Când i-am zis prima dată mamei că mă duc la un concurs de tras cu pușca s-a uitat direct la ochiul meu ăla miop, cu care tot ea m-a făcut, și a râs. Prin clasa a 4-a, la un examen medical școlar, se descoperise că la ochiul drept aveam o miopie din naștere, așa că nu s-ar fi așteptat, câțiva ani mai târziu, să fiu selectată în grupa de tir-iști a școlii. Dar era vremea costumelor albastre de PTAP și a antrenamentelor semi-militare pe care regimul le impunea din fragedă adolescență. Ne pregătea sufletește și trupește pentru … apărarea patriei. Erau anii 80.
N-a fost rău. Am câștigat o dată chiar locul trei la unul din concursurile alea de tir, dovadă că restul trăgătorilor erau mai miopi ca mine și nu distingeau ținta de cătarea puștii. I-a luat mai mult instructorului să înțeleagă că eu am o problemă cu ochiul drept și că mă uit prin vizor cu stângul. Mă tot corecta până când am înțeles că după ce pleacă el de lângă mine pot să fac cum vreau eu. Așa că, lungită pe burtă și cu patul puștii înfipt în umărul drept, aplecam capul mai mult și ocheam cu stângul. La final conta unde ajungea alicea mea, nu ochiul folosit.
Nu m-am mai gândit demult la experiența asta și drept să spun, până acum ceva vreme eram sigură că nu-mi va folosi vreodată. Ba chiar că evoluția noastră ca omenire nu ne va mai aduce în fața unor confruntări militare care să necesite „priceperea” femeilor și a copiilor. Cred că era comod să mă gândesc că odată cu desființarea serviciului militar obligatoriu lumea a acceptat ideea că următorul război se va duce strict între rachete și apărarea antiaeriană, iar noi vom muri rapid și fără să știm.
De fapt ce nu voiam să gândesc era răspunsul la întrebarea „ai mai fi în stare acum să mori pentru țară?”. Am avut de curând discuția asta cu un prieten și răspunsul meu a fost nu. Al lui a fost, surprinzător, da. Și nu știu dacă a diferit pentru că e bărbat și asta e în gena lor, sau pentru că argumentul care a stat la baza acelui răspuns a fost că nu poți să fugi la infinit din fața unora care te cotropesc. La un moment dat trebuie să-ți aperi ce-i al tău.
Eu argumentasem că războiul e o aberație menită să-i facă pe unii să câștige averi și influență, în timp ce milioane de oameni sunt sacrificați. Ca simplu combatant nu ai cum să ieși învingător dintr-un război, chiar presupunând că scapi cu viață. Și cum nu vreau să fiu carne de tun prefer să plec unde văd cu ochii, că deocamdată niciunul dintre războaiele mondiale nu a cotropit chiar fiecare palmă de pământ de pe glob.
Desigur, astea sunt discuții sterile, deși după cum se derulează lucrurile la câteva sute de km de noi nu vor fi sterile prea mult timp. Însă eu eram convinsă că mare parte din tineretul țărișoarei ar fi de partea mea în dilema asta. Adică, să fim serioși, oamenii nu merg la vot în România, darmite să pună mâna pe arme și să-și apere glia strămoșească, nu?
Ei, nu mai sunt așa sigură. Întâmplarea a făcut să vin în contact în ultima vreme cu un domeniu de a cărei existență habar n-aveam. Airsoft-ul. Înțeleg că este transpunerea în realitate a jocurilor de calculator din categoria „Counter-Strike”, „Delta Force”, „Battlefield” etc. Nu că pe astea le-aș fi jucat, dar de câte ori mă duc la petrecerile finului meu de 6 ani e ca un congres tematic al industriei de armament.
Airsoft-ul ăsta este deci o joacă foarte serioasă, care și în România a început să pasioneze pe tot mai mulți. Oameni în toată firea (și bărbați, și femei) se costumează, se înarmează și se luptă, după reguli cât se poate de militare. Echipamentele în sine – așa cum am văzut pe site-ul firmei Airsoft6, care vinde așa ceva – imită atât de bine armamentul și echipamentele militare, încât în unele țări (inclusiv la noi) este interzis să le porți în public, tocmai pentru că ar putea induce în eroare lumea sau forțele de ordine. În alte țări e obligatoriu ca armele să aibă niște componente viu colorate, tocmai ca să fie diferite de originalele letale. Ar fi absurd să fii împușcat de adevăratelea pentru că porți în mâini o pușcă cu bile, replică fidelă a unui AK47. Totuși un puști a fost omorât de poliție în America din cauza asta. De aceea Airsoft se joacă în spații de regulă dezafectate și închise publicului, iar așa ceva avem destul prin România.
O replică Airsoft
Așadar, pregătirea pentru apărarea patriei nu a murit, cum credeam eu, dar acum se joacă pe bile. Și îi costă pe combatanți. Oamenii scot din buzunar sume între 300 si 3000 de lei, în funcție de cât de mare le e pasiunea sau stresul de care vor să scape. Dacă sunteți curioși, găsiți pe site-ul Airsoft6 tot felul de chestii, de la echipament tactic, la replici de airsoft, stații de emisie-recepție și în general tot ce-i trebuie și-i șade bine militarului care vrea să reziste mai mult decât câteva bile (pentru airsoft) pe câmpul de luptă. M-am amuzat că pe tipul care prezintă toate produsele pe site-ul magazinului din Constanța îl cheamă Maiorul :).
În fine, dincolo de glumă, mă întrebam dacă generația asta Airsoft este gata să moară pentru țară? Nu zic „cum eram noi” că ar fi o ipocrizie. Nici atunci când trăgeam cu pușca Pionier nu mă gândeam la așa ceva și e evident că eu sunt o pacifistă… dar e clar că jocul ăsta are, dincolo de efectul destresant, pe care-l caută mulți în el, și un substrat de aventură și de instrucție tactică. Poate că nu e aberant să ne gândim că jucătorii ar fi, la nevoie, niște soldați mai buni, comparativ cu unii care n-au făcut nici armata, nici valențe războinice n-au.
Pentru că nu cred că am așa de mulți cititori pasionați de Airsoft (dar ați putea deveni, acum că v-am informat eu :P), în schimb sunt sigură că am mulți de vârsta mea sau pe acolo, și cu siguranță ați făcut ori armata, ori pregătirea aia PTAP în școală, vă întreb acum, la vârsta asta și în conjunctura în care se află fiecare:
Cred că nu vă costă nimic să fiți sinceri, mai ales că sondajul vă garantează anonimatul. Nu caut răspunsuri patriotarde, ci umane, reale. Nu am făcut o departajare pe sexe în sondaj, dacă tot e la modă egalitatea de gen, trebuie să fim gata să luptăm cu aceleași arme, nu? 🙂
Draga Dollo , am devenit dependent de articolele tale .
Chiar daca am facut armata si sunt baiat 🙂 , nu nu vreau sa mor intr-un razboi sau batalie armata . Pentru ca ce ai scris tu , e valabil : unii mor ca prostii si alti fac bani la greu .
Inteleg si stiu ca armata ar fi buna la calirea baietilor si fetelor , dar in acelasi timp este si ‘ toxica ‘ .
LEONIDA NEAMȚU „Acolo unde vîntul rostogolește norii” 1966
„În dimineaţa aceea orizontul era ca… (Aici nu înţelegea bine ce voia să zică autorul.) Vitejii ostaşi români din batalionul al doilea se pregăteau cu…(iar nu înţelegea, probabil „cu veselie”) pentru atac. Se apropia ora în care spiritul se înalţă la… (?), cînd spiritul subjugînd asperităţile trupului pe care îl… (?), trece în marea… (probabil „armonie”) a voinţelor desfăşurate sub acelaşi impuls de… (?). Deci se apropia ora atacului. Orizontul devenea tot mai… (probabil „liliachiu”). Comandantul, fără nici o urmă de nervozitate, trecea de la om la om cu… (?).
