De ce Andrei și nu Wikileaks sau Ancheta?

A le interzice unora să-și boteze copilul într-un fel care contravine nomenclatorului e o fiță, câtă vreme lumea e plină de copii nu nume potrivite, dar cu viețile f.. de niște părinți iresponsabili.

C redeam că numai la noi au împânzit maternitățile ăștia de la poliția numelor, limitând botezurile doar la creștineștile nume consacrate, în loc să le dea oamenilor libertatea de a-și numi copiii după ceea ce apreciază mai mult: Seif, Boss, Q7… Dar înțeleg că și în minunata Germanie se întâmplă chestii din astea.

De exemplu unul a vrut să-ți boteze copilul Wikileaks, deoarece  „pentru familia mea numele este sinonim cu adevărul și transparența. Fetița noastră de doi ani se numește Diya, care înseamnă Lumina adevărului”,  a motivat mândrul tată Hamalaw. După ce registrul de stare civilă dintr-un orășel din Bavaria i-a interzis să-și boteze copilul Wikileaks, pe motiv că asta i-ar cauza „bunăstării copilului”, tatăl a concluzionat: „Suntem foarte dezamăgiți. Sute de oameni de pe pământ au voie să-și boteze copiii după câinele lui Barack Obama, dar eu nu pot folosi WikiLeaks?”. Și cam are dreptate omul, care până la urmă i-a pus numele Dako copilului, dar continuă să-l strige cum îi place, adică Wiki… 😉

Cam așa se întâmplă întotdeauna când părinții își botează copilul din obligație, chiar și cu numele nașului de exemplu. În final tot cum vrea el îl strigă, că doar e odrasla lui, nu a statului sau a nașului. Până la urmă cu ce e mai prejos numele unui site faimos prin dezvăluirile lui, decât numele Andrei de exemplu, care cică la origini însemna războinic. Sau Ancheta sau chiar Q7, dacă asta e pasiunea părinților? La origini fiecare nume a însemnat ceva, fie că a fost de inspirație sacră sau profană. Cândva, într-o țară de Ioni, cineva a avut curajul să-și boteze copilul Gheorghe, și nu l-a oprit nimeni. În societatea modernă pare că validarea numelor ține de vechime, de frecvența cu care e folosit și, dacă părinții se încăpățânează să inoveze, de pixul funcționarului de la primărie.

La mine în familie există o oarecare experiență cu numele astea neobișnuite. Pe bunica (mama mamei) a chemat-o Aritina. Preotul din sat s-a opus botezului, dacă fata nu primea și un nume de sfântă. Străbunicul (taică-su) se pare că s-ar fi împotrivit preotului și așa a ajuns mamaie să-și poarte numele până a ajuns „țața Ritina”.  Pe mine mama și tata m-au botezat Dollores după un personaj dintr-o carte pe care au citit-o când eram gata să mă nasc. Eroina din carte se numea Maria Dollores, iar pe femeia care urma să mă boteze o chema Maria. S-au gândit că așa vor împușca doi iepuri – o vor măguli și pe nașă, își vor boteza copilul și cum vor ei. Când m-a născut mama, tata s-a îmbătat și s-a certat cu nașa, așa că a ajuns să mă declare doar Dollores.

Nu neg că a fost o vreme în care numele mi se părea o povară. La școală nu exista profesor care să nu mă întrebe ce nume e ăsta sau măcar să ridice sprânceana la el – „dar de ce e scris cu doi L? că vine de la spaniolul dolor, care înseamnă durere” – și de multe ori eram victima numelui atunci când, plictisiți, profii nu știau pe cine să scoată la tablă, așa că pica măgăreața pe fata aia cu nume ciudat. Pentru că acasă mi se spunea mai simplu Dolly am asociat prescurtarea asta cu familiarititatea și simpatia, așa că o vreme am trăit cu impresia că oricine îmi spunea Dollores are ceva cu mine, că mi se adresa cu severitate, ca la școală.

Apoi a apărut oaia clonată Dolly, și miștourile au continuat. Când am intrat în presă am învățat să-mi apreciez numele și m-am împăcat cu el. Cred că mă reprezintă, dar poate că e și obișnuința. Oricum nu m-am gândit niciodată să-l schimb, și cred că mult mai importante în viața unui copil sunt altele, nu numele.

De aia cred că oamenii ar trebui să aibă libertatea să-și boteze copiii cum vor. Nu văd cu ce-i afectează mai mult bunăstarea copilului decât faptul că poate părinții lui sunt niște tâmpiți și îl bat, înfometează sau îl pun la cerșit. A le interzice unora să-și boteze copilul într-un fel care contravine nomenclatorului de bon ton împământenit până atunci e doar o fiță, câtă vreme lumea e plină de copii nu nume potrivite, dar cu viețile f.. de niște părinți iresponsabili.

Tags: , , , ,

22 Responses to “De ce Andrei și nu Wikileaks sau Ancheta?” Subscribe

  1. aiurel 08/04/2014 at 12:47 #

    Da carectere speciale si cifre e voie sa folosesti ca nume la copil? 🙂 Nu ca zic, da vreau sa spun!
    Nu radeti ca asa e. Sa-i dau parola mea de la Windoz ca sa n-o uit. Ha, ha …ce v-am facut „sa va radeti”

  2. owlman 08/04/2014 at 16:57 #

    Hihi:

    http://xkcd.com/327/

    • Dollo 08/04/2014 at 19:48 #

      glumele de IT-iști sunt mai greu de priceput de noi, restul muritorilor 🙂

      • owlman 09/04/2014 at 09:20 #

        Nu-i problema, IT-istii care vor nimeri pe aici vor avea un motiv in plus de hlizire, ceea ce e in interesul tuturor 🙂

        Dar ai dreptate, ar fi nevoie de o pagina pentru a explica poanta pe intelesul tuturor, si nimeni n-ar citi-o.

        • owlman 28/04/2014 at 09:20 #

          Dupa „rateup”-uri, rezulta ca suntem in total 4 IT-isti :))

  3. brontozaurel 26/04/2014 at 09:26 #

    Ce te faci in situatia in care primesti la nastere un nume si dupa ani buni se trezesc niste idioti ca au o problema cu numele tau? http://lci.tf1.fr/france/societe/alic-aida-francaise-et-interdite-de-sejour-aux-etats-unis-a-cause-8406421.html

    • owlman 28/04/2014 at 09:12 #

      Bai, da chiar, exista posibilitatea sa ceri in justitie daune unui stat strain? Mie mi se pare destul de clar: daune materiale 2700 euro in bilete de avion nerambursate, plus biletele de hotel si ce-o mai fi platit in avans prin america, plus 1 milion de euro daune morale sau punitive…

Leave a Reply

Oldies but goldies

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia