Într-o seară, la o bere ungurească, la Budapesta, eram la masă mai mulți ong-iști de prin Balcani și o nemțoaică din Hamburg. Se discuta despre politicieni în contextul recentelor alegeri europarlamentare, dar nu numai. Bulgăroaicele povesteau că au nimerit, pe drum, în același avion cu procurorul general bulgar, a cărui soție avusese un conflict cu vameșii pentru că nu îl lăsau pe bărbat-su să poarte arma cu el în avion. Noi, românii, am povestit despre actorii, soțiile, amantele și fiicele de premieri/președinți care au candidat sau au fost aleși în Parlamentul European. Ungurii povesteau despre abuzurile premierului lor.
Per total, isprăvile noastre (politicieni+cetățeni – vezi cazul tipului ales din greșeală în PE, din Bulgaria) o făceau pe nemțoaică să caște ochii tot mai mari în fața noastră. Ba la una dintre situațiile povestite la masă (nu mai rețin exact în care țară și despre ce era vorba, că eram la bere, deh), nemțoaica noastră, avocată de meserie, a pus o întrebare cât se poate de germană:
– Ce prevede constituția țării voastre în acest caz?
A fost un moment de tăcere uimită din partea noastră, apoi câțiva am izbucnit în râs. Nemții ăștia habar n-au cum e cu constituțiile prin est. Nemțoaica a tras propria concluzie:
– Și noi care ne scandalizăm când politicienii noștri nu vorbesc corect englezește în vreo împrejurare internațională…
Apoi a început să ne povestească despre lipsa de culoare și savoare din viața politică germană, despre faptul că politicienii lor par mai degrabă morți decât vii, și despre cum făcuse vâlvă recent o înregistrare în care un politician ridicase vocea pentru prima dată după 60 de ani în Germania. Era ministrul de externe Steinmeier, altfel un bătrânel bonom în alte împrejurări, care-și pierduse cumpătul la un protest ocazionat de evenimentele din Ukraina.
Steinmeier spune în înregistrarea asta că social democrații – pe care protestatarii îi numesc „războinici”- nu au dorit niciodată războiul, că din păcate viața nu e formată numai din îngeri ai păcii și diavoli ai războiului, că menținerea păcii e o chestiune complexă și slavă Domnului că există unii ca ei (social democrații) care încearcă să rezolve situația din Ukraina fără a provoca un război. Ministrul mai spune că protestatarii demonstrează că nu înțeleg Europa, că mai sunt unii care în criza economică voiau să arunce Grecia sau Portugalia afară din UE, iar Germania să se întoarcă la marcă. El amintește că Europa de azi este lecția învățată în vremea când oamenii se împușcau unii pe alții (adică în ultimul război mondial) și nu se ascultau, iar el le cere „Ascultați”.
Discursul în care Steinmeier „și-a pierdut cumpătul” a făcut valuri în Germania pentru că de la Hitler încoace politicienii lor s-au ferit ca dracu de tămâie să mai ridice vocea în adunările publice. Un fel de „nu mai da din mână” de la noi, dar mult mai adânc săpat în ADN-ul politicienilor lor. Nimeni nu-și dorește să retrezească amintirile despre Hitler, mai ales acolo, așa că politicienii au preferat să joace roluri insipide în ultimele decenii.
Povestind întâmplarea, nemțoaica noastră ne-a spus că ea însăși a fost încercată de sentimente contradictorii când l-a auzit. Pe de-o parte germana strigată de la o tribună îți dă fiori, chiar și după 60 de ani. Pe de altă parte, spune ea, chiar dacă nu e o adeptă a partidului guvernării Merkel, ea l-a privit cu simpatie de atunci pe Steinmeier. „Pentru că a demonstrat că măcar e viu, se enervează și reacționează”.
