Am revăzut Turcia la aproape 20 de ani (după întâmplarea asta) și recunosc că am fost cam impresionată. Mă rog, un sfert din ea, atât cât am apucat să vizitez sau să tranzitez în cei 4000 de km parcurși în concediul ăsta. Am fost în Istanbul, în trecere prin Ankara, Cappadocia și pe litoralul mediteranean. M-a uimit viteza de dezvoltare din ultimele decenii și puterea de muncă a turcilor. De la vânzătorii de apă/pepeni/porumb, de toate vârstele, din zonele turistice, la tipul transpirat care strângea în fiecare dimineață gunoaiele de pe plajă cu mâinile goale, la bărbații care lucrau permanent la spațiile verzi de-a lungul drumurilor naționale sau curățau șanțul dintre cele două sensuri, la lucrătorii de la drumuri care modernizează zi lumină rețeaua fabuloasă de șosele a Turciei. Cred că wikipedia nu poate ține pasul cu ritmul în care își extind turcii rețeaua de drumuri, așa că mă feresc să vă dau vreo cifră. Am avut senzația că la întoarcerea spre graniță deja intraseră în reparații câteva segmente din autostrada Edirne-Istanbul, deși la dus era … perfectă.
Cred că cea mai bună impresie pe care ți-o poți face în Turcia este generată de drumuri. Fie că sunt autostrăzi, drumuri europene sau naționale, toate sunt în stare excelentă, cu cel puțin două benzi pe sens – uneori chiar patru – iar acolo unde nu sunt, se lucrează la ele. Asta ajută, fără îndoială, atât turismul cât și economia în general. Pe cât de aglomerat și stresant e traficul în Istanbul, de exemplu, pe atât de mare e plăcerea de a conduce pe restul drumurilor din țară, către orice destinație.
Dezvoltarea Turciei nu este una unitară. Erdogan, proaspăt ales președinte, după zece ani de condus țara ca premier, nu va fi probabil un al doilea Ataturk, dar asta nu l-a împiedicat să aducă Turcia pe creștere economică într-o vreme în care restul lumii s-a zbătut în criză. Istanbulul este un amestec de sărăcie lucie și opulență, ca orice societate modernă, capitalistă. Iar polarizarea asta a deschis și mai mult calea înapoi spre religie, ca și la noi, în loc să fi păstrat linia seculară impusă de Ataturk. Periferiile converg către centrul istoric, umbrind Cornul de aur al Bosforului cu parcele de zgârie nori generatoare de trafic din și spre oraș, practic la orice oră. În restul țării se construiește, păstrând proporțiile, la fel de mult. Sper să fie ceva mai atenți la normele de siguranță, în caz de cutremur, deși dacă te uiți la distanțele ridicole dintre clădiri n-aș crede că au vreo normă de urbanism măcar.
Mergând prin țară, chiar și în zonele fără potențial turistic, nu ai deloc senzația aia de părăsire și lipsă de speranță pe care o găsești în majoritatea zonelor de provincie românești, de exemplu. Cuvântul definitoriu pentru Turcia este viața. E o țară vie, o economie care duduie cu adevărat, iar asta se vede la orice pas. De la micul afacerist care-ți vinde apă, covrigi sau banane în furnicarul de mașini blocate zilnic pe autostrăzi, în preajma Istanbulului, până la turismul foarte bine organizat sau industria constructoare de mașini, electrocasnice sau vapoare.
Sigur, impresiile mele sunt strict turistice, Turcia are probleme cu drepturile omului (ale femeii în special, iar asta se vede cu ochiul liber pe străzi), libertatea presei și tot felul de concepte din astea democratice considerate fițe și pe la noi. De asta, chipurile, nu au reușit să intre în UE, deși negociază din 2005. La dezvoltarea economică, însă, și la organizare, comparativ cu noi și cu Bulgaria, aș zice că Turcia ar fi meritat cu prisosință statutul de membru al uniunii. În timp ce noi nu.
Am avut senzația asta mai acut ca niciodată la întoarcere. Poate că n-aș fi scris postarea asta, și m-aș fi limitat doar la câteva impresii turistice, dacă nu aș fi pierdut aproape cinci ore în vamă, la plecare, ca să intru în Bulgaria și să ajung acasă. Alături de alte câteva mii de turci, îmbarcați cu familii, sacoșe, cârnați, doneri și pepeni în mașinile lor cu numere de Germania, Franța, Belgia sau UK, am fost toți ținta sictirului vameșilor bulgari. A indiferenței UE, până la urmă, către care se îndreptau toți turcii ăia, la final de august. Se întorceau la muncă, la job-urile lor de jos din economiile prospere ale Europei de vest. (Ca o constatare, apropos de viitoarea componență demografică a Occidentului, nicio familie de turci nu avea mai puțin de doi copii. Media era cam de trei.)
Afluxul ăsta neobișnuit de „căpșunari” turci a fost pretextul pentru bătaia aia de joc de la granița cu UE. Unde erau și mai puține ghișee decât la aia turcească, și o lene bulgărească de vară.
