Ce ne lipsește?

Pasiunea este cel mai ignorat ingredient atunci când oamenii își aleg calea în viață. Și asta pentru că ni se spune prea des: „în viață nu faci doar ce-ți place, dimpotrivă...”

A m început acum câteva luni, într-o seară venind de la un concert la Ateneu, rândurile astea:

După o zi destul de agasantă, cu nămeți și dispute politice, câteva ore în sala aia fabuloasă a Ateneului, ascultând Mozart sau Beethoven, te fac să te simți bine, dar și să-ți pui întrebări. Întrebarea care m-a urmărit pe mine tot concertul a fost ce-i unește pe oamenii ăia din orchestră? Îmbrăcați după posibilități, unii mai scăpătați, alții cu fițe, dar urmând aceeași linie negru-alb impusă de etichetă, cu instrumente muncite în zeci de ani de repetiții, cu priviri pierdute sau cu ochi vii care dansează odată cu muzica, atenți ba la partitură, ba la bagheta dirijorului, toți acționează ca unul, făcând fiecare cu instrumentul lui să sune concertul ăla ca ieșind dintr-o singură pâlnie de megafon. Ce-i unește pe oamenii ăștia atât de diferiți și îi ajută să funcționeze împreună ca un tot și ce ne lipsește nouă ca nație, de nu reușim să funcționăm ca o orchestră?

Am renunțat atunci să mai postez întrebarea asta, plictisită să compar veșnic lucrurile care-mi plac cu lucrurile care nu funcționează și pe care tot încerc să mi le explic. Aseară am ajuns din nou la un concert, la Sala radio, și întrebarea mi-a revenit, agasant aproape, pe toată durata concertului. Mă uitam la oamenii ăia care evident nu se așezaseră pe scenă pentru bani, și nici pentru faimă, anonimi violoniști, flautiști, muzicieni cu salarii considerate mizere, probabil, în high life-ul românesc, dar care își mișcau mâinile și degetele sincron, urmărind cu sfințenie aceeași partitură de parcă viața lor ar depinde de asta.

Mă mai uitam la sala aia plină de oameni veniți să-i asculte și mă gândeam câți dintre noi le urmăm exemplul dincolo de zidurile sălii de concert? Câți dintre noi ne facem treaba cu conștiinciozitate, riguros, de parcă viața noastră ar depinde de asta? Sau câți dintre noi lăsăm lucrurile la jumătate motivând că „pentru cât mă plătesc, să zică mersi că fac și atât”?

Și atunci, în acordurile vesel-triste  ale lui Mozart m-a lovit și răspunsul. Pasiunea este secretul. Pasiunea pe care unii oameni au preferat să și-o urmeze în viață, indiferent de rezultat, de faptul că aveau să îngroașe rândurile violoniștilor dintr-o orchestră sau să devină soliști faimoși recunoscut internațional. Indiferent dacă țin în mână un Stradivarius sau o vioară șlefuită la Reghin. Pasiunea pentru care au abandonat idealul de bunăstare sau pretențiile sociale ale unei familii capricioase, și au preferat să trăiască și să se hrănească cu muzică. Pasiunea îi unește pe cei mai diferiți oameni și-i alătură neașteptat într-o orchestră, făcându-i să sune identic într-un concert care încântă mulțimile, chiar dacă pe fiecare îl așteaptă acasă altă situație economică. Pasiunea hrănește onoarea din oameni.

Pasiunea este însă și cel mai ignorat ingredient atunci când oamenii își aleg calea/meseria în viață. Și asta pentru că ni se spune prea des: „în viață nu faci doar ce-ți place, dimpotrivă…” și pentru că, tineri fiind, credem mai degrabă un adult sastisit de viață (dar pe care-l credităm cu experiență) decât focul care ne arde în interior și ne îndeamnă să alegem calea mai grea și mai lipsită de bani. Câți oameni cunoașteți care și-au urmat pasiunea și trăiesc din ea? Și câți cunoscuți aveți care regretă la mijlocul vieții că n-au apucat alt drum? Câți oameni plini de bani sau ajunși la nivelul cel mai de sus al carierei pentru care au călcat pe cadavrele propriilor dorințe își cheltuie acum banii pe seminarii în care niște guru moderni îi învață să-și urmeze pasiunile?

Și cum credeți că ar arăta lumea dacă cei mai mulți dintre noi ar face ce le place, și-ar alege meseriile în funcție de chemare, pasiune și dragoste? Știu, sună utopic, dar eu cred că nu e.

Profit de ocazia asta ca să vă cer un favor.  Dacă cunoașteți oameni care și-au urmat pasiunea, indiferent de sacrificii, și oameni care au acum regrete că nu au făcut-o, alegând o meserie bănoasă, vă rog să mi-i recomandați. Îmi trebuie două astfel de cazuri pentru un proiect jurnalistic la care lucrez. Oamenii trebuie să fie de acord să scriu despre ei, chiar și cu nume schimbate. Vă mulțumesc anticipat pentru sugestii.

Etichete: , , , , , , , , ,

37 comentarii la “Ce ne lipsește?” Subscribe

  1. Octtavyan 27/04/2014 at 11:20 #

    Mai este si situatia cand nu ai pasiuni, cred ca cineva de mai sus a precizat asta.
    Si atunci te apuci de un domeniu pe care conjunctura, anturajul alinierea planetelor ti l-au scos in cale… Si il faci mai bine ca majoritatea si eati considerat bun, desi atii ca e doar un job bine platit si de aceea ramai sa il faci pentru ca … Facturi si lipsa unei pasiuni…

  2. b 27/04/2014 at 14:20 #

    Ca sa incep cu finalul articolului, cred ca am trai intr-o lume mai buna daca fiecare si-ar urma pasiunea. Cred ca ar mai disparea si dintre cei a caror pasiune este facutul banilor si atat, indiferent ca ii satisface procesul in sine sau doar faptul ca acumuleaza.
    Eu incerc cu incrancenare sa imi urmez pasiunile, chiar daca pentru asta, in timp si fara sa imi dau seama, mi-am format un stil de viata auster. Si am observat ca, de obicei, oamenii incearca sa te foloseasca atunci cand vad ca ceea ce faci este si pasiunea ta. Parca exista asa un sentiment general ca daca lucrezi din suflet, daca nu (te) muncesti in sensul etiomologic, poti sa traiesti cu aer sau daca vrei sa fi recompensat, trebuie ca pasiunea sa ti se transforme in chin. O fi venind din ceva idei religioase internalizate, nu stiu.
    In decursul timpului am renuntat la mai multe pasiuni atunci cand mi-am dat seama ca singurul punct spre care se indreptau era sa devina mijloace de produs bani, fapt care ar fi ciuntit calitatea ori valoarea rezultatelor lor, ale pasiunilor, adica.
    Mi-am mai pastrat cateva care imi aduc cea mai mare satisfactie, pe care le consider cele mai importante si pe astea le urmez orice ar fi.
    Pana la urma, o lume care nu are nevoie de rezultatele pasiunilor mele nu e una in care vreau sa traiesc. Prin urmare, mi se pare normal sa o parasesc, chiar si murind de foame. Nu are rost sa ne incurcam reciproc.

  3. o femeie 28/04/2014 at 09:11 #

    Eu cred ca nu se poate face muzica (buna,cum e la Atheneu) fara pasiune. In primul rand pt ca la Atheneu e un nivel f. inalt. In al 2lea rand: ca sa ajungi acolo, e terminat liceu de muzica+ Conservator. Asta inseamna ca
    din copilarie, ei canta 5-10 ore pe zi, inclusiv weekenduri, vacante, etc. Nu cunosc niciun om sa faca asta fara sa aiba pasiune. Am facut si eu ceva muzica, dar cum talent putin, lene mare, nu am ajuns departe – doar
    in punctul in care sa spun ca acolo, pe scena la Atheneu, este 1%darul lui Dumnezeu, 99% munca. Da, vei gasi si acolo invidii, comentarii – dar asta fac multi romani(si nu numai…). Uita-te la colegii de munca, colegii
    de clasa si o sa intelegi la ce ma refer.

    Cat despre replica: 100% din romani nu au pasiuni, eu o sa te contrazic. Poate ca m-am inconjurat eu cu asemenea prieteni, dar pot sa zic cu mandrie, cam jumatate din jurul meu au pasiuni, hobby-uri. Sii unii traiesc doar din asta!
    Altii scot un profit frumusel din asta, altii fac din caritate. Dar sunt convinsa ca toate 3 categoriile enumerate, daca vor fi nevoite financiar, vor reusi sa traiasca doar din pasiune.
    Ce ne lipseste noua, la romani, este increderea in noi si in visele noastre. Ne lipseste curajul de a renunta la unele avantaje (masina, taxi, cablu, telefon smecher, haine de firma etc) si de a ne indrepta tot efortul catre acel vis.

  4. o femeie 28/04/2014 at 09:20 #

    si o sa iti dau si cateva exemple din jurul meu:

    1. o doamna (inginer cu studii post universitare), a optat sa treaca in shomaj si sa faca un curs de brutarie timp de aproape 1 an. Sacrificiu enorm, cursul fiind la zeci de km de casa, ore de mers 3 mijloacede transport pana acolo . Astazi are alt contract de munca (inginera) si pregateste petreceri/torturi etc.
    2. o doamna, (studii universitare) in concediu de maternitate a decis sa isi puna in aplicare visul: design si vestimentatie. Si a reusit.
    3. un domn( studii universitare) a intrerupt cariera sa scrie o carte. Bani deoparte, controleaza cheltuielile f. atent (mers pe jos la Biblioteca nationala, renuntat la mobil,televizor, face sport in parc, etc). Si a scris-o. Nu e multumit dfe ea, dar e mulumit ca a facut tot ce a fost in stare pt asta.
    4. o doamna are un cal. Si haine la second hand, pt ca e f. scump sa aiba acel cal.

    • brontozaurel 28/04/2014 at 21:27 #

      Imi place exemplul 4. Foarte serios.

      • Jolie 01/10/2014 at 14:59 #

        Tare 🙂

  5. Nautilus 28/04/2014 at 10:06 #

    @brontozaurel: „Asta e un discurs pe care il urasc eu… cu pasiune. Am facut mereu ce am vrut, ce mi-a placut.”

    Ha, ha.

    Nu poţi să faci „ce vrei” atâta vreme cât nu ai două resurse vitale: în primul rând capital câştigat de undeva sau moştenit (studiile, cazarea, masa şi uneltele costă) şi îl doilea rând „talent”, sau, mai bine zis, construcţia organismului şi a creierului potrivite cu acea activitate.

    Cum spun antrenorii de baschet: „You can’t teach someone how to be 7 ft tall.”

    Spre exemplu, în cazul meu: sunt 100% afon, nu am deloc voce şi nici cea mai vagă urmă de simţ al ritmului. Zero. În privinţa asta sunt de lemn. (Am fost cândva şi la un club de dans sportiv. După câteva luni de chin, am renunţat. Cineva care ar fi avut din naştere simţul ritmului s-ar fi jucat acolo, nici n-ar mai fi avut nevoie de instructor.)

    Chiar dacă aş fi fost pasionat de muzică în trecut, nu aveam construcţia necesară pentru a o practica, degeaba încerci să faci ceva „dacă nu ai organele”, vorba răposatului Silviu Brucan.

    • brontozaurel 28/04/2014 at 21:26 #

      Perfect de acord. Stiu ca am lasat un comentariu lung, asa ca nu ma mira ca nu l-ai citit in intregime ca sa vezi ca nu contrazice cu nimic ce ai scris. 🙂

  6. Alex 28/04/2014 at 10:27 #

    Din pacate nu am exemplele pe care ti le doresti tu… Din pacate, cunosc exemplul opus: o persoana care si-a urmat pasiunea in pofida tuturor oamenilor si circumstantelor si a esuat complet. Nu intru in detalii dar ideea fundamentala este ca pasiunea trebuie sa fie complementata de cel putin doua intrebari al caror raspuns trebuie sa fie rational: 1) se poate face acest lucru fara sprijin si experienta? 2) sunt potrivit/potrivita, sunt capabil sa fac asa ceva? Din pacate multi oameni au pasiuni pentru care nu au nici talent, nici pregatire si pe care, daca le urmeaza, nu pot decat sa esueze. Asta neinsemnand ca descurajez urmarirea pasiunii dar ea trebuie sa fie ajutata de ratiune si de o analiza interioara serioasa.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Jadranska magistrala

drum4

Este motivul care ar trebui să vă ducă în Croația, drumul cel mai frumos spre o destinație care nu face decât să confirme preludiul ăsta auto, suspendat între munte și mare.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.