Amintiri din epoca de aur a mamei

Și după ce Ceaușescu a turnat canciocul ne-am împrăștiat și ne-am zis: ne mai ducem la servici azi? Nu ne mai ducem, hai la bere. Dar era prea de dimineață...

D iscuție cu mama, în mașină azi, când am traversat orașul și am ajuns pe la Fântâna Miorița.

– Ia uiteee, fântâna asta, n-am mai văzut-o de când ne scoteau să-l petrecem pe Ceaușescu cu delegația, aici la Gara Băneasa. Ce vremuri… Ne scotea de la servici ca să-l aclamăm pe Ceaușescu pe marginea drumului până la gară. Și după ce pleca delegația noi nu ne mai întorceam la servici, ce eram proști? Ne duceam la restaurant aicea în Herăstrău. Beam bere, mâncam mici, friptură…

– Păi se găseau pe vremea aia? întreb eu

– După ce pleca delegația?! Normal, cum să nu se găsească? se miră mama de ignoranța mea. Întotdeauna după ce pleca delegația erau pline restaurantele.

– De oameni ai muncii, desigur 🙂 completez eu răutăcioasă.

– Păi să știi, întotdeauna ne duceam să bem bere și să mâncăm ceva după ce ne scoteau pe străzi. Că pe noi ăștia de la TESA mereu ne scoteau, ba la petrecut tovarășul, ba la curățat/spălat stâlpii de pe marginea drumului, ba la văruit pomii sau la dat zăpada…. Mamăă, și ce distracție era și la zăpadă. Veneau cu termosul cu țuică fiartă nebunii ăștia de colegi, Țițirigă, Baldovin, Tudorache… Chiar, am auzit că a murit și ăsta săracul, de ce o fi murit?…

– De bătrânețe… opinez eu, atentă la trafic.

– E, de bătrânețe, dar nu era bătrân. Era de vârsta mea.

– Păi și ce, tu la 73 de ani oi fi tânără.

– Eee, dar n-a murit acuma, a murit mai demult…

Îmi dau seama că e unul din momentele alea și o las să-și continue amintirile, care deja îi luminaseră fața.

– Într-o dimineață devreme ne-au scos acolo unde a turnat Ceaușescu canciocul acolo unde zicea că o să fie viitoarea Operetă. Undeva pe la Unirea, nu știu dacă s-a mai făcut… Și după ce a turnat canciocul ne-am împrăștiat și ne-am vorbit: ce, ne mai ducem la servici azi? Nu ne mai ducem, hai la bere. Dar era prea de dimineață, nu era deschis pe nicăieri. Și tot mergând noi am ajuns la Carul cu bere. Mamăă, ce am mai râs atunci. Noi, tot biroul cu chef de bere, Tudorache ăsta a comandat un pui la ceaun, noi mici, i-am împărțit… ce vremuri…!

– Vă speteați muncind! o zgândăr eu.

– Daaa de unde. Dar ăștia care erau muncitori să știi că munceau, în trei schimburi, erau săracii destul de munciți. Noi la birouri nu prea ne omoram.

– Deh, cineva trebuia să facă și planul.

– Daaa, am făcut multe. Am avut niște ani frumoși ăștia 30 cât am muncit… dar uite că acuma suntem inutili… Și e pensia asta tare mică. Prea mică!

– Păi e pentru cât ați muncit, cât voiai să ți-o facă după atâția mici cu bere? conchid eu în timp ce râdem amândouă în mașina în care cântă Andreea Bocelli – Time to say good bye, în traficul infernal din Bucureștiul de azi. Iar afară plouă. Încă o ploaie din multele de primăvara asta.

sursa foto

Etichete: , , , , ,

3 comentarii la “Amintiri din epoca de aur a mamei” Subscribe

  1. spufi 19/05/2014 at 08:24 #

    Ha! mi-a placut the little twist at the end, I’m a sucker pt floricele din astea. In alta ordine de idei, mi-a retrezit un gand pe care l-am avut mai mereu cand auzeam povestiri din tineretile batranilor actuali – si anume ca parca tare mai erau copilarosi 🙂

    • Dollo 19/05/2014 at 08:44 #

      Crezi că noi vom fi altfel? 🙂 Deși eu mă gândesc după care vreme o să îmi exprim nostalgiile, că acuma nu mă îmbie nicio perioadă din viața trecută.

  2. spufi 19/05/2014 at 08:54 #

    nu stiu daca vom fi altfel, pot doar sa sper ca vom fi la fel 🙂 altfel, si artritice, decrepite, si fara nostalgii, prea e tabloul sumbru.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?