Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

M -am plictisit să aud în ultima vreme cum că rolul și rostul religiei în școală este acela de a le da elevilor o educație morală, pe care altfel nu ar avea de unde s-o primească. Într-un stat laic se apelează, chipurile, la morala creștină ca ultim resort pentru a mai salva ceva din fibra națională, pervertită de comunism și aruncată direct în ghearele decadenței seculare. Mi se pare că ne furăm singuri căciula, cel puțin câtă vreme ne încăpățânăm să ne ascundem în „fă ce spune popa, nu ce face el”. Ne facem că nu vedem corupția și setea de bani a bisericii (în rând cu lumea, de altfel), preferând să considerăm orele de îndoctrinare confesională așa zise oaze de moralitate care, vezi doamne, ne vor mântui tânăra generație și prin ea societatea, atunci când va să vină vremea lor. În realitate adăugăm încă o materie revolută, care nu are nicio legătură cu viața reală a elevilor, într-o curriculă și așa stufoasă și neadaptată nevoilor societății.

M-am gândit în ultimele zile cum anume s-au sedimentat în mine noțiunile astea pe care le însumează morala, deși nu am beneficiat de cei 12 ani de religie în școala generală și la liceu, cum se întâmplă de la 89 încoace. Eu m-am născut în anii care au urmat decretului prin care Ceaușescu interzicea avorturile. Nu din cauza asta. Mama se străduia de ani de zile să aibă un copil, deci nu am fost un accident. Totuși nu asta contează, remarcam doar că m-am născut, paradoxal, într-o societate dominată de ateism, dar controlată demografic printr-un resort mai degrabă religios. Ciudat cum se întâlnesc în puncte neașteptate dictaturile și religia.

Educația a început de acasă. În primii ani am stat mai mult la țară la mamaia maternă, undeva în județul Buzău, unde biserica ortodoxă se simțea bine mersi, nu era deloc prigonită de sistemul comunist. Am fost împărtășită, trecută pe sub masă, spovedită și tot tacâmul de ritualuri religioase pe care nici nu le-am înțeles, nici nu s-a străduit cineva să mi le explice. Le-am acceptat așa cum mamaie, femeie de 60 de ani la vremea respectivă, le acceptase și ea tot ca pe un dat, din strămoși. Nu m-au stresat, dar nici nu mi-au produs vreo revelație. Cine spune azi că un copil de vârsta grădiniței sau chiar în primele clase primare pricepe ceva de la orele de religie minte cu nerușinare. La anii ăia iei tot ce-ți pune familia pe tavă sau profesorii, cu titlul de „așa trebuie să fie”.

Dacă e să rememorez ceva care m-a marcat ar fi o dimineață din primii ani de viață, când dormeam în patul din bucătăria de iarnă a bunicii și am fost trezită destul de brutal de o babă care mă stropea cu niște apă și incanta ceva neinteligibil. Era vremea când făceam pipi în pat, pentru că probabil mi-era lene să mă trezesc, să o trezesc și pe mamaie ca să mă ducă până în fundul curții la WC. Dar la țară nu exista noțiunea asta – lene să te duci la budă – , așa că mamaie adusese o babă din sat să-mi descânte de sperietură, ca să nu mai fac pipi în pat. Nu mai știu exact dacă am mai făcut sau nu după asta, dar momentul mi-a rămas și acum în minte, ca o chestie care m-a speriat mai tare decât orice altă sperietură precedentă care să zicem că mi-ar fi dat scăpările nocturne.

Îmi mai amintesc de nenumăratele colive pe care mamaie le făcea cu diverse ocazii, că mergeam cu ea la biserică și țineam de paner, îmi amintesc liota de puradei semidezbrăcați și mai mereu murdari, care se înghesuiau la finalul slujbei ca să primească colivă, mere sau colaci. Nu-mi amintesc nimic din bolboroselile preoților, pentru că niciodată nu înțelegeam ce zic, și nici mamaie nu-mi traducea vreodată ceva din „predica” popii. Sunt tentată să cred că nici ea sau celelalte babe din sat nu pricepeau mare lucru din ce zicea popa. Tipul putea foarte bine să facă incantații în altă limbă, că ele tot știau să răspundă cu cruci multe și dese la anumite momente cheie din slujbă.