Mi-am amintit de discuția asta văzând un comentariu pe Facebook, în care unii „analiști” îl îngroapă pe Johanis pentru că nu ar avea sclipirea/verva/zvâcul necesare să cucerească masele într-o eventuală campanie pentru prezidențiale. Eu nu-l cunosc, nu i-am urmărit cariera politică sau administrativă, și mă așteptam să fie atacat cu diverse în următoarea perioadă. Totuși, numai că nu știe să facă frumos la public nu mă așteptam să i se impute.
Mă gândesc că în cazul politicienilor noi nu am ținut post negru de popularitate, ca nemții până acum, ba dimpotrivă, în ultimii 20 de ani am tot avut parte de gargaragii în politică. Oameni care ne-au răcorit cu discursurile lor sau ne-au făcut să râdem, apoi ne-au făcut și la buzunare. Oameni care ne-au demonstrat că sunt vii, cum zice nemțoaica, dar care ne-au omorât ca nație. A nu se înțelege că asta e o pledoarie pentru un politician sau altul. E doar o întrebare personală: oare n-o fi timpul să încercăm și noi rețeta germană? Măcar așa, ca un experiment să alegem oamenii după ce știu să facă, nu după cum ne fac din vorbe. Și să ne trezim după câteva decenii că parcă ne-ar fi dor de un hăhăit, de un „fă Doino” … Și atunci să ne întoarcem la cărțile de istorie și să le răsfoim ca pe niște „almanahe” 😀
Ce vreau eu: un politician care vorbeste serios si competent despre lucruri serioase de pe agenda cetateanului. Cu asta incep, ca as vrea sa fie serios si competent, nu numai sa vorbeasca asa, sa cunoasca agenda cetateanului si sa se vada ce si cum face intru rezolvarea ei.
N-avem asa ceva in Romania, si n-o sa avem prea curind. Baietii stau prost la capitolul competenta, seriozitatea e gresit inteleasa si prost jucata, agenda cetateanului le e necunoscuta, ca nau decit interese personale si de grup. Cit despre a face ceva, sa fim seriosi, tre’sa fii nebun in Romania sa te astepti la fapte, dupa 25 de ani de prefacatorii si imitatii.
Asta e o realitate foarte nasoala, pentru ca jumatate din politicienii romani sint de virsta mea sau mai tineri (la jumatea de secol, give or take), asa ca „schimbarea generatiilor” n-o sa se intimple asa cum as vrea eu in timpul vietii mele.
Ma cam lasa rece politicienii nostri „plini de viata”. Pentru amuzament prefer bufonii de profesie, si pentru purjari publice ma duc la meci.
Stiu perfect ce zici, dar merita pretul? Germania, cu toate atuurile ei, e o tara plina de complexe. Pentru ca de fiecare data se raporteaza la cum ar fi raportat un gest, o vorba la razboi… Suntem facuti din alt aluat ca sa acceptam asa usor rigiditatea asta. Se poate, nu zic nu. Dar, totusi, ma intreb: chiar merita?
Eu am preferat rigiitatea si complexele germane, dupa 23 de ani si jumatate de „toate posibilitatile” (care in economia vietii mele e cam jumatate), si de fapt nici una… De doi ani sint aici, si consider ca am facut ce trebuia sa fac, si asa tirziu. Pentru mine merita, ca nu mai am inca o „jumatate” de viata de investit in asteptari… Din pacate.
Altfel, perfect de acord ca sint rigizi nemtii si complexati in politica. Si plictisitori. Perfect. Sa-si vada de treaba si sa keep a normal profile. Sa ma lasa in pace, nu sa ma agreseze tot timpul cu prostii. O sa consider ca fac ce trebuie sa faca atunci cind o sa discute despre problemele reale, da’ asta nu s-a intimplat niciodata oricit de serios, si in ultimii 10 ani deloc. Nu-i laufd pe nemti, dar nu politicienii germani si romani suporta cu greu comparatie chiar si luati individual. Again, din pacate.
Of, caldura mare, plenty of typos in my message. i apologize… 🙂
Hai sa-ti zic un banc, cam adevarat de altfel:
Cica Dumnezeu, la facerea lumii, a chemat toate popoarele la el si ia pus sa isi aleaga doua calitati definitorii.
