Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Z ece kilometri despart resortul de lux Puflene – construit cu bani europeni pe malul brațului Sfântul Gheorghe, de celebrul om de afaceri cu același nume din Tulcea – de cea mai cruntă sărăcie în care trăiesc unele familii din satul Sarinasuf, unul dintre cele șapte ce alcătuiesc comuna Murighiol. În fapt sunt doar câteva minute între ele, dacă le petreci la bordul unei mașini 4×4. Mai mult faci de la drumul principal, peste câmp, pe o uliță săpată de roțile căruțelor și copitele cailor, până la casa în care trăiește Petronela Lazăr cu cei patru copii ai ei și cu soțul șomer.

sat

Împart două camere curățele, într-un șopron din chirpici, acoperit cu tablă, pus la dispoziție de un brăilean care i-a lăsat să stea acolo gratis, ca să-i păzească casa de vacanță. În bucătăria din spatele șopronului bâzâie zeci, sute de muște nervoase că nu pot intra în supa de pui la care Petronela tocmai stinsese focul înainte să venim noi. Câțiva metri mai încolo, spre o lizieră de pădure, niște tăuni bâzâie buda din curte. E infectă. Alături, un cățel legat de gardul puilor își face datoria și latră.

petronelaPetronela mai are un an de trăit și câțiva dinți în gură. Are ciroză hepatică și o burtă de zici că stă să nască al cincilea copil. Primește plângând delegația oamenilor de la Apa Nova, veniți cu un doctor și niște ajutoare: mașină de spălat, aragaz, lenjerii, perne, mâncare, jucării pentru copii, medicamente pentru ea. Doctorul o consultă și speră că o poate pune pe o listă pentru transplant. După analize renunță. Corpul ei e prea deteriorat ca să mai conteze transplantul. Cel mai probabil nu va reuși să-și vadă băiatul de doi ani împlinind patru. Nu are mai mult de 35 de ani.

Zice că a muncit la un cămin spital până au dat-o în șomaj. Bărbatul ei are 50 de ani și recunoaște că nu a avut niciodată o meserie. A muncit pe ici pe colo până când a avut un accident de mașină și acum abia își mai ridică copilul în brațe. Azi trăiesc toți șase din alocațiile copiilor, ajutorul social și din munca cu ziua pe care o prestează cei doi copii mai mari. Băiatul și fata de 13 și 14 ani erau plecați la câmp. Nu i-am văzut, dar părinții lor susțin că-i trimit și la școală.

tata-fiu wc cuptor bucatarie

De ce nu folosim anticoncepționale?

Familia Petronelei a primit ajutor de la Apa Nova, într-un proiect al companiei franco-române de a se implica în viața comunităților de la vărsarea Dunării, fluviul în care ajung în cele din urmă toate apele uzate (tratate sau ne) de pe cuprinsul patriei. Anul ăsta, fiind decretat de UNESCO „anul familiei”, s-a decis că vor beneficia de o atenție sporită familiile cu probleme sociale din Murighiol. O asistentă socială de la primăria comunei i-a dus în vizită pe reprezentanții companiei la familiile sărace și s-a făcut înainte un inventar al nevoilor. Ele diferă, de la un caz la altul, dar numitorul comun, cauza tuturor este că părinții nu au loc de muncă și trăiesc de pe urma copiilor.

barzaDe altfel, dacă n-aș fi fost acolo ca să văd cu ochii mei cum trăiesc oamenii ăia, aș fi gustat poate altfel „gluma” spusă de asistenta socială. Ea susține că la un moment dat le-ar fi sugerat femeilor cu mulți copii să vină la primărie și să fie înscrise într-un program de consiliere în care să li se acorde gratuit contraceptive. Răspunsul lor a fost „păi și ce, noi să nu mai simțim nimic după aia?!”. Nu sunt convinsă că asta e singura explicație a natalității debordante din zonă, dar e destul de evident faptul că familiile vizitate de noi sâmbătă au descoperit că a primi timp doi ani de la stat câte 800 de lei pe lună pentru fiecare copil este un mod de a mai amâna foamea.

„Plătim curentul din alocația copiilor, suntem la zi”

familieNu se gândesc la viitor și la ce vor face copiii ăia după cei doi ani în care alocația lor echivalează cu o mică avere. Vasilica Dăuceanu, de exemplu, are 31 de ani și cinci copii. Toți ai ei, cum recunoaște zâmbind știrb. Împreună cu Mihai, al doilea soț, nu are (încă) niciunul. Fostul soț o lăsase „într-o cămeruță, într-o cocioarbă”, iar actualul i-a zis că „decât să stai cu copiii aicea, și așa io sunt singur, hai mai bine să stăm împreună”. Acum e un tată bun pentru toți, atâta doar că are 44 de ani, o barcă și scule de pescuit, dar balta nu mai are pește. Casa în care stau nu se ține nici ea prea bine, dar per total toți par OK. Inclusiv cei doi câini, pisica cu trei pui, vaca cu vițelul și porcul.

„Plătim curentul din alocația copiilor, suntem la zi”, se laudă într-un glas când oamenii de la Apa Nova îi întreabă dacă au curent pentru frigiderul și mașina de spălat pe care le-au adus. Canalizare și apă le-a băgat Ceaușescu prin anii 70, cică. Vasilica primește timidă o sută de lei ca să încarce și butelia. Îmi povestește de a cincea fată care nu e cu ea, că i-a luat-o fosta soacră și o crește la Vaslui. Are 13 ani acum, dar Vasilica nu a mai văzut-o de trei ani și zice că-i e dor de ea, dar nu vrea soacra să i-o dea. Se consolează cu fetele rămase și cu Bogdănel, băiatul de 12 ani care vrea să se facă polițist. Zice că e primul din clasă.

mama-fiica

Fiica cea mare, Bianca, are 16 ani și tocmai a pierdut primul an de liceu. Ar fi vrut să meargă mai departe, că-i place limba română, dar n-au avut 500 de lei să-i facă abonament de microbuz ca să ajungă la Mahmudia. Autobuzele școlare nu se întrebuințează decât în localitate și numai până la clasa a 8-a. Fata e isteață, frumușică și gătește de la zece ani, când mama era ocupată ba cu munca câmpului, ba cu făcutul de copii. Se bucură și de aragazul primit de la Apa Nova, dar mai mult de computerul nou pe care va putea „să facă fișiere” și să intre pe Facebook. Dacă vor avea bani să-i facă un contract de Internet. De la anul promite că va merge la școală cu verișoara ei Adriana, ca să se facă amândouă chelnerițe. Dacă vor avea 500 de lei ca să plătească microbuzul…

priza copii-calculator bogdan

copiiMezina familiei are cinci ani, zulufi blonzi și un zâmbet dezarmant, cât să compenseze surzenia de care suferă de câțiva ani. Nu au dus-o la medic. N-au fost bani. Doctorul venit cu noi o consultă și-o pune pe Vasilica să încălzească o cană cu apă într-un ibric. Îi face fetei spălături în urechi și brusc se face gălăgie pe bătătură. Zâmbetul uimit al fetiței e mai prețios decât cei 10.000 de euro cheltuiți de Apa Nova pe toate ajutoarele acordate familiilor din Murighiol.

„Vreau să mă fac balerină, dar n-o să mă fac, că nu avem bani”

Mai puțină veselie e în casa de chirpici a familiei Teclaș. Dorina e uscată după patru nașteri, la cei 26 de ani ai ei, și zâmbește trist cât să-și acopere lipsa unor dinți. A fost orfană, la fel și soțul ei, așa că s-au luat ca să aibă o familie împreună. De opt ani se chinuie să construiască din nimic casa în care stau acum. E curată, dar sclipește de sărăcie. În ograda din spate cresc vite, pui, iepuri, au un cal, un hambar plin cu porumb și o grădină cu legume. Plănuiesc să mai ia în arendă ceva pământ de la bătrânii din sat, ca să-și poată porni o fermă.

