A ceia dintre voi care au pus mâna pe un computer în anii 90 își mai amintesc probabil de jocul numit „Prince of Persia”, în care un prinț alerga disperat pe tot felul de paliere ale unui palat, bătându-se cu gărzile și eunucii, ca să ajungă undeva într-un turn unde ședea în oglindă, toată ziulica, bineînțeles o prințesă. Numai eu știu câte ore suplimentare am făcut pe vremea aia, pentru prințul ăsta ghinionist și încăpățânat. În jocul meu, el niciodată n-a reușit să salveze prințesa.
Mehdi Aminian, în fața bisericii maramureșene de la Muzeul Țăranului Român
Zilele astea am avut ocazia să cunosc, în carne, oase, ochi ca smoala și zâmbet de fildeș, un consătean de-al lui, venit tocmai din orașul Isfahan, cândva capitala și perla culturală a Persiei. Mehdi Aminian – pe românește „cel care merge pe cărarea cea dreaptă și e om de încredere” – este iranianul care a adus anul trecut în România șapte muzicieni din tot atâtea țări, și au cântat împreună muzică veche românească, în Maramureș. Ce căuta persanul la Săpânța? Nici el nu știe sigur, dar e cert că din chestia asta deja se naște a doua ediție muzicală, anul ăsta între Dragobete și Mărțișor.
Primul contact cu muzica românească – manele, în taxi
Primii 28 de ani de viață ai lui Mehdi seamănă oarecum cu căutările indecise ale prințului din Persia. Născut într-o familie de profesori, a avut o copilărie normală, în ciuda faptului că a crescut în plin război cu Irak-ul. Muzica a fost dintotdeauna prințesa pe care o căuta. La șase ani și-a făcut singur primul instrument muzical – un fel de fluier dintr-o țeavă pe care a găurit-o și la care a învățat să cânte singur. De atunci continuă să fie un autodidact în muzică, deși viața l-a dus și pe alte cărări. Acum cântă la ney, un fel de fluier din bambus, pare-se unul dintre cele mai vechi instrumente persane.
La 16 ani a plecat din Iran, împreună cu părinții, pe care i-a părăsit doi ani mai târziu, preferând aventura pe cont propriu. Vrea să fie judecat strict după ce face el, nu după faima părinților, așa că e zgârcit cu detaliile despre familie: „Când spui că provii dintr-o familie de intelectuali înseamnă că de fapt tu ești un prost”.
Mehdi Aminian și Grigore Leșe
S-a plimbat și muncit prin Serbia, Bosnia, a locuit 4 ani în Malaezia, apoi s-a apucat să studieze comunicarea în Olanda. Era de 3 ani acolo, făcea un master în comunicare, când a primit o invitație de la Grigore Leșe să vină să cânte la festivalul George Enescu la București. Nu se cunoscuseră până atunci, dar asta nu i-a împiedicat să improvizeze muzică româno-persană, pe scena din fața Ateneului, împreună cu alți trei iranieni.
„Era anul 2011, înainte de a veni aici nu ascultasem deloc muzică românească, prima muzică ascultată a fost probabil manele, în taxi (râde). Grigore mi-a făcut cunoștință cu România, dar apoi am fost pe cont propriu. Am plecat în Maramureș cu el, acolo l-am cunoscut pe Peter Hurley, irlandezul care a făcut pe jos turul României, am discutat cu el și așa s-a născut ideea de roots revival. În 2012 ne-am cam chinuit să organizăm prima ediție. Financiar și logistic a fost un coșmar”.
Asemănările dintre români și iranieni
Moscheea șahului din Isfahan
Crucile din Cimitirul din Săpânța
Trebuie că Mehdi o fi regăsit ceva familiar în Maramureșul nostru, de vreme ce s-a simțit așa, din prima, ca acasă. Poate albastrul crucilor din cimitirul vesel din Săpânța să-i fi amintit de albastrul ăla ireal din mozaicul moscheile persane, cine știe?
El spune că se simte bine aici pentru că dintre toate țările în care a fost românii seamănă cel mai bine cu iranienii lui. Calzi, primitori, nu au prejudecăți în legătură cu străinii. Cu o limbă muzicală și bucate sănătoase și gustoase.
Bunătatea românilor, a văzut Mehdi, se oprește în fața țiganilor. Nu pricepe de ce, oricât de deschiși la minte ar fi românii, toți au o problemă cu țiganii. „Nu înțeleg dacă e vina românilor sau a țiganilor, dar cred că nu se face nimic ca să fie integrați. Sunt probleme cu ei în vest, dar pentru că abia s-au mutat acolo, nu te poți aștepta să se integreze peste noapte. Pe când aici sunt dintotdeauna, de ce nu sunt integrați? Am constatat că există astfel de atitudini chiar și la generațiile tinere, pur și simplu vor să-i arunce din țară… nu înțeleg!”.
Ciuleandra cu accente irlandezo-persane
De 11 ani tot pe drumuri, Mehdi nu pare omul potrivit să le vorbească altora despre rădăcini. Zice că nici n-are pretenția asta. „Nu încerc să țin lecții românilor despre rădăcini. E vorba despre percepția mea despre muzica lor. Românii pot vedea prin ochii mei ce bogăție au aici. Cred că românii pot să aprecieze ce au văzând cum le apreciem noi bogățiile lor. Noi străinii avem o abordare proaspătă a lucrurilor.”
Mehdi, alergând după rădăcinile românilor, în Maramureș
Fără o filosofie în spate, așadar, Roots revival a început ca o improvizație a unor iubitori de muzică veniți din diverse culturi. „Fiind la Brașov am dat întâmplător peste Monica, o fată care locuiește la Londra și cântă muzică tradițională românească. Am cântat împreună, eu la ney, ea voce, și a ieșit ceva minunat din prima, fără să ne fi cunoscut sau vorbit înainte. Doar ne-am dat jos din tren, eu cu instrumentul, ea cu vocea, și muzica care a ieșit a fost ceva interesant. Ea cânta românește, eu cu accente persane, și am zis de ce să nu facem ceva mai sofisticat, cu un concept? De când sunt aici experimentez toată această bogăție tradițională, fără altă filosofie, indiferent că românii o apreciază sau nu, pur și simplu cântăm.”
Anul trecut Roots revival a adunat în Maramureș o irlandeză, un libanez, un moldovean, un turc, un armean, un iranian și o româncă. „În pofida greutăților financiare, printr-o minune am reușit să cântăm și la Sala Radio, iar reacția oamenilor a fost o surpriză uriașă. Acum am reușit să facem un CD cu muzica de atunci și îl vom lansa la această a doua ediție. Muzică pe care nu au auzit-o decât cei care au fost în sală atunci.”
Anul ăsta rădăcinile se îndreaptă spre o latură ceva mai comercială și, pentru că tot întrebam despre filosofia din spate, începe să se contureze una. Mehdi vrea să reinterpreteze muzica Mariei Tănase. „Maria Tănase este foarte importantă pentru muzica românească, e un element puternic de identitate pentru rădăcinile muzicale ale României. Proiectul coincide anul ăsta cu Mărțișorul și Dragobetele și încercăm să facem un mix între Maria Tănase, Mărțișor și Maramureș. Vom adăuga și ceva muzică țigănească”.
Dacă vă interesează cum sună Ciuleandra, Lume lume, Până când nu te iubeam cu niscai înflorituri persane, germane sau irlandeze, nu strică să vă interesați din timp de bilete. Turneul Roots Revival România 2014 se va desfăşura între 25 februarie și 1 martie în Braşov, Cluj-Napoca, Timişoara şi Bucureşti. Anul ăsta cântă:
Mehdi Aminian din Iran (ney), Monica Mădaș din România (voce), Mehmet Polat din Turcia (oud), Emmanuel Hovhannisyan din Armenia (duduk), Meg Hamilton din Marea Britanie (vioară), Ruven Ruppik din Germania (percuţie) și Akash Bhatt din India (percuție). Turneul are loc în perioada dintre Sărbătoarea de Dragobete și cea de Mărțișor, cei șapte muzicieni vizitând orașele Brașov (25 februarie, Sala „Patria” a Filarmonicii), Cluj-Napoca (26 februarie, Casa Studenților), Timișoara (27 februarie, Sala „Capitol” a Filarmonicii) și București (1 martie, Sala Radio).
Așadar, prințul din Persia trăiește momentan în România, dar nu face planuri de viitor. Nici n-o caută pe prințesă, deși îi plac româncele (cui nu-i plac?, zice) și cel puțin deocamdată trăiește din ce face. Îi plac drumurile și e sigur că la un moment dat îl vor duce înapoi în țara lui. „Până atunci îmi place să călătoresc, să trăiesc în diverse locuri, sunt încă într-o călătorie, dar acum sunt aici, sunt fericit și încă nu mă gândesc să plec. Prințul din Persia? Da a fost și primul meu joc de calculator, dar nu l-am terminat niciodată. L-a terminat cineva, are un final?”.
fotografii de Mihnea Ciulei, Andreea Aron și Dollo 🙂
Suntem tot timpul intrebati de ce nu-i integram pe tigani. Insa pe tigani ii intreaba oare cineva de ce nu vor sa se integreze?
Also wrong la afirmatia ca tiganii sunt aici in Romania dintotdeauna.
o parte sunt integrati. Dar cCat timp rasismul e de ambele parti situatia nu se va schimba.
Pana invatatm ca fiecare are individualitatea lui, si sa o respectam, mai avem. Pana invatam ca o comunitate functioneaza ca un total, mai avem.
Imi pare rau ca la un articol despre muzica fac referire la tigani. Dar nici articolul nu trebuia sa faca vreo referire la integrarea tiganilor; se putea vorbi doar despre muzica lor.
Tiganii nu au fost din totdeauna aici. Primii au ajuns se pare pe la sfarsitul sec. XIV si de atunci au fost mai multe valuri de migratie (batranii din familia mea au vorbit inclusiv de o migratie de tigani veniti din Rusia dupa primul razboi mondial – nu vorbeau nici o boaba de romana, doar tiganeste si un soi de rusa). In toata Europa au fost goniti de colo-colo, arsi pe rug, spanzurati si mai putin integrati. Au fugit de peste tot pana s-au infundat in Dunare. Cred ca tori cei care vorbesc de integrarea tiganilor ar trebui sa citeasca despre politica aplicata in Imperiul Habsburgic de Iosif al II-lea si de Maria Tereza la sfarsitul sec VIII.
Nu vreau sa spun ca in Romania au fost tratati cu menajamente (inrobirea lor, desi s-a dorit o forma de integrare, a fost o barbarie), doar ca ei sunt o problema a intregii Europe si ca situatia lor e mult prea complicata (istoric, antropologic, social) si nu se poate rezolva cu „politicaly corectitude” sau cu vorbe frumoase.
Corectie: Iosif al II-lea – sf sec XVIII. Scuze
articolul este un portret al unui om și face referire la părerile acelui om. așa vede el lucrurile, de când a venit în România. probabil că și noi om avea niscai păreri greșite despre iranieni sau alte popoare. sau poate noi avem mereu dreptate? 🙂
Ce chipes este printul 🙂 Cal alb n-are?
Si muzica lui suna tare, tare bine.
pe pagina lui de Fb era și călare pe un cal, parcă, dar nu era alb 🙂
e foarte interesant, succes in continuare!