De ce e mai bine să plagiezi, decât să creezi

Cum m-a plagiat duduia Diana Toea în Adevărul și mi-a făcut cunoscută munca, fără să mă numească, în Historia, Metropotam, RomâniaTV și alte publicații care se bazează pe preluarea articolelor altora.

 

defending-plagiarismÎn cei 16 ani cât am lucrat în presa cotidiană din România am fost plagiată de câteva ori. Mai corect spus, de câteva ori am aflat și am acționat. Nu mă pot lăuda cu rezultate revoluționare, dar într-una dintre situații „ziaristul” care mă copiase cu nerușinare a fost dat afară. De la Adevărul, secția de București. Copiase dintr-un articol pe care eu îl publicasem în Evenimentul zilei cu doar câteva zile înainte. Norocul a fost că îl cunoșteam pe șeful lui, i-am scris și așa s-a rezolvat.

Altfel, juriștii ziarelor la care am lucrat nu s-au bătut niciodată pentru drepturile noastre de autor, pe care noi le cedam publicației. Deci dacă publicația nu se străduia să-și protejeze opera, noi nu prea aveam dreptul s-o facem, așa că de cele mai multe ori ne lăsam păgubași.

Apoi am mai fost „preluată” integral de pe blog cu sau fără citarea sursei, am mai făcut și eu tam-tam aci, în punga mea, dar în general plagiatul nu se sancționează în România, chiar dacă e dovedit. Nu e nevoie să spun mai mult, îl cunoaștem toți pe domnul Victor Viorel Ponta, nu?

Acum două săptămâni am aflat întâmplător, de la un prieten care urmărește pe Facebook revista Historia, că aș fi fost plagiată într-un articol publicat în această onorabilă revistă. Intitulat bombastic „Tainele năucitoare ale metroului: de ce n-a vrut Ceaușescu stații în Drumul Taberei și cum a fost construită pe ascuns stația de la Romană”, textul este semnat de Diana Toea și reproduce fidel expresii, fapte, date și personaje din serialul produs de mine în 2009 despre oamenii care au construit metroul. Textul este de fapt o compliație a câtorva episoade din cele șase scrise de mine și pe care le puteți citi aici, dacă nu ați făcut-o până acum.

Am citit și eu, m-am indignat, m-am întrebat ce e de făcut? Textul a fost scris în 2012, are deja peste 200.000 de vizualizări în Historia, și zeci, poate sute de comentarii. Ce rost mai are? O prietenă care-l cunoaște pe redactorul șef de la Historia s-a oferit să-i semnaleze omului plagiatul și să-l roage să scoată textul. Răspunsul a venit destul de dezarmant:…„textul e preluat din Adevărul și e foarte vechi”. OK, e foarte vechi (de doi ani) dar cei de la Historia încă se împăunează cu el, de vreme ce-l mai scot și acum de la naftalină și-l mai promovează pe Facebook, ca să mai facă trafic.

Mă apuc să caut textul în Adevărul, și ce să vezi. Nu numai că îl găsesc acolo, dar și în alte cel puțin două publicații care l-au preluat de atunci încoace: Metropotam și România TV. Pe ăștia i-am găsit pe prima pagină de rezultate google, mai departe mi-a fost silă să caut. Iar ei, spre deosebire de Adevărul, au citat sursa: Historia, firește 😉 Singurii care citează corect toate episoadele din EVZ sunt cei care scriu wikipedia.

Cine este Diana Toea, autoarea textului plagiat, care și-a cesionat „drepturile de autor” și a încasat bani plagiind

Diana Toea, plagiatoare

Am găsit-o pe Facebook și i-am scris un mesaj în care i-am cerut să retragă textul pentru că e un plagiat. I-am mai zis și că o dau în judecată. Mi-a răspuns așa:

„buna, atunci am adunat informatii din foarte multe locuri, care, la randul lor, nu citau o anumita sursa….historia a preluat articolul original de la adevarul, unde nu mai lucrez acum, iar in momentul in care am plecat le-am cedat drepturile de autor, deci acel text nu imi apartine mie, ci ziarului adevarul. Fireste, lucrand acum la alta publicatie, nu pot sterge textele altor ziare….trebuie sa vorbesti cu cei de la adevarul si daca doresti sa actionezi in instanta, ii vei actiona pe ei….dupa cum spuneam, le-am cedat drepturile pe articole prin contract, in momentul in care am plecat ”

Conform profilului de pe rețeaua profesională Linkedin, principalul „skill” al duduii Diana Toea este, ați ghicit, „research-ul”. Ea a fost atât de bună la documentarea acestui text, a găsit atât de multe surse pentru el, încât i-a fost greu să le citeze pe toate. Se știe că în jurnalism, dacă te inspiri din mai mult de trei surse, nu mai e nevoie să citezi niciuna, că e clar că știrea e beton, deci poți s-o semnezi ca fiind produsă de tine. Sau asta se învață la SNSPA, unde duduia a absolvit un Master in Management Communication and Human Resources?

