Două surprize plăcute am avut de data asta vizitând Budapesta. Comparativ cu decembrie anul trecut, când am avut pentru prima dată senzația – în străinătate fiind – de nesiguranță pe străzi (mulți oameni dubioși care îmi urmăreau poșeta), de data asta am regăsit un oraș relaxat, cu terase multe și clădiri istorice spectaculoase. Pe una dintre ele, și anume Parlamentul ungar, tânjeam demult s-o văd de aproape, pentru că de fiecare dată când fusesem în Budapesta nu reușisem să o văd decât cel mult de peste Dunăre. Era ori acoperită cu prelate, în refaceri, ori înconjurată de garduri pentru reamenajare. De data asta am înconjurat-o agale pe jos, și aproape că mi-a venit să exclam, precum zice legenda că ar fi făcut Freddie Mercury când a fost acolo ultima oară: „ce clădire frumoasă, cât costă?” 🙂
Am avut o jumătate de zi liberă și am bântuit aiurea prin Budapesta:
Niște împliniri mărețe de la 1896 până în 2014
A doua surpriză a fost metroul budapestan. Habar nu aveam că este al doilea metrou ca vechime din lume (după Londra). Primul tronson – a földalatti – de 4,4 km a fost inaugurat de împăratul Franz Josef în 1896. Facerea lui a durat numai doi ani – prin săpături deschise la vremea respectivă, adică fără cârtițe ca acum – și a folosit forța de muncă a 2000 de oameni, sub îndrumarea firmei germane Siemens & Halske. Necesitatea metroului budapestan a fost dictată de dorința ungurilor de a nu strica frumusețe de bulevard Andrássy, cu mijloace de transport în comun de suprafață.
Parlamentul aprobase construcția metroului în 1870, dar de la dorință la putință au trecut 26 de ani. Așadar, lucrurile nu se derulau mai rapid nici în secolele trecute. Între timp Budapesta a făcut patru linii de metrou, cea mai recentă – nr 4 – a fost inaugurată anul ăsta, are 10 stații, trece pe sub Dunăre și a fost săpată cu cârtițe. Are o arhitectură modernă, cu oțel, sticlă și tot felul de facilități, iar realizarea ei a durat opt ani.
O plimbare de la linia 1 până pe linia 4 seamănă cu o călătorie în timp. Deși tronsonul 1 cică ar fi fost primul electrificat din lume- metroul din Londra a funcționat prima dată pe cărbuni – trenurile de pe el sunt atât de vechi încât te aștepți să iasă din tunel precedate de câteva perechi de cai. Linia 1 face parte din patrimoniul cultural UNESCO, pentru că este pe alocuri o bijuterie. Stațiile sunt susținute de piloni din fier, cu nituri mari, specifice construcțiilor din secolul 19, ornamentele așijderea.
Tronsoanele 2 și 3 au un stil incert, domină arhitectura comunistă, ca și la noi, iar vagoanele sunt și ele de generație optzecistă, cred. Ultimul tronson este futurist ca arhitectură și are vagoane moderne fabricate de Alstom. Peroanele seamănă între ele, în schimb stațiile și gurile de acces sunt parcă din scenele alea cu kriptonit din Superman 🙂 Am făcut câteva poze și un scurt filmuleț cu diverse stații prin care m-am plimbat. Dacă aveți drum pe acolo nu strică să faceți traseul ăsta.
Ce mi-a mai plăcut la metroul budapestan a fost ceea ce mă doare și la al nostru:
– faptul că biletul lor – din hârtie banală, fără carduri de fițe – este valabil pe toate mijloacele de transport în comun. Costă 350 de forinti, adică puțin peste 1 euro.
– că poți plăti cu cardul la orice casierie de unde cumperi biletul.
– că nu merge să înșeli sistemul pentru că la fiecare stație sunt puși paznici care verifică dacă ai validat biletul. În plus, pe tronsonul 1 este și control (o să vedeți în filmuleț scena cu doamna controloare care vorbește și engleză), semn că probabil fiind mai vechi sistemul, poate fi „penetrat” 😉
– că anunțurile făcute la megafoane sunt și în engleză (în special pe tronsonul 4), pentru că Budapesta e plină de turiști străini.
– că au hărți ale sistemului de transport în comun pe care orice călător le poate lua gratis de la chioșcul de bilete.
Doar în stațiile noi de metrou sunt paznici, ca și la noi în noile metrouri. Ai lor stau doar pe peroane. Nu știu ce ar putea să strice călătorii în noul tronson, dar paznicii lor sunt foarte conștiincioși și nu-i lasă pe călători să se apropie de marginea peronului, de exemplu. În rest n-am putut să nu remarc că și ai lor parcă sunt făcuți de aceeași mamă ca ai noștri: de vârste mijlocii, cam ieșiți din orice formă fizică, genul șomer mulțumit că a găsit și el un loc de muncă unde poartă uniformă.
În fine, una peste alta vizita asta la Budapesta mi-a plăcut. Am mâncat tot la Miclos, dar și prin alte locuri. Mulțumesc D. pentru pontul cu metroul 🙂
Mi-e dor de vremurile in care fiecare poza avea cate un titlu savuros…
Și mie 🙂 Am vrut, dar sunt tot pe fugă în ultima vreme… O să-mi fac timp să le completez zilele astea, la cererea publicului 🙂
Colega blogeriță Feher a emis o sinteză remarcabilă:
Budapesta este un oras cu staif si 493 de orbani n-o pot distruge, iar Bucurestiul este o adunatura de sate demolate si industrializate, pe care nici 600 de hohenzollerni nu o pot transforma intr-un centru urban.
Vai și amar, dragă Dollo ! Pînă și aici se găsesc doi (două) minusaci care nu suportă atingere la ”vîna națională”. CE NE FACEM ?
ignorăm
http://gizmodo.com/the-new-budapest-metro-line-is-an-awesome-psychedelic-t-1553677166
Trebuie sa o revizitez…am locuit acolo intre 2002 si 2004 si mi-e dor de normalitate 🙂
Linia 1 mi s-a parut ca o jucarie pentru adulti, n-am vazut in viata mea vagonase asa mici 🙂
In statia din Deák tér gasiti un mic muzeu al metroului. Sunt expuse inclusiv 2 vagoane originale, carosate cu lemn. Foarte haioase!