De ce suntem proști?

De ce ne unim ca să cerem eliberarea unui deținut, dar nu ne putem coaliza ca să schimbăm un primar care ne fură, un popă care ne escrochează, un sistem care își bate joc de noi?

Două știri:

1.  ProTV derulează de câteva săptămâni o campanie jurnalistică foarte interesantă și bine documentată, intitulată „Tu știi ce mai fac părinții tăi?” Este despre bătrânii rămași acasă, în urma copiilor emigrați la mai bine sau după muncă, bătrâni de care, ce să vezi, nu are nimeni grijă. Nici statul, nici biserica, nici familia. În fiecare seară la știri este câte un reportaj din campania asta, în care vedem și comparativ cum reușesc alte state să aibă grijă de bătrânii lor.

2. Mai mulți șmecheri din fotbal, miliardari și găunoși, sunt condamnați la închisoare pentru deturnare de fonduri. Printre ei un fost fotbalist cunoscut, pentru care o parte din societate cere acum grațierea, pe motiv că a fost băiat bun și a făcut onoare patriei.

Ambele știri au generat câte o petiție online. Semnăturile, până acum: 25.000 pentru bătrâni, 18.000 pentru Free Gică.

Mai multe reacții:

Dacă ai trăit destul în România nu vei fi uimit să afli că nu prima știre – care vorbește despre soarta de rahat a peste un milion de bătrâni, și până la urmă despre o problemă cu care mai mult ca sigur se confruntă aproape fiecare familie – a stârnit dezbateri aprinse în societate, ci a doua. Românii s-au împărțit în două tabere zilele astea: ăia care-și freacă palmele și plescăie din buze de plăcere la gândul că șmecherii din fotbal tocmai au fost sodomizați în primele lor nopți în pușcărie; și ăia care se dau de ceasul morții să-l salveze pe simbolul fotbalistic de la pușcărie, semnând petiții și clamând grațierea de la președintele țării.

Nimic despre soarta bătrânilor, cum spuneam. În domeniul ăsta se preferă varianta „fiecare doarme așa cum își așterne”, deși asta s-ar aplica perfect și celor de la pușcărie.

Niște realități:

Ca una care a umblat în ultimii ani prin câteva pușcării din țară vă pot spune că ambele tabere sunt în eroare. VIP-urile (fie politicieni, fotbaliști sau oameni pur și simplu bogați) nu trăiesc pușcăria la fel ca prostimea. Niciodată. Dacă ai bani viața poate fi suportabilă în închisoare, desigur dacă înveți să nu te mai gândești la libertate. Unii consideră că e acceptabil să plătești cu libertatea câțiva ani, ca să cheltuiești apoi câteva milioane de euro. Viața e de rahat în închisoare doar pentru cei care nu au bani, nu au familie, nu-i caută nimeni și nu au la cine să se plângă. Adică pentru aceia care nu au șanse să răzbată nici în libertate. Prin urmare comit găinării și ajung la răcoare, unde nu sunt ajutați cu nimic să se îndrepte, pentru că – veșnica scuză – nu sunt suficienți bani la buget. Deci nu beneficiază de cursuri de calificare, nici de ajutor pentru reintegrare la finalul pedepsei, așa că mulți dintre ei revin după gratii și o iau de la capăt. În timp ce bogații își ispășesc în condiții de VIP simbolicele pedepse, apoi ies ca să se bucure de restul de avere care le-a rămas în conturile îngrășate prin evaziunea fiscală pentru care au fost condamnați.

Singura legătură dintre ei e banul public: unii l-au furat, ceilalți nu l-au văzut niciodată.

Tot banul public, sau mai exact lipsa lui, stă și la baza problemei celorlalți. A bătrânilor de care nu mai are nimeni nevoie. „Cine n-are bătrâni, să-și cumpere” a fost inventat de același autor al lui „faci un copil ca să ai sprijin la bătrânețe”. Nu se mai poartă niciuna dintre ele în societatea actuală, copiii zboară mai departe de cuib și nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să renunțe la viețile lor, cât de cât acceptabile, ca să se sacrifice pentru un muribund, fie el și ăla care i-a crescut. Statul, pe de altă parte, nu are bani pentru bătrâni, abia se împrumută de la FMI ca să le plătească pensiile. Adevărul e că i se cam rupe de ăia care nu produc, deci nu mai pot fi mulși.

Nu suntem numai noi în offside cu bătrânii, ci întreaga lume civilizată care îmbătrânește în ritmul dezvoltării societății hedoniste și consumeriste. Americanii se plâng de serviciile de îngrijire a bătrânilor, englezii la fel. Pentru sistemele de asigurări totul se reduce la rentabilitate. Pentru familiile ghinioniste sunt niște drame trăite în surdină. Dacă citiți articolele din link-urile date vi se rupe inima. La fel și reportajele din campania ProTV. Nu e normal ca părinții să-și chinuie astfel copiii, atunci când ajung neputincioși.

Nicio ființă n-ar merita, de altfel, să ajungă așa. Aproape că-ți vine să ceri dreptul la eutanasie pentru aceia care efectiv nu mai sunt decât niște legume cu identitate umană. Sau dreptul de a fi uitat. M-a umplut de milă reportajul despre „mama Zina”, de la ProTV, celebra creatoare de modă care acum a ajuns o epavă la azil. Pe bune, oamenii n-ar trebui să ajungă la vârstele astea dacă nu mai sunt capabili să-și managerieze cumva propria ființă.

Știu, dacă ar fi să aleg între a o eutanasia pe mama și a o îngriji până la moartea naturală nu știu dacă aș avea tăria să aleg, dar cu siguranță că nimeni nu e fericit de o astfel de perspectivă, nici bătrânul-legumă, nici copilul-infirmier.  E o decizie imposibilă, pentru că se pedalează prea mult pe latura lacrimogenă a situației, se consideră că a eutanasia un om este o jignire și o dovadă de nerecunoștință. Că „el nu mai e considerat folositor”, când uneori e vorba despre un act umanitar. Nici bătrânul respectiv nu se mai simte om, nicidecum folositor. Nu se mai simte o ființă normală, care să poată dispune de voința personală așa cum dorește. Este, paradoxal, într-o pușcărie mai ticăloasă decât oricare, din care nu va fi scos niciodată de nimeni, oricâte petiții s-ar face.

Dar din ipocrizie nu discutăm niciodată lucrurile astea. Nu discutăm despre sentimentul de inutilitate al bătrânilor, chiar și atunci când se pot întreține singuri, dar sunt uitați de toată lumea, nici despre alte probleme specifice vârstei lor – de exemplu sexul, de ce nu? – în schimb ne dăm de ceasul morții pentru soarta unuia care a furat niște bani și acum e la pușcărie. Aș vrea să trăiesc și eu măcar pentru o clipă în România aia în care odată ajuns la pușcărie omul să fie uitat de opinia publică. Are și el dreptul ăsta – la demnitate până la urmă – și noi ca societate avem nevoie să învățăm din condamnarea lui doar ceea ce contează: că pentru o greșeală plătești, indiferent de funcție sau avere. În loc de asta noi reușim mereu să găsim o voluptate în a dezgropa morți, a plânge borfași și a inventa eroi găunoși. Ne pierdem în perdele de fum în timp ce ei ne fac la buzunare. Trăim într-o perpetuă Filantropica și ne place așa.

Nu pricep de ce nu ne interesează și nu luptăm pentru chestiile care ne afectează direct – sănătatea, educația, asistența socială – în schimb ne inflamăm, ambalăm, pierdem energie și timp pentru diverși iepuri scoși din joben de niște șmecheri? Cum de nu ne indignează și nu luăm atitudine când vedem știri ca asta sau ca asta? Sau chiar ca asta, că sunt sigură că vor fi unii care vor avea ceva cu aversiunea mea față de biserică:

A făcut și greșeli. A vândut pământul și a dat banii la Biserică, nu la copii, ca să fie pomenit el, acolo”, a declarat Margareta Cazacu, cumnata sa.

