Ziua națională de după ziua independenței

Cum sărbătoresc sârbii, croații, bosniacii, macedonenii ziua fostei Iugoslavii. Și de ce asta nu e un lucru rău.

A m petrecut câteva zile la Belgrad, în săptămâna care a trecut, la întâlnirea ziariștilor care au fost bursieri ai Balkan Investigative Reporting Network. Pentru cine nu știe, eu am trăit această experiență în 2011, iar rezultatul muncii din anul ăla poate fi citit aici. Anual, zece ziariști din Balcani (de anul ăsta au introdus și Grecia pe lângă Serbia, Croația, Macedonia, Muntenegru, Kosovo, Bosnia, Albania, România, Bulgaria) primesc bani și training de la un editor de limbă engleză, ca să documenteze și să scrie despre un subiect cu care a concurat pentru obținerea bursei cu câteva zeci, uneori chiar sute de alți ziariști.

Competiție strânsă, pentru că pe piața media este, mai ales în ultimii ani, foarte greu să faci rost de finanțare pentru subiecte ce necesită documentare și scriere minuțioasă. În plus, scopul demersului (inițiat acum opt ani de sârbi) e să promoveze investigațiile sau reportajele transfrontaliere, pentru că majoritatea subiectelor au la bază probleme sociale sau politice similare în multe țări din Europa. Și chiar dacă nu sunt similare, întotdeauna e bine să mai vezi și cum fac alții, comparativ cu tine.

Dar, în mare avem aceleași probleme cu corupția, cu politica, cu educația, cu legislația deficitară, cu formele fără fond, cu copiii cu handicap, cu pușcăriașii, cu prostituția, cu adopțiile, cu mamele care-și vând copiii, cu discriminarea, cu afacerile bisericii în cârdășie cu politicienii și în final chiar noi, ziariștii, avem aceleași angoase și dileme profesionale, suntem afectați de criză și de scăderea finanțării și implicit a nivelului profesional al breslei.

Suntem atât de similari că la masa de final, în capul căreia se așezase întâmplător un cetățean german (dintre finanțatorii bursei), am ajuns să facem glume, că mai bine am fi o singură țară, dacă tot aveam aceleași probleme, și să ne alegem un președinte neamț care să ni le rezolve. Aluzia era străvezie 😉 Din capul mesei a venit un răspuns la care nu ne așteptam: lăsați-i pe nemți, nu mai aveți atâtea așteptări, că abia au grijă de ei!

Valoarea unei caschete de căpitan

Un lucru pe care l-am observat de fiecare dată când m-am întâlnit cu „comunitatea” asta a foștilor bursieri (deja am ajuns 80 în al optulea an de existență a burselor) a fost că între noi, cei mai asemănători sunt, firește, cei din fostele republici iugoslave. Aproape fiecare dintre bursierii din Serbia, Croația, Macedonia, Bosnia, Kosovo, Muntenegru are în familie sau printre prieteni povești triste din războiul care, acum 20 de ani, i-a împărțit în state independente. Cei din ultimele generații de bursieri sunt tot mai tineri, nu au apucat să fie măcar „pionieri” ai lui Tito, dar chiar și așa, când bei aceeași țuică la masă, imposibil să nu cânți și aceleași melodii.

Așa se face că în 29 noiembrie, fosta zi națională a Iugoslaviei – eliberarea de sub jugul fascist, gen – 70 de ani mai târziu, pe un vaporaș de croazieră, la confluența dintre Sava și Dunăre, la poalele cetății Belgradului, o gașcă de ziariști din toate țările astea care cândva au format republica lui Tito s-au trezit că dansau și cântau la unison versurile melodiilor din fostul stat comunist. Noi ceilalți din blocul comunist ne uitam la ei și nu pricepeam nimic: de ce s-au mai omorât între ei oamenii ăștia dacă vorbesc aceeași limbă, mănâncă aceiași mititei numiți cevapcici și zacuscă numită ajvar, doar ca să fie acum 6 republici „independente” și să se străduiască, pe rând, să intre în UE?

Mai devreme, câțiva dintre ei se duseseră în cetatea Belgradului ca să-i cumpere un cadou de mulțumire editorului scoțian. S-au gândit să fie o șapcă de căpitan, și tot ce au găsit a fost una militară, pe care cei mai bătrâni, când au venit cu ea pe vapor la petrecere, au înghețat văzând-o: asta e șapca lui Ratko Mladić, fostul șef al armatei sârbe, acuzat de crime de război.

Când și-au dat seama de gafă era prea târziu, vaporul plecase de la țărm, așa că trebuia să facă rost de alt cadou pentru editor în timpul petrecerii. Au negociat cu căpitanul vasului, un bătrânel simpatic care a acceptat să le vândă cascheta lui (că avea două) și după ce petrecerea ar fi trebuit să se încheie, de dragul nostru și în onoarea fostei patrii, ne-a mai pus și niște manele locale (turbo folk). Că tot era 29 noiembrie 😉

Probabil cea mai importantă realizare a burselor ăstora este că odată cu materialul jurnalistic care iese din ele ne învață și pe noi ceea ce ar fi trebuit să știm deja. Că nu suntem deloc diferiți ca oameni, chiar dacă eventual avem etnii sau naționalități diferite. Iar naționalitatea, am văzut ieri seară, se poate sărbători, nostalgic, chiar și după ce ea nu mai există  ca formă artificială de stat.

În cazul nostru, avem norocul să nu fi trecut printr-un război ca al iugoslavilor, și suntem cu câțiva ani înaintea lor deja în UE. Faptul că tocmai ne-am ales un președinte dintr-o minoritate poate că spune mai multe despre evoluția noastră ca națiune decât o defilare pompoasă pe sub arcul de triumf. Poate că asta ar trebui să sărbătorim de ziua națională, cât de mult am evoluat împreună și nu cât de bine au știu să tragă cu tunul, acum o sută de ani, niște strămoși. Le mulțumim, dar trebuie să mai punem și ceva de la noi, nu?

La mulți ani!

*Poza e făcută în fosta zi națională a Iugoslaviei, în centrul Belgradului

Etichete: , , , , , , , , ,

5 comentarii la “Ziua națională de după ziua independenței” Subscribe

  1. adobrero 01/12/2014 at 22:35 #

    La multi ani si tie, dollo!

  2. Om bun 02/12/2014 at 19:32 #

    Pacat ca s-au gasit cativa unguri sa strice sarbatoarea nationala cu steaguri negre in loc de tricolor:
    O sa dau link-ul din adevarul, pentru ca acolo am vazut pozele:

    http://adevarul.ro/news/eveniment/ofensezi-romania-pierzi-cetatenia-1_547d7e84a0eb96501e48bb1d/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Oxford+Analytica%3A+Ce+obstacole+are+de+dep%C4%83%C5%9Fit+premierului+Ponta+ca+s%C4%83+reziste+la+putere+dup%C4%83+ce+a+pierdut+alegerile&utm_content=Newsletter-156258-20141202

  3. Om bun 02/12/2014 at 21:41 #

    Revin cu o stire senzationala:

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18727166-senat-arborarea-drapelelor-altor-state-interzisa-daca-afecteaza-demnitatea-nationala.htm

    Alesii nostri au avut timp sa adopte, tacit, marti, o initiativa care interzice purtarea sau arborarea pe teritoriul Romaniei a drapelelor altor state, stemele, sigiliile, steagurile sau orice alt insemn national, statal, regional sau individual, asimilate, daca ele aduc atingere in vreun fel demnitatii nationale,

  4. VASILIU MIRCEA PAUL 03/12/2014 at 06:45 #

    Lipsa de maturitate potitică și de seriozitate în viața de Stat la noi se dovedește și prin complecta ignoranță în ce privește pe toți vecinii noștri. Suntem înconjurați de Ruși, Ucrainieni, Polonezi, Nemți, Unguri, Sârbi, Bulgari. Cine dintre oamenii noștri de Stat, dintre politicianii și publiciștii noștri s’a interesat vr´odată de ce se petrece în sânul acestor popoare ? Cine din presa noastră avea colaboratori pentru a ne ține mereu în curent cu viața lor politică, socială, intelectuală ? Doar din când în când apărea câte un articol cu aceste subiecte… reprodus din presa franceză ! Am ignorat așa de mult viața vecinilor încât poate puțini au fost, de pildă, cari să fi prevăzut isbucnirea răsboiului balcanic, cât și rezultatele lui, precum și directiva necesară, fața de acest conflict, a diferitelor State. (Constantin Stere Marele Răsboiu și Politica României 1918 pag.267)

    Cine dorește să ÎNȚELEAGĂ cît de cît Peninsula Balcanică poate primi un pdf la paulvasiliu_ro@yahoo.com

    • geo 03/12/2014 at 14:37 #

      Intr-adevar, cartile si memorialistica gemanofililor (care isi iubeau la fel de mult tara ca si antantofilii dar vedeau in Rusia dusmanul nr. 1) a participantilor directi la conflict-in diferitele armate, sau a celor din prizonierat, arata deficientele clasei politice romanesti din perioada de neutralitate, din timpul razboiului si din periaoda 1919-22.
      La fel de surprinzatoare sunt si memoriile celor din teritoriile ocupate de armata rosie ungara in Transilvania in 1919. Interventia Armatei romane, ocuparea Budapestei si infrânagerea sovietelor unguresti au dus la sfarsirea executiilor sumare practicate de reprezentantii proletariatului, inclusiv in Oradea si Apuseni!
      Nimic mai trist decat faptul ca s-a scris prea putin despre dramele si suferintele prizonierilor din lagarele din Germania, Austria, Bulgaria şi podisurile Anatoliei si din Romania ocupata din timpul razboiului cel mare, de care nu ne amintim nici macar de 1 Decembrie.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

plitivice19

… sub numele de Parcul natural Plitvice, din Croația

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.