Obosit, Eminescu se mulțumi cu niște salam și brânză topită

Întâmplare cu Garda financiară și visul unei bancnote de 500 de lei, într-un restaurant din București, România, 2014.

U n domn solid, cu dinți lipsă și figură de recuperator, însoțit de un coleg, a descins într-o zi într-un restaurant din Capitală. O căuta pe patroană.

– Cine să-i zic că o caută? întreabă ospătarul.

– Eminescu!, zice domnul cu față de recuperator.

– …?… se miră mut ospătarul.

– Zi-i că din partea lu’ Eminescu, știe ea…

Patroana vine din spate, dă cu ochii de Eminescu, da’ nu-i cade drag. Știe că legea prevede un singur control de la garda financiară pe lună, iar Eminescu cel făr de dinți nu are la el dovada că se află în misiune de control în respectiva cârciumă.

– Venim de pe teren și ne e și nouă foame!, lasă Eminescu aplombu’ mai moale, când o vede pe patroană deloc vrăjită de farmecu-i fiscal.

– N-am decât niște salam și brânză topită, vine și patroana la jumătatea distanței, cât să nu-l supere pe Eminescu în contul lunii viitoare, când ar putea veni odihnit și cu delegație.

– Bun și ăla, vă mulțumim.

Eminescu și colegul înfulecă niște senvișuri cu salam și brânză topită și pleacă spre noi misiuni de eradicare a comerțului nefiscalizat din țărișoară.

Întâmplare din București, capitala României, 2014

 

 

Etichete: , , , , ,

8 comentarii la “Obosit, Eminescu se mulțumi cu niște salam și brânză topită” Subscribe

  1. spufi 18/09/2014 at 06:57 #

    ei da! nu te cred 🙂

    • Dollo 18/09/2014 at 08:42 #

      Vezi ce poezie ai lăsat acasă? 😉

    • Kata 18/09/2014 at 09:03 #

      Așa e, nu se ezistă așa ceva in Rromânica! E nește minciuni! Băeții din partea lu Eminescu e cei mai drepți și mai cinstiți! Trăiască lupta de clasă!

  2. valentin 18/09/2014 at 09:47 #

    ‘reati ai dracu’ cu salamu’ vostru… nu se mai satura lipitorile… fmm
    sorry nu m-am pututu abtine.

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 18/09/2014 at 10:09 #

    La doi pași de mine (în orașul de provincie în care locuiesc) se află piața (alimentară) centrală. Pe aleea de intrare șede, din cînd în cînd, un tip amărît care vinde flori din grădina proprie. În picioare, cu un buchet în mîini și încă vreo două-trei alături, cu o expresie umilă, face și el un ban din șansa nesperată de a locui într-una din puținele case normale („casă pe pămînt”) scăpate de furia demolatoare a ”iepocii de aur” (Remember ?: ”Sus în deal e-o casă\\Mîine va fi rasă\\În grădina lui Ion\\Mîine vom turna beton”).

    Cum i-am cumpărat (rar) ”productele” și am intrat de multe ori în vorbă cu el, la un moment dat i-am spus: „Vă întreb ceva – nu-i nevoie să rostiți nimic, ci doar clipiți – vă belesc de bani milițienii („Poliția Locală”) ? Răspunsul pleoapelor a fost cît se poate de clar – DA.

    Acuma stau și mă întreb: cît de ticălos poți să fii pentru a ciupi și un astfel de om ?

    Ei bine, cine cunoaște obiceiurile miliției comuniste și Legea 333\2003 (a lu´ Năstase) nu-și mai pune asemenea întrebări.

    De fapt nici eu – a fost doar o figură de stil.

  4. neagrigore 18/09/2014 at 12:32 #

    Pă vremea cînd lucram în baruri, unul din inspectori şi-a făcut ziua copilului lui, cred că avea 12 ani, că nu puteam să le dau alcool. Puştiul avea gusturi faine la muzică şi am sporovăit despre albumele care ne plac, mă simţeam un pic stingher ştiind că taică-su era un nesimţit.

  5. Frobenius 18/09/2014 at 14:52 #

    Povestea este de-a dreptul „soft”. Realitatea e mult mai jegoasa.

  6. Dan 26/09/2014 at 00:13 #

    Parca nu mai Garda de ceva timp, acum se cheama Antifrauda. Si nu mai sunt atat de ‘nesimtiti’, ei lucreaza pe comision din amenda, nu la ‘negru’.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

Biblioteca națională s-a deschis, dar nu funcționează

Biblioteca Națională Samsung

Biblioteca te păcălește că-ți face legitimație online, dar nu ți-o face decât la sediu, îți zice pe site că are anumite cărți, dar în depozit ele nu există, și nu împrumută cărți acasă. Niciodată. Avem un sediu ultracentral și modern de 100 de milioane de euro, doar ca suport pentru o reclamă Samsung deocamdată.

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.