teclas

Înaintea banilor, însă, au venit copiii. Maria a fost prima, acum opt ani, așa că a fost pedepsită să le crească și pe următoarele surori: Andreea (4 ani), Ștefania (2 ani) și acum pe Mihaela – „fata mică” cum îi spune Maria – o bucălată de câteva luni.

rufe2 incaltaminte carucior-bere acareturi

Singurele fețe vesele din casă sunt ale celor mai mici fete, cărora pare că le ține isonul, jovial, tatăl. Mama și Maria sunt deja înnegurate de greutățile vieții, deși nu e deloc drept ca la opt ani să duci povara asta. „Vreau să mă fac balerină, dar n-o să mă fac, că nu avem bani”, îmi zice Maria cu buzele încleștate, în timp ce stă pe pat, răstignită sub greutatea „fetei mici” pe care o leagănă cu mișcări pricepute, de mamă resemnată. În camera în care sunt înghesuite două paturi, un pătuț de copil, o sobă și o măsuță cu televizorul dat pe desene animate lipsește oxigenul. Odată cu aerul pătrund hămesite și muștele de afară.

copil-copil

În holul de intrare în casă oamenii de la Apa Nova au stivuit sacii cu ciment și materialele de construcție cu care familia Teclaș ar vrea să-și termine casa începută acum opt ani. Tot aici tatăl e consultat de doctorul venit cu noi, pentru că nici el nu aude cu o ureche. De mai mulți ani, dar „am tot tălăngănit-o, au apărut altele, și nu m-am dus la doctor”. I se fac spălături în urechi în fața unei vitrine din care zâmbesc niște sfinți din icoane și-l privește cu ochi triști fiica lui, Maria, din două poze făcute la școală, în clasa I.

Aflu mai târziu că doctorul îl suspectează pe domnul Teclaș de un cancer la urechea internă, care nu poate fi vindecat cu o simplă spălătură cu apă călduță. Poate nici nu va apuca să-și termine casa, darmite să-și vadă fetele crescând.

Viața e o luptă fără noimă. Apoi mori.

bisericaPe drumul de întoarcere spre Puflene Resort, unde am fost cazați, trecem pe lângă două biserici noi. Una e gata, cealaltă a ajuns la acoperiș. Sunt monumentale. Cel puțin pentru zona aia cu case mici, între care nu-i niciuna mai răsărită, strivite toate de soarele Deltei și de sărăcie. Singura prezență a bisericii în casele acelor oameni e sub formă de icoane. Așa cum singurul semn că ei trăiesc în UE pare a fi vecinătatea cu unul dintre cele mai luxoase zone de „leisure” din Deltă, construit cu fonduri europene. În care nu pot să muncească pentru că nu au calificarea necesară…

Oamenii ăia nu știu că au dreptul la educație, la servicii medicale, la o viață decentă, pentru că li s-au creat de 20 de ani toate condițiile să rămână niște asistați în așteptarea mântuirii. Trag în sus natalitatea țării, dar îi scufundă PIB-ul. Sunt folosiți la patru ani o dată și apoi lăsați să se descurce. Nu contează câți mor înainte de vreme, pentru că în locul lor cresc alții, și lor li se creează toate condițiile ca să le calce pe urme părinților.

Chiar dacă nu cerșesc, nu sunt infractori, se învârt într-un cerc vicios din care pare că numai o minune i-ar mai putea scoate. Se zbat ca peștii pe uscat.

Viața acestor oameni e așa cum și-au așternut-o, desigur. Nu poate fi nimeni vinovat că nu ai mers la școală, chiar dacă școala e scumpă și e departe. Că nu ai învățat o meserie sau că și dacă ai învățat-o ai rămas șomer. Decât soarta. Ghinionul că te-ai născut într-o familie sau o conjunctură în care nu s-a știut importanța și rostul școlii, că nu te-ai născut într-un oraș mare, în care să fie mai ușor să ajungi la școală, dar în care poate și tentațiile ar fi fost altele. Ghinionul că și atunci când te-ai străduit să-ți faci o familie de la zero e posibil ca totul să se ducă dracului când nu te aștepți, pentru că ai tot amânat să mergi la doctor la timp.