Mă întrebam: oare poate rezista vreo forţă în faţa acestui eroism (?) ridicat pînă la rangul de… (?). Mă întrebam: oare omenirea îşi dă seama ce se întîmplă în clipa cînd se pune în faţa… (?) noastre de a învinge? Mă întreb…(?).
Şi iată că racheta verde aruncă împrejur o lumină
pîlpîitoare de triumf. În clipa aceea supremă,
eroii români se repeziră afară din tranşee, scoţînd
străvechiul chiot de luptă „Tuidumnezeiimăsi!”
Inainte de a ma fi repezit la rastel, te-as fi rugat sa definesti notiunea „ţară” fiindca poate nu intelegem acelasi lucru cand spunem „ţară”.
Apoi am priceput ca este „PROMO” si m-am gandit ca n-are rost sa mai intreb … in razboi chiar se face foamea, chiar te poti umple de paduchi – si astea nu-s o „deconectare din cotidian”, chiar se pierd maini si picioare – si asta nu din „pasiunea pentru un sport nou”. In razboiul adevarat se (mai si) moare iar asta „poate dauna grav”, dar plictiselii ci vietii …
Oricum, pentru mine, razboiul nu este un „segment nou in aria divertismentului”.
Păi întrebarea nu era dacă te-ai duce să mori pentru țară cu o armă de airsoft în mână, ci cu una reală. Cele două subiecte – airsoft și război – s-au potențat reciproc în cazul de față. Faptul că e un promo nu invalidează întrebarea. Părerea mea.
Bata-te sa te bata … 🙂 Am inteles foarte bine ce ai scris ! Doar ca ma gandeam foarte serios la intrebarea ta, asta a fost totul.
Mie mi s-a parut ca si cum i-ai pune unei prietene sa asculte opereta „Vaduva vesela” in ideea de a crea atmosfera pentru a-i spune ca i-a facut, trenul, terci sotul :).
Ideea este ca dupa un „razboi” din asta, de opereta, te intorci acasa si te asezi comod in canapea ca sa sorbi dintr-o ciocolata fierbinte. Iar chestia asta nu merge deloc cu ideea de a calca pe maţe, creieri si sange incercand sa iesi dintr-o transee sau sa iti cauti in jur piciorul ca poate ti-l pune la loc daca apuci sa fii evacuat. Schilodirea fizica si psihica nu se poate potenta cu acest „segment nou in aria divertismentului” cum ii spun ei acestui „sport nou” (asta ca sa vezi ca, urmare a articolului tau, am generat trafic pe site-ul lor :))).
Pentru mine, nu ar fi atat de greu sa „nu te mai intorci de pe front” cat sa te intorci dorindu-ti sa fi murit acolo. Si treaba asta nu se leaga, neam, cu ideea de „divertisment”.
Ne învârtim în jurul cozii. Ce spui tu nu contrazice ce am spus eu: un război e o tâmpenie din care oamenii simpli nu ies învingători. Deci răspunsul ar fi că nu vrei să mori pentru țară. Cred…
Nu ma invart, stau ferm pe picioare, precum un brav ostas al patriei ! :))
Intrebarea a fost clara (daca nu asta a fost, te rog sa precizezi care a fost) : „Esti gata sa mori pentru patrie ?”. Faptul ca razboiul este o anormalitate nu mai trebuie subliniat de nimeni.
Repet, dupa parerea mea, ai pus un subiecte cat se poate de serioase – razboi, a muri – alaturi de o caricatura de razboi din care poti sa pleci oricand daca ai programare la coafor. Intr-un context de timp liber si destindere intrebi daca am fi gata sa accetam ideea de a muri sau a ajunge un boţ de carne palpitanda …
Raspunsul meu poate fi deja intuit si nu este „nu vreau sa mor”.
