T oată copilăria mea nu a făcut decât mucenici fierți. Îmi amintesc că oalele erau mari, ca și când am fi avut ditamai familia. Și ne chinuiam o zi întreagă să-i decupăm cu un aparat din ăla confecționat la ea la fabrică, opturi, opturi. Aparatului i se tot strica arcul, se blocau opturile în el… apoi îi țineam răsfirați pe niște hârtii… chin. În ultimii ani s-a apucat să facă și din ăștia moldovenești, adică colăcei din cocă de cozonac, copți, însiropați, unși cu miere și presărați cu nucă pisată și scorțișoară. Pe ceilalți nu se mai chinuie să-i decupeze, îi cumpără gata făcuți de la supermarket și doar îi fierbe. Într-o oală tot mai mică.
Pentru că mie nu mi-au plăcut niciodată, nici unii nici alții.
Azi dacă tot am fost la ea am ajutat-o vizual să-i facă pe ăștia moldovenești, ca să împartă. S-a zgârcit să nu murdărească o tavă mai mare și i-a înghesuit pe toți în aia mică. Așa că după ce au crescut în cuptor au ieșit din tavă precum burțile ălora care se încăpățânează să încapă în niște jeans prea mici, și evident că nu și-au mai păstrat forma. Dar, cică la gust sunt buni. Eu am râșnit scorțișoara și am spălat vasele la final 🙂
Restul ostilităților, aici:
La multi ani de 8 martie!
La fel a fost ziua asta si la noi, in copilarie, tot in oala cea mare, ca mie imi placeau foarte mult, nu mai mancam nimic altceva toata ziua, dimineata, pranz si seara cate 2-3 farfurii pline. Mama era multumita ca mancam totusi ceva, nu mai spunea nimic, ca in rest…Desi am copilarit in Moldova, nu am stiut de colaceii insiropati pana tarziu, mama nefiind din zona si nefacand din astia. Iar pe cei fierti ii facea impletindu-i in opt pe degete, ca nu aveam scula speciala. Cand a aparut scula de decupat aluatul, a fost un adevarat salt al progresului si civilizatiei…
Oricum, mi-ati facut pofta de mucenici si cum sunt plecat la munca, raman doar sa-i admir in poza. Si vinul acela din pahar…Sanatate si la multi ani!