„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

Ea e timidă, sensibilă, introvertită, are un zâmbet plăcut, o față luminoasă ca o floare de cireș și o cheamă Hisako – în traducere din japoneză – copilandru. El e sociabil, mucalit, extrovert, un cuceritor și-un om de lume, pe nume Gene, fiul unor evrei, emigrați din Europa de est tocmai în coloratul Brooklyn. Prietenii sunt de părere că întâlnirea dintre ei nici n-ar fi trebuit să existe, conform calculelor probabilistice, atât de diferiți sunt. Și totuși s-a întâmplat.

„Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?” admite și Gene, atunci când începe să-mi spună povestea lor neverosimilă. Dacă mai adăugăm la asta faptul că cei doi s-au cunoscut online, pe un site de matrimoniale – match.com – și că aveau peste 60 de ani atunci când au făcut-o, iar acum împlinesc 7 ani de căsnicie, avem dimensiunea exactă a hazardului care demonstrează că viața bate și filmul, și cărțile, și scepticismul societății moderne.

Eu i-am cunoscut acum două zile, din întâmplare. Camil Petrescu a fost atât de încântat de interviul făcut acum doi ani, că a ținut să mi-i prezinte pe cei doi prieteni buni ai lui de la New York. Așa că m-am dus, mai ales că m-a momit cu „au o poveste foarte interesantă, pentru blogul tău”. Ocazia a fost dublă. Gene Epstein – fost economist pe Wall Street, editor de cărți și ziarist economic la Barron’s Magazine – a fost invitat de Universitatea Româno-Americană să țină câteva conferințe pe teme economice și libertariene. Hisako Kobayashi îl însoțește mai mereu la astfel de ocazii – chiar dacă la jumătate dintre ele adoarme, se autoironizează Gene. Așa s-a făcut că timp de două zile Bucureștiul a găzduit și o expoziție neașteptată Hisako Kobayashi, la care Camil Petrescu a adus crema societății artistice dâmbovițene.

Dar cum eu nu mă pricep la pictură, mărturisesc că mă gândeam că o să mă duc bou și o să mă întorc… știți voi. Însă romanțioasă cum mă știți am dibuit imediat filonul poveștii celor doi, așa că am ales să mă rezum la această parte a vieții lor, și mai puțin la critica artei lui Hisako.

Hisako a trăit la Tokio până la 26 de ani când s-a măritat cu primul ei soț. A fost o căsătorie aranjată, pentru că ea era „over the hill”, adică ceea ce se chema și la ei o fată bătrână. Trebuia să te căsătorești la 24 cel târziu. Mariajul nu i-a plăcut, așa că l-a finalizat după 4 luni. Povestește că soțul ei era un inginer de aeronave, un om inteligent, totuși avea de la ea așteptările societății japoneze din acele vremuri – femeia să stea la cratiță și să legene copiii. Ea, însă, era stewardesă pentru Pan Am și visa să plece oriunde, numai să nu mai stea în Japonia. Ceea ce a și făcut, stabilindu-se după divorț la New York, în 1979. A urmat al doilea soț, un american, cu care a făcut un băiat și o fată și de care s-a despărțit. Al treilea soț, tot un japonez, a dezvoltat o boală psihică și mariajul lor s-a finalizat urât. Între timp a devenit pictoriță, urmând doi ani de studiu la Pratt Institute. Arta nu îi aduce mari venituri, dar este o mare pasiune. Așa timidă și artistă, totuși, o laudă Gene, a fost capabilă să pună bazele unei mici afaceri din care și-a crescut copiii singură – a cumpărat o clădire părăsită pe care a transformat-o în hotel pentru japonezi, pe strada Bleecker, în NY.

Picturile ei  sunt abstracte și combină expresionismul american cu arta niponă clasică (citat aproximativ din criticul Ruxandra Beldiman). Lui Hisako nu-i place să fie numită nici artistă japoneză, nici artistă americană, ci doar artistă. Îi place să picteze ascultând Mozart și Beethoven, dar pesemne că de când trăiește cu Gene mai ascultă și musical-urile lui preferate, în special My Fair Lady.

Wife needed

Gene s-a căsătorit inițial, ca orice evreu cumsecade, cu o fată din comunitate, cu care a trăit 22 de ani și a făcut tot un băiat și o fată. După asta ea a devenit catolică și el a revenit pe piață. A mai avut două căsătorii pe care le caracterizează ca fiind scurte și atât, accentuând mai degrabă pe latura profesională, de economist și ziarist. Pentru că familia lui avea o lungă tradiție în advertising-ul matrimonial nu i s-a părut un capăt de țară să încerce un site de dating, deși era trecut de 60 de ani. Povestește că în anii 40 mama lui dădea anunțuri în National Enquirer pentru unchiul Stanley, student la stomatologie, și-i căuta o nevastă de familie bună care să-l întrețină la facultate. Căsătoria a fost cu ani în urmă o tranzacție economică, iar anunțurile nu aveau nimic din clișeele romantice de azi, cu plimbări pe plajă etc – admite Gene – ci se rezumau la un sec „wife needed” – se caută nevastă.

Nu-i vorbă că nici el nu a debordat de romantism când și-a făcut profilul pe match.com. Fidel unui principiu sănătos – nu te pretinde ce nu ești, că obții rezultate dureroase – Gene și-a pus în profil și convingerile politice. Că e evreu, dar că nu rezonează cu politica externă a Israelului, lucru care le-a îndepărtat din start pe jumătate dintre evreicele din New York care ar fi putut fi interesate. Politica are darul ăsta de a dezbina oamenii, așa că – admite el cu umor – se cam blocase în căutări.

Hisako a avut ceva rețineri, mai ales că în Japonia, zice, nu există să te recăsătorești de atâtea ori.  Totuși, ajutată de fiica ei și de o prietenă și-a completat un profil pe match.com și a ieșit și ea pe piață. Unde a fost abordată de Gene, cu aceeași replică cu care, crede ea, agăța toate cucoanele din categoria lui de căutări 🙂 Nu-și amintește exact replica, dar știe sigur că el a fost cel care a contactat-o.

Întâlnirea s-a produs în februarie 2007, la câteva luni după ce amândoi începuseră să se caute online. Gene se laudă că ieșea în fiecare seară cu cel puțin o femeie, iar Hisako îl ironizează și azi că în seara în care i-a dat ei întâlnire își mai programase încă una. La care s-a și dus de altfel. Pentru că ea nu i-a produs o impresie prea puternică din prima. „Am fost doar OK, însă eram japoneză, și el nu era obișnuit cu asta” spune ea. El o contrazice, gentil, amintind că a ieșit și cu o negresă, și că întotdeauna e interesant să ai de-a face cu oameni cu origini diferite de ale tale. Hisako îl persiflează: „ești cu adevărat internațional!” 🙂

Mai pragmatic el revine cu continuarea. S-au văzut de mai multe ori, timp în care el i-a testat simțul umorului și diversele reacții în situații limită. Ceea ce a ușurat mult situația a fost faptul că amândoi erau relativ liberi de constrângeri de familie. Copiii lui erau trecuți de 30 de ani, ambii căsătoriți și cu copii, ai ei erau plecați la facultate. Nu au avut de înfruntat neîncredere sau gelozii între copii mei și ai tăi, dimpotrivă, Gene a devenit un tată/prieten pentru fiul lui Hisako, pe care l-a „convertit” la libertarieni. Și uite așa s-au căsătorit în decembrie 2007, la nici un an de când se întâlniseră prima dată.

Gene are acum 70 de ani, Hisako nu vrea să-și dezvăluie vârsta reală, dar admite că „e tot pe acolo”. Se simt bine împreună și transmit asta cu fiecare gest. Sunt pozitivi, veseli și deschiși la orice, lucru pe care-l întâlnești atât de rar la noi, de exemplu, chiar și la vârste mai tinere. Nu li se pare un lucru atât de extraordinar că s-au găsit online la vârsta asta. Gene spune că îl „antrenează” acum pe un coleg de redacție, să agațe femei pe match.com, și că acesta îi povestește că segmentul de vârstă 60-70 e destul de activ online în NY.

Ca niște cifre pe portativ

Hisako îl întreabă în locul meu dacă nu duce dorul perioadei când ieșea atât de des și cunoștea multă lume. El îi răspunde abil că „apoi am cunoscut-o pe Hisako” 🙂 Iar faptul că a găsit în ea, nativ, acel soi de libertate pe care el a trebuit s-o învețe din cărți îi ajunge. Împreună sunt precum uleiul și apa – zice Camil Petrescu. Mie mi s-au părut mai degrabă similari cu partitura după care cânta japonezul invitat la expoziție: în loc de note avea cifre. Gene a descoperit în ultima parte a vieții că cifrele vibrează foarte bine pe muzica lui Hisako.

Pentru că el e ziarist și ea e timidă au dezvoltat un soi de show al expozițiilor ei, în care el o intervievează pe ea în fața audienței și Hisako îi răspunde cu  reținerea specifică femeilor japoneze. Păstrează încă un accent pronunțat și o pudoare fermecătoare. Deși sunt convinsă că el i-a pus aceleași întrebări la fiecare expoziție, ea îi răspunde cu plăcere de fiecare dată, despre pasiunea ei pentru culoare și muzică. Iar el se așază comod într-un fotoliu la final și o privește cum scrie autografe, cu o plăcută toropeală după încă o zi împreună.

P.S. Un amănunt pentru cei care nu știu la ce face referire titlul: e vorba despre filmul românesc „Bună! ce faci?” (un fel de asl. pls), în care un cuplu în viața reală se întâlnește online fără să știe cine e celălalt. Finalul nu e ca aici 🙂 

Etichete: casatorie, dating online, economie, Gene Epstein, Hisako Kobayashi, Japonia, libertarian, match.com, New York, pictură, site de matrimoniale, slider, succesuri