La ARCUB, dai un ban, dar stai prost în față

Concertul oferit de Mariano Castro, duminică seara la ARCUB, despre istoria tangoului argentinian, sabotat chiar de organizatori.

C ând am cumpărat, online, bilete la concertul lui Mariano Castro sala apărea pe jumătate rezervată. Concertul abia fusese anunțat de câteva zile. Pentru că mai fusesem la ARCUB la un concert de tango argentinian și-mi plăcuse, m-am gândit ca de data asta să iau bilete ceva mai bune. Până ne-am decis, doar la balcon am mai găsit, dar am avut de ales între scaunele din primul rând – 35 de lei bucata – și câteva din rândurile din spate – 25 de lei bucata. Am zis că merită să dăm 35 și să stăm în față.

scaun arcub2

Scaun din primul rând în loja ARCUB

La fața locului, ce să vezi, bilete mai scumpe, țeapa mai mare. Scaunele din primul rând erau așa de înghesuite în parapetul balconului încât persoana care a stat pe primul loc a trebuit s-o facă cu picioarele într-o parte, iar cei care au stat mai la mijlocul rândului, unde parapetul făcea o burtă și chipurile aveai loc mai mult pentru picioare, au fost nevoite să combine pianul lui Castro cu huruitul continuu al proiectorului folosit de organizatori (și pus exact pe primul rând) ca să afișeze pe ecranul de pe scenă niște explicații destul de hilare despre diverși compozitori din istoria tangoului argentinian.

scaun arcub

Poziția asta, o oră jumate, ucide plăcerea concertului

Mai câștigați au fost ăia care au cumpărat bilete de 25 de lei, dar și mai câștigați au fost invitații. La intrarea în sală mișunau niște dudui cu teancuri de plicuri cu invitații în brațe. Invitații care la ora la care ar fi trebuit să înceapă spectacolul nu fuseseră onorate, de vreme ce un sfert din sală (locurile alea bune din mijloc) era goală. După un sfert de oră s-au mai ocupat câteva și concertul a început sub niște auspicii destul de reci. Noi ăștia plătitorii enervați de țeapa din primul rând de la balcon eram sictiriți, iar aplaudacii care ar fi trebuit să intre gratis lipseau.

Totul s-a terminat cu bine. Concertul a fost destul de bun – deși partea de chitară a avut ceva probleme de sonorizare – și am plecat acasă suficient de bine dispuși ca să uităm treaba cu biletele. Mai ales că unele explicații puse pe ecran de băiatul care stătea în picioare în fața proiectorului (și-i enervase și pe cei din rândul din spate) au fost, cum spuneam, haioase. Una zicea ceva de genul: „melodia x a fost compusă de compozitorul y, și versurile ei zic așa:….” Și urmau versurile în spaniolă. Mariano Castro este unul dintre cei patru care cântă în formația Narcotango.

Dar, data viitoare sigur nu mai luăm bilete din alea. În caz că vă aflați în situația de a cumpăra online bilete la sala ARCUB să știți și voi: feriți-vă de primul rând de la balcon ca de dracu. Altfel o să ajungeți să stați cu picioarele la gură.

 

Etichete: , , , , ,

12 comentarii la “La ARCUB, dai un ban, dar stai prost în față” Subscribe

  1. geo 10/03/2014 at 14:31 #

    Teapa cu bilete la costuri mai mari pe cele mai dezavantajoase locuri, si cu nesimtirea locurilor goale rezervate pentru niste invitati inexistenti sau nescoase la vanzare pina in ultima ora se practica pe toate site-urile de vanzari bilete on-line, si la aproape toate salile din Bucuresti.
    Bineinteles site-urile pot spune ca locurile figureaza ca vindute din cauza organizatorilor sau a teatrelor respective. Am patit-o cel mai recent la Ateneu si la Teatrul de comedie.
    E un reflex specific epocii de aur, pe care l-am vazut in culmea perfectiunii in Bucuresti la cinema Studio, unde am jurat ca nu mai calc!
    Daca e criza la ceva in Bucuresti, e criza de sali de teatru. Nu de trupe, ci de sali. De 20 de ani nu am vazut un primar sa construiasca o sala de teatru.
    Iar de cand e tiranul base sala de la Cotroceni nu a mai fost folosita de frica lovilutiilor de stat.
    Negoita spunea ca vrea sa faca unul in sect 3 dar a uitat, ne face doar niste ziduri faiantate de juma’ de metru pe Unirii, cu care mai adauga la peisaj un pic de maron cu picatele. Sa vezi iarna cind vor da zapada ce mai ramane.

