Ce face un om sănătos într-o lume nebună

Catch 22 - o carte de război, dar o alegorie valabilă pentru orice stat guvernat de o birocrație absurdă, care-și strivește cetățenii în malaxorul unui sistem aberant.

Catch22Catch 22 se citește al naibii de greu, dar te lovește drept în moalele capului la final, dacă ai răbdare să ajungi cu ea acolo. M-a ambiționat mai mult faptul că a fost elogiată de niște apropiați, dar ca să spun cinstit m-a prins destul de greu, abia după jumătatea celor 540 de pagini. Înțeleg că și lui Heller i-a luat vreo opt ani s-o scrie, deși inițial voia să fie doar o nuvelă. De multe ori pe parcursul celor 42 de capitole m-am gândit că o fi fost plătit la cuvânt, că prea a lungit-o, dar rezultatul final te face să simți că a meritat așteptarea și-ți cam zgândăre tihna.

Subiectul nu e genul meu. Se petrece în cel de-al doilea război mondial, pe o insulă inventată în Italia, unde americanii au o bază aeriană. Personajul principal, Yossarian, se chinuie toată cartea să scape cu viață din război și pare că e singurul deranjat de faptul că cineva trage asupra lui și vrea să-l omoare. În jurul lui, combatanți de diverse grade și vârste fac ca lumea să pară o adunătură de nebuni.

Heller reușește să satirizeze birocrația războiului, ierarhiile populate de personaje inepte și slugarnice, la fel ca în viața reală, și să învârtă aproape toate întâmplările în același cerc absurd și vicios din care omul nu iese niciodată câștigător: ești oprit de la zbor și trimis acasă doar dacă ești nebun, însă dacă ești nebun cu adevărat nu-ți dai seama de pericolele la care te expui și nu ceri să fii trimis acasă, ci continui să zbori. Dar dacă îți dai seama că a te sui într-un avion în care se trage de la sol este periculos, ăsta e deja un semn că nu ești nebun, deci nu poți fi trimis acasă. Catch 22 – publicat și de Polirom în 2010 – este sintetizarea regulilor absurde ale războiului, dar pare că este și o filosofie de viață pe care și-o însușesc aproape toate personajele.

Doctorul Daneeka spune că nu e treaba lui să salveze vieți, capelanul are frământări agnostice, colonelul Cathcart îl întreabă pe capelan dacă nu poate să facă niște ceremonii vesele de rugăciune, înainte de misiunile de luptă, din care să lipsească de fapt Dumnezeu. Milo – personajul care ar merita un Nobel pentru literatură el însuși – ofițerul de popotă care învârte afaceri planetare în numele „sindicatului” din care face parte toată lumea, deci toată lumea are o iluzorie parte din aceste afaceri, Milo așadar reușește performanța de a privatiza războiul. Mai exact face afaceri cu toată lumea, inclusiv cu nemții, și vinde aceeași acțiune de bombardare a unui pod, pe care o coordonează și din avioanele propriei unități, și din bateriile antiaeriene ale nemților. În final își bombardează unitatea cu avioanele din dotare.

E o pledoarie antirăzboi sub forma aparent umoristică gen „M.A.S.H” în care înoți cam toată cartea. Abia după ce se încheie poți s-o privești și în altă cheie. O alegorie valabilă pentru orice stat guvernat de o birocrație absurdă, care-și strivește cetățenii în malaxorul unui sistem aberant., fie că e pe timp de pace sau de război.

Finalul te pune în fața unei alegeri pe care probabil mulți suntem puși s-o facem în viață: accepți un compromis ca să scapi cu viață? Deși e doar o iluzie, scapi cu viață dar nu scapi de tine. Ce face un om sănătos într-o lume care a luat-o razna? Accepți că nu poți salva pe toată lumea, că nu ești responsabil de binele altora și că nici noțiunea de patrie nu e ceea ce ți se tot inoculează pe toate părțile. Yossarian e pus în fața acestei dileme și reacționează… ca un om normal.

Până la urmă, zice Heller, singura libertate pe care o avem este aceea de a spune nu. O libertate de care nu uzăm prea mulți și nici prea des.

Așadar mi-a plăcut Catch 22, deși ar fi putut să fie mai scurtă. Dacă și cine reușește s-o termine până vineri, 28 martie, așa cum am stabilit, ne vedem la clubul de carte ca să schimbăm impresii. Dați de veste câți sunteți și dacă aveți preferințe în privința locului de întâlnire.

 UPDATE: Rezervat masă pentru vineri, 28 martie, ora 19.00, la Urbanesc, pe numele meu. Vă aștept.

Etichete: , , , , , , ,

9 comentarii la “Ce face un om sănătos într-o lume nebună” Subscribe

  1. Béranger 23/03/2014 at 23:51 #

    „Catch 22 se citește al naibii de greu.” Da, am încercat în engleză și mi-a stat în gât nu e fluidă, am abandonat-o.

    • Dollo 24/03/2014 at 00:16 #

      Nici în română nu e, de aia merge greu. Cred că asta e logica stilului, haotic, uneori fără noimă, ca și subiectul.

  2. ady 24/03/2014 at 09:31 #

    Dc ma primiti desi am citit doar 30 de pagini si-s putine sanse sa mai citesc vreuna, vin si eu. Mie nu mi-a intrat deloc.

  3. adobrero 24/03/2014 at 19:43 #

    De curiozitate, vine cineva care a citit cartea asta de placere ??? Eu nu m-am mai luptat asa din greu cu un roman de la Fratii Jderi… si am incercat si romana si engleza si filmul :-). Oricum, eu vin, ca doar nu m-am chinuit degeaba.

    • Dollo 25/03/2014 at 08:34 #

      Da, vine și cineva care a citit-o de plăcere. În plus ar fi fair să vină și cine a propus-o 🙂 Deci câțiva vom fi. Rămâne să mai alegem locul.

  4. Cristina 25/03/2014 at 18:13 #

    Propun să ne întâlnim la Urbanesc, în zona Moșilor – Mântuleasa.

  5. IoanaS 25/03/2014 at 23:01 #

    Da, da, vin 🙂
    Mie una imi place maxim, rad cateodata singura in metrou de se uita lumea la mine. E drept, nu ma prind cam cat mai am, adica nu vad neaparat firul, dar e funny.
    Sper s-o termin 🙂

  6. adobrero 26/03/2014 at 09:43 #

    Urbanesc suna bine

  7. Misty 31/03/2014 at 11:11 #

    Inca ma chinui sa o termin. Ma bucur ca nu sunt singura careia i se pare greu de citit cartea asta 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților