Votați aici, citiți acasă

La dollo.ro se votează fără formulare, fără cozi, numai „rezidenții” clubului de carte - votați ce citim până la primăvară.

D acă tot e lumea înfierbântată cu alegerea președintelui, folosesc ocazia să vă provoc la un vot mai puțin pătimaș, dar mai angajant: cine votează trebuie să și citească și să vină la club. Sau vițăversa 😉

Oricum, așa cum am mai spus, au drept de vot numai membrii clubului, calitatea de membru fiind dată de participarea la cel puțin una-două întâlniri pe „sezon”, adică la o tură de cărți alese prin vot. Iar dreptul de vot se primește după aceste participări, nu înainte. Înscrierea în club nu se face pe bază de formulare, că noi nu avem încredere în „propria răspundere”, ca guvernul, ci numai în fapte 😛

Așadar, care vă știți membri, votați! E pe bază de logare, dacă nu mai aveți id-ul scrieți și cereți. Fiecare are dreptul să aleagă câte 4 cărți din cele puse în poll, iar cărțile care vor întruni cel mai mare număr de voturi vor fi citite în următoarele luni la clubul de carte.

Și dacă aveți vreo preferință vă rog să comentați unde vreți să ne întâlnim pentru următorul club de carte, de pe 15 noiembrie, pentru cartea lui Zafon – Prizonierul cerului. Nu mă voi obosi s-o comentez aci, pentru că mi s-a părut foarte slabă.

 

Ce cărți vreți să citim la club în următoarele luni?

  • 18. A new life – Orhan Pamuk (13%, 4 Votes)
  • 1. … Să ucizi o pasăre cântătoare – Harper Lee (9%, 3 Votes)
  • 12. Dora Bruder – Patrick Modiano (9%, 3 Votes)
  • 10. Pilot de război – Antoine de Saint Exupery (9%, 3 Votes)
  • 9. Unchiul Rudolf – Paul Bailey (9%, 3 Votes)
  • 6. Henderson, regele ploii – Saul Bellow (9%, 3 Votes)
  • 13. Poveste despre dragoste şi întuneric – Amos Oz (6%, 2 Votes)
  • 8. Rătăcirile fetei nesăbuite – Mario Vargas Llosa (6%, 2 Votes)
  • 17. Five people you meet in heaven – Mitch Albom (6%, 2 Votes)
  • 14. Totul este iluminat – Johnatan Safran Foer (6%, 2 Votes)
  • 11. Drumul scurt spre casă – Catalin Dorian Florescu (6%, 2 Votes)
  • 7. Memoriile lui Hadrian – Marguerite Yourcenar (3%, 1 Votes)
  • 4. Harfa de iarbă. Arborele nopții și alte povestiri – Truman Capote (3%, 1 Votes)
  • 19. Comedii la portiile orientului – Andrei Plesu (3%, 1 Votes)
  • 3. Povestiri Indiene – Rudyard Kipling (0%, 0 Votes)
  • 15. Oscar si Tanti Roz – E. Schmitt (0%, 0 Votes)
  • 16. Memorialul mânăstirii – Jose Saramago (0%, 0 Votes)
  • 5. Helena Rubinstein – la femme qui inventa la beaute – Michelle Fitoussi (0%, 0 Votes)
  • 2. Culoarea sentimentelor – Kathryn Stockett (0%, 0 Votes)

Total Votanti: 8

Loading …

Tags: , ,

16 Responses to “Votați aici, citiți acasă” Subscribe

  1. adobrero 03/11/2014 at 21:21 #

    Dollo, lipsesc propunerile Ioanei S: Mitch Albom, Orhan Pamuk si Andrei Plesu. E o scapare?

  2. IoanaS 03/11/2014 at 22:31 #

    Asta voiam si eu sa comentez da eram pe strada, ale mele unde sunt ? :))
    Multumesc, adobrero !

    • Dollo 03/11/2014 at 23:17 #

      Nu dați cu parul, a fost o omisiune neintenționată. Am reparat. Nu știu cum s-a produs. Acum sper că puteți vota.

  3. IoanaS 03/11/2014 at 22:32 #

    Zafon: undeva unde e mancare buna, de ex locul ala dinspre Splai unde zicea adobrero. Ca daca e slaba cartea, sa ne intremam cu ceva, nu ?

  4. ady 03/11/2014 at 22:46 #

    pai, vorba aia, ma lasi sa visez la cheseecake-ul ala si apoi ne intrebi unde mergem! energiea! 🙂

    • Dollo 03/11/2014 at 23:17 #

      OK, energia să fie.

  5. ady 03/11/2014 at 23:27 #

    votam cu tot cu codurile alea pe care le-am mai primit odata, demult (bine, eu de mai multe ori, ca-s blonda)?
    tre’ sa-mi caut carnetelul cu usere si parole. 🙂

    • Dollo 04/11/2014 at 10:53 #

      dap

  6. ady 04/11/2014 at 15:33 #

    Cand se inchid urnele?

    • Dollo 04/11/2014 at 18:08 #

      Când se termină formularele 😛

      • o femeie 05/11/2014 at 10:33 #

        sau cand vrea organizatorul :)))

  7. ady 07/11/2014 at 11:44 #

    La clubul asta vad ca se aplica vorba „de ce ti-e frica nu scapi”. I-am ocolit pe huxley si orwell o viata. I -am citit la club anul trecut. Mai nou il ocolesc pe pamuk de nu se poate. Si cine e pe primul loc………
    Mai voteaza cineva? 🙂

    • adobrero 07/11/2014 at 14:25 #

      Ady, sufar si eu alaturi de tine pentru pamuk… 🙂

      • Dollo 07/11/2014 at 17:38 #

        Păi gata, am votat toți, am închis secția. Rămâne să stabilim dacă citim primele 6 poziții – adică cele care au întrunit câte 4 și respectiv 3 voturi, sau le vreți și pe cele cu câte două voturi, ceea ce înseamnă că avem de citit tot anul viitor 🙂 Ziceți.

        • Ady 07/11/2014 at 19:46 #

          eu votez pt cea cu 4 si cele cu 3 voturi. si asa avem pentru juma’ de an.
          sa stabilim de acum pentru 1 an intreg mi se pare cam mult.
          dar ma voi supune majoritatii. 🙂

  8. adobrero 07/11/2014 at 20:50 #

    Si eu as merge pe cele cu 4 si 3 voturi in prima faza.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Când religia contrazice nevoile societății – eșecul german

biserica catolica

Biserica are monopol pe protecția socială în anumite zone din Germania, așa cum vrea și România să facă. Nemții își dau seama, după 50 de ani, că au greșit.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…