Poate ca, daca vei pune un articol serios despre ce se poate intelege (nu numai de catre tanara generatie) prin „ţară”, „sacrificiu”, „natiune” si alte asemenea „comunisme” si cat de mare este disponibilitatea de a accepta, nu atat o moarte, cat o viata intr-un scaun cu rotile sau de „leguma” intr-un sanatoriu, voi participa cu un raspuns direct, concret.
@Glass and Iron: Dom’le, eu n-am intuit deja raspunsul dumitale. Ba chiar m-ai zapacit de tot.
Pe de o parte, zici „nu este <>”, si „brav ostas al patriei”. Pe de alta, zici „[pentru mine ar fi greu] sa te intorci dorindu-ti sa fi murit acolo”.
Sa inteleg ca, tragand linie, raspunsul tau este „Tuidumnezeiimăsi”?
*Pe de o parte, zici “nu este ‘nu vreau sa mor’”
Dollo, cum punem ghilimelele unghiulare aici? Ca dracia asta mi-a confiscat citatul (probabil ceva protectie la HTML injection…)
dar NU plictiselii ci vietii …
…ca nu merge postat in alta parte …
@owlman – Ziceam :”Pentru mine, nu ar fi atat de greu sa “nu te mai intorci de pe front” – ceva ambiguu ? Ideea de a muri nu este groaznica, respingatoare, de natura sa ma faca sa refuz serviciul militar sau sa dezertez doar pentru a ramane in viata.
Si mai ziceam (la afirmatia lui Dollo cum ca „răspunsul ar fi că nu vrei să mori pentru țară.”) : „Raspunsul meu … nu este “nu vreau sa mor”” deci nu este „nu vreau sa lupt riscand moartea”. Din nou, ideea de a muri nu este groaznica, respingatoare, de natura sa ma faca sa refuz serviciul militar sau sa dezertez doar pentru a ramane in viata.
Dar „moarte” pentru tara nu este singura problema pe care o pune „iei arma in mana” asa ca am anticipat la o discutie mai serioasa despre razboi. „Sa mori cu arma in mana pentru tara” este un cliseu de Mosfilm. Daca este sa discuti serios despre razboi adevarat trebuie sa te gandesti la toate alternativele, nu sa le limitezi la „mori eroic” si „te intorci frumos acasa”. Intreabare pentru cei care accepta „pe nemestecate” ideea de moarte : ar vrea sa moara de la un glont in inima sau intr-un tanc in flacari din care nu poate iesi.
Eu am luat foarte in serios intrebarea si mi-am dat seama ca sunt multe de luat in considerare inainte de a da un raspuns transant prin „Da” sau „Nu” asa cum cere Dollo. Si in nici un caz vis-a-vis de promo-ul „razboiului de opereta”.
“Brav ostas al patriei” care nu intoarce spatele dusmanului invartindu-se in jurul cozii, ci, nemiscat, ferm, isi infrunta destinul pe teatrul de razboi pentru o cauza dreapta … este doar o gluma (asta inseamna „:))” de la sfarsitul frazei).
A, ok, deci te abtii de la vot! Crezusem ca era „in principiu merg, insa daca ma lasa schilod (fie si pret de 3 minute intr-un tanc in flacari) n-o sa existe apa pe lume care sa spele ce va fi la gura mea (la adresa oricui)”
Cea mai mare prostie sa lupti pentru tara…Granitele nasc orgolii aiurea. Din pacate, unii chiar pun mana pe armele alea…(care mai sustin si o industrie foarte profitabila)
Eu as fi gata sa mor pentru tara si, efectiv, nu inteleg cum ar putea cineva sa nu isi asume acest lucru daca e nevoie. Nu e vorba de patriotismul gaunos din timpul comunistilor, nici de creatiile profund ilogice ale unui Dan Puric. Nu e vorba nici macar de „patrie” si de un sentiment de apartenenta la ceva mare pe care unii il numesc popor. Nu mi se pare ca e cazul acum in Romania. De asemenea, sunt de acord cu Dollo ca in modernitate nu cred ca va mai fi necesar si razboaiele se vor purta in aer si, eventual, cu profesionisti antrenati dur. Dar, daca ar fi nevoie vreodata nevoie, as fi gata sa lupt. As lupta pentru ca o ocupatie militara este ceva ingrozitor si nu vreau sa cresc copii care sa poata fi impuscati pe strada oricand, pentru ca imi place viata mea asa cum e si vreau sa mi-o traiesc in libertate, pentru ca eu cred in dreptul oamenilor de a spune ce prostii vor pe internet sau la televizor si mai cred ca progresul nu poate fi facut fara critica, as lupta pentru stilul meu de viata, pentru ca nu vreau sa vina altcineva sa-mi spuna ce sa fac, pentru ca vreau sa-mi fac propriul destin nu sa fiu calcat in picioare si sa nu am niciun loc pe care sa-l numesc acasa. As lupta pentru ca nu vreau sa ajunga prietenii si familia mea in tabere de refugiati in corturi haituiti de militari care se plimba printre ei cu mitraliere si, din cand in cand, se mai distreaza cu o femeie care arata mai bine. Asa arata o ocupatie, voi la ce va gandeati? Sau credeati ca ne ataca America? Poate v-au povestit bunicii cum a fost cu ocupatia armatei rosii. Dar poate credeti ca lucrurile s-au schimbat. Vom plati taxe si impozite la Moscova si gata 🙂 Hm. Cred, in incheiere (cat de lung a fost…) ca cei care spun ca nu sunt gata sa lupte vor sa isi mascheze propria impotenta. Pentru ca ei sunt majoritari. Si daca tara asta arata in halul asta este exact asa cum au facut-o acesti acesti majoritari, care nu lupta, nu cred in sansa lor, nu muncesc, nu gandesc, nu … Tara arata exact ca ei si naspa mai e sa te uiti in oglinda. De fapt, ei ard de dorinta de a da vina pe cineva.
cam din aceleasi motive m-as duce eu la razboi. ca m-ar trimite inapoi ca-i incurc (dioptrii -8, coloana in pioneze, sunt doar putin mai mare ca o pusca) e alta poveste. poate in vreun spital sa ma primeasca dupa oarece instructie de baza.
acu sincer, chiar ma indoiesc ca de-a lungul istoriei umanitatii si de-a lungul, latul, crucisul si curmezisul pamantului omul simplu s-a dus pentru altceva/altcineva la razboi. in din orice razboi tot marii mahari au profitat, oricine ar fi fost ei.
omul de rand nu si-a pus problema ca se sefu’ de trib, cezarul, pretorul, boierul, contele, ducele, regele, pana mea mai stie cine va profita. el s-a dus sa-i apere de rele pe aia pe care-i lasa acasa.
„Pai pentru cine vrei sa mori?”
Acu’ mai bine de 20 de ani, am crezut si eu ca am o relevanta daca ma bat pentru ceva, pentru binele comun, si m-am batut. Dupa vreo doua trei amenintari cu scoaterea gargaunilor din cap m-am potolit, si nu pentru ca n-as mai fi vrut sa ma mai bat, sau pentru ca n-ar mai fi fost nevoie, sau pentru ca-mi era vreo frica… La un moment dat, intr-o adunare de oameni cu idealuri comune (credeam eu), am comentat cum ca era sa-mi iau bataie nasoala la o manifestatie pentru sau contra. „Pai daca esti prost”, a venit dusul rece. De la unul de teapa mea. Acum respectivul ma acuza ca am fugit din tara ca un las si i-am lasat pe altii sa rezolve treaba pentru „copiii nostri”. Avea copii de atunci. Eu n-am nici acum. Bine ca n-am murit pentru binele posteritatii si-mi vad de viata. Prost si las, dupa cum se vede. Tara nici n-ar vrea sa mor eu pentru ea…
Personal nu cred ca amatorii de Airsoft joaca pentru a invata tactica, si nici nu vor fi tacticieni mai buni intr-un caz real de „combat”. Cand panica si oroarea te copleseste, nu mai stii de tactica. In situatii limita, de razboi, se remarca cei care au nervii tari, prezenta de spirit si mult noroc. Airsoftul are o alta explicatie; ilustreaza intr-un fel vorba din popor „ni s-a urat cu binele”. E un joc care se adreseaza societatii actuale in care oamenii au nevoie (dar trebuie sa-si si permita) niste provocari de care nu mai au parte in viata reala, pentru ca viata reala este destul de comoda. Si atunci cauti adrenalina intr-un surogat. Pe acelasi principiu s-au inventat si destinatiile turistice de tip ferma, unde turistul orasean se duce sa mulga vaca si sa ranesca la porc. 🙂
In ceea ce priveste conceptul de a te duce sa lupti si eventual sa mori pentru tara, asta suna bine doar in poezia lui Bolintineanu. In realitate, a pune mana pe arma pentru tara ta, inseamna sa te inrolezi in armata si sa fii la dispozitia guvernantilor, care or fi aia, Stefan cel Mare, Carol I si II, legionari, comunisti, PSD sau PDL. Iar la un nivel mai mic esti la dispozitia oricarui gradat care se intampla sa-ti fie comandant, si se stie ca in armata nu au facut cariera chiar cele mai luminate minti. Si in armata trebuie sa executi, nu sa gandesti. Ce faci daca tu ai in cap ca lupti pentru tara si aia te trimit la Stalingrad? sau Odessa, ca pare mai aproape? 🙂
Păi în geopolitica asta nouă a muri pentru țara ta înseamnă și a apăra democrația – vezi cazul soldaților NATO de pe fronturile strîine de țara lor de baștină.
Fraza zilei: „a pune mana pe arma pentru tara ta, inseamna sa te inrolezi in armata si sa fii la dispozitia guvernantilor, care or fi aia, Stefan cel Mare, Carol I si II, legionari, comunisti, PSD sau PDL.” Excelent degradeul! Sau degradarea?
„De fapt ce nu voiam să gândesc era răspunsul la întrebarea „ai mai fi în stare acum să mori pentru țară?”
–––––––––––––––––––––––
Eu argumentasem că războiul e o aberație menită să-i facă pe unii să câștige averi și influență, în timp ce milioane de oameni sunt sacrificați.”
Asta avea sens pentru băetzaşii dă la PCR care scriau prin anii ’50 că Gustav Krupp a făcut Primul Război Mondial fiindcă altfel nu se vindeau armele produse de el.
După cum aflăm din presa de specialitate şi din ceea ce scriu unii de pe la Academia Militară, în zilele noastre nu se mai face război, în sensul folosit în trecut (milioane de oameni, mii de tancuri şi avioane, bombardamente care distrug oraşe într-o singură zi etc), ci mai degrabă conflict.
Adică un şir de confruntări de mică amploare, între unităţi mici, ocuparea unor obiective, bombardarea altora, spionaj, asasinate, încăierări de stradă etc – lucruri cu care băieţii ăia plătiţi cu 1200 de lei pe lună ca „soldaţi şi gradaţi voluntari” se descurcă mult mai bine ca un recrut luat de pe stradă. Nu fiindcă ar fi nişte mici Rambo nemaipomenit de deştepţi şi abili (majoritatea celor care s-au dus voluntari abia puteau să lege 10 fraze una după alta fără să îi apuce durerea de cap), ci fiindcă lăsând bătaia în seama lor şi restul lumii la locurile lor de muncă obişnuite nu este afectată economia.
Asta m-a frapat și pe mine: resurgența vechii lozinci leniniste că războiul (modern ?) e făcut de capitaliștii veroși gata să dea foc lumii pentru profituri. Pentru oricine a citit cît de cît istorie fraza e 90 la sută falsă.
Pentru o bătrână leninistă, explicați vă rog ce stă la baza unui conflict armat în accepțiunea modernă, dacă nu are nicio legătură cu câștigul economic și/sau de putere?
1 – Una e cîștigul economic prin aproprierea unor resurse și cu totul alta dorința de a vinde produse finite (cum e cazul armelor).
2 – Puterea, cf. lui Mao (Țe Dun sau Zedong), ”stă în vîrful puștii” – legătura cu economia e cam vagă pentru funcționarii totalitari (fără să mai vorbim de costurile aferente producerii puștilor în discuție care, în termeni de mizerie a ”proletarilor” ce le fabrică poate atinge extreme pe care sclavii antici nu le-ar fi suportat – vezi munca prizonierilor sovietici în Germania nazistă și a cetățenilor la-fel-de-sovietici în fabricile ”ce le aparțineau”).
3 – Adică PUTEREA politică este, în majoritate, decuplată de economie. Vezi Attila, Ginghis Khan, și, invers, Planul Marshall (reconstruirea Japoniei, a Coreeii de Sud, ba chiar cui aparține ASTĂZI petrolul irakian PENTRU CARE, se spune, USA au făcut război). Observați, vă rog, cum toate țările menționate SÎNT CONCURENTE DIRECTE ale capitalismului occidental.
DE CE ? Fiindcă societățile libere NU se tem de concurență, deoarece ȘTIU că libertatea bine ordonată (justiție, etc.) le conferă o superioritate zdrobitoare. Vezi încercările disperate ale Chinei (FOARTE muncitoare) de a copia, dar incapabilă să dezvolte, ș.a.m.d. Însăși Japonia a recunoscut, cu zeci de ani în urmă, că ea NU INOVEAZĂ ci doar perfecționează (în acele vremuri era cea mai mare cumpărătoare de licențe din lume !) Deh, o învățaseră americanii cum șede treaba cu copyright-ul, adică CU CINSTEA – drept e că japonache sînt cinstiți pînă în măduva oaselor, chiar de le lipsește geniul invențiilor).
Pe vremurile ”odioasei orînduiri” (ante și post-Gh. Gh. Dej) circula un banc ”hrusciovist”: „Mama lor de burjui ! În 5-10-20 de ani ÎI ajungem din urmă !” „Da, dar întreabă-te UNDE vor fi EI atunci.”
Dacă mai doriți amănunte nu ezitați să-mi scrieți – am o grămadă de texte gata făcute despre aspectele economice ale Primului Război Mondial – RĂDĂCINA TUTUROR RELELOR CE NE MACINĂ ASTĂZI (foarte scurtă – rădăcina). Aveți nevoie doar de un strop de răbdare – le-am făcut eu cît se poate de amuzante (și ilustrate), dar nu se compară cu ”marea literatură”.
Your choice.
Nu prea stiu care ar fi societatile libere. E plina lumea de relativitate si de repere discutabile.
Pai, fraza e 90 la suta falsa in masura in care 90 la suta dintre capitalistii verosi vor sa prospere in pace, iar ceilalti 10 la suta (sau or fi 1 la suta?) vor sa dea foc lumii ca sa ia averea primilor 😉
Airsoft e pentru retardați.
Și războiul e pentru deștepți? 😛
Modul în care funcţionează o armă de airsoft din perspectiva trăgătorului (masa armei, echilibrul, reculul, gradul de periculozitate care te face să fii mai puţin prudent etc) e atât de deosebit de al unei arme obişnuite cu pulbere sau aer comprimat încât nu te învaţă nimic şi nu are valoare de antrenament.
De fapt Airsoft nu reproduce un câmp tactic real, ci unul din cele întâlnite în jocurile pe calculator, cu limitările acestora, adică nu e o simulare, ci o simulare a unei simulări.
Manevrarea unei arme de foc şi regulile de siguranţă pentru a nu te nimeri pe tine sau pe camarazii tăi se învaţă fie la un club de tir, fie la vânătoare, cu arme cu pulbere de diferite calibre, cu glonţ sau alice.