excepții, iubirea este motivul pentru care ieși dintr-o relație. Aia în care nu mai simți că există ce v-a unit prima dată. Nu înseamnă că și intri automat în alta, că poate din iubirea aia nouă nu se naște decât un foc de paie, dar e suficient ca să te facă să te întrebi: oare merită să rămân în relația asta în care sufletul mi-e amorțit de ani de zile? În care tot ce facem este o rutină productivă pentru societate – copil, casă, credit, job – dar lent otrăvitoare pentru spirit? Norocoși cei care reușesc să găsească o rezolvare satisfăcătoare pentru dilema asta, pe care iată, omenirea, știința nu reușesc s-o tranșeze nici după atâtea mii de ani.
O discuție cu un vechi prieten, căsătorit de peste 40 de ani, dar care a gustat și el la vremea lui din fructele de pe gardul vecin, ne-a amuzat pe amândoi cu următoarea concluzie pusă de el: adevărul e că ai dreptate să nu pui accent pe căsătoria până la moarte. Pentru femei nu e deloc un avantaj, că voi sunteți mai longevive ca noi și la bătrânețe nu ați avea niciun sprijin, tot singure ați fi. Tot pentru bărbați e bună căsătoria.
Acestea fiind spuse, vă las să savurați „sărbătorile iubirii”, care încep cu asta de azi, și vă doresc să iubiți. Indiferent ce va aduce asta în viețile voastre, cu siguranță că vă va face să vă simțiți bine, măcar și pentru scurtă durată 🙂
***
Și pentru că zilele trecute am primit următorul email de la un cititor, nu fac decât să dau mai departe ce m-a rugat el:
Numele meu este Valentin Mandric, compozitor si pianist. Am realizat coloane sonore pentru filme romanesti, am avut statutul de pianist-actor in filmul de succes ‘Buna ce faci?’, am avut colaborari in cadrul studioului meu de inregistrari \”Prosonic\” cu artisti consacrati ai muzicii usoare romanesti, precum: Marcel Pavel, Florin Chilian, Monica Anghel, Adrian Enache, Proconsul, Tudor Giurgiu, Radu Penescu etc. In acelasi timp m-am implicat cu pasiune si seriozitate in alte proiecte cultural-artistice. Un moment important al carierei sunt cei 4 ani pe care i-am petrecut in Japonia, desfasurind activitati de aranjor, compozitor, pianist, lider de grup, coproducator de spectacole.
Pentru ca mai sunt doar cateva zile pana la Valentine\’s Day, imi permit sa va atasez spre auditie o piesa care celebreaza iubirea, conceputa dintr-o perspectiva personala dar cu o abordare ce se inscrie in tendintele actuale.
Posturile de radio precum si cele de televiziune nu au fost deloc interesate, pe motiv ca piesele sunt ‘fara voce’.
Imi este greu sa cred ca oamenii nu ar fi receptivi daca ar fi ‘lasati’ sa ascutle si altceva, sa-si aleaga valorile, motiv pentru care apelez la cultura, deschiderea si bunavointa dumneavoastra.
De Valentine’s Day sarbatorim iubirea, si cred ca aceasta piesa poate deveni un mesaj universal deoarece sunt depasite barierele lingvistice, culturale, rasiale , ramane doar ideea de iubire.
Daca doriti sa incurajati acest gen muzical pe pagina dumneavoastra, v-as ramane recunoscator.
Va multumesc si sper ca piesa Surprise sa va faca ziua mai frumoasa.
Valentin Mandric
Citat aproximativ după un scriitor (român):
„Dacă aș ști că ești în stare de un sentiment etern, FIE ȘI URĂ, te-aș adora precum un zeu !”
Ați auzit de Leonida Neamțu ?
Nu e mare, nu e profund, nu e portughez sau latino-american. E doar un basarabean aciuat prin Cluj (Napoca – mama lui Piki-Poka). Sensibil mai ”disident” și mai ”precoce” decît motanul Arpagic.
multumim Valentin
De obicei evit yu-toabele, chestii mult prea „trendy” pentru mine, am pus si un plugin sa ma fereasca de pacate napustite fara a fi cerute. De data aceasta am cedat de buna voie ispitei si… nu mi-a parut rau la urechi 🙂
Cu multumiri! Oxitocina cu polonicu’ si „happy” de toate cele!
Eu cred ca dragostea este in primul rand despre a da, nu despre a primi. Si a te si bucura daca primesti, firesc, dar despre a trai intai si intai iubirea daruind. Mai mult, iubirea nu “se intampla”. Este o alegere constienta si asumata care tine de capacitatea cuiva de a iubi. Exista libertate totala in iubire, tocmai pentru ca este aleasa si constienta. O relatie nu “moare” de la sine, pentru ca su trecut 3 sau 5 ani. Ea moare cand nu o alimentezi, moare cand baza ei initiala a fost atractie fizica si nimic pe langa nu s-a mai construit. Moare cand evidenta lipsei de iubire ajunge sa bubuie si protagonistii aleg sa nu se mai prefaca. Cand fiecare ii cere celuilalt sa se ajusteze dupa nevoile sale si sa fie intr-un fel in care nu este… Fiecare dintre noi nu poate fi decat ce este. Daca incearca altceva, se va trada cumva. In asta consta si frumusetea vietii – ca nu esti lasat sa te sabotezi la nesfarsit. Din pacate, atunci cand nu mai crezi (in dragoste, in cazul de fata), totul este pierdut.
Valentin Mandric: superba muzica, felicitari, ar merge si o voce peste pentru a o afce “comerciala” sau a o pune in valoare – o voce de calitate.