  2. Simona Pop de Castro 10/03/2014 at 22:43 #

    Draga Dollo,

    Cat de frustrata trebuie sa fii in viata de zi cu zi, sa nu te poti bucura, linisti… nici macar ascultand muzica buna… si cat de greu trebuie sa iti fie sa traiesti asa… mi e tare mila de tine!
    Te ai intrebat vreodata de ce iti vine ca o manusa aceasta atitudine de a te plange de orice?! Cum ai ajuns in aceasta situatie, de a permite unor scaune incomode sa iti fure bucuria?!
    Poate ca o privire retrospectiva, in viata ta, te va ajuta sa intelegi ca nimeni altcineva nu poarta vina nefericirii tale decat tu. Iti sta in putere sa alegi fericirea, sa vezi lucrurile frumoase si sa te bucuri de viata, de oamenii dragi, de sanatate si de ce nu de o muzica buna.
    Mariano, sotul meu, a fost impresionat de povestea ta scrisa aici si m a rugat sa iti transmit ca, la urmatorul sau concert, va avea personal grija sa iti obtina un loc bun si spera sa ii accepti invitatia.
    Vom pastra legatura aici pe pagina ta si sper din suflet sa iti permiti, sa lasi sa intre putina bucurie in viata ta!

    • Dollo 11/03/2014 at 00:40 #

      Transmite-i te rog soțului tău că și eu sunt impresionată de răspunsul tău. Constat că știi să comunici la fel de bine cum știi să organizezi evenimente. De aia mi-e teamă că îi voi refuza generoasa invitație viitoare. Dacă acum, că am plătit biletele, mă urechezi așa, oare cu ce armă la tâmplă m-ai aștepta la următorul concert?

    • gheorghi 11/03/2014 at 00:47 #

      bla bla, etc. abureala, tanto, abureala.cat cuprinde. locurile alea unde stai cu genunchii la gat trebuie scoase din plan. si daca vrei sa pui proiector care zbarnaie, nu-l pui la urechea oamenilor, il pui altfel, iar daca nu se poate, agati pe unu de tavan , care sa arate niste planse.bineintels, asta e treaba organizatorilor, nu a artistilor, dar e bine ca niste blogeri sesizeaza chestiile astea, ca sa stim sa va evitam.
      si eu am fost recent al niste spectacole de teatru, si imi pare rau ca in bucuresti nu este nimeni care sa scrie revenzii la piesele de teatru care se joaca in stagiunea cutare, sa-mi pot face si eu o idee apriorica, sa aleg in cunostinta de cauza.

      • geo 11/03/2014 at 09:49 #

        g.
        exista si contribuie de ani buni la scoaterea la lumina a artei teatrale, cu bune si cu rele, o revista saptamanala de teatru.

        http://yorick.ro/

    • Adi 11/03/2014 at 11:52 #

      Doamna Simona Pop de Castro, interventia dumneavoastra ne aduce o fericire de neimaginat. Cu bucurie, din suflet va recomand sa va executati un seppuku folsind satarul de taiat scroafa. Cu deosebit respect va sugerez sa ii invatati pe copiii dumneavoastra sa faca coliva si pomeni de nota unsprezece. Va doresc o viata plina de bucurii si va rog sa il salutati pe Sfantul Petru, merita si Dansul putin respect pentru ca va deschide Poarta.

    • Alina M 13/03/2014 at 15:06 #

      Ce vrei să zici, țață Leano de Castro, că Dolo e de vină că nu știe să se bucure de viață, nu jegurile care vând bilete pe locuri înghesuite și care pun proiectoare în urechile oamenilor? Hai că m-ai distrat, îți dau un os.

  3. Teo din Iasi 11/03/2014 at 00:02 #

    Mai Dolo, tu esti personajul din poza? Hai, zi-mi…!

    • Adi 11/03/2014 at 11:46 #

      Presupun ca este mama lui Dollo. Pe Dollo o stiu mult mai supla.

  4. adobrero 11/03/2014 at 21:00 #

    Simona Pop de Castro, sotie si avocat pledant in numele consortului, pare nitel prea ofuscata pentru o doamna cu asa particula nobiliara agatata in denumire. 🙂
    Imi pare ca doar particula e cu pretentii, atitudinea e cam mioritica….

    • Adi 11/03/2014 at 23:33 #

      Cel mai posibil are o lipsa acuta de parte barbateasca in viata dumneaei. Probabil ca domnul nu mai poate presta. 🙂

  5. andra 16/03/2014 at 21:32 #

    Enjoy …
    https://www.youtube.com/watch?v=Yjl890_qwf4

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.