Meniuri a la turc

Diferența dintre shaorma turcească și aia de la Dristor, precum și alte perversiuni culinare turcești.

D e departe cea mai gustoasă masă în Turcia a fost la Pehlivan, o autoservire din Taksim, unde cu aproape 60 de lire (aproximativ 20 de euro) am mâncat (două persoane) câte o supă de linte, câte o vânătă umplută, un soi de ciolan de oaie fiert cu mirodenii, o salată de roșii, două deserturi și apă. Fiind prima masă din concediu ni s-a părut mult 60 de lire pentru o autoservire, dar experiențele ulterioare aveau să ne arate că prețurile au mai crescut în Turcia față de acum 10-20 de ani, iar mâncarea – deși bună în general – nu excelează peste tot.

autoservire

Autoservirile în Turcia te îmbie cam așa. Ca turist e cel mai eficient mod de a alege ce vrei să mănânci: cu ochiul. În localitățile neturistice pe unde am mai oprit – și unde nici chelnerul nu știa engleză, nici meniul nu avea poze – am fost conduși în fața galantarului cu carne, unde chelnerul ne explica prin semne, mimând ba înaripatele, ba ierbivorele, ce fel de carne e aia.

kunefe vanata tava-creveti kebap

Îmi aminteam că în urmă cu 20 de ani mâncarea mi s-a părut foarte ieftină la turci. Abundența de legume și mirodeniile lor făceau ca orice ghiveci banal să aibă un gust minunat. Acum cel mai ieftin fel de mâncare cred că a rămas kebap-ul, care costa și 5 lire (cam 2 euro) prin unele locuri, dar care nu avea decât o lipie mare, în care se pierdeau câteva bucățele de carne, două feliuțe străvezii de roșie și un pătrunjel.

Cel din filmul de mai jos e ceva mai bogat, adică are și vreo doi cartofi prăjiți, o felie de castravete murat și un pic mai multă carne. Dar tot e departe de celebra noastră shaormă de Dristor. Ce-i drept și mai ieftin, cam 9 lire = 4 euro. Și se găsește în Taksim, cu un airan de la rece, pe o căldură de 40 de grade.

După Pehlivan am mâncat în diverse locuri, pe principiul că nu e bine să te cantonezi într-un singur loc, chiar dacă ăla a fost cel mai bun. Omul modern caută întotdeauna mai binele, deși asta e o iluzie, de frică să nu cumva să se mulțumească cu ceva sub așteptări. Cât am stat la Istanbul am mai încercat și alte variante, dar demne de amintit ar fi niște chiftele aromate, din vită, făcute la grătar chiar pe malul Bosforului, de un puști care purta mănuși chirurgicale, supravegheat părintește de tatăl lui. 5 Lire o chiflă cu vreo 5-6 chiftele, ceapă și roșii, și altă liră apa rece, vândută tot pe stradă, la tot pasul, de copii sau adulți, din baxuri cu sticle de 250 de ml. M-am întrebat câteodată dacă nu cumva iau sticlele aruncate de turiști, le umplu cu apă de la robinet și le revând, că pe alocuri primeai și 2 sticle pentru o liră.

chiftele

Tot la capitolul băuturi, pentru că luna august nu e cea mai nimerită să vizitezi Istanbulul, din cauza căldurii sufocante, ar fi sucurile naturale de fructe, stoarse la orice colț de stradă, la fel cum ți se vindeau chiftele, pepeni feliați sau porumb fiert. Am băut suc de portocale stors în fața mea, cu 1 liră, de un bunic care ținea portocalele într-o cutie frigorifică și avea o presă de fructe de o vârstă cu el. Alături, nepotul îl privea cu interes. Micul întreprinzător turc îți livrează orice pe stradă, pentru doar câteva lire. Probabil că nu trăiește pe picior mare din asta, dar tot e bine decât să se plângă că n-are ce face, deși are o facultate 😉

suc-portocale

Evident, piesele de rezistență ale bucătăriei turcești sunt dulciurile, la care eu am rezistat fără probleme, pentru că nu sunt o mare amatoare de dulcegării leșinate. Am mâncat niște kunefe de câteva ori, mai mult din curiozitate, pentru că citisem la Farfuridi cum devine treaba cu fideluțele alea. Însă le-am găsit mereu mai spectaculoase de pozat decât de mâncat 🙂