Asa ca nemtii au ales sa fie seriosi si muncitori, francezii sa fie petrecareti si buni amanti, etc.
La sfarsit vine si romanul primordial la Dumnezeu, caruia ii ramasesera 3 trasaturi: onestitatea, inteligenta si calitatea de-a fi bun politician. Si cum il vede Dumnezeu pe roman mai amarat se hotaraste sa i le dea pe toate 3. Dar cand sa plece romanul, Sf Petre il opreste pe Dumnezeu si-i zice ca nu se poate asa, ca intr-un final romanii cu asa multe calitati vor ajunge sa stapaneasca lumea. Dumnezeu judeca ce judeca si pana la urma ii da dreptate lui Petre si da lege ca orice roman s-o naste de-acu inainte sa aiba doar 2 din cele trei calitati. Asa ca:
1) sunt unii buni politicieni, destepti, dar care fura pe rupte
2) altii sunt onesti si destepti, dar fug de politica ca dracul de tamaie
3) altii, cei mai putini, sunt buni politicieni si onesti, dar prosti de bubuie.
Acum c-am stabilit ca aia destepti si cinstiti n-au treaba cu politica, tie care-ti plac mai mult ?
Cateva observatii la acest stimulator articol:
1. Ar fi fost bine de aratat ca cei care, prin protestele lor, l-au scos din fire pe Steinmeier erau tot din niste organizatii neguvernamentale, dar de extrema stanga. Probabil nu din partidul “Die Linke”, ci din alte minuscule formatii, ca de pilda Partidul Comunist german, Partidul Marxist-Leninist german ,Partidul trotzkist s.a. , carora acum cateva luni li s-a permis de Curtea Constitutionala sa ia parte la alegerile pentru Parlamentul European. Iar, apropo de Steinmeier, ati scris: “nemtoaica, desi nu e o adepta a partidului lui Merkel, l-a privit totusi cu simpatie pe Steinmeier”. Aici s-a strecurat o mica confuzie: Steinmeier nu e in partidul d-nei Merkel (crestin-democrat), ci in partidul social-democrat. Desi aceste doua partide alcatuiesc o mare coalitie, simpatia cuiva pentru Steinmeier nu are de a face cu cancelara Angela Merkel.
2. In legatura cu comportarea potolita sau nervoasa a politicienilor germani , este interesant de stiut ca in luna august 2013, presedintele Germaniei Joachim Gauck, intr-o cuvantare in fata unor absolventi de liceu, referindu-se la protestele celor din partidul de extrema dreapta NPD impotriva azilantilor straini, a spus: “Avem nevoie de cetateni care sa iasa in strada si sa le arate nebunilor care sunt limitele ce le sunt premise”. Pentru termenul “nebuni”, cei din NPD l-au dat in judecata la Curtea Constiutionala pe presedintele tarii, acuzandu-l ca si-a deposit atributiile, nefiind politic echidistant. Ieri s-a dat sentinta in aceasta confruntare politica de principiu. Presedintele tarii a fost indreptatit de Curte pentru folosirea termenului respectiv, aducandu-se diferite argumente, in majoritate de ordin moral sau specifice situatiei politice din Germania. Sa fie oare asta si un raspuns la intrebarea: “”N-ar fi timpul sa incercam si noi reteta germana?”. In orice caz, incepand din anul viitor…
doar dupa ce-l ascundem pentru citiva ani pe cel de acum!
Incredibil este ca romanii inca asculta minciunile din campania electorala si in naivitatea lor au impresia ca vorbele acelea au o valoare. Nu ar fi mai bine ca de fapt in campania electorala sa analizam CV-ul candidatilor, sa vedem ce au realizat in ultimii 20 de ani si in functie de competentele si realizarile lor sa le incredintam conducerea cetatii?
Sa ne imaginam ca selectia in companii private s-ar face pe baza promisiunilor candidatilor, pe criteriul volubilitatii si fara nicio legatura cu realizarile lor din ultimii ani. Cum ar evolua in piata acel companii fata de cele in care selectia se face pe baza de competente?
E posibil ca la toamna sa avem in cursa prezidentiala doi primari, de la Bucuresti si de la Sibiu. Chiar daca nu sunt orase similare, cred ca s-ar putea gasi criterii pe baza carora realizarile lor sa fie comparate. Sau macar sa incepem sa construim o astfel de evaluare, pentru ca si alesii nostrii sa inceapa sa simta ca sunt evaluati pe realizari si nu pe papagal.
si actualul PM are „realizari” trecute in CV….
Deci nici asta n-ar fi destul.
Mi-a placut analogia cu companiile private si atunci sa extrapolam pana la capat. Sa fie ca alegerea managerului: vine cu un plan de afaceri, cu obiective clare si termene bine stabilite. Nu le indeplineste – zboara!
P.S. Mi-a placut si titlul articolului… Io as prefera majoritatea politicienilor de acum in sange (la propriu) 🙂
Orice CV poate fi verificat, exista companii care au asa ceva in obiectul de activitate. Si simplul fapt ca l-ai prins cu minciuna inainte ti-a lamurit dilema, e clar ca dupa o sa te minta si sa te fure pe rupte.
Eu chiar am niste fantazme cu politicieni aruncati inspre ceruri, catre dumnezeu, cu o catapulta, in piata publica, cu mare alai de oameni de fatza. Si daca zeul ii iarta, poa sa-i ia la el, acolo sus. Daca nu, gravitatia ii aduce pe pamant, si o sa-i avem in sange, chifliciti bine. Asa cum place la mine.
Muult mai bine decat cu ghilotina, ptr ca ii dai sansa lui zeus sa-i salveze, nu poti zice ca nu le respecti dreptul la viata. Acum sa ne imaginam in continuare…ca doar asta ne-a mai ramas.
Undeva prin insulele Pacificului există o comunitate care aplică următoarea regulă: politicianul trebuie să vorbească cu spatele la public.
Cît pe ce să uit: pe ziare.com Ioana Ene Dogioiu are un articol exact despre maniera non-carismatică de a vorbi a Codruței Kovesi. Drept e că ea nu-i politician…
Ai noștri sau ai lor- toti sunt psihopați „funcționali”.
Ar dura prea mult să dezvolt conceptul dar vă invit sa cititi „Ințelepciunea psihopaților”, Kevin Dutton, editura Globo; mie mi-a schimbat neașteptat de mult percepția asupra propriei persoane si a celor din jur (sunt medic si pretindeam ca am citit multă psihologie dar m-am înșelat).
Politicienii sunt printre cei cu scorul cel mai inalt de psihopatie.
„nu au dorit niciodată războiul, că din păcate viața nu e formată numai din îngeri ai păcii și diavoli ai războiului, că menținerea păcii e o chestiune complexă și slavă Domnului că există unii ca ei (social democrații) care încearcă să rezolve situația din Ukraina fără a provoca un război. Ministrul mai spune că protestatarii demonstrează că nu înțeleg Europa, că mai sunt unii care în criza economică voiau să arunce Grecia sau Portugalia afară din UE, iar Germania să se întoarcă la marcă. El amintește că Europa de azi este lecția învățată în vremea când oamenii se împușcau unii pe alții (adică în ultimul război mondial) și nu se ascultau, iar el le cere „Ascultați”.”
Eu aş fi foarte suspicios faţă de politicienii prea împăciuitori, prea dornici de soluţii complexe şi aplicate pe tăcute, duşmani ai ideii de protest şi care strigă „Fără violenţă”.
Au demonstrat cu exact 24 de ani în urmă că pentru a menţine pacea „fără violenţă” sunt gata oricând să sacrifice pioni, mai precis bat pionul cu nebunul.
Cand un articol despre Klaus Iohannis? Cred ca ar trebui sa ne informam temeinic despre viitorii candidati la presedentie!
de ce musai trebuie sa va „informeze” cineva? 🙂