Ce face mâine pietonul din șoferul din tine?

Am primit asta ieri prin poștă, când am ajuns acasă, după ce condusesem vreo mie de kilometri pe drumurile patriei în ultimele zile. E un apel la cetățeanul pieton din șoferița din mine. Și o măgulire pentru bloggărița de mine 😉

Mai exact niște prieteni de la ActiveWatch organizează mâine un marș al pietonilor prin București, ca să sensibilizeze – dacă o mai fi rămas ceva de sensibilizat în – autoritățile locale să nu mai facă toate investițiile cu gândul doar la fluidizarea traficului, ci să le dea acces egal și pietonilor la orașul ăsta, care e și al lor.

Acuma, tehnic vorbind, dubița la care se face referire în cartea poștală primită ieri era tot o chestie șoferească. Mai exact am făcut scandal pe blog că nu mută nimeni o dubă lăsată în pană mai mult de juma de an pe prima și unica bandă de circulație de pe un bulevard din cartierul meu. Da, a fost o victorie cetățenească, dar am obținut eliberarea benzii pentru mașini, pentru șoferul din mine.

Tot șoferul din mine admite și că uneori, de multe ori, parchează pe trotuar, și e fericit când găsește și locul ăla, pentru că fericirea asta găunoasă e mai bună decât grija ca nu cumva să trebuiască să plătesc 200 de euro ca s-o recuperez de la racheții care ridică mașinile pentru primăriile de sector. Și nu, nu sunt un șofer din ăla care vrea să-și pună tabla fix în ușa locului în care are treabă. Dar uneori e imposibil să respecți codul rutier, chiar dacă ai bune intenții.

În același timp mă deranjează și pe mine mașinile care ocupă tot trotuarul, alea parcate pe colț sau foarte aproape de trecerile de pietoni, și tot ca șofer trăiesc mereu cu groaza că la un moment dat o să mă trezesc cu un pieton pe zebră atunci când va fi prea târziu. Am prietene mame care mi s-au plâns că nu pot să-și plimbe copiii în căruț pe trotuar, că n-au loc de mașini, și da, văd că în București persoanele imobilizate în scaune rulante sunt de fapt condamnate la domiciliu. Chiar și azi, la mai mult de un deceniu de când au devenit obligatorii rampele speciale, de când s-au cheltuit milioane de euro pe lifturi la metrou și autobuze cu podea joasă, primăriile continuă să bordurizeze frenetic toate trotuarele și să le pună „țepi” antiparcare, dar le fac de fapt impracticabile pentru orice fel de roată, fie ea și de scaun cu rotile.

Pe scurt Bucureștiul este un oraș neprietenos cu toată lumea, fie pe jos, călare sau la volan. Ca în multe alte situații în România nu reușim să găsim echilibrul necesar conviețuirii pașnice, și ne tragem la gioale unii altora (șoferii bicicliștilor și vițăversa, pietonii șoferilor, cu cheia, după posibilități, toată lumea la toată lumea) uitând că de fapt acolo sus unde-i cocoțăm noi pe aleși, ei nu fac altceva decât să ne dezbine, ca să ne conducă. Aparent lupta e câștigată de cei mai puternici, adică șoferii protejați de fiarele lor, dar nu e decât o iluzie. În realitate pierdem toți.

Protestul pietonilor cred că exact asta vrea, deși are un țel aparent utopic: să trăim în pace și armonie în același oraș, că e destul loc pentru fiecare. De vreme ce alte orașe pot, trebuie să poată și al nostru. Numai să vrem. Fără bordURĂ, cum zice Dan Perjovschi, artistul care a făcut cărțile astea poștale pe care unii dintre voi le veți fi primit, probabil, și pe stradă zilele astea.

Sigur că luat cu declarațiile la DNA și alte treburi importante în care este prins, primarul Oprescu nu va schimba de luni politica infrastructurii Capitalei, dar eu zic că e importantă o prezență mare la marș pentru că asta ar arăta câți dintre noi înțeleg situația. Indiferent dacă suntem șoferi sau pietoni. De exemplu marșul pornește de la Universitate și se oprește la Victoriei. În ambele există locuri de parcare, așa că puteți veni cu mașina până la marșul pietonilor ;))

Apoi orice schimbare pornește mai întâi din noi înșine, și după aia crește și pretinde un răspuns de la ceilalți. Hai să ne punem înainte de toate în locul celuilalt – ca șofer să încercăm să ne plimbăm printre mașini cu un căruț, iar ca pieton să încercăm să vedem cum se simte șoferul când își găsește mașina zgâriată – și să vedem dacă ne convine. Cine știe, s-ar putea să aflăm că dacă reușim să ne schimbăm noi înșine, nici nu mai avem nevoie de ceva de la primărie.

Glumesc, desigur, întotdeauna vom avea nevoie de primari gospodari și capabili 😉

Eu voi fi mâine la marș, pentru toate argumentele de mai sus și pentru al meu personal – acela că vreau să pot circula și cu metroul pe aceeași cartelă ca și cu RATB-ul, cum am făcut până astă primăvară.

Etichete: biciclisti, borduri, Bucuresti, marșul pietonilor, masini, oraș, pietoni, primarie, soferi, trafic