cataif

Apoi, în Afyonkarahisar, un oraș în care am înnoptat când ne-am întors de la Mediterana spre casă, am fost îmbiați insistent de recepționerul de la hotelul Soydan să încercăm o delicatesă specific locală: caimacul cu miere. Caimacul se vinde acolo în cutiuțe precum brânza topită la noi, are consistența untului, dar se mănâncă așa, pus pe farfurie și cu miere pe deasupra. După două lingurițe ți se cam apleacă. Dar ce-i drept amabilitatea gazdei de la cel mai ieftin și central hotel din oraș m-a dat gata. De la căratul bagajului de la mașină până la caimacul ăsta oferit extra față de micul dejun, doar pentru că ne-a văzut străini de loc și a vrut să ne impresioneze.

În Ankara am avut parte de o o masă pe cât de bogată, pe atât de gustoasă. Am ales tot dintr-o autoservire câteva feluri, și ne-am trezit pe masă cu toate astea:
masa-ankara sarmale

 

Supă de linte, sarmale în foi de viță, vinete cu carne de vită, salată, iaurt și apă din partea casei. Tot 60 de lire ca la Istanbul, deși aici eram în centrul capitalei. Iar sarmalele, ce-i drept, aveau mai mult orez decât carne, dar așa o fi la ei… 😉

peste masline2 masline vrabii

Rămânând tot la Istanbul, am avut parte într-o duminică de o surpriză colorat/gălăgioasă, chiar pe străduțele din preajma hotelului la care am stat. Se transformaseră toate peste noapte în talcioc cu haine și mâncare, de la chiloți la măsline, mirodenii sau pești proaspeți. Către seară și-au strâns toți cearceafurile cu care își apăraseră tarabele de soare, au măturat, spălat străzile și așa au mai început o altă săptămână.

cotlete

Ultima poză e cu niște cotlete de berbecuț mâncate la malul mării. Probabil între cele mai reușite în materie de carne fragedă. Totuși, pe cât de arătoase au fost, pe atât de severă a fost indigestia de a doua zi. Ca să respect adevărul istoric trebuie să recunosc că în ziua aia mai mâncasem și altele, deci nu sunt sigură ce a cauzat beleaua, cert e că am rămas cu un ușor sictir ori de câte ori mă uit la poza asta 🙂 De altfel indigestiile sunt la ordinea zilei prin Turcia, e bine să mergi cu niște prafuri antidiarie la tine sau măcar cu niște ceai de acasă, dacă nu știi cum se zice tei în turcește.

Indiferent de urmări – care oricum sunt trecătoare – e bine să încercați orice vă tentează prin Istanbul. Partea remarcabilă a tuturor locurilor în care am fost prin Turcia în astea două săptămâni a fost curățenia budelor, indiferent că erau într-un hotel, o cârciumă oarecare, benzinărie sau chiar pe plajă, unde scria mare că e gratis. WC-ul turcesc a căpătat, pentru mine, o altă semnificație, după concediul ăsta.

 

*Scriu această postare din Bulgaria, de la Shabla, unde constat că mâncarea e chiar mai bună și mai ieftină decât la turci. Ba chiar litoralul ăsta trist și pustiu de aici e mai pe placul meu decât ăla aglomerat de la turci. Dar despre asta într-o altă postare.

Etichete: , , , , , , ,

9 comentarii la “Meniuri a la turc” Subscribe

  1. n. Raducanu 08/09/2014 at 00:21 #

    Dupa cate stiu, exista in lume trei mari bucatarii: franceza, chineza si turceasca. Cea bulgareasca e tot de inspiratie turceasca. Ca si ce e mai bun din bucataria romaneasca

    • dax 08/09/2014 at 09:37 #

      Evident intro lume in care bucataria italiana, indiana sau araba nu exista. Ca sa nu vorbim de cea spaniola, germana, sud-americana, africana sau japoneza.
      Lumea e mai mare decat restaurantele din foodcourt de la Mall.

  2. o femeie 08/09/2014 at 08:52 #

    Pozele sunt edificatoare, gustul in ghicesc din descrierea meniului – sa va fie de bine vacanta!!

    Data viitoare sa pui in titlu: „alerta, a nu se deschide pe stomacul gol, la munca, sau cand frigiderul e sexy :D.

  3. Geos Costan 08/09/2014 at 09:38 #

    Spre ruşinea mea, n-am fost în Istanbul, ci doar în estul ţării. Cu 5 lire reuşeam să mănânc un iskender (să zicem un fel de shaorma servită altfel), cu carne, bulion, cartofi, orez, iaurt, salate, murături, lipii (ca şerveţelele de mari şi groase) şi condimente. Primeam ceai şi apă din partea casei (am stat câteva luni în Elazig, la poalele Harputului – merită văzut, în apropiere de Malatia) şi reuşeam să mă satur. Un pont „anti-indigestie”: carnea de miel/pui combinată cu ceaiul negru super concentrat al lor curăţă tot, mai ales dacă gurmandul este şi mare iubitor de ardeii lor iuţi muraţi.

    La cofetării, dulciurile erau mai scumpe, dar sarmalele cu fistic sunt incredibile – aromate, consistente şi nu foarte dulci (dar pusesem 11 kg pe mine din cauza lor). Am şi hrănit o pisică cu ele… Altfel, „ghivece” şi tocane de legume am mâncat, fără să mă dea pe spate. Salatele lor şi aperitivele pe bază de iaurt sunt foarte faine. Sarmale cu carne nu am mâncat, fiindcă nu am văzut – toate erau cu orez şi legume. Cred că noi, balcanicii, ne-am gândit că porcului i-ar şade bine învelit în frunze…

    Pe lângă „felurile 2 şi 3”, supele cremă iarăşi nu m-au impresionat – cică turcii consumă supă de fasole pe stomacul gol dimineaţa, după slujba matinală, ceea ce eu nu aş face-o. Capră nu am mâncat, probabil pentru că reprezintă pentru ei carnea săracului, iar de păscut, am văzut mai multe oi, inclusiv în ţinuturile kurde. Mai repede am găsit midii umplute cu carne de scoică, orez şi câteva mirodenii. În schimb, am făcut o ciorbă de cap de oaie inspirat de reţetele turcească, armeană, iraniană şi românească, care mi-a ieşit genială.

    Sfat: toată lumea cred că a auzit de Istanbul şi sunt destui care chiar vor merge (incl. je), însă recomand şi estul ţării – Mardin, Harput, Urfa, Hasankeif, de ce nu şi Malatia -, unde totul e mai ieftin, mai „virgin” şi mai „central-asiatic” sau „intra-asiatic” (a se urmări nomazii autentici de pe marginea drumului, peisajele rurale, climatul de stepă ş.a.). Recomand luna mai, când am găsit dude la vrac, cu 5 lire juma’ de kil (bune de consumat purtând un tricou alb ;)).

    • Dollo 08/09/2014 at 09:51 #

      Da, estul era tentant și pentru noi, doar că prea departe pentru cele două săptămâni deja antamate. Poate data viitoare. Sunt convinsă că în est e mai ieftin.

  4. florinbad 08/09/2014 at 11:21 #

    Mie, la Derinkuyu (in Cappadocia), mi s-a pus in fata un fel de catalog frumos colorat cu mai multe feluri de mancare, deoarece cei de la restaurant nu rupeau o boaba de engleza. Am pus degetul pe ceea ce doream sa mancam (eram 10 persoane), am asteptat cam o ora si jumatate si aia a fost tot.

    Cat priveste amabilitatea acelei gazde, turcii au o vorba: „Un turist multumit iti aduce inca zece turisti. Un turist nemultumit iti distruge afacerea.”

  5. Anca 08/09/2014 at 14:31 #

    Supa de linte a fost preferata mea prin Turcia. Si prin Georgia, pe la final, tot la turci m-am dus sa mananc, mi se parea mai gustoasa mancarea, avand mai multe legume.

  6. Adrian 10/09/2014 at 09:44 #

    La turci n-o mai fi buna mancarea din cauza ca bucatarii lor buni au restaurante in Germania acum 😉

  7. Motanul 10/09/2014 at 14:37 #

    Ia zi-ne Dollo, cat te-ai ingrasat in Turcia?

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate