D e Ziua Europei am bântuit prin metroul construit pe vremea lui Ceaușescu, ca să-i întreb pe oameni dacă au de gând să meargă la vot pe 25 mai, pentru a susține o altă construcție de pe urma căreia beneficiem – Uniunea Europeană a lui Robert Schuman. Am profitat de faptul că erau mulți gură cască pe la diversele stații unde unele state membre UE își amenajaseră standuri, ca să se facă cunoscute poporului-frate și prieten de pe malurile Dâmboviței.
În paranteză fie spus, mă așteptam ca evenimentul de la metrou, de Ziua Europei, să fie ceva mai antrenant. Nu știu exact cum și câtă mână liberă li s-a lăsat statelor ca să se organizeze în stațiile de metrou desemnate, dar e cert că evenimentul a ieșit la fel de neunitar precum e uniunea. Franța, de exemplu, s-a mobilizat binișor, a ocupat holul central dintre peroanele de la Piața Romană și a găzduit chiar și un sirtakis ca să-și demonstreze toleranța.
La Universitate, însă, trebuia să ieși din metrou ca să-i vezi, în pasaj, pe greci și pe lituanieni. Danemarca ocupase intrarea de la Unirii 1, în timp ce la Unirii 2 UK s-a întrebuințat maxim punând câteva afișe și un polițist cu un megafon și un cal de lemn. Amuzantă prezență și mesaj, dar din păcate prea subtil pentru majoritatea românilor care n-au călcat prin metroul Londonez ca să știe de celebrul „mind the gap”.
Polițistul englez și calul său – la Unirea Sqare 🙂
Pe la Aurel Vlaicu s-a băut bere irlandeză, tot la ieșirea din metrou, iar la Timpuri Noi … tot așa, câteva poze din Cehia, imediat după turnicheți. Poate data viitoare se face mai mult în interiorul stațiilor, ca să le fie oamenilor la îndemână, iar țările cu pricina își fac și ele materiale de prezentare în limba română, că tot era deranjat un domn din al doilea clip de faptul că în UE avem 28 de limbi 😛
Revenind la scopul meu acolo, trebuie să admit că nici eu, dacă m-ar opri cineva pe stradă să mă întrebe ce i-am întrebat eu pe oameni, n-aș fi vrut să mă las filmată, dar când e sarcină de serviciu nu te mai gândești la ce ai vrea tu să ți se întâmple 😉
Așa că am făcut clipurile de mai jos cu … materialul clientului.
Așa cum observasem și cu alte ocazii, cei trecuți de o anumită vârstă (cam peste 40) au fost deschiși și – cu mici excepții – s-au lăsat și filmați. Au avut și răspunsuri de bun simț. Tinerii s-au remarcat prin atitudini sictirite sau hlizeli. Condiția generală a tânărului (ne)intelectual român: dezamăgit, scârbit, neinteresat de subiect.
Probabil asta va fi și prezența la vot, populația trecută de 40 de ani care crede că se mai poate schimba ceva în mod tradițional, punând o ștampilă. Surprinzătoare și nu prea vestea că liderii informali ai mișcării „Uniți salvăm” îndeamnă lumea să boicoteze alegerile. Taman când ziceam că uite, se mobilizează o categorie apatică din populație – aia importantă și de viitor, în care șade economia țării – și pune mâna pe situație. Se pare că nu, și că au în vedere alte forme de guvernare. Le aștept cu interes. Până se decid ei ne vor guverna în continuare ăștia aleși pe găleți și sacoșe, fiii, nevestele și amantele lor.
Eu îmi explic cumva diferența asta de atitudine și de așteptări la aceste două categorii de populație. Și anume prin faptul că noi ăștia trecuți de 40 am trăit și alte vremuri, unii mai știu vremea când votul chiar era o mascaradă și nu conta ce bagi în urnă pentru că tot conducătorul iubit ieșea cu 99%. Apoi ăi mai bătrâni au învățat în ăștia 20 de ani să dea așteptările de la americani, pe alea de la UE. Au înțeles că nu poți aștepta nimic bun de la ai noștri, dacă nu sunt presați de niște porți străine. Așa că acum cred că e important și pe cine trimiți să te reprezinte acolo, la înalta poartă.
Tinerii, pe de altă parte, s-au trezit în lumea asta în care directivele vin de la UE, iar progresul înregistrat în ultimii ani datorită acestei apartenențe la UE este luat de-a gata. Pentru ei e natural să fie așa, ba chiar mai bine. În plus, tineretul este, totuși, acea categorie defavorizată în UE, lovită de șomaj și lipsă de perspective. E normal să fie dezamăgiți, dar parcă e prea devreme să înceapă cu dezamăgirile.
Nu știu care e soluția, dar cel puțin până când nu se inventează o altă metodă de a desemna niște reprezentanți, tot votul ne rămâne singura modalitate de exprimare cetățenească. Chiar dacă e universal și nouă ăstora mai educați nu ne place asta.
Englezii iau totul, românii stau și se uită 🙂
După câteva ore de cerșit răspunsuri prin metrou am dat peste personajele astea trei, care mi-au dat sarea și piperul întregii acțiuni. Românul naționalist versus un cuplu globalizare-diversitate cu care am discutat mai mult decât ați avea voi răbdare să urmăriți înregistrarea 🙂 Așa că am făcut o selecție.
Fetiţî … suntem manger, I mean Staub и sin esperanza …
Oricum, de departe, „daca mergem toti la vot se aleg cei care trebuie” este o declaratie de antologie.
Ion facea calculatoare, si acum face linguri, si nici macar pe alea, de fapt, ca le luam (tot) de la chinezi. Da’ nu stiu cit e de vina UE acum ca Ion a fost cam prostoi ciolovec in ultimul sfert de secol.