U n domn solid, cu dinți lipsă și figură de recuperator, însoțit de un coleg, a descins într-o zi într-un restaurant din Capitală. O căuta pe patroană.
– Cine să-i zic că o caută? întreabă ospătarul.
– Eminescu!, zice domnul cu față de recuperator.
– …?… se miră mut ospătarul.
– Zi-i că din partea lu’ Eminescu, știe ea…
Patroana vine din spate, dă cu ochii de Eminescu, da’ nu-i cade drag. Știe că legea prevede un singur control de la garda financiară pe lună, iar Eminescu cel făr de dinți nu are la el dovada că se află în misiune de control în respectiva cârciumă.
– Venim de pe teren și ne e și nouă foame!, lasă Eminescu aplombu’ mai moale, când o vede pe patroană deloc vrăjită de farmecu-i fiscal.
– N-am decât niște salam și brânză topită, vine și patroana la jumătatea distanței, cât să nu-l supere pe Eminescu în contul lunii viitoare, când ar putea veni odihnit și cu delegație.
– Bun și ăla, vă mulțumim.
Eminescu și colegul înfulecă niște senvișuri cu salam și brânză topită și pleacă spre noi misiuni de eradicare a comerțului nefiscalizat din țărișoară.
Întâmplare din București, capitala României, 2014
ei da! nu te cred 🙂
Vezi ce poezie ai lăsat acasă? 😉
Așa e, nu se ezistă așa ceva in Rromânica! E nește minciuni! Băeții din partea lu Eminescu e cei mai drepți și mai cinstiți! Trăiască lupta de clasă!
‘reati ai dracu’ cu salamu’ vostru… nu se mai satura lipitorile… fmm
sorry nu m-am pututu abtine.
La doi pași de mine (în orașul de provincie în care locuiesc) se află piața (alimentară) centrală. Pe aleea de intrare șede, din cînd în cînd, un tip amărît care vinde flori din grădina proprie. În picioare, cu un buchet în mîini și încă vreo două-trei alături, cu o expresie umilă, face și el un ban din șansa nesperată de a locui într-una din puținele case normale („casă pe pămînt”) scăpate de furia demolatoare a ”iepocii de aur” (Remember ?: ”Sus în deal e-o casă\\Mîine va fi rasă\\În grădina lui Ion\\Mîine vom turna beton”).
Cum i-am cumpărat (rar) ”productele” și am intrat de multe ori în vorbă cu el, la un moment dat i-am spus: „Vă întreb ceva – nu-i nevoie să rostiți nimic, ci doar clipiți – vă belesc de bani milițienii („Poliția Locală”) ? Răspunsul pleoapelor a fost cît se poate de clar – DA.
Acuma stau și mă întreb: cît de ticălos poți să fii pentru a ciupi și un astfel de om ?
Ei bine, cine cunoaște obiceiurile miliției comuniste și Legea 333\2003 (a lu´ Năstase) nu-și mai pune asemenea întrebări.
De fapt nici eu – a fost doar o figură de stil.
Pă vremea cînd lucram în baruri, unul din inspectori şi-a făcut ziua copilului lui, cred că avea 12 ani, că nu puteam să le dau alcool. Puştiul avea gusturi faine la muzică şi am sporovăit despre albumele care ne plac, mă simţeam un pic stingher ştiind că taică-su era un nesimţit.
Povestea este de-a dreptul „soft”. Realitatea e mult mai jegoasa.
Parca nu mai Garda de ceva timp, acum se cheama Antifrauda. Si nu mai sunt atat de ‘nesimtiti’, ei lucreaza pe comision din amenda, nu la ‘negru’.