Asta se petrecea la țară. Acasă, la București, mama nu mergea la biserică. Nu știu dacă „se înstrăinase” sau nu fusese niciodată prea bisericoasă. Iernile stăteau la noi bunicuța (bunica mamei) și mamaie, pentru că le era greu să se descurce singure la țară. Preotul de la biserica din fața blocului venea acasă să le spovedească. Au fost ocazii în care mama s-a înstrăinat și mai mult de biserică, pentru că a văzut că preotul ținea cu tot dinadisnul s-o spovedească mai mult pe ea, și se plictisea teribil de aceleași vechi păcate ale babelor. Mama avea în jur de 30 de ani, era frumoasă și singură. A decis atunci să nu mai cheme popa acasă, cu riscul că rămân nespovedite bunicile.

În afara bisericii am învățat de la mamaie să spun în primii ani de viață rugăciunea „Înger, îngerașul meu”. Când m-am mărit m-au învățat „Tatăl nostru”. Nu au insistat niciodată să spun o rugăciune înainte de culcare, nici să fac anumite ritualuri. Tot ce mi s-a spus a fost „așa e bine, mamă, să te mai rogi și tu câteodată, ca să-ți ajute Dumnezeu”. La școală nu discutam niciodată despre biserică. Nu pentru că era interzis, ci pentru că nu era un subiect de interes.

Mai mult decât Dumnezeu, însă, mi s-a spus că mă voi ajuta eu însămi. Silită să se descurce singură de foarte tânără, apoi să crească un copil singură, mama mi-a inoculat câteva reguli de aur, după care a trăit și ea:

–        Să nu minți! Să nu mă minți niciodată – eu sunt cel mai bun prieten pe care-l vei avea vreodată. (regula asta, în comunism, sună ipocrit, în condițiile în care politic vorbind toți trăiam într-o mare minciună, dar la nivel interpersonal trebuia să existe)

–        Să  nu furi! Dacă vine cineva acasă și-mi spune că ai luat ceva ce nu era al tău, jar mănânci! (din nou, asta excludea micile sustrageri de materiale din fabrici și uzine, care erau deja o politică națională, de la care nu cred că s-a abținut cineva, dar probabil că datorită amplorii fenomenului nimeni nu mai considera că e furt)

–        Să înveți! Asta e singura ta șansă să ajungi cineva în lumea asta.

–        Să te bazezi doar pe tine, că eu nu am cum să te ajut mai mult decât să te țin în școală.

Mai târziu, când am ajuns să câștig primii bani a adăugat o anexă la precedentele:

Înainte de orice, să-ți plătești toate dările! Abia apoi mănânci, te distrezi și te îmbraci, din ce-ți mai rămâne. Dacă-ți mai rămâne. Dacă nu, se aplică din nou primele reguli…

De mințit, ca tot omul, mai mint. Pe mama nu o mint deliberat, dar îi ascund anumite lucruri care știu că ar îngrijora-o. De furat am avut groază de mică. De la pățania tatălui meu intrase în mine o frică teribilă de milițieni. Într-o seară când ne întorceam cu trenul de la Buzău de la mamaie, și era așa de aglomerat încât nu am reușit să luăm bilet, am mers fără. Am plâns tot drumul, în picioare, înghesuită între ceilalți călători și mama, că o să ne prindă miliția și o să ne aresteze. Nu ne-a prins. Apoi tot în copilărie, când am furat niște stânjenei din curtea blocului, ca să-i aduc mamei în dar, m-au prins niște vecini și m-au urecheat, apoi mi-au luat și florile, drept pedeapsă. Când am venit și m-am plâns la mama mi-a zis că așa-mi trebuie, de ce am luat ce nu era al meu? În general educația asta m-a împiedicat să cred în Moș Crăciun, în Făt frumos și în câștiguri la loto. M-a învățat să nu cred în bani nemunciți. Păgubos, dar sănătos.

De învățat am făcut-o cât m-a dus capul. N-am ajuns cineva, dar tot ce am reușit să fac până la vârsta asta a fost pe propriile puteri, fără pile, fără favoritisme. Am învățat, așadar, în familie, că trebuie să fiu cinstită cu mine și cu restul lumii, că trebuie să muncesc ca să obțin orice, iar astea sunt chestii care se încadrează la onoare și probabil moralitate. Fără să fi folosit vreodată cuvintele astea mari, mama cu educația ei medie a reușit să mi le inoculeze suficient de bine încât să funcționeze. La școală, mai târziu, am adăugat alte noțiuni, precum patriotismul, mândria de a fi român, respectul față de valorile naționale. Chestii desuete azi, dar care mă făceau să vibrez într-un fel ciudat atunci când purtam drapelul țării (eram pionier stegar) la ceremoniile la care se intona imnul.

Nu știu să mă caracterizez, dacă sunt o persoană morală sau nu. Dar cred că nu încalc flagrant reguli de bun simț din societate și încerc în continuare să-mi deschid mintea suficient cât să nu le încalc nici altora libertățile. Nu reușesc mereu. Probabil că m-a ajutat să nu deraiez de la sfaturile mamei și faptul că am crescut într-o societate egalitaristă, în care era mai ușor să respecți regulile decât să le încalci. Admit că azi e mai greu pentru tinerii care abia se formează și-și caută repere să facă același lucru. Totuși, cred că tocmai am demonstrat că nu religia a fost cea care a stat la baza formării mele ca om, ci familia. Și aia monoparentală, ca să nu ne mai lamentăm atâta de drama copiilor care cresc azi cu părinți divorțați. A crește un copil de unul singur e greu în orice epocă, fie ea comunistă sau democrată, iar a-i șlefui caracterul este o chestie la care eu nu m-am înhămat. Majoritatea părinților o fac inconștient, după ureche, așa cum se întâmplă de veacuri. Nimeni nu știe care e rețeta de succes ca să crești un copil. Poți să urmezi toate regulile de bun simț și să iasă un eșec fulminant. Pentru că la asta se adaugă anturajul, conjunctura, norocul, ghinioanele, soarta. Într-o mică, foarte mică măsură mai are o influență religia.

A ne amăgi că orele de religie din școli le oferă copiilor educația morală pe care altfel nu au de unde s-o primească e același lucru cu a-ți abandona copilul pe treptele grădiniței/școlii până la 18 ani, apoi să aștepți să-și aducă o cănuță cu apă la căpătâi, pentru că de aia l-ai făcut, ca să aibă cineva grijă de tine la bătrânețe.

 *Poza e de la Doftana, în ziua când m-au făcut pionieră 😉

Etichete: , , , , , , , , ,

32 comentarii la “Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism” Subscribe

  1. N. Raducanu 21/02/2014 at 21:19 #

    Bine mai scrii, Dollo! Articolul de azi m-a uns la inima. Mai ales cand spui: Nimeni nu știe care e rețeta de succes ca să crești un copil. Poți să urmezi toate regulile de bun simț și să iasă un eșec fulminant. Pentru că la asta se adaugă anturajul, conjunctura, norocul, ghinioanele, soarta. Într-o mică, foarte mică măsură mai are o influență religia.
    Dar fiindca suntem pusi pe marturisiri din copilarie, ma prind si eu in joc. Acum batran, desigur nu am putut fi pioner, ci doar – in interbelic – strajer. Dar tot cu uniforma , cu cravata, cu salut si cu cantece adecvate (pentru rege si coroana). Liceul l-am facut 8 ani la Gh. Lazar din Bucuresti, unde ora de religie era predata de „parintele” de la biserica din apropiere. Desi bunicul meu a fost preot la tara, eu am crescut intr-o familie de atei. La lectia de religie colegii mei evrei paraseau clasa, insotiti de regretul meu. Eram obligati ca duminica sa frecventam biserica si sa aducem apoi carnetul, iscalit la sfarsitul slujbei de preot. Prin ultimele clase, elevii cei mai buni la franceza primeam de la domnul parinte niste texte religioase din reviste catolice, pe care i le traduceam in limba romana si care probabil ii foloseau la predica de duminica. Nu pot spune ca lectiile de religie au contribuit la educatia mea morala, dar au servit in orice caz la cultura mea generala, judecand dupa lacunele in acest domeniu pe care le-am constatat la fiicele mele la terminarea liceului lor. Am aflat dupa ani de zile ca bietul parinte avea simpatii legionare si a stat cativa ani in puscariile comuniste.

