Obosit, Eminescu se mulțumi cu niște salam și brânză topită

Întâmplare cu Garda financiară și visul unei bancnote de 500 de lei, într-un restaurant din București, România, 2014.

U n domn solid, cu dinți lipsă și figură de recuperator, însoțit de un coleg, a descins într-o zi într-un restaurant din Capitală. O căuta pe patroană.

– Cine să-i zic că o caută? întreabă ospătarul.

– Eminescu!, zice domnul cu față de recuperator.

– …?… se miră mut ospătarul.

– Zi-i că din partea lu’ Eminescu, știe ea…

Patroana vine din spate, dă cu ochii de Eminescu, da’ nu-i cade drag. Știe că legea prevede un singur control de la garda financiară pe lună, iar Eminescu cel făr de dinți nu are la el dovada că se află în misiune de control în respectiva cârciumă.

– Venim de pe teren și ne e și nouă foame!, lasă Eminescu aplombu’ mai moale, când o vede pe patroană deloc vrăjită de farmecu-i fiscal.

– N-am decât niște salam și brânză topită, vine și patroana la jumătatea distanței, cât să nu-l supere pe Eminescu în contul lunii viitoare, când ar putea veni odihnit și cu delegație.

– Bun și ăla, vă mulțumim.

Eminescu și colegul înfulecă niște senvișuri cu salam și brânză topită și pleacă spre noi misiuni de eradicare a comerțului nefiscalizat din țărișoară.

Întâmplare din București, capitala României, 2014

 

 

Etichete: , , , , ,

8 comentarii la “Obosit, Eminescu se mulțumi cu niște salam și brânză topită” Subscribe

  1. spufi 18/09/2014 at 06:57 #

    ei da! nu te cred 🙂

    • Dollo 18/09/2014 at 08:42 #

      Vezi ce poezie ai lăsat acasă? 😉

    • Kata 18/09/2014 at 09:03 #

      Așa e, nu se ezistă așa ceva in Rromânica! E nește minciuni! Băeții din partea lu Eminescu e cei mai drepți și mai cinstiți! Trăiască lupta de clasă!

  2. valentin 18/09/2014 at 09:47 #

    ‘reati ai dracu’ cu salamu’ vostru… nu se mai satura lipitorile… fmm
    sorry nu m-am pututu abtine.

  3. VASILIU MIRCEA PAUL 18/09/2014 at 10:09 #

    La doi pași de mine (în orașul de provincie în care locuiesc) se află piața (alimentară) centrală. Pe aleea de intrare șede, din cînd în cînd, un tip amărît care vinde flori din grădina proprie. În picioare, cu un buchet în mîini și încă vreo două-trei alături, cu o expresie umilă, face și el un ban din șansa nesperată de a locui într-una din puținele case normale („casă pe pămînt”) scăpate de furia demolatoare a ”iepocii de aur” (Remember ?: ”Sus în deal e-o casă\\Mîine va fi rasă\\În grădina lui Ion\\Mîine vom turna beton”).

    Cum i-am cumpărat (rar) ”productele” și am intrat de multe ori în vorbă cu el, la un moment dat i-am spus: „Vă întreb ceva – nu-i nevoie să rostiți nimic, ci doar clipiți – vă belesc de bani milițienii („Poliția Locală”) ? Răspunsul pleoapelor a fost cît se poate de clar – DA.

    Acuma stau și mă întreb: cît de ticălos poți să fii pentru a ciupi și un astfel de om ?

    Ei bine, cine cunoaște obiceiurile miliției comuniste și Legea 333\2003 (a lu´ Năstase) nu-și mai pune asemenea întrebări.

    De fapt nici eu – a fost doar o figură de stil.

  4. neagrigore 18/09/2014 at 12:32 #

    Pă vremea cînd lucram în baruri, unul din inspectori şi-a făcut ziua copilului lui, cred că avea 12 ani, că nu puteam să le dau alcool. Puştiul avea gusturi faine la muzică şi am sporovăit despre albumele care ne plac, mă simţeam un pic stingher ştiind că taică-su era un nesimţit.

  5. Frobenius 18/09/2014 at 14:52 #

    Povestea este de-a dreptul „soft”. Realitatea e mult mai jegoasa.

  6. Dan 26/09/2014 at 00:13 #

    Parca nu mai Garda de ceva timp, acum se cheama Antifrauda. Si nu mai sunt atat de ‘nesimtiti’, ei lucreaza pe comision din amenda, nu la ‘negru’.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit