Am fost azi la Direcția de Taxe și Impozite Locale sector 3, ca să iau o hârtie doveditoare cum că i-am plătit impozitul pe casă lu tata care e mort. Fusesem și ieri la sediul de la Sfânta Vineri, de unde luasem aceeași hârtie anul trecut și trăisem o experiență neașteptat de plăcută. Doresc pe această cale să-mi retrag bunele impresii de anul trecut, deoarece:
La modernizatul și mult lăudatul sediu, de la care am obținut anul trecut același act, am dat anul ăsta peste o duduie atât de neagră pe cerul gurii încât sunt sincer îngrijorată că după ce „m-a servit” pe mine și-a pus capăt zilelor. Încă mai mergea automatul de bonuri, ca și anul trecut. Am luat unul, mi-a venit rândul relativ repede, și aici s-a oprit normalitatea.
Duduia depresiv-agresivă nu numai că nu mi-a răspuns la salut când m-am așezat în fața ei, dar nici măcar nu m-a învrednicit cu o privire. Răstit, m-a întrebat care e adresa proprietății și după ce a verificat-o scurt în calculatorul din față-i mi-a vărsat în sictir un „inspectorul de rol nu e aici, ci la Câmpia libertății”.
Am încercat să strecor un „dar anul trecut am obținut de aici aceeași hârtie…” dar mi-a tăiat-o răstit și cu ochi răi: Nu înțelegeți că strada nu e arondată aici? Dacă anul trecut ați fost ajutată aici nu înseamnă că e corect. La Câmpia libertății! A lipsit un „marș de aici!” și un gest edificator cu degetul către ușă, ca să mă simt așa cum meritam. Contribuabil profitor nenorocit, care cerșește numai ajutoare. La plecare i-am zis și eu doar mulțumesc, fără la revedere. Na!
Azi am perseverat și am ajuns la Câmpia aia a libertății. Dacă n-ar fi avut cuști de termopane în interior, pe post de birouri și ghișee, aș fi fost tentată să cred că sediul ăla n-a mai văzut un ban din impozitele noastre de pe vremea lui Ceaușescu. Pe post de distribuitor de bonuri era un domn amabil, săracul, de la o firmă de pază. El ne organiza pe noi ăștia care nimerisem în număr prea mare (vreo cinci când am ajuns eu) pentru câți inspectori erau disponibili (vreo trei).
Pentru că știam ce-mi trebuie de anul trecut, venisem cu copiile actelor la mine, i-am cerut domnului de la pază formularul de cerere, l-am completat și m-am așezat voinicește la coadă. Vorba unei doamne de la coadă, trebuie să fii înarmat cu răbdare, să nu te enervezi, că la un moment dat izbândești. Nu putea să fie altfel, eram mai mulți ca ei 😉
Toată treaba a durat până într-o oră. Mi-a venit rândul tot la o inspectoare depresivă, dar măcar nu era și agresivă. Mi-a scris pe o hârtiuță cât trebuie să plătesc impozitul pentru tata „la zi” (nu a vrut să-mi ia pe tot anul, că cică nu se poate. Cred că sabota înadins bugetul, că nu văd altă explicație, anul trecut s-a putut…). Am plătit la casierie, m-am întors la inspector, mi-a printat dovada și am plecat.
Dar, între timp, un alt nenorocit de contribuabil care era în spatele meu a nimerit la o altă inspectoare, ceva mai vioaie. Contribuabilul avea nevoie de nu știu ce hârtie pentru un schimb de locuință. N-am fost atentă ce anume, dar am auzit fără să vreau discuția, fiind cu spatele la ei, în dreptul biroului pasiv-depresivei mele. Inspectoarea cea vioaie i-a zis că nu-l poate ajuta, că nu a venit bine la ea, ceva de genul ăsta. Omul s-a enervat – stătuse la coadă degeaba – și i-a zis ceva, că putea să-l prevină, că de ce nu poate să vadă și ea, că are computer… că birocrația din România, bla, bla. În fine, nervos omul a plecat, iar în urma lui vioaia s-a revoltat și ea: I-auzi! Dar de ce mai stați, frate, în România? Duceți-vă unde nu e birocrație și mai lăsați-ne în pace!
M-am întors să văd și eu cine e bugetara asta care ne îndeamnă să plecăm din România și s-o lăsăm fără salariu: relativ tânără, în jur de 30 de ani, slabă, păr lung, șatenă, fără etichetă cu numele pe perete (cum avea inspectoarea mea, de exemplu). Mi-a stat pe buze să-i dau replica, dar n-am vrut să-mi stric fengșuiu cu care venisem și care-mi mai trebuia pentru câteva chestii în ziua aia. Mi-am așteptat hârtia de la inspectoarea mea și am plecat.
Tocmai voiam s-o întreb pe depresivă de ce naiba nu le modernizează și lor sediul ăla jegos, cum l-au făcut pe ăla de la Sfânta Vineri, dar mi-am dat seama că nu contează. Nu vreau să generalizez, în ultimii ani am întâlnit și oameni normali între bugetari, iar lucrul cu publicul nu poate să dea decât depresie, oricâtă răbdare ai avea. Totuși, faptul că tuta asta de mai devreme era tânără ne arată că acum sistemul nu mai are o problemă de moștenire comunistă, ci de lipsă cronică de educație. De orice nivel. Poți să bagi oricâți bani sau să nu bagi deloc în modernizarea și accesibilizarea sistemelor de lucru cu publicul. E ca și când îmbraci o țoapă cu haine de firmă, dar ea pute de prostie.
Nu prea cred ca este adevarat.Deoarece sunt organe abilitate sa faca dreptate in tara noastra.Sa se stie pentru totdeauna ce se numeste buget este platit din buzunarele contribuabililor platitori de taxe si impozite.Asa ca bugetarii sunt angajatii platitorilor de taxe si impozite(care sunt angajatori in aceasta tara).