Jumătate dintre participanți au fost pe roți: oameni în scaune rulante, bicicliști, părinți cu copii în căruț. N-ar fi stat acasă chiar dacă ar fi plouat. Dar a fost doar înnorat, ceea ce i-a speriat pe unii un pic. Chiar și pe organizatoare: „M-am gândit dimineață, când am văzut norul, ce ar fi să stau și eu acasă, cum face toată lumea?!”, mi-a zis Irina. Dar n-a stat. Nici ea, nici ceilalți.
„Plouați” au fost mai degrabă polițiștii, siliți să asigure traseul de la Universitate la Victoriei. Pe la Cinema Patria se cam plictisiseră ăia din coada marșului, că l-am auzit pe un polițist comentând prin stație cu „colegul”: „Merge greu, da, păi și aici în față sunt mulți oameni din ăștia… cu probleme. Da. Durează!”.
A durat vreo două ore și ceva ca să ajungem în fața Guvernului. Timp în care, dacă tot ne cunoșteam, am mai făcut schimb de noutăți. M-am întâlnit cu niște foști colegi din presă care veniseră să vadă dacă se iscă vreun incident. S-a iscat. Pe la Romană, șoferul unei dubițe a vrut să intre în coloana anemică de protestatari, dar a fost convins de jandarmi să se retragă pe o stradă laterală. De altfel traficul de sâmbătă la prânz a permis marșul fără prea multe claxoane.
Apoi m-a tras de mânecă Dorina, mama lui Vlăduț, cu care nu mă mai văzusem din 2011, când v-am povestit despre el. Vlad a deveni licean între timp. E iar îndrăgostit de o fată 😉 Mi-a povestit prin ce peripeții au trecut când au dat examenul de capacitate, și de ce nu au ales un liceu de mate-info, la care băiatul ar fi vrut să meargă. Problema a fost matematica. Nu că Vlad n-ar fi știut-o, dimpotrivă, ci că nu avea cui să-i dicteze rezolvările la examen, astfel încât să le și înțeleagă. Doamna învățătoare, care-l știa pe Vlad din clasele 1-4, a acceptat să-l însoțească la examen și să scrie ce-i dictează el la mate. Biata femeie a zis că face infarct când vedea că trec orele de examen și ei încă nu se apucaseră să pună pe hârtie, pentru că ea nu pricepea ce-i dictează Vlad. În cele din urmă totul s-a terminat cu un 9.50, dar ca să nu se mai complice au ales un liceu cu profil uman. Unde merge foarte bine.
Dacă și orașul ar merge ca mintea lui Vlad, n-ar mai fi nevoie de marșuri din astea. Dar pentru ca mintea lui Vlad să poată merge la școală, părinții lui au fost obligați să facă eforturi supraomenești, să-l ducă și să-l aducă de la liceu ca și când ar mai fi încă la grădiniță.
Cineva spunea ieri că atunci când a fost în America a văzut o mulțime de „oameni cu probleme” pe străzi. I-ar vedea și la noi dacă ar putea să iasă din case în mod normal, la școală sau la muncă, nu doar la mitinguri de conștientizare a problemei. Iar dacă li s-ar crea căile de a se descurca singuri n-ar mai avea nimeni impresia că lucrurile merg greu din cauza lor.
Nici șoferii n-ar fi nervoși pe bicicliști, dacă ar avea benzi speciale, nici pietonii nu i-ar înjura pe șoferi dacă ar avea locuri de parcare și n-ar ocupa trotuarele, nici noi nu i-am înjura pe primarii care îngroapă banii în borduri și panseluțe în loc să facă chestii utile pentru oameni.
București, să-l tot iubești
Dar e un oraș tânăr, trebuie să mai avem răbdare cu el. Când am ajuns în fața Guvernului nu era nimeni acasă. Sau oricum n-a ieșit nimeni să ne întrebe de sănătate. Ne-am despărțit în fața „monumentului” aniversar a 555 de ani de București. Să-l tot iubești!
Nu pot sa nu remarc programul de la cinema Patria:
– Revenirea lui Hristos
– Sex tape
– Planeta maimutelor
o combinatie aparte :))))
Din poze, prezenta la mars pare firava. Poate totusi n-a fost suficient de mult promovat si multi n-au stiut de el. Mi-e greu sa cred ca oamenii se pot speria asa usor de ploaie sau nori cand vine vorba de apararea drepturilor lor. Asta daca nu multi si-au pierdut speranta.
La ce protest ai fost ultima dată, Claudia? 😉
La unul din cele legate de campania ‘Salvati Rosia Montana’. Asta se intampla anul trecut, chiar de 1 decembrie.
Înseamnă că ți s-au setat standardele prea sus. Roșia Montană a fost o excepție în privința participării, în ultimul deceniu cel puțin.
În unele locuri, și să fie trotuare de 10 metri lățime și liberă cale, „oamenii cu probleme” ar avea mari dificultăți să ajungă la ele, daca nu le-ar fi chiar imposibil, din cauza rampelor chiar speciale: stânci abrupte pentru alpiniști, nu alta!
Și cu bici:
– băi, biciclistule, acum poți să strigi de bucurie, ca v-au făcut ăștia loc special pe trotuar, piste a la UE!
– da, măi, da’ le-ai încercat?
– le-am văzut din autobuz, eu nu mă plimb cu bicicleta, dar par mișto!
– mișto rău! două-trei cică piste, disparate, îți porți bici în cârcă să ajungi de la una la alta dacă nu vrei să te bușească vreo mașină pe șosea, iar când dai de pistă te faci cascador, tot la 5 metri bordură…
Ce să mai, pietonul cu ale lui, șoferul cu ale lui.
Poate cu teleportare instant s-ar rezolva toate, nu? 😉 Dar până atunci pentru mine ar fi ok și o mașină cu două locuri pe lungime, nu pe lățime, care să funcționeze cu apă (deși cu gânduri ar fi poate mai econom, că și așa îi trec omului prea multe prin cap :-P).
mie nu mi s-a parut prea firafa prezenta (am fost acolo). mi s-au parut totusi putini cei care nu erau nici in scaun rulant, nici biciclisti, nici parinti cu carucioare.
sa inteleg ca populatia adulta si valida a bucurestiului se deplaseaza exclusiv cu masina persoala? metroul e totusi plin si dimineata si seara.