Coada începuse la câțiva kilometri de Edirne, pe două rânduri: unul pentru turisme, altul pentru TIR-uri. Am stat peste o oră doar ca să ajungem la unul din cele 8-9 ghișee deschise de turci, pentru ieșirea din țară. Ei nu ne controlau decât pașapoartele și ne dădeau drumul mai departe. La turci era practic o formalitate. În spațiul nimănui dintre cele două granițe șirurile de mașini s-au regrupat, invitate de „organizatorii bulgari” pe două rânduri, apoi patru. La intrarea în Bulgaristan (cum îi zic turcii Bulgariei) toate mașinile au fost stropite cu o zeamă incertă, pentru care niște șmecheri la primul ghișeu ne-au cerut sec 3 euro. Asta în timp ce o cucoană în uniformă vindea printre mașini vignete de minim 5 euro (pe o săptămână).
Dintr-un foc și pe doar câțiva metri, cât am parcurs stând la coadă între granița turcească și primul ghișeu bulgăresc, UE (prin statul său membru bulgar) ne-a cerut 8 euro pentru nimic. Pentru o zeamă așa zis dezinfectantă (nu se știe pentru ce), niște autostrăzi inexistente (la bulgari ca și la noi) și niște drumuri proaste. În timp ce în Turcia, în două săptămâni, plătisem pentru a circula în condiții excelente pe autostrăzile lor niște taxe care cumulate abia au ajuns la 10 euro.
Apoi am mai așteptat câteva ore ca să ne vină rândul să ne întrebe vameșul bulgar de unde venim (din Turcia, doh!) să constate că suntem români și să ne dea drumul în mult dorita UE. După mai bine de patru ore de stat în vamă am fost nevoiți să traversăm noaptea Bulgaristanul, fără autostrăzi, prin localități aproape moarte și neiluminate, cu indicatoare rutiere puse anapoda sau lipsă și să-l părăsim cu o ultimă taxă, de 2 euro, pentru trecerea podului Ruse-Giurgiu, altă calamitate rutieră demnă de UE.
A fost pentru prima dată când mi-a cam fost rușine că suntem în UE.
Despre Turcia în rest, cu bune și rele, o să vă povestesc în zilele care vin. Impresii de călătorie din Cappadocia, în special, niscai poze de prin Istanbul și alte opriri, plus un filmuleț din care o să vedeți și diferența dintre kebap-ul turcesc și ăla de la Dristor 😉
Credeam ca in orice vama de intrare in UE exista ghisee separate pentru cetatenii statelor membre UE.
Pentru cei care va mai duceti in Turcia, exista o vama aproape necunoscuta si libera. Se numeste Hamzabeyli, iar ruta spre Ruse este prin Lesovo – Elhovo – Yambol – Omurtag – Razgrad – Ruse.
Folositi-o cu incredere, drumul este extraordinar de bun si de liber. Aveti benzinarii in apropierea granitei.
Hmmm! Hm! Cred ca nu e vorba de ‘viata’ si ‘economie care duduie’ aici, ci de….suprapopulare? Ca tot voiam sa las un comentariu la articolul cu Base care le-a zis corporatistelor sa se puna pe facut copii si era sa si-o ia.
Turcia arata bine pentru ca pana acum a aratat rau. Foarte rau. O populatie imensa, venituri la fel de imense. Unde se ducea tot, well, ‘despre asta, in episodul urmator’. Oamenii fac chestii, dupa cum ai scris si tu, lucreaza aici si-acolo pentru ca trebuie. Sunt atat de multi incat nu ai cum sa nu-i vezi.
Situatia lor este overall la fel ca cea din Romania, in principiu, cu diferente ‘de clasa’ ceva mai accentuate- oamenii vor sa intre in UE ca sa plece din tara. No other reason.
Turcia nu va intra niciodata in Uniunea Europeana, dupa cum zicea un faimos birocrat UE. Pentru simplul motiv ca nu este tara Europeana, are granite cu state dangeroase si o populatie-mamut care chiar ca ar face UE sa dea ortu’ popii in vreo doua generatii. Pur si simplu e sentimentul ala de ‘nope’. Not gonna happen.
De ce ar vrea, chiar? Daca totul e asa de frumos, lapte si miere, uite autostrazi, spatii verzi, mancare buna, plaje?
In aceiasi perioada am fost si eu in Istambul. De fapt a fost o revenire dupa 23 de ani. Eu am gasit Istambulul cam la fel, in zona bazarului. Tot asa era si acum 23 de ani, aglomeratie, comert, pepeni, porumb fiert, toti turcii de pe acolo cara sau imping la cite un carut. E drept ca am fost cu autocarul si am putut sa admir vastele constructii de la marginea metropolei. Si tot ca si dumneavoastra m-am intrebat de ce s-or omori sa intre in UE! La granita am trecut relativ repede, vreo ora si jumate, au uns benzile soferii turci! Traversarea Bulgariei pe timp de noapte a fost o aventura. Sosele? care traverseaza paduri care ating cu ramurile masinile, bezna aproape totala in sate si cite si mai cite. A!, M-a distrat faptul ca la o benzinarie, in Bulgaria, combustibilul era tinut in niste rezervoare supraterane, din plastic, din care era scos cu pompa Kama(pentru apa)! Doamne!