C ă tot vorbeam ieri de tradiții. SRI vrea să reinstaureze tradiția securistică a înregistrării mașinii de scris. De data asta miza nu mai e doar securitatea națională, ci chiar aia planetară, securitatea Internetului însuși, acest bun mondial care acum funcționează anarhic, după cum a declarat generalul SRI Dumitru Dumbravă.
Și cine ar fi mai nimerit să facă asta dacă nu noi, românii, care după indieni ne-am trezit cu pleașca dată de Dumnezeu de a lucra cu inteligență computerul, după cum bine zice domnul deputat PC Ion Diniță: după India suntem al doilea popor care suntem dotat de Dumnezeu cu inteligență, ca și oameni care lucrează în computer, ori în condițiile astea va trebuie să avem și niște legi bune și să promovăm numai ce-i bun, că partea rea, știți cum este”…
Am participat marți la ședința asta a Comisiei de IT din Camera Deputaților și am avut ocazia să constat cine sunt oamenii care ne regulază viețile – virtuale și reale – și cum sunt ei controlați de SRI. Poporul e reprezentat perfect în comisia asta: avem cocalarul, pițiponcul, creștinopatul și câțiva oameni de bine, dar care din păcate nu au cum să facă față. Totul prezidat falnic din perete nu de chipul conducătorului iubit, ci de sfânta cruce. Rezultatul acelei întâlniri a fost așa de râsu-plânsu (dacă citiți relatarea sau vedeți filmul o să aveți aceleași reacții), iar a doua zi ni s-a demonstrat că de fapt nu mai există nicio speranță.
Marți fusese convocată la ședința comisiei și societatea civilă, ca să discutăm despre proiectul legii securității cibernetice. Adică acea lege dorită de SRI, prin care să li se dea liber serviciilor secrete să acceseze orice computer vor, fără mandat de la judecător. Lucru pe care unii zic că l-ar face deja, dar vor și acoperire legală.
Am stat față în față la masă, noi tăguiți cu etichete pe care scria în clar numele și organizația, ei – cum îi vedeți în poză – fără tag-uri, rostindu-și numele și funcția pe repede înainte, ca să nu fie reținute. Argumentele puerile ale șefilor SRI au fost teoretic demontate de unii dintre membrii comisiei – deși toți s-au declarat gata convinși că această lege e necesară, că trebuie pusă, domnule, ordine în Internetul ăsta care acum funcționează anarhic! Însă șeful comisiei a promis că vor discuta serios amendamentele noastre. Mai ales că, cel puțin declarativ, și el a considerat dorința SRI de a intra oricând în computerele noastre ca fiind un viol.
La finalul întâlnirii generalul SRI a întrebat candid de ce nu discutăm și despre cealaltă lege, a înregistrării cartelelor prepay și a utilizatorilor de rețele wifi. Același șef de comisie de IT a dat asigurări că legea aia mai trebuie dezbătută, că mai așteaptă amendamente de la societatea civilă, și că abia prin toamnă va fi reluată, pentru că parlamentul deja intră în vacanță și nu mai e timp pentru ea.
Ne-am despărțit prieteni, cum s-ar zice, marți 24 iunie, cu convingerea că acest domn deputat PP-DD Oajdea – președintele comisiei de IT – își va respecta cuvântul, adică va ține cont de amendamentele noastre la legea securității cibernetice și va repune în discuție la toamnă legea cartelelor prepay. A doua zi, miercuri 25 iunie, Mediafax a dat știrea că aceeași comisie, care cu o zi în urmă se pregătea de vacanța parlamentară, a adoptat deja legea cartelelor prepay.
Asta în timp ce poporul cască gura la TV, chibițând pe marginea scandalului Băsescu-Bercea, a demisiei nu știu cărui ministru care n-a făcut nimic, a viitoarei candidaturi a lui Ponta și a altor știri din linia întâi a manelelor politico-infracționale ale zilei.
A fost încă una din ocaziile alea în care am simțit zădărnicia existenței instituțiilor democratice. Ne păcălim de 20 de ani că avem parlament, că e mai bine bicameral decât unicameral, că garantul libertății, respectării drepturilor omului, că justiția, că președintele că dracu, că lacu. Realitatea e că jucăm într-o piesă proastă în care democrația se mimează cu zâmbetul pe buze, dezbaterile legislative sunt doar praf de motivat niște cheltuieli deja prea mari pentru cât poate țara asta să ducă – cu parlamentul și tot aparatul ăsta administrativ de stat – când de fapt cei care decid și tranșează lucrurile sunt o mână de oameni. Care nici măcar nu sunt la vedere, și-și trimit la dezbateri reprezentanți, și ei incognito, precum SRI-știi din poză.
În plus, noțiunile astea gen privacy sunt niște chestii atât de sterile pentru popor – care vrea, nu-i așa, pâine și circ – încât nu există pericolul să se revolte cineva pentru ele. Iar dacă omul de bună credință se uită în gura generalului SRI e gata să-și dea și viața ca să apere glia Internetului de dușmanii de clasă care vor să rămână în umbra anonimatului ca să săvârșească mârșăvii la adresa păcii mondiale a popoarelor dăruite cu talent de Dumnezeu.
În fond, oricine știe, că dacă ești om bun și de bună credință nu ai nimic de ascuns, deci de ce să ne deranjeze intimitățile astea forțate cu serviciile de informații, care întotdeauna ne vor numai binele comun.
Sigur, a fost și este vorba de focul interdicției, izolării. Vizionari, profeți etc. cărora li s-a pus pumnul în gură, pentru că cei care s-au folosit de pumn (putere) nu au reușit să-și depășească convingerile… A, că biserica. Ba bine că nu, mulți dintre noi nu mai avem biserici, dar suntem prinși în ritualuri sofisticate de „civilizați”. Dă-i primitivului energie nucleară și poate crede că-i de mâncat, ori se joacă de-a moartea… Da’ mă tentează să nu mai dau ghes degetelor să arunce cu litere pe aici… Să zicem și pentru că se ignoră multe feedback-uri și pentru că fețele astea roze și verzi și-n alte culori s-au transformat în picătura chinezească și pentru că. Dar am și pentru ce să: mulțumesc! – și nu e răutate, ironie etc. în acest mulțumesc – asta pentru cei care citesc în dodii unele comentarii și nu știu să-și folosească pe potrivă thumb-urile.