  2. Oana 21/02/2014 at 22:48 #

    Hihi, si eu tot la Doftana am devenit pionier! Se pare ca era locatia standard pentru asa ceva, nu?

    • Dollo 22/02/2014 at 15:57 #

      La Doftana era atunci (o mai fi și acum) o pușcărie comunistă transformată în muzeu. Ne-au făcut pionieri acolo pentru că locul era încărcat de „spiritualitate”, respectiv emana din celula în care fusese ținute tovarășul Ceaușescu, în tinerețea lui revoluționară.

      • Oana 27/02/2014 at 17:33 #

        Exact, era loc de pelegrinaj in memoria „martiriului Conducatorului iubit”. Mie, insa, mi-a placut mai mult peisajul…

    • mireya 07/04/2015 at 13:45 #

      si eu tot acolo ….in 1982..

  3. blo 21/02/2014 at 22:59 #

    si pentru mine tot cartile au fost cei mai buni profesori. parintii lucrau toata ziua, veneau acasa, controlau teme, aplicau pedepse, faceau ce aveau de facut, iar eu imi vedeam de ale mele.
    vroiam sa fiu curajoasa, puternica si buna ca Old Surehand, sa am spiritul de observatie si discretia lui Winnetou, sa vad toate locurile prin care m-a purtat Jules Verne, si-am invatat ca singurul lucru pe care nu mi-l poate lua nimeni, este onoarea.
    nu spun ca preotii sau bisericile sunt lucruri inutile, sau ca religia nu are importanta, doar ca nu cred ca pentru un copil, este mai important sa cunoasca Biblia, decat sa stie sa se comporte corect cu ceilalti.
    religia in scoli mi se pare o greseala, desi eu cred in Dumnezeu. nu cred ca ar trebui sa chinuim copiii cu ore de religie, eu i-am invatat pe ai mei ca Dumnezeu e peste tot si in toate, si trebuie sa respectam tot ce ne inconjoara.
    ma rog, incerc sa nu ma ambalez, pentru ca pentru mine asta e un subiect fierbinte :))

  4. Ioan Ciocan 22/02/2014 at 02:00 #

    Crezi sau nu in Dumnezeu ? Oricare din raspunsuri sunt ok.Cineva ti-a dat inteligenta si putere de decizie.Tu esti libera sa alegi.Restul nu mai conteaza.Comunismul,fascismul,structurile ierarhice ale biserici etc. sunt facute tot de oameni.Ei trebuie in primul rand sa sufere o schimbare.Mai devreme sau mai tarziu acest lucru se va intampla.

    • China White 22/02/2014 at 09:53 #

      Cineva?! LOL!

  5. ANGELA MIHAI 23/02/2014 at 09:50 #

    Superb si atit de realist articolul dvoastra!L-am citit cu atita placere…

  6. ser 23/02/2014 at 20:20 #

    Dumnezeu este o ipoteza, religia este o certitudine. Sunt clar doua chestiuni sepate astazi. Daca Dumnzeu este ceva spiritual pe care individul are liberul arbtru sa-l accepte sau nu, religia este partea materiala a subiectului, care evolueaza odata cu interesele institutiei religioase. Nu mai vedem astazi credinciosi care sa-si puna cenusa in cap de dragul spiritualitatii ci mai degraba lux si opulenta la varful institutiei religioase. In ipoteza – nedemonstrata inca cert- a existentei lui Dumnezeu, ca spirit suprem, cel mai evoluat din Univers, circul prezentat de institutile religioase nu poate avea o mare valoare. Insa mintea umana -in curs de evolutie si adaptare- poate avea nevoie de un sprijin psihic pe care il ofera religia. Depinde de individ daca are sau nu nevoie de acest sprijin. Omul in general este o fiinta slaba care are nevoie de

