Amintiri din epoca de aur a mamei

Și după ce Ceaușescu a turnat canciocul ne-am împrăștiat și ne-am zis: ne mai ducem la servici azi? Nu ne mai ducem, hai la bere. Dar era prea de dimineață...

D iscuție cu mama, în mașină azi, când am traversat orașul și am ajuns pe la Fântâna Miorița.

– Ia uiteee, fântâna asta, n-am mai văzut-o de când ne scoteau să-l petrecem pe Ceaușescu cu delegația, aici la Gara Băneasa. Ce vremuri… Ne scotea de la servici ca să-l aclamăm pe Ceaușescu pe marginea drumului până la gară. Și după ce pleca delegația noi nu ne mai întorceam la servici, ce eram proști? Ne duceam la restaurant aicea în Herăstrău. Beam bere, mâncam mici, friptură…

– Păi se găseau pe vremea aia? întreb eu

– După ce pleca delegația?! Normal, cum să nu se găsească? se miră mama de ignoranța mea. Întotdeauna după ce pleca delegația erau pline restaurantele.

– De oameni ai muncii, desigur 🙂 completez eu răutăcioasă.

– Păi să știi, întotdeauna ne duceam să bem bere și să mâncăm ceva după ce ne scoteau pe străzi. Că pe noi ăștia de la TESA mereu ne scoteau, ba la petrecut tovarășul, ba la curățat/spălat stâlpii de pe marginea drumului, ba la văruit pomii sau la dat zăpada…. Mamăă, și ce distracție era și la zăpadă. Veneau cu termosul cu țuică fiartă nebunii ăștia de colegi, Țițirigă, Baldovin, Tudorache… Chiar, am auzit că a murit și ăsta săracul, de ce o fi murit?…

– De bătrânețe… opinez eu, atentă la trafic.

– E, de bătrânețe, dar nu era bătrân. Era de vârsta mea.

– Păi și ce, tu la 73 de ani oi fi tânără.

– Eee, dar n-a murit acuma, a murit mai demult…

Îmi dau seama că e unul din momentele alea și o las să-și continue amintirile, care deja îi luminaseră fața.

– Într-o dimineață devreme ne-au scos acolo unde a turnat Ceaușescu canciocul acolo unde zicea că o să fie viitoarea Operetă. Undeva pe la Unirea, nu știu dacă s-a mai făcut… Și după ce a turnat canciocul ne-am împrăștiat și ne-am vorbit: ce, ne mai ducem la servici azi? Nu ne mai ducem, hai la bere. Dar era prea de dimineață, nu era deschis pe nicăieri. Și tot mergând noi am ajuns la Carul cu bere. Mamăă, ce am mai râs atunci. Noi, tot biroul cu chef de bere, Tudorache ăsta a comandat un pui la ceaun, noi mici, i-am împărțit… ce vremuri…!

– Vă speteați muncind! o zgândăr eu.

– Daaa de unde. Dar ăștia care erau muncitori să știi că munceau, în trei schimburi, erau săracii destul de munciți. Noi la birouri nu prea ne omoram.

– Deh, cineva trebuia să facă și planul.

– Daaa, am făcut multe. Am avut niște ani frumoși ăștia 30 cât am muncit… dar uite că acuma suntem inutili… Și e pensia asta tare mică. Prea mică!

– Păi e pentru cât ați muncit, cât voiai să ți-o facă după atâția mici cu bere? conchid eu în timp ce râdem amândouă în mașina în care cântă Andreea Bocelli – Time to say good bye, în traficul infernal din Bucureștiul de azi. Iar afară plouă. Încă o ploaie din multele de primăvara asta.

sursa foto

Etichete: , , , , ,

3 comentarii la “Amintiri din epoca de aur a mamei” Subscribe

  1. spufi 19/05/2014 at 08:24 #

    Ha! mi-a placut the little twist at the end, I’m a sucker pt floricele din astea. In alta ordine de idei, mi-a retrezit un gand pe care l-am avut mai mereu cand auzeam povestiri din tineretile batranilor actuali – si anume ca parca tare mai erau copilarosi 🙂

    • Dollo 19/05/2014 at 08:44 #

      Crezi că noi vom fi altfel? 🙂 Deși eu mă gândesc după care vreme o să îmi exprim nostalgiile, că acuma nu mă îmbie nicio perioadă din viața trecută.

  2. spufi 19/05/2014 at 08:54 #

    nu stiu daca vom fi altfel, pot doar sa sper ca vom fi la fel 🙂 altfel, si artritice, decrepite, si fara nostalgii, prea e tabloul sumbru.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate