O rașul Corabia – cândva port comercial la Dunăre – e azi una dintre localitățile alea tip, în care ruinele comunismului se bat cu niscai ruine daco-romane, ca să le ia ochii turiștilor. În cazul de față, războiul e net câștigat de fostele glorii ale industrializării din epoca de aur – fosta tăbăcărie, fosta fabrică de fibre, fosta fabrică de zahăr, toate închise în ultimii 20 de ani de vajnici întreprinzători români sau străini. Urmele lor sunt vizibile prin oraș, iar dacă Corabia nu ar găzdui una dintre cele mai mari catedrale ortodoxe din România probabil că scheletele fostelor hale industriale ar fi și azi cele mai înalte culmi de civilizație din zonă.
De altfel drumul până acolo – București-Alexandria-Turnu Măgurele – vorbește suficient despre sărăcia și dezolarea din ținuturile dominate, de decenii, de baronii locali ai partidului „de stânga” care se află și momentan la guvernare. Noroc că oamenilor le-a rămas intact simțul umorului 😛
Undeva la ieșirea dinspre sud-vest a orașului Corabia – care abia mai adăpostește vreo 16.000 de locuitori, după ultimul recensământ – se află și concurența: ruinele cetății Sucidava. Conform hrisoavelor și wikipedia, Sucidava ar fi fost construită de … suci, care erau un trib de daci. Ulterior a fost desăvârșită de romani, cu gusturile lor decadente, prin adăugarea de basilici, dar mai ales de băi, saune și tot felul de fițe precum încălzirea prin pardoseală.
După huni și alte popoare migratoare, cetatea a încăput și pe mâinile grijulii ale românilor socio-democrați așa că azi ține cu succes la distanță hoardele de turiști, fiind ascunsă bine între buruieni. Cine a crescut în zonă spune că de la o vizită la alta urmele cetății se ascund și mai mult în vegetația de pe malul stâng al Dunării.
Totuși, dacă ai noroc să te găsească ghidul pe traseul plin de țânțari din iarba înaltă a cetății, ai ocazia să vizitezi adevărata comoară a cetății: fântâna secretă. La noi a fost cam așa: un domn în vârstă, de-al locului, însoțit de câțiva tineri vizitatori, ne-a strigat de departe ca să-l urmăm. Ne-a povestit ce-i cu fântâna, ne-a coborât până jos la izvor printr-un tunel fabulos (ținut sub cheie), ne-a păcălit că dacă bem din apa aia ni se împlinesc dorințele, ba chiar ne-a dat indicații regizorale despre unghiuri de filmare. L-am lăsat cu alți doi turiști pe care-i pescuise în timp ce era cu noi, explicând cum că nimeni nu a descoperit încă formula secretă a liantului dintre cărămizile din zidul de vest al cetății, de acum 1800 de ani.
Mi-a plăcut de ghid pentru că în câmpul ăla dezolant de nepăsare și paragină, sub norii adunați de o furtună de vară deasupra noastră, omul a tras el de noi ca să ne spună povestea locului, și nu invers. Discursul lui, probabil exersat în zeci de ani de stat pe acolo, încă emana mândria că are ocazia să ne arate „un loc unic în Europa” – care este fântâna asta secretă. O pasiune pe care o găsești destul de rar printre ghidușii noștri. Numai anul trecut vă povestisem de sictirul existențial în care trăia tipul de la intrarea în aria vulcanilor noroioși 😉
Ca să vă dați seama despre ce e vorba vedeți filmul cu fântâna secretă și explicațiile ghidului. E o experiență interesantă.
Corabia pare că nu are alte atracții turistice, nici vreun interes să le creeze. Azi nu se mai otrăvesc fântânile, oamenii pleacă de bunăvoie, de frica șomajului. Parcă orașul ar fi sătul de bogata istorie legată de Dunăre, așa că acum ignoră fluviul cu desăvârșire, deși în capul oricărui vizitator – și al meu, desigur – când merge acolo se derulează imagini cu cel puțin o faleză de-a lungul apei, niște terase și, de ce nu, o plimbare cu vaporașul. Corăbienii sunt deciși, însă, să joace cartea originalității. Sunt suficiente orașe turistice pe malul Dunării, de ce n-am fi noi altfel, nu? 😉
Pentru mine experiența Corabia a fost și o întoarcere la amintirile din copilărie: am mâncat după multă vreme cireșe direct din pom, din livada unor oameni gospodari. Pentru asta și pentru excursie în general îi mulțumesc lui A. 🙂
cu multa placere.
undeva in centrul orasului, pe care l-am ocolit cu grija, (de la statuie mai in stanga, dincolo de sus-mentionata catedrala) era si un muzeu etnografic. dar numa’ Domnu’ stie cand si cat e deschis.
in plus, spre iesirea din Corabia, spre Bucuresti, pe partea stanga in sensul Corabia -Bucuresti mai era o statuie care spune una-alta despre razboiul de independenta (ala cu Plevna, Smardan si Penes-Curcanul 🙂 ) si cartierul general stabilit de Carol in oras. iar pe dreapta, vis-a-vis de acea statuie e o chestie care pare o mare gramada de pietre lipite intre ele cu ceva, care este piciorul unui pod de vase construit in timpul cuceririi romane (multa vreme am fost convinsa ca e vorba de vestitul pod construit de Apolodor din Damasc). practic ati trecut printre ele si la dus si la intors.
numa’ ca mintile mele, dupa cum s-a dovedit, sunt complet imprastiate si a uitat sa le mentioneze.
la un moment dat exista si un vaporas, care intrase nu prea stiu exact cum in patrimoniul hotelului „de la faleza” (ala inchis, si din cate stiu cvasi-falimentar ca au divortt patronii) si se mai faceau oaresce plimbari cu el, dar numai pt grupuri organizare si anuntate din vreme, dar s-a scufundat acu’ vreo 2-3 ierni, una din iernile alea cu viscol si multe grate cu minus.
orasul n-are trecut „turistic” si oamenii nu se pricep. iar in ultima vreme nu se mai pricep nici macar la comert, desi a fost infiintat de comercianti. comerciantii caracaleni care-si trimiteau granele cu vaporul pe dunare s-au rugat de Cuza si omul a emis un edict (o chestie, o ceva) prin care a numit satucul ala oras (taranii din zona zic si acum „mergem la corabie” din cauza legendei de pe cand era lupul catel si stra-stra-stra–stra-bunica fata mare). trecutul (ala dinainte de primul razboi mondial si interbelic) si bogat si cosmopolit (existau o biserica catolica si o sinagoga evreiasca, comert, bani, lume „subtire”), dar prezentul e praf si pulbere, iar sus-numitele lacase de cult nici macar sub forma de ruine.
ps. inca nu am absolut niciun simptom dupa ce-am baut din fantana secreta. 🙂
Excelent, nenea ghidu’, mi-a placut de el, si mi-a placut si locul.
Zona asta a fost vai-mama-ei intotdeauna, n-au scufundat-o baronii. Sau cel putin nu mai mult decit restul tarii. Au fost terminati de seceta si de saracie, si la cutremurul din ’77 din cite stiu a fost mare jale pe-acolo. Asta-i locul.
Altfel, oamenii sint foarte de treaba, peste tot pe unde am calcat am avut parte de ospitalitate adevarata, cu ce aveau ei mai bun… Si aveau, credeti-ma, numai lucruri simple, si bune. Sa mergeti in sezonul pepenilor, e rupere. Si sa gustati pestele proaspat pe jar, cu mamaliga si rosii coapte…
Adaug ca oamenii pe care i-am cunoscut erau niste hitri, la toate virstele si la ambe sexe, plini de verva si umor, talentati povestitori si umoristi de cea mai buna calitate, bautori moderati si mari amatori de petreceri cu dans. Popular. O placere.
Am fost prin zona de citeva ori inainte de ’89, si de vreo doua, trei ori dupa.
Si la Adamclisi este un astfel de ghid. De fapt este un paznic, care face si pe ghidul :-). Dar se descurca binisor si are hazul lui. Recomandat pentru cine trece prin Dobrogea.
Poate ca sunt eu cel mai ciudat om, dar as vrea sa explorez toate aceasta cetate, sau este acoperita si nu are voie oricine si in nici un caz orice sectiune?
dupa cum se vede in prima poza e o poarta. e in aer liber, dar este imprejmuita. poate fi vizitata si fara ghid, dar presupun ca nu poate fi „explorata” (acu’ depinde si ce sens dai acestui cuvant) de oricine. ghidul spunea ceva de niste arheologi care vor veni in iulie.
iar tunelul si izvorul pot fi vizitate doar cu ghid, intrarea in tunel e acoperita si incuiata.
si nu erau mai multe sectiune decat se vede in poze si in film.
Imi place: Fantana e Secreta, dar are placa. Sa presupunem ca l-au ucis pe ala care a facut-o?