Ghinionul că te-ai născut într-o țară în care de fapt nimeni nu are vreun interes ca tu să trăiești mai bine, să plătești taxe și să prosperi, pentru că ești mai ușor de manipulat dacă ești sărac, prost și bolnav. Ghinionul că nu ai plecat din țară, ca să muncești aiurea, iar copiii tăi să fi avut de toate, inclusiv depresie. Așa ei sunt săraci ca tine, pentru că sărăcia se învață în familie. Iar familia, se știe, este ocrotită de stat, cu toate puterile…

Etichete: , , , , , , , , , , , , ,

41 comentarii la “Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat” Subscribe

  1. Béranger 17/06/2014 at 17:33 #

    Un căcat de țară.

  2. bogdan 17/06/2014 at 20:14 #

    Au nevoie de ajutor durabil. Nu doar punctual. Poate acei 10k euro ar trebui cheltuiti pe ceva care sa ii ajute sa faca bani, nu sa ii cheltuie. Sau pe identificarea cauzelor care duc la situatii din astea si rezolvate.

    • varsator 18/06/2014 at 09:31 #

      Bogdan are dreptate, primul lucru la care m-am gandit cand am citit ca au primit frigider, masina de spalat si calculator, a fost daca de acum o sa isi mai poata plati factura de energie electrica din alocatia copiilor.

  3. neagrigore 19/06/2014 at 11:43 #

    Dacă ălea de la Murighiol vi s-au părut mari, să o vedeţi pe aia de la C.A. Rosetti.

  4. neagrigore 19/06/2014 at 12:05 #

    Am uitat să zic mulţumesc de articol, dar zău dacă înţeleg titlul. Oi fi mai prost, dar eu cred că sărăcia nu are o valoare de bine sau rău, de aici mi se pare că pornesc principalele probleme de discuţie. Nu are o valoare morală. Nimeni nu are nici o vină că s-a născut în sărăcie. Iar faza aia cu banii, nu cred că are o rezolvare dilema asta. Nu poţi să-i spui cuiva să nu facă copii, e dreptul fiecăruia. Iar statul face atît cît îl duce capul. Dacă avem o problemă cu banii daţi pentru copii, schimbăm legea, nu-i facem nesimţiţi pe cei care beneficiază de ea.

    • Nautilus 19/06/2014 at 12:33 #

      Harghita, 2007: popa catolic îi face din banii lui şi ai bisericii o mică bursă (cât pentru abonamentul de autobuz, cartela de telefon şi un pacheţel cu mâncare) unei fete ţigănci ca să meargă la şcoală.

      Murighiol, 2014: popa ortodox construieşte ditamai mausoleul de biserică pentru unii care de-abia au ce pune în cratiţă.

      Bucureşti, 2014: spune ceva de şcoală / ştiinţă printre habotnicii noştri pupători de moaşte şi te taie precum talibanii.

  5. marin 22/06/2014 at 02:53 #

    O mica precizare. Fiecare om are dreptul la o viata decenta…adica are dreptul sa si-o faca decenta. Daca are posibilitatea, capacitatea, etc. Daca nu, saracia trebuie sa fie infioratoare, ptr ca asta inseamna saracie. Protectia sociala excesiva opreste dezvoltarea societatii. Daca unui om sarac ii achiti facturile, nu se mai zbate sa munceasca. Nu vad rostul ca statul sa tina in brate oamenii care nu au locuri de munca in sate. Sa faca politicienii locali eforturi sa atraga investitii , locuri de munca, utopii din astea. Nu sa traiasca toti taranii din alocatii de stat, din banii produsi de cei ce muncesc. Si da, saracia e cumplita, si asa trebuie sa fie !

    • Nautilus 22/06/2014 at 11:26 #

      Politicienii locali nu vor face niciodată eforturi de a construi ceva, fiindcă puterea şi bogăţia lor depind în prezent, ca şi în (co)mu(n)ism şi în Regat, de o structură de castă foarte rigidă, şi ei trebuie să o protejeze ţinând pe unii în sărăcie şi îngrăşând pe alţii. (Ceea ce aminteşte foarte mult de modul în care acţionează un anume Putin, Vladimir V.)

