Pot să te preiau gratis și integral?

Am renunțat la ideea de a trăi vreodată din ce scriu pe blog, dar nu mă pot împăca cu obiceiul unor site-uri care pretind să-ți folosească integral munca, doar pentru că e deja online, iar ei au nevoie de conținut de calitate.

rate

Azi am împlinit 2000 de postări pe blog. Cifră rotundă, construită în aproape cinci ani. Nu e o laudă – pentru că nu sunt mândră de toate textele – nici o lamentare. Scriu pe blog pentru că-mi place, pentru că după mai bine de 20 de ani de când mă întreba un profesor în liceu ce vreau să mă fac, constat că nu știu să răspund la această întrebare decât în același mod aparent prostesc: îmi place să scriu și să citesc. Și să ascult muzică, era varianta originală 😉

De când am blogul am trecut prin tot felul de situații. Am cunoscut oameni interesanți, am fost lăudată, înjurată, curtată. Am stârnit polemici, am câștigat/pierdut prietenii. Am fost ajutată și am ajutat la rândul meu. Am fost popularizată de bloggeri mai vechi sau mai cunoscuți decât mine și am fost flatată. Am primit găzduire gratis și ajutor atunci când mi-a crăpat buza și tema de blog, și nu aveam un IT-ist la îndemână. Am primit și bani de la unii dintre cititori, prin butonul de paypal. Per total blogul pentru mine este o experiență benefică, un jurnal, o formă de terapie, o bucurie. Chiar dacă în ultima vreme am slăbit ritmul postărilor, pentru că și bloggerii trebuie să muncească, să plătească facturile.

Și cu asta am ajuns la subiect. Săptămâna trecută o știre a făcut valuri în mediul virtual. E vorba despre relatarea făcută de mine (video și text) de la ședința Comisiei de IT din Camera Deputaților, în care niște reprezentanți SRI făceau aprecieri despre cum ar vrea ei să controleze Internetul. Relatarea a fost publicată pe blogul APADOR-CH, organizație cu care colaborez și datorită căreia eram acolo, la acea ședință. Pentru că subiectul era fierbinte, evident a stârnit interes. Știrea a fost preluată, difuzată, copiată, comentată. Majoritatea site-urilor care au preluat-o au citat sursa, clipul video a fost difuzat și la TV. Piaristic vorbind a fost un real succes. Din punct de vedere al managerului de content al unui site a fost încă o dovadă că lucrurile sunt greșite.

La noi preluarea unei știri este prost înțeleasă. Se consideră că dacă dai link sau spui de unde ai știrea, poți să folosești cu nonșalanță 100% din text. Plus poze și video. De ce? De ce nu? E practic imposibil să lupți împotriva acestui gen de comportament. Am constatat că materialul nostru a fost reprodus integral pe zeci de site-uri (chiar și de ziare quality) în zilele care au urmat postării, ba chiar un site al unei televiziuni de știri a citat ca sursă a materialului un alt site, care preluase integral, cu nesimțire textul. Asta ca să vă faceți o idee despre cât de departe merge documentarea celui care postează, cu copy/paste, texte scurte pe site-urile televiziunilor. Iar alte site-uri au citat, evident, ziarele care ne-au preluat pe noi. A fost un lanț al citărilor și preluărilor, o frenezie. Nimeni nu și-a dat osteneala să ne întrebe de sănătate, dacă suntem de acord să ne preia textul, dacă avem și altceva de spus… etc. Evident, organizația a fost bucuroasă că știrea a circulat și că a făcut valuri.

Nu are rost să dau nume de site-uri sau de organizații de presă, pentru că din păcate practica e generală. Nu cred că e vreun site în România care să nu fi făcut asta. Poate dacă nu o face acum, a făcut-o la început, pentru că preluarea asta integrală de conținut e precum primul milion la bogătași. Învăluit în ceață, e bine să nu intri acolo, că cine știe ce descoperi.

