Răspunsul OPC la măgăria Romtelecom

Aveți dreptate, e o măgărie, i-am impus operatorului să intre în legalitate :D

După discuția cu operatoarea de la Romtelecom despre măgăria cu canalele HD pe care mi le băgaseră pe gât neîntrebați, am reclamat chestia la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor și azi am primit răspuns.

Zice că reclamația mea a fost întemeiată, că e ilegal ce face Romtelecom, și că li s-a pus în vedere „să intre în legalitate”. Mor după formularea asta atât de românească, în care mustește neputința sau miserupismul. Se aplică în toate ocaziile în care ori legea e proastă, ori funcționarii care o aplică sunt corupți, ori reclamatul e prea mare ca să poată fi atins. Am întâlnit, când scriam despre primării, „sancțiuni” de intrare în legalitate la construcții ilegale, de exemplu, în care era evident că unica sancțiune normală ar fi fost demolarea construcției. De aia avem în România blocuri nesimțite construite unde a vrut mușchiul dezvoltatorului, iar autoritatea nu a putut decât să-l oblige să intre în legalitate. Legalitate care e un nonsens de vreme ce ăla din start nu și-a obținut autorizațiile  pentru că… ar fi fost ilegal. 

Înțeleg să somăm să intre în legalitate pe unul care face ceva accidental, nu pe unul care gândește o schemă de țepuit fraieri. În fine, cazul este unul insignifiant până la urmă, dar eu cred că e simptomatic pentru cum merg lucrurile prin țărișoară. Lăsăm lucrurile să se agraveze în loc să le descurajăm din start, pentru ca apoi să operăm arestări spectaculoase la ore de maximă audiență, după filări extinse ca în filme.

Dar mai știi, poate și asta face bine la moralul trist al poporului. Altfel fâlfâie stindardul dreptății când binili și dreptatea învinge, chiar și atunci când nimeni nu se mai aștepta 😉

Tags: , , , ,

13 Responses to “Răspunsul OPC la măgăria Romtelecom” Subscribe

  1. Béranger 20/03/2014 at 12:53 #

    „În această etapă” s-a dispus… În etapa următoare, directorul comercial de la Romtelecom va fi ars pe rug.

  2. angel 20/03/2014 at 13:15 #

    Si UPC a facut aceasi porcarie…a bagat pe gat viteza mai mare pentru 5 RON fara sa fi cerut.
    Evident ca OPC ar fi trebuit sa-i amendeze, sa se invete minte, dar nici vorba.
    Poate ca daca OPC ar lua un mic procent din amenzi ar fi mai motivati…desi de aici pana la abuz este un pas mic

  3. Bogdan 20/03/2014 at 13:19 #

    Dar mesajul asta mi se pare important – in sensul in care ii obliga sa isi rezolva problema de fond (deci pentru toti consumatorii) si nu doar pentr tine.

    De asemenea, mesajul nu zice ca nu s-ar fi dat vreo amenda (si cred ca de fapt ANPC-ul e si obligat sa o faca).

    E adevarat ca stilul mesajului e birocratic si criptic, dar pe fond ce vroiau sa faca mai mult – sa inchida firma, sa iti dea daune?

    • Rossi 20/03/2014 at 13:30 #

      Daca s-ar fi aplicat vreo amenda s-ar fi mentionat in raspunsul dat … altfel e doar apa de ploaie 🙂

    • Dollo 20/03/2014 at 13:59 #

      Bogdan, am mai multe informații decât pot spune aici. Da, mesajul e important, și până la urmă nu contează dacă a fost dat cu degetele prinse în ușă 😉 oricum eu nu voiam nimic de la OPC decât să-și facă treaba. Situația mea particulară cu Romtelecom fusese reglată înainte de reclamație.

  4. Tata Mare 20/03/2014 at 15:11 #

    Mult Stimata…
    Raspunsul OPC este maimult decat ok.
    Exista o ierarhie a sanctiunilor.
    Daca se intampla sa nu sti, te invatam.
    intra la sectiunea „avertisment”…

    • Sakura 20/03/2014 at 19:39 #

      Aveţi dreptate, există o ierarhie a sancţiunilor. Omiteţi să precizaţi doar că există şi o ierarhie a şpăgilor.