      Altfel, dacă fiecare sărac şi-ar putea îmbunătăţi situaţia, n-ar mai exista politicieni locali, fiindcă nimeni n-ar mai fi interesat să stea în chingile structurii de clan sau de castă, pupând poala popii şi mâna lu’ dom’ primar. Cum se ştie că se întâmplă în toate comunităţile mici şi sărace, indiferent de ţară şi sistem social. Sărăcia produce conservatorism şi are nevoie de conservatorism ca să reziste ea însăşi.

  6. o femeie 27/06/2014 at 15:59 #

    Pt mine articolul e o tristete dar si o realitate. 25% din Romania e asa. Fata de alte zone, Delta insa are un potential.
    De unde e problema? acesti adulti au crescut asa – ai punctat f. bine istoriile fiecaruia.

    Unde e solutia? Nu intr-un aragaz/frigider oferit. Sau da, e si asta ok, fata de nimicul ce il au. Dar oamenii aia au nevoie si de o educatie, de o raza de speranta (acum e an electoral… ce au primit suna a pomana).
    Educatia sexuala se incepe in familie, in scoala. Lipsesc astea? Ok, dar e doctorul de familie. Pt un sterilet (am platit 15 lei acum 5 ani) se pot obtine fonduri si donatii de la fundatii.
    Scoala e f. importanta. Din pacate, e o drama ca primaria nu ofera transport dupa 14 ani. Pt mine e ilegal, scoala minima e de 10 clase, nu este in sat – atunci
    un abonament lunar decontat/ sau transport cu microbuzul. Si mai trist este ca ajung in zona aia profesori cu calificare incerta – dezinteresati, stau acolo pt ca nu au alt job (si nici nu vor sa munceasca mai mult de 20 ore pe sapt).

    O alta solutie ce a functionat in alte sate romanesti: oameni de la ong-uri, voluntari au venit si organizat un fel de scoli de vara. De meserii, de igiena, de citit, de cusut ii, de lucrat cu lemn, de tesut panza de casa, de impletit nuiele, garduri sau cosuri etc. unde au venit oameni de toate varstele, timp de luni de zile, peste 1 an.
    Dupa 1-2 ani, sunt sate complet independente.

    Sa asteptam de la cei bogati (Puflete, biserica etc) si sa acuzam politicienii – mi se pare comunist. Da, sunt nesimtit de corupti si de bogati – dar sa nu uitam, in 1864-1866 a fost marea secularizare (s-a consiscat pamantul tuturor manastirilor, adica…3/4 din suprafata tarii), la sf primului razboi mondial statul a luat si de la mosieri ( lasandu-le un echivalent la 50ha), iar in 1907 rascoala a aparut din saracia lucie. Eu cred in Dumnezeu, si am incredere ca in judecata Lui – dar pana acolo, cea mai mare implinire e sa le oferim ceva celor de acolo: informatie.

  7. Laura 29/10/2014 at 11:38 #

    Cum se poate lua legatura cu familia Teclas? As vrea sa o ajut cumva pe fetita care isi doreste sa ajunga balerina, poate gasim o varianta ca macar ea sa iasa din cercul saraciei…

    • Dollo 29/10/2014 at 12:29 #

      Laura, îți voi scrie pe email după ce iau legătura cu asistenta socială din zonă, ca să-mi spui cum crezi că ai putea s-o ajuți pe cea mică. Mulțumesc 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Linkuri de weekend - 20/06/2014

    […] Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat […]

  2. Țara guvernată cu proteveu’ | România curată - 20/07/2015

    […] trecut cam pe vremea asta, după ce fusesem în Deltă, v-am povestit despre sărăcia lucie în care cresc niște copii acolo, și despre lipsa lor de speranță. Unii m-au admonestat, că ce vreau eu să zic cu textul ăla, […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.