și răspunsul preotului care i-a luat banii bătrânului:

Sunt sute de oameni care donează. Credeți că eu pot să merg la fiecare om, să văd ce face? Este jertfa lui și va fi răsplătit de Dumnezeu. Biserica nu e o instituție de caritate, este statul care trebuie să aibă grijă, a declarat parohul.

Dar probabil că dacă putem să vedem și să citim toate dovezile astea de nemernicie și ipocrizie, și să rămânem impasibili în continuare în fața lucrurilor care le-au generat, înseamnă că bătrânii ăștia își merită soarta. Ne-au făcut și crescut ca pe niște proști.

 

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

10 comentarii la “De ce suntem proști?” Subscribe

  1. Nautilus 08/03/2014 at 09:26 #

    „În loc de asta noi reușim mereu să găsim o voluptate în a dezgropa morți, a plânge borfași și a inventa eroi găunoși.”

    Asta s-a întrebat multă lume de-a lungul istoriei: de ce săracii au riscat totul apărându-i pe unii care îi furau, exploatau şi în general tratau mizerabil.

    Vorba americanului, „de ce redneckul sudic al epocii lui Tom Sawyer şi Huckleberry Finn a mers voluntar pe front ca să îi apere pe plantatorii bogaţi”.

    E o întrebare care are sens într-o lume deschisă şi liberală: dacă nu îmi place fotbalul, nu mă duc la meci, dacă nu îmi place berea, beau vin, dacă leafa e prea mică încerc să mă angajez altundeva. Un fel de Californie, melting pot în care se strâng oameni din toate părţile, care nu se cunoşteau între ei până acum, şi fiecare îşi caută de lucru. Hai să zicem că în România anului 2014 are sens în Bucureşti şi câteva oraşe mari.

    Dar când lumea din jurul tău nu mai e deschisă şi nici liberală, reacţiile oamenilor obişnuiţi nu mai sunt raţionale, fiindcă ei nu mai gândesc cu creierul propriu. Trebuie să gândească în acelaşi timp şi cu creierul şefului, ale prietenilor, al mamei-soacre. (Chestie care te face niţeluş schizofrenic 🙂 )

    Adică un tip foarte religios, maniac, face ce face şi îi ţine partea lui Nea Jiji, fiindcă se poate raporta la el, din întreaga clasă a noilor îmbogăţiţi. Mai ales dacă există o presiune furioasă, isterică, a bărboşilor, care spune că eşti ori maniac religios medieval, ori cocalar, homosexual şi curvă, şi că există un război pe viaţă şi pe moarte. În care Jiji e de partea ta. Chiar dacă Jiji a furat terenurile Statului şi a făcut mai târziu şi alte măgării cel puţin la fel de mari.

    Aşa cum fanii fotbalului şi mai ales cei care erau maturi când juca alde Gică nu sunt numai partizani ai lui. Sunt partizani ai unui întreg sistem cultural, în care a fi microbist e o condiţie a masculinităţii, alături de maieul cu breteluţe şi de berea Neumarkt la PET. Indiferent ce măgărie ar fi făcut Baciu’, el trebuie graţiat fiindcă e unul din cei mulţi care au ţinut sistemul (cu tot cu fotbalul, berea, blaturile, minerii, privatizarea prin cupoane, sindicatele, Cupa Mondială, inflaţia de 180%, cumnatu-său Hagi, vizele pentru UE, salariile de 3 parale găurite) în picioare.

    Dacă apare unul care e fotbalist la fel de bun, dar nu face parte din sistem, dimpotrivă, face ceva pe relaţiile sociale tradiţionale, pe ăla nu îl graţiază nimeni, sar toţi să-l linşeze, dacă pot.

  2. Lucian Mustata 08/03/2014 at 10:29 #

    Esti extremista la capitolul cu eutanasia, dar e dreptul tau sa ai o opinie, chiar si asa extremista.

    Cat despre aversiunea ta fata de Biserica, eu am o oarecare aversiune fata de ea, aversiune pe care de obicei o tin doar pentru mine din acelasi motiv de mai sus. Dar daca preotul citat de tine a avut „curajul” sa spuna toate acele lucruri… Si da, stiu ca nu-i singurul. Dar ma gandesc la cei putini care reusesc sa mai razbata printre stirile cu Oprescu, Dragusanu, free Gica; sau la cei care nu razbat printre aceste „exemple” sociale dar care fac ceva pentru cei din jur fara sa ceara nimic la schimb, stiind ca poate cineva, acolo sus, va oferi rasplata meritata.

  3. Cristi 08/03/2014 at 11:21 #

    cu banii sau averea mea fac ce vreau. ii donez bisericii,lui Dalai Lama sau asociatiei ‘ASUR’ sau cui vreau eu, sau le dau foc sa moara ‘famelia’ de oftica! c-asa-i in tenis si democratie, indiferent de abordarile unora nostalgici dupa anumite regimuri…

    • zwilling 10/03/2014 at 15:40 #

      Corect 🙂 O astfel de decizie trebuie respectata, mai ales in cazul in care persoana respectiva a actionat in deplinatatea facultatilor mintale si fara un pistol la tampla. Este interesant ca in astfel de cazuri rudele afirma ca decizia este gresita in loc sa se intrebe ce a stat la baza unei astfel de decizii.

      Nu cred ca Dollo a vrut sa puna in discutie decizia omului de a dona bisericii si nu copiilor, ci a vrut sa sublinieze cat de bip, bip, bip si bip este acel preot, primul citat servind doar ca introducere in context.

  4. Fluieratorul 08/03/2014 at 12:00 #

    „Nu pricep de ce nu ne interesează și nu luptăm pentru chestiile care ne afectează direct – sănătatea, educația, asistența socială – în schimb ne inflamăm, ambalăm, pierdem energie și timp pentru diverși iepuri scoși din joben de niște șmecheri?”

    Cu asta ati pus doua puncte pe „i”. Cam asa mi-am formulat „concluziile” cam acum 2 ani pe vremea asta, cind m-am hotarit, in premiera si la 46 de ani, sa accept o oferta de munca (serioasa, legala, la salariu foarte decent) afara. Doar ca n-au fost pentru mine o intrebare, ci o afirmatie, si mi-am terminat fraza cu punct.

    Si de fapt nici n-am inceput-o cu „nu”, pentru ca pricep de ce, dar nu vreau sa fie lucrurile asa cum pricep eu. Dar ma tem ca sint chiar asa, si ca in toti anii aia post-revolutionari in care m-am incapatinat sa nu plec, crezind eu ca fac diferenta acasa, ca fac un efort ca sa ne fie tuturor mai bine, de fapt m-am inselat, m-am iluzionat ca oamenii din jurul meu (nu bogatasii sau politicienii) vor acelasi lucru ca si mine. Eroare.

    Si am descoperit incet, incet, ca nu numai microbistii sau cumetrele de cartier, oameni de virsta medie, ramasi fara rost dupa ’90, blocatari de profesie, vor sa fie prosti, ci si copiii lor, unii dintre acestia apucind sa faca scoli bunisoare si sa-mi devina colegi… Am descoperit ca vor sa fie prosti si oameni la care inainte ma uitam in sus, profesori toba de carte, intelectuali, artisti, oameni foarte umblati, oameni apreciati in toata lumea. S-au dus boi acolo, au stat mult timp, si s-au intors vaci, ca n-au priceput care e diferenta…

    Am descoperit ca intr-un mediu profesional, unde ar trebui sa fiu la adapost de efectele „romanismului”, nu eram, pentru ca in anii de cind lucrez eu si principiile de promovare in pozitii de decizie s-au schimbat, si surpriza, baieti si fete, au urcat la nivel de competenta mult mai multi prosti decit reusea inainte partidul sa promoveze. Pen’ca nici macar partidul nu era asa de prost sa nu-si dea seama ca le trebuie „sus” si oameni competenti, nu numai oameni afiliati politic. Acum se promoveaza pretenii de bere si gratare, si daca am ghinionul sa fiu un „asocial”, nu numai ca nu sint niciodata promovat (n-am tinut neaparat), dar mai ajung sa fiu si debarcat…

    Dupa ce am vazut eu in timp povestea asta, in ansamblul societatii si in detaliile care m-au inconjurat, mi-am luat hotarirea.

    Asa ca sint in Germania, unde problema batrinilor e oarecum rezolvata decent de catre cei in putere (cu sprijinul statului, bisericii si organizatiilor caritabile, si cu mult voluntariat), dar si de batriniii insisi (prin asigurari, prin decenta ca de-a lungul vietii sa nu te lasi prada degenerescentei, sa n-o ajuti). Pe-aici, bunicii (nemti, nu turci sau de alte proveniente, unde familia e „traditionala”, da’ asta e alta poveste, super-interesanta si ea) nu se omoara cu ajutatul copiilor in cresterea nepotilor, si nici nu asteapta sa aterizeze in bratele copiilor lor la batrinete. Au contraire, aici batrinii isi pretuiesc independenta si se lupta pentru ea, se lupta pentru o viata de calitate la batrinete, si nu se vad, in calitate de pensionari, niste victime, ca in Romania. Oricit de saraci ar fi. Pina la urma trebuie sa-ti vezi singur de demnitatea ta, inainte s-o faca altii, ori la noi tocmai asta se cam uita…

    In Romania, patintii mei (pe la 80 de ani, asa) sint ok, bine sanatosi, in casa lor, cu pensiile lor, se descurca singuri si cu ale casei, si cu ale gradinii, si ii mai ajuta si pe altii. Parintii mei sint copii de tarani deposedati de bunuri de vechiul regim, parintii mei n-au avut „origini sanatoase” ca sa li se fi permis sa faca scoala, parintii mei au fost la Sadu si la Bumbesti-Livezeni, si au invatat in lunga lor viata ca n-au de asteptat nimic de la nimeni, nici de la stat, nici de la Dumnezeu, nici chiar de la mine, si ca nu au cu adevarat decit ceea ce fac singuri. Nu neg ca altii au probleme reale, si ca aceste probleme nu le sint imputabile, departe de mine. Spun doar ca sint norocos acum. Si ca in momentul in care n-o sa mai fiu asa de norocos o sa vad ce-o sa fac.

    Parintii mei au prieteni si se au bine cu vecinii. In lunga lor viata, au ajutat multi oameni fara sa astepte rasplata, si cind au cautat ajutor, l-au primit. Stiu ca majoritatea romanilor nu traiesc intr-o societate. Ai mei nu s-au izolat niciodata ca persoane atit incit sa nu poata vorbi cu nimeni si sa nu poata primi un sprijin de orice fel daca eu nu sint pe-acolo. Si asta o fi de luat aminte…

    Cit despre Gica Popescu, e bine sa-si ia un timp de meditatie. Nu cred ca un om care a fost in sistem toata viata, a urcat in sistem si l-a vazut din toate partile, nu stie la ce a fost partas. Nu e un prost, si nu e o victima.

  5. Stelian 09/03/2014 at 04:40 #

    „VIP-urile (fie politicieni, fotbaliști sau oameni pur și simplu bogați) nu trăiesc pușcăria la fel ca prostimea. Niciodată. Dacă ai bani viața poate fi suportabilă în închisoare, desigur dacă înveți să nu te mai gândești la libertate. Unii consideră că e acceptabil să plătești cu libertatea câțiva ani, ca să cheltuiești apoi câteva milioane de euro. Viața e de rahat în închisoare doar pentru cei care nu au bani, nu au familie, nu-i caută nimeni și nu au la cine să se plângă. Adică pentru aceia care nu au șanse să răzbată nici în libertate. ”

    Asta incercam sa-i spun unei cunostinte acum citeva zile intr-o discutie cum ca unii oameni din fotbal au fost arestati.
    Ba chiar am afirmat ca as plati sa vad o poza a lui Adrian Nastase in zeghe, daca o fi imbaracat asa ceva sau o fi imbracat in asa ceva.
    Deci ultima fraza din Orwell-Ferma animalelor este deman de a fi scrisa in Constitutia Romaniei. ” Toate animalele sunt egale. Unele animale sunt mai egale decit altele.”

  6. arakelian 11/03/2014 at 12:25 #

    nu stiu exact ce s-a intamplat in Romania, ca nu am contact cu presa. Inteleg ca niste oameni care au furat statul au ajuns la puscarie. Dar averea nu li s-a confiscat? doar e furata….

    Cat despre batrani, eu zis ca sunt oameni si oameni, si isi traiesc batranetea asa cum si-au trait si viata: o parte asteptand ajutor, sau fericiti si multumind lui Dumnezeu pt fiecare clipa. Eu am 2 contraste in familie: mamaia, care la 80 ani are o pensie de CAP, si are animale, gradina, de- gospodarie cum a avut toata viata! si mama, pensionata de la 50 ani care asteapta ajutor, , eventual sa ii vina mama sa ii aduca de mancare (cu 22 ani mai in varsta) .

    In Be fiecare isi traieste viata cum stie. Daca ajung in imposibilitatea de intretinere, se muta in camine de batrani, pt ca copii muncesc si au la randul lor copii( aici pensionarea e la 65 ani). Am vecinii de palier, 80 ani, ea activa (bicicleta, iese cu cainele, etc), el cu tromboza – ea f. calma a spus ca si-a facut-o singur, fumat, mancat neechilibrat, doar ca acum ii e si ei greu, si copiilor, si nepotilor. Si continua sa iasa la plimbare zilnic, 2-3 ori pe zi, fie ca ploua, fie ca e soare, cu prietenele.

  7. mihaela 12/03/2014 at 17:41 #

    Am citit abia azi ceea ce ai ai scris. Partea finala a articolului mi-a ramas in cap inca de la inceputul campaniei pro tv,nu mi-a provocat doar indignare,mai mult. Bine,revolta mea si a altora nu ajuta la nimic,vorbim aici intre noi ca la sueta 🙂
    De nea gica nu am ce sa zic,le faci=platesti. Tem doar sa nu fie asa un praf in ochi,arestam 3 sa inchidem gura si in acelasi timp acoperim alti 10. Din partea mea,poate sa putrezeasca in inchisoare. Same for nea gigi…sa mai zic de „campania” pe fb „salvati-l pe nea gigi”? 🙂
    Mai fratilor,mie campania asta cu batranii imi face rau. Sufar.Este adevarat ca dormi asa cum iti asterni,e adevarat ca multi au asteptat o viata cu mana intinsa si cum o da Domnu’ si acum sunt tot acolo,neputinciosi si nefolositori,e adevarat ca multi sunt uitati de proprii copii pentru ca merita poate sa fie uitati,e adevarat ca avem servicii sociale zero,e adevarat ca multi au fost asociali toata viata si acum nu are cine draq sa le deschida usa…dar mie mi-e mila de numa’. Jelesc ca la mort,nu pot sa vad oameni cu ultima farama de demnitate ramasa calcata in picioare,bolnavi,uitati acolo de toti…
    Eu am inca parinti si bunici.Traiesc departe. Sper sa-i tina Domnul cat mai mult,sanatosi si autonomi.Cand nu or mai fi,o solutie o sa gasim. Dau un exemplu,am un tata,care e inca in viata,desi degeaba,pe care nu il pot considera ca atare. Nu s-a comportat niciodata ca un tata,nu a facut nimic din ceea ce se poate astepta de la o figura paterna,nici chiar intr-un procent de 1%. Il urasc si de cate ori il vad,mi-e rau pentru mult timp. Asta nu inseamna ca daca toti dau coltul si el ramane singur pe felie(posibil sa se intample chiar asa) il abandonez acolo sa moara de foame,frig,jeg si singurarate. Nu as putea,desi,fara sa dau amanunte,va rog sa credeti ca ar merita. Eu ii condamn in primul rand pe ei ca nu s-au asigurat ca or sa aibe o batranete cat de cat ok,apoi progeniture acestor batrani,familiile extinse pana al „n” neam si apoi statul si restul institutiilor.

  8. spufi 20/03/2014 at 05:20 #

    Uite aici un posibil raspuns 🙂 http://www.kmkz.ro/recomandari-2/tepe-recomandari-2/de-ce-suntem-atat-de-cretini/

Trackbacks/Pingbacks

  1. Linkurile săptămânii | Razvan Pascal's Blog - 10/03/2014

    […] De ce suntem proști? […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba