Câinele de pază al democrației și păduchii lui acoperiți

Fiecare redacție are cel puțin câte un ofițer acoperit, așa cum fiecare organ de presă are un patron cu interese politice/economice pe care le acceptăm în funcție de afinități sau disperare

A m avut mulți ani un coleg de breaslă cu care mă intersectam adesea pe subiectele despre care scriam, pentru că împărțeam același domeniu. Pe lângă el mă simțeam uneori ca prostul clasei: nu reușeam să am „ponturile” lui și, drept urmare, nici veniturile lui. Era mai vechi decât mine în branșă și o vreme m-am uitat la el ca la un maestru. În timp am ajuns să observ jocurile pe care le făcea și să nu mai pun preț pe ele.

Nu intru în detalii, dar pot spune că am văzut scandaluri de presă stârnite, orchestrate de el sau de oameni ca el, folosind tactici specifice de propagandă și provocare. Între noi, colegii lui de domeniu, circula adesea întrebarea „oare ce interes are X sau cine e în spatele subiectului stârnit de el?”.

Nu pot afirma cu certitudine că „victimele” scandalurilor pornite de el știau de unde li se trage (în fond omul era o unealtă, prin el se reglau niște conturi), dar sunt aproape sigură că așa cum bănuiam noi că el nu e un simplu ziarist, ci un infiltrat al unor servicii/interese economice sau politice, la fel de bine știau sau ar fi trebuit să știe și alții mai mari: oameni politici sau din administrație.

Au trecut anii și nici eu, nici el nu mai suntem în presă. El s-a retras în consultanță, de mai multă vreme, trăgând după el o situație materială frumușică agonisită „în presă”: apartament ultracentral, casă de vacanță, câteva mașini scumpe schimbate cu frecvență mare. Astea erau doar la vedere sau ce știam eu. Or fi fost multe altele, dar nu m-a interesat niciodată să le număr ouăle altora. Cert e că stilul lui de viață a fost întotdeauna mai sus decât salariul oficial pe care-l aveam majoritatea în presa scrisă la vremea respectivă. Nu e vorba de opulență, ci doar de o potență financiară pe care marea masă a ziariștilor nu o aveau nici atunci, în anii de glorie ai presei, nici acum.

Existența în presă a infiltraților din diverse servicii sau domenii cu interes direct în influențarea lucrurilor prin mijloacele de comunicare în masă este un secret al lui Polichinelle. Nici măcar nu suntem originali. Mă uit la toți oamenii ăștia, din presă sau din afara ei, care-și scuipă în sân de parcă l-au văzut pe dracul, la aflarea veștii despre Turcescu, și nu pot să nu mă întreb unde au trăit până acum?

E un festival al ipocriziei și naivității acum pe rețelele de socializare, în legătură cu subiectul. Unii își freacă mâinile de bucurie, pe motiv că oricum omul era un impostor, care nu-și merita înălțimea poziției, alții se îngrămădesc să se delimiteze de infamie, stropindu-ne în ochi cu deontologia lor profesională. Adevărul e că Turcescu nu era vreo lumină. M-am intersectat cu el și când era simplu reporter de radio, la începuturi, și când ajunsese, inexplicabil, redactor șef de cotidian. Nu era un vârf, din punct de vedere profesional, dar compensa cu morga. Însă nu e nici primul, nici ultimul om de paie pus în vârful unui organ de presă. Ba aș putea spune că asta este condiție esențială ca să parvii în domeniu. Problema e că prin dezvăluirea asta el dă dovadă că nu era vreo lumină nici ca agent acoperit. Poate în birourile acelui serviciu secret care l-a racolat cineva va da socoteală acum pentru alegerea – proastă – făcută. Poate nu.

Ce vreau să zic cu postarea asta, că uite m-am lungit degeaba pentru un non subiect. Anume că pentru mine și pentru toți ziariștii ăștia simpli care am fost și or mai fi prin presă, noi ăștia care trăim de azi pe mâine uzând de overdraft-uri, ofițerii acoperiți din presă sunt chestii la fel de obișnuite precum descoperirile de cont la care apelăm înainte de finalul lunii, atunci când se termină salariul. Fiecare redacție are cel puțin câte unul, așa cum fiecare organ de presă are un patron (sau mai mulți) cu interese economice/politice pe care le acceptăm în funcție de afinități sau disperare. Unii au fost deconspirați, alții s-au dat singuri de gol, dar au rămas, vă asigur, destui care să facă treaba mai departe. Nu știu dacă Turcescu e sau nu ce spune, dar e sigur că face niște jocuri care nu au legătură cu presa.

Sigur, ar fi frumos să ne putem raporta cu încredere și inocență la această frumoasă meserie de ziarist. Dar nu trăim într-o lume ideală, ci în aia în care ziariștii care au luat meseria în serios și s-au încăpățânat să o trateze cu profesionalism au ajuns să se sinucidă sau să cam moară de foame. Ofițerii acoperiți din presă, ca și liniile editoriale partinice, sunt non subiecte – despre care iată că și eu am pierdut timpul scriind azi – care abat inutil atenția de la niște dezbateri mai importante. Despre campania electorală, despre viața asta de zi cu zi din România. Deși, poate că României nici nu-i pasă de acoperiții din presă, fiind prea preocupată ca să supraviețuiască în înțeleapta cârmuire a acoperiților din politică.

*Nu am știut cu ce să ilustrez acest non subiect așa că am zis că se potrivește un anunț pe care l-am pozat la poliția Vaslui astă iarnă. O fi fost și câinele ăla unul care a păzit democrația la viața lui 🙂

Etichete: , , , , , , ,

6 comentarii la “Câinele de pază al democrației și păduchii lui acoperiți” Subscribe

  1. VASILIU MIRCEA PAUL 23/09/2014 at 06:58 #

    Aștia, gen Turcescu sau cei despre care ne vorbiți, sînt pleava. Adevărații criminali sînt cei ce ne blochează mințile la mantinelă prin așa-zise reviste elitiste „nici așa, nici altminteri”. Și, de cele mai multe ori, o fac din pură infatuare, pentru ”profituri” mult mai mici decît cele despre ați scris. „vorbe gongorice din care picură lichidul insipid al nimicului,… la care salivează publicul ´telectual.” – ”Ia uitați-vă BĂ la mine – unde´s eu și ce analfabeți ați rămas voi !”

    ”Unii resping rezultatul socotindu-l o păsărească pretenţioasă care se abţine să spună ceva în primul rând pentru că autorul nu are nimic de spus. Alţii sunt fermecaţi de el, cuprinşi de veneraţie în faţa vacuităţii sale maiestuoase şi convinşi că el conţine (sau măcar ascunde) misterul cuvântului scris. În chip destul de straniu, cititorii din această a doua categorie sunt adesea de acord cu cei din prima categorie că autorul se abţine să spună ceva şi că într-adevăr nu are nimic de spus. Dar ei văd în asta o mare realizare – o eliberare a limbajului din cătuşele unui înţeles dictat, arătând că înţelesul, în configurarea sa tradiţională, este imposibil într-un sens profund.” Roger Scruton

  2. upn 23/09/2014 at 09:28 #

    este un non-subiect si nu prea. ne forteaza pe astia ca mine sa fim critici, sa nu luam de bun orice text, orice persoana …

    si pe tine tot asa te citesc, dollo 🙂

    • Dollo 23/09/2014 at 09:57 #

      așa și trebuie, cu toate textele și toți scriitorii/vorbitorii trebuie să-ți păstrezi o doză de scepticism și criticism.

  3. Motanul 23/09/2014 at 11:04 #

    Eu cred ca pur si simplu Turcescu a luat-o razna. De multe ori zic ca si eu as inebuni daca as trai in Romania;).
    Poate o fi avut gradul respectiv ca ofiter in rezerva, si fiind vorba de armata, ma indoiesc ca armata are nevoie de agenti acoperiti(bravo Dollo pentru folosirea denumirii corecte! 😉 ) in viata publica, in Romania! Pur si simplu nu are sens sa spionezi civilii din tara ta, mai ales cand ai alte servicii secrete care sunt create exact pentru asta.
    Sigur, Turcescu n-a fost agent acoperit al unitatii respective(se ocupa cu mobilizarea in caz de razboi).
    Daca a fost/e totusi agent, n-a fost agentul vreunui serviciu romanesc.

  4. geo 24/09/2014 at 11:32 #

    faptul ca base si ex-colonelul au acelasi subiect ma face sa fiu neincrezator in galma asta si sa o consider mai degraba o tactica electorala basista.
    totusi nu pot sa nu ma intreb ce a fost in capul lui de turc de a facut circul asta (si pe cati bani), copiind la xerox niste ramasite din viata lui reala si cersind justitia divina.

  5. Mary Ioana 09/10/2014 at 09:52 #

    Nonsubiect…corect! E mult mai plauzibila varianta ca a luat-o razna.Se ilustreaza perfect zicala:Un nebun arunca o piatra in apa si o mie de intelepti nu pot s-o scoata.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Rulată Germania

marcela

Cum mi-am înscris mașina nemțească în România și am trăit să povestesc despre asta

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român