Bomboana de pe colivă a fost pusă la două zile după, când am publicat și eu pe blog varianta scrisă la persoana I a ședinței la care participasem, cu niște update-uri, pentru că între timp se mai întâmplaseră lucruri care meritau spuse, dar pe care, încă o dată, turma media care ne preluase nu s-a sinchisit să le observe și să le menționeze. Am fost contactată pe Facebook de o persoană pe care nu o cunosc, care reprezintă un site destul de cunoscut în România și în afară, și care m-a întrebat dacă poate prelua textul de pe blog pe site-ul lor. Nu era prima dată când mi se întâmpla asta. Am fost de acord, de-a lungul timpului, ca texte scrise pe blog să fie preluate integral de unele site-uri. Motivele au fost două: fie ca să cresc vizibilitatea blogului. Fie ca să fac cunoscut subiectul despre care scrisesem unui public mai larg, pentru binele acelui subiect.

În timp am aflat că notorietatea nu mă ajută. Nu voi ajunge niciodată să trăiesc din ce scriu pe blog, pentru că nu sunt capabilă să fac compromisurile necesare. În plus, prefer un grup restrâns de cititori, decât o turmă care nu pricepe, nu vrea să înțeleagă sau e pur și simplu incapabilă s-o facă. Așa că nu mă mai interesează să sporesc notorietatea blogului. Iar subiectul fusese deja popularizat suficient. Așa că i-am răspuns persoanei respective că poate prelua textul parțial, cu citarea sursei. Cine voia să citească integral, să vină pe blog. Așa e corect. Așa se întâmplă lucrurile în afară. Am văzut o dată cum mai multe ziare și posturi TV din vest cereau permisiunea unui tip să-i folosească poza postată pe twitter. Mi s-a părut fantastic.

Persoana care m-a întrebat pe mine, însă, mi-a spus că nu se poate parțial. Ori tot, ori nimic. Mai mult, nu voiau să preia textul postat pe site-ul APADOR-CH, pe motiv că acela fusese deja prea preluat. Al meu era scris la persoana I și mai fără notorietate, deci li se părea mai potrivit. Nu-mi venea să cred. Ridicau pretenții de parcă mi-ar fi dat bani pentru exclusivitate. Raționamentul este că dacă tu tot l-ai scris, nu ai de ce să mai ceri și ceva pentru el, iar faptul că ei ți-l preiau e chiar o favoare care ar trebui să te facă mândru. Asta plus faptul că „ne place cum scrii, dar din păcate noi nu avem bani, că știi că piața de publicitate e căzută…” bla, bla.

Tupeul ăsta e cultivat în anii de criză, în care piața a fost inundată de oameni care scriau și nu aveau unde să-și publice textele. Așa au apărut și crescut site-uri care nu au investit (aproape) nimic în conținut. De ce ar fi făcut-o, de vreme ce se găsește gratis online. Iar faptul că persoana asta m-a întrebat dacă sunt de acord este o jumătate de semn de normalitate. Cei mai mulți nu întreabă, doar fură. Pentru că indiferent dacă se dă link sau se citează sursa, tot furt este atâta vreme cât ai luat integral ceva muncit de altul, fără să-l întrebi. Și chiar dacă poate nu pare, uneori muncesc destul de mult la ceea ce vă ofer aici, pe blog. În timpul meu liber.

În anii ăștia de când am blog mi-am regăsit texte preluate în diverse locuri, așa cum am găsit texte mai vechi, publicate în diverse ziare, preluate integral pe alte site-uri. Uneori le-am scris oamenilor din spatele acelor site-uri, cerându-le să scoată textele, dar de multe ori nu ai cu cine să conversezi. Nu există pagină de contact sau „acționari” vizibili ai site-urilor. Este oricum o luptă în zadar cu un fenomen care depășește puterile unui singur om. E vorba de moralitate. Pe care ne e din ce în ce mai greu s-o mai avem în epoca piratării a orice. Iar dacă se piratează cărți și filme, ce pretenții să ai cu un amărât de blog pe care-l citesc câteva mii de oameni?

Așadar, azi am împlinit 2000 de postări. Să fiu eu sănătoasă și să mai scriu suficiente și interesante, că are cine le prelua 😉 Și voi să veniți aici ca să le comentați. Chestie pe care, apropos, vă provoc s-o ghiciți: dacă postările sunt 2000, câte comentarii credeți că sunt în total pe blog? Hai, cine ghicește sau se apropie cel mai mult de cifra exactă bea o bere cu mine. Fac eu cinste 😛

 *Pentru corectitudine am făcut un print screen cu numărul comentariilor în acest moment, ca să știm la care ne raportăm. Sper că aveți încredere că nu trișez 🙂

** Poza e luată de pe Facebook, ca să nu avem vorbe…

UPDATE: Răspunsul e vânare de vânt: 21.688 de comentarii. Ady s-a apropiat cel mai mult de cifra exactă, cu 21.857. Felicitările, masa și dansul le stabilim în privat. Tuturor vă mulțumesc pentru interes și încercări 🙂

comentarii

Etichete: , , , , , , , , , , ,

48 comentarii la “Pot să te preiau gratis și integral?” Subscribe

  1. Ramona 06/07/2014 at 13:52 #

    Am mai scazut. 19500?

  2. Radu 06/07/2014 at 23:20 #

    Imi aduc aminte ca am participat o data la un concurs de tir foarte dificil, in care premiul pentru castigator era un sarut de la o fata frumoasa. Am castigat concursul, dar fata s-a codit sa ma pupe. Probabil ca nu i-a placut de mine, dar cel mai mult cred ca, de fapt, nimeni nu se astepta ca acel concurs chiar sa aiba un castigator.

    Nicio legatura cu persoanele de fata 🙂

    • Dollo 07/07/2014 at 10:09 #

      Ei, nu e rea nici ideea cu sărutul, dar mă tem că nu s-ar mai înghesui lumea să ghicească 😉

      • ina 07/07/2014 at 19:47 #

        Apropo, uite:
        https://www.youtube.com/watch?v=0v_zsucU_fA
        De nu merge cu link, se poate căuta Kiss Booth For Charity (din categoria Just For Laughs Gags).

  3. Alex 07/07/2014 at 08:21 #

    26.800 🙂

  4. adobrero 07/07/2014 at 11:26 #

    50.000 as fi zis din prima (am facut o medie intre 5 si 50 de comentarii pe articol). Dupa ce am citit-o pe ady, rectific la 22.500. 🙂

  5. Marius Georgescu 07/07/2014 at 12:59 #

    22000 ?

  6. zwilling 07/07/2014 at 13:00 #

    La o medie de 10 comentarii pe articol plus acest comentariu —> 20001.

    Pentru a evita astfel de probleme trebuie schimbata legislatia. De ce nu obligativitatea de a cita numai sursa originala?
    In Germania, prin 2007 parca, s-a facut cat de cat ordine in momentul in care posesorul de site a fost obligat prin lege sa publice pe site datele de contact.
    Mi s-ar parea de bun simt ca macar cei ce fac bani din publicarea (si a) materialului preluat sa plateasca ceva sursei.

  7. o femeie 07/07/2014 at 16:04 #

    din pacate, tot ce publicam pe net, ramane public. Unii te-au citat, si mentionat, altii te-au copiat fara sa te mentioneze, altii au facut o adaptare la cele scrise de e tine etc.
    Gandeste-te ca ai scris bine! si ca ai devenit importanta cu asta… Nu exista drepturi de proprietate pt texte de genul asa – poti p
    pt o carte, poti pt un studiu, o inventie, dar pt un articol, nu
    .
    Se poate si mai rau, isi pun unii pozele cu copiii si ajung acestea pe site-urile pedofililor. Ca de, nici aia nu
    le pasa de drepturi de autor sau nu. Am ajuns din gresela pe un site al unui nebun, si am gasit poze de la concursurile romanesti online: Copilul meu frumos si fericit in baie , organizat de Johnson baby sau Dalin (whatever, erau copii in cadita ).

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.