  7. geo 24/02/2014 at 15:12 #

    Foarte bine scris articolul, familia era celula de baza a societatii. Fie si incompleta, avea un rol. Pe vremea aia radeam, ziceam ca e propaganda regimului, dar iata ca vremurile de azi ma contrazic. A da locul unei persoane in varsta in autobuz, a merge mereu cu bilet sunt lucruri care atunci erau mereu repetate in familie si la scoala. Amanunte, o sa spuneti; or fi, dar nu se invata la religie. Aia e buna doar, cum spunea cineva, pentru cultura generala.

  8. arakelian 11/03/2014 at 12:34 #

    Si eu sunt convinsa ca educatia se incepe de acasa. Si tot acolo se termina.
    Statistic vorbind: Scoala poate oferi instruire, acces la informatii, dar pana una alta, copilul sta 35 sapt. pe an la scoala, cate 25-30 ore pe zi. Deci nici 10% din timp. Restul 90% vin de acasa.
    Rutina, respectul pt munca, dragostea de frumos, de aproape, placerea de a citi, de a se instrui, dorinta de a ajuta pe celalalt, toate se obtin de acasa, iar cele mai multe se imita dupa gesturile parintilor, educatie constienta si mai ales inconstienta. Si cuvintele urate, si setea de a lovi in celalalt, si refuzul de a accepta un NU, si frica, violenta, furtul, normalitatea de omori, lipsa de respect la adresa sefului etc.

    • arakelian 11/03/2014 at 12:35 #

      25-30 ore pe saptamana, scuzati eroarea.

  9. Maria 02/04/2014 at 11:47 #

    Titlul „Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism” are un răspuns foarte concis şi realist pentru oricine are discernământ: priveşte succesele societăţii româneşti din ultimii 67 de ani şi ai răspunsul! De ce din ultimii 67 de ani? Pentru că suntem aceiaşi. Nimeni n-a exterminat populaţia autohtonă (cum au făcut comuniştii cu elita şi pătura respectabilă a ţării), dupa ’89, şi n-a înlocuit-o cu alta, străină de codul genetic specific. Afirmaţiile sunt în cea mai mare parte corecte; totuşi, aşa cum am fost educaţi şi modificaţi în spiritul „valorilor omului de tip nou” – valabile şi la ora actuală – apar lacune datorate egocentrimului specific absolvenţilor de şcoală comunistă.
    Reţin numai câteva idei fugare, cu groasă tentă a primei generaţii încălţate:
    – „biserica ortodoxă se simțea bine mersi, nu era deloc prigonită de sistemul comunism”. Despre ce perioadă vorbiţi? Cea imediat următoare „curăţirii” societăţii socialiste multilateral dezvoltate de elementele „duşmănoase”? Într-adevăr, după înlocuirea preoţimii autentice cu tovarăşii întreprinzători ai respectivului moment, care au dibuit posibilitatea îmbinării utilului cu ideologia, a urmat o perioadă de confortabilă toleranţă reciprocă între regim şi componenţii sistemului de represiune surdă, concretizată în: practicarea unei profesii blamate de învăţământul politic, dar tacit acceptată în schimbul unor „informaţii vitale” pentru „progresul” sistemului; acceptarea ruşinoaselor practici „retrograde” a mitei obligatorii oferite medicului ori funcţionarului de care depindea aprobarea unor drepturi civile, onorariul profesorului care nu-şi făcea datoria şi uza de cele mai perfide mijloce de „convingere” a părintelui că fără meditaţii, care să-i umfle veniturile nesupuse impozitării, nu se poate; „tradiţionalul” ciubuc fără de care coafeza, frizerul, depanatorul roadio-tv, instalatorul etc. nu-ţi presta nici cea mai elementară operaţie specifică meseriei; vânzătorii – această categorie copios „agreată” de regim – care aveau statut superior academicienilor; şefii de sală ai restaurantelor ş.a.m.d.
    – „am fost trezită destul de brutal de o babă care mă stropea cu niște apă și incanta ceva neinteligibil”. Este stresant, mai ales pentru un copil, să te confrunţi pe neaşteptate cu ceva imprevizibil. Tot aşa cum şi adult fiind, eşti agresat în zilele noastre de liberalizarea instinctelor animalice ale semenilor care, până mai ieri, erau temperaţi de morala comunistă şi odată descătuşaţi de orice ruşine te insultă grosolan cu pornografia şi te îngroapă în mugetul violent al constrângerii la acceptarea obligatorie a homosexualităţii, felaţiei şi altor murdării ale degenerescenţei. Aşa cum unii nu concep să vadă fenomenele în ansamblu şi sub toate aspectele, nu numai cele trăite şi admise de propriul eu, tot aşa este inuman să insulţi demnitatea celor care nu acceptă tentaţia imoralului.
    – „Sunt tentată să cred că nici ea sau celelalte babe din sat nu pricepeau mare lucru din ce zicea popa”. Şi eu şi alţi conaţionali avem rădăcini la sate. Din experienţa proprie ştiu că Evangheliile, Liturghierul, Mineiul, Molitfelnicul şi Psaltirea au fost „manualele” ţăranului român! Probabil că cei preocupaţi exagerat de „viaţa şi educaţia sexuală” nu sunt apţi să înţeleagă că discoteca, localurile deochiate, cafe-barurile săteşti sunt distracţii de dată relativ recentă şi că septuagenarii, octogenarii şi nanogenarii din mediul rural şi-au petrecut tinereţea şi viaţa de adult între muncile câmpului şi biserică.
    – „Au fost ocazii în care mama s-a înstrăinat și mai mult de biserică, pentru că a văzut că preotul ținea cu tot dinadisnul s-o spovedească mai mult pe ea, și se plictisea teribil de aceleași vechi păcate ale babelor.” Sunt convinsă! Părintele duhovnic era, la urma urmei, aşa cum am arătat, un produs de tip nou.
    – „La școală, mai târziu, am adăugat alte noțiuni, precum patriotismul, mândria de a fi român, respectul față de valorile naționale.” Un adagiu latin spune: Verba docent, exempla trahunt. Adică: vorbele te învaţă, exemplele te călăuzesc! Am constatat valoarea şi adevărul absolut al acestui principiu. Multe lucruri bune am învăţat în şcoală. Dar s-a lipit ceva? Îmi puteţi da un exemplu de om politic român (mă refer la „emanaţii” comunişti şi postdecembrişti) pe care îl caracterizează patriotismul, mândria de a fi român şi respectul față de valorile naționale? Dar votanţii legaţi la ochi, proveniţi din aceeaşi zonă educaţională? Dar băieţii deştepţi din România, îmbogăţiţi în doi, trei ani cât alţii în două, trei sute de ani de muncă susţinută? Toţi ăştia au fost educaţi în altă parte? Puţin probabil! Marea lor majoritate este agramată, necioplită, impostoare şi ahtiată de viciu!
    Sper să nu luaţi comentariul meu drept o replică răuvoitoare! Am vrut doar să pun în evidenţă că o părere, chiar justă, privită numai dintr-un unghi poate induce multe erori. Iar România, din păcate, se scaldă într-un ocean de erori produse de orgoliul opiniilor individuale în ciuda faptului că interesul şi binele general nu este servit de controverse sterile, axate pe teme străine de subiect!

    • dan 05/12/2014 at 10:01 #

      Totusi, nu pricep ce aveti impotriva felatiei…

Trackbacks/Pingbacks

  1. Unicornul roz si invizibil vs GOD » Archive Religia, ortodoxia, Romania! - 14/02/2015

    […] https://www.dollo.ro/2014/02/moralitate-educatie-comunism/ […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.