Bun, trecând peste răutățile de la care nu mă pot abține, am încercat după asta să vorbesc cu oameni care au fost sau sunt în conducerea ziarului Adevărul, și să-i fac să retragă respectivul text. Nu îi citez aici pe ei, că îmi sunt foști colegi de presă și am toată simpatia pentru ei, dar e cert că deși mi-au promis, amândoi, că „se rezolvă” și că le pare rău de situație, lucrurile continuă să fie exact așa cum erau: textele sunt acolo, semnate de Diana Toea, fără citarea sursei, dar cu citarea copioasă a muncii mele.

O muncă de un an de zile, în care am scormonit prin arhive, am căutat potcoave de cai morți, am intervievat oameni pe care nu-i întrebase nimeni de sănătate până atunci, și nici după, am scris despre fapte pe care nu le mai scrisese nimeni, erau doar cunoscute în folclorul de șantier. A fost unul dintre cele mai frumoase rezultate ale muncii mele de ziarist, de care sunt foarte mândră. Mi-e ciudă că o fătucă cu evidente calități de research și competențe sporite în copy/paste mi-a furat munca și a dat-o drept a ei, și mai ales că nu se poate face nimic împotriva acestui gest jegos, care din păcate nu e singular în presa din România.

Eu nu sunt în măsură să lupt pentru drepturile de autor pentru acest serial. A fost scris pentru EVZ, unde a și apărut în 2009. Motivul pentru care am adunat episoadele pe blog (de unde s-a inspirat și Diana Toea în 2012) ține și de faptul că pe site-ul EVZ nu se mai găsesc foarte multe din textele valoroase publicate de ziar în anii de glorie în care a făcut parte din trustul Ringier. O dovadă pentru asta este că dacă dai o căutare pe google după „oamenii care au construit metroul”, găsești pe primele locuri Historia, apoi Adevărul, apoi dollo.ro, Metropotam, România TV și EVZ, cu greu, un sigur episod, și ăla de necitit pentru că diacriticele din text sunt sub forma unor simboluri ciudate.

Scriu acest text cu amărăciune și continuând să nu înțeleg de ce unii tineri jurnaliști preferă să fure munca altora în loc să caute și să scrie despre lumea în care trăiesc, și care le oferă milioane de subiecte mult mai bune? Nu înțeleg de ce șefii unor publicații în care, culmea, cititorii au încredere (încă) preferă să se acundă în spatele unui „textul e vechi” sau „e preluat de la…” în loc să scoată textul incriminat din paginile lor virtuale și să se dezică de plagiat? E atât de ușor să faci asta în ziua de azi, și nici nu necesită erate, ca pe vremuri, când aveam la îndemână doar tiparul.

Cât despre duduia Diana Toea, știu că ei nu i se mai poate face nimic, de aceea sper să nu se supere că o fac celebră aici pe blog. De vreme ce ea mi-a făcut cunoscută munca, chiar așa trecând-o sub numele ei, mă gândesc că atâta lucru pot să fac și eu pentru ea: s-o fac cunoscută lumii care mă citește pe mine. Nu e echitabil, ea a beneficiat de un tiraj mult mai mare, dar acum că lucrează pentru ziare.com poate să îmi dea și ea replica acolo, dacă are tupeu. Și știu că are 😉

Tags: , , , , , , , , ,

35 Responses to “De ce e mai bine să plagiezi, decât să creezi” Subscribe

  1. lica 02/01/2015 at 11:49 #

    replica a dat-o?

Trackbacks/Pingbacks

  1. De ce scriu articole proaste pe blog • Blogul lui VASI le R - 03/12/2014

    […] citit, până acum, câteva articole scrise pe diverse bloguri, articole (sau posturi/postări) în care este dovedit faptul că presa românească preia unele texte sau […]

Leave a Reply

Oldies but goldies

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Meșterul român: manualul sunt eu! (IV)

turnare placa

În care se face, în sfârșit, fundația casei și se vorbește despre hachițele meșterului român, despre cât de priceput e și cât se cere plătit. La final, un scurt video demonstrativ.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.