      Unui buticar i se întocmeşte Proces Verbal de Constatare a Contravenţiei dacă nu are afişat la loc vizibil orarul de funcţionare.

      Pentru o companie enormă (în cazul de faţă Romtelecom), care ia o măsură abuzivă şi cu evidente intenţii oneroase, afectând financiar milioane de clienţi, sancţiunea este un avertisment. Chiar dacă există circumstanţe agravante prevăzute de lege, ca de exemplu faptul că măsura abuzivă vizează în număr foarte mare bătrâni, handicapaţi şi alte categorii vulnerabile la astfel de practici comerciale înşelătoare.

      Dar cum am spus de la început, aţi omis să amintiţi de ierarhia şpăgilor. Altfel măsura într-un astfel de caz ar fi fost o amendă corespunzătoare (adică cea maximă prevăzut de lege, având în vedere amploarea cazului) ŞI restituirea către consumatori a sumelor reţinute abuziv sau confiscarea acestor sume şi constituirea lor venit la bugetul de stat. O asemenea măsură ar descuraja viitoare practici abuzive. Ceea ce a făcut OPC-ul este să-i încurajeze să continue reformulând puţin problema. Apoi până la următorul „avertisment” (dacă se prinde vreunul din clienţi) curg banii de la fraierii de consumatori.

  5. Raluca 20/03/2014 at 16:02 #

    Romtelecom – de la om la pom! 😉

  6. cristina 21/03/2014 at 11:52 #

    ceea ce m-a uimit pe mine este viteza cu care ti-au raspuns. faci reclamatie pe 4 martie si ei raspund pe 14 martie?! e ceva! eu am reclamat acum 10 ani la tel verde de la guvern si n-am primit nici acum nici un raspuns :))) era vorba de procedura de innoire a unei carti de identitate. de unde stiu ca acum 10 ani? pentru ca acum a expirat cartea aceea facuta atunci :))

  7. alin 21/03/2014 at 23:09 #

    Mai Dollo, zicea bine cine zicea : sa nu aveti impresia ca Romania este cu adevarat o tara. Nu. ROMANIA ESTE DOAR O ADUNATURA DE RETARDATI ADUNATI INTRE NISTE GRANITE, MANIPULATI IN FOLOSUL UNORA PUTINI DAR BOGATI.

    THE END !!!

  8. zamfi 22/03/2014 at 09:26 #

    La constructii campioana ce cathdral plazza care a vrut sa intre in legalitate cu 12etaje. Adica a constrtuit 12 in plus. Adica nu si-a dat seama sau a dovedit ca poate mai mult?

  9. geo 23/03/2014 at 12:27 #

    Faptul că raspund la modul general, că „aspectele sesizate sunt în contradicţie cu prevederile O.G. 21/1992, republicata” arată că nici nu doresc ca ANPC ori chiar dvs sa treceti în alta etapă, neindicând cu claritate de ce anume se fac vinovaţi ROMTELECOM, daca tot au „verificat”.

    Nu o sa înţeleg niciodată de ce o instituţie dedicată protecţiei consumatorilor este alcătuită din subdiviziuni atât de crud şi marţial intitulate „comisariate”, ca să nu spun … bolşevice.

    Cred că în subconţtient comisarii îşi doresc scurte de piele şi ochelari de tablă neagră.

  10. o femeie 28/04/2014 at 13:20 #

    Ce mi se pare mie firesc este ca o anumita practica, o data declarata ca ‘ilegala’ sa fie aplicata la toate contractele in derulare. Altfel, tu castigi, dar altii 10000 de oameni care nu au aceeasi putere morala / intelectuala ca tine platesc ca fraierii.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Dubița albă din Vitan, monumentul neputinței poliției și Primăriei sectorului 3

Celebra dubiță abandonată în fața Poștei Vitan

O dubiță zace de câteva luni încurcând traficul din Vitan. Poliția locală știe, dar nu are platformă de ridicat, Poliția rutieră o filmează și-l amendează pe proprietar, Primăria Capitalei zice să apelăm la țiganii care fură fier vechi, să fure și mașina abandonată.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei