Amintiri din epoca de aur a mamei

Și după ce Ceaușescu a turnat canciocul ne-am împrăștiat și ne-am zis: ne mai ducem la servici azi? Nu ne mai ducem, hai la bere. Dar era prea de dimineață...

D iscuție cu mama, în mașină azi, când am traversat orașul și am ajuns pe la Fântâna Miorița.

– Ia uiteee, fântâna asta, n-am mai văzut-o de când ne scoteau să-l petrecem pe Ceaușescu cu delegația, aici la Gara Băneasa. Ce vremuri… Ne scotea de la servici ca să-l aclamăm pe Ceaușescu pe marginea drumului până la gară. Și după ce pleca delegația noi nu ne mai întorceam la servici, ce eram proști? Ne duceam la restaurant aicea în Herăstrău. Beam bere, mâncam mici, friptură…

– Păi se găseau pe vremea aia? întreb eu

– După ce pleca delegația?! Normal, cum să nu se găsească? se miră mama de ignoranța mea. Întotdeauna după ce pleca delegația erau pline restaurantele.

– De oameni ai muncii, desigur 🙂 completez eu răutăcioasă.

– Păi să știi, întotdeauna ne duceam să bem bere și să mâncăm ceva după ce ne scoteau pe străzi. Că pe noi ăștia de la TESA mereu ne scoteau, ba la petrecut tovarășul, ba la curățat/spălat stâlpii de pe marginea drumului, ba la văruit pomii sau la dat zăpada…. Mamăă, și ce distracție era și la zăpadă. Veneau cu termosul cu țuică fiartă nebunii ăștia de colegi, Țițirigă, Baldovin, Tudorache… Chiar, am auzit că a murit și ăsta săracul, de ce o fi murit?…

– De bătrânețe… opinez eu, atentă la trafic.

– E, de bătrânețe, dar nu era bătrân. Era de vârsta mea.

– Păi și ce, tu la 73 de ani oi fi tânără.

– Eee, dar n-a murit acuma, a murit mai demult…

Îmi dau seama că e unul din momentele alea și o las să-și continue amintirile, care deja îi luminaseră fața.

– Într-o dimineață devreme ne-au scos acolo unde a turnat Ceaușescu canciocul acolo unde zicea că o să fie viitoarea Operetă. Undeva pe la Unirea, nu știu dacă s-a mai făcut… Și după ce a turnat canciocul ne-am împrăștiat și ne-am vorbit: ce, ne mai ducem la servici azi? Nu ne mai ducem, hai la bere. Dar era prea de dimineață, nu era deschis pe nicăieri. Și tot mergând noi am ajuns la Carul cu bere. Mamăă, ce am mai râs atunci. Noi, tot biroul cu chef de bere, Tudorache ăsta a comandat un pui la ceaun, noi mici, i-am împărțit… ce vremuri…!

– Vă speteați muncind! o zgândăr eu.

– Daaa de unde. Dar ăștia care erau muncitori să știi că munceau, în trei schimburi, erau săracii destul de munciți. Noi la birouri nu prea ne omoram.

– Deh, cineva trebuia să facă și planul.

– Daaa, am făcut multe. Am avut niște ani frumoși ăștia 30 cât am muncit… dar uite că acuma suntem inutili… Și e pensia asta tare mică. Prea mică!

– Păi e pentru cât ați muncit, cât voiai să ți-o facă după atâția mici cu bere? conchid eu în timp ce râdem amândouă în mașina în care cântă Andreea Bocelli – Time to say good bye, în traficul infernal din Bucureștiul de azi. Iar afară plouă. Încă o ploaie din multele de primăvara asta.

sursa foto

Etichete: , , , , ,

3 comentarii la “Amintiri din epoca de aur a mamei” Subscribe

  1. spufi 19/05/2014 at 08:24 #

    Ha! mi-a placut the little twist at the end, I’m a sucker pt floricele din astea. In alta ordine de idei, mi-a retrezit un gand pe care l-am avut mai mereu cand auzeam povestiri din tineretile batranilor actuali – si anume ca parca tare mai erau copilarosi 🙂

    • Dollo 19/05/2014 at 08:44 #

      Crezi că noi vom fi altfel? 🙂 Deși eu mă gândesc după care vreme o să îmi exprim nostalgiile, că acuma nu mă îmbie nicio perioadă din viața trecută.

  2. spufi 19/05/2014 at 08:54 #

    nu stiu daca vom fi altfel, pot doar sa sper ca vom fi la fel 🙂 altfel, si artritice, decrepite, si fara nostalgii, prea e tabloul sumbru.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

Casutele de vacanta ale lui Jonas din Valea Verde

„Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.