Degustă România, la tine sau la ea acasă

Tasting Romania - aveți de ales între a merge voi s-o gustați, pe provincii (Bucovina, Maramureș, Moldova, Muntenia, Transilvania), sau s-o chemați la voi acasă, adică să comandați produse din zonele descrise.

M -am tot codit să scriu despre site-ul ăsta, pentru că este gândit, conceput, migălit, lustruit de unul dintre cei mai buni și totodată tipicari reporteri pe care i-a avut presa română de după 1989. Ca una care a trecut de câteva ori prin filtrul editării lui mă tem și acum că nu mă voi ridica la înălțimea așteptărilor, așa că am tot amânat să vă povestesc despre proiectul la care el muncește deja de câțiva ani.

Tasting Romania este, însă, acel site de care era nevoie de multă vreme în turismul românesc, așadar o să trec peste angoasele mele profesionale și o să vă spun direct că veți găsi în el exact ceea ce căutați atunci când plecați în concediu: locuri neconvertite la turismul de masă, oameni care-și iubesc viața și o trăiesc cu bucurie, povești în căutarea cărora plecăm de fapt toți de acasă. Cu speranța că le vom aduce înapoi, ca să le povestim cu încântare prietenilor și să-i facem și pe ei să se ducă acolo la anul. Nu e asta cea mai bună reclamă?

Remus a avut ideea de a pune la un loc bucățelele de Românie pe care le-a aflat și el, în drumurile de reporter pe care le-a făcut în ultimii 20 de ani, și de a le „vinde” acelora care vor să treacă dincolo de hârtia de ziar și să le guste cu adevărat. Așa s-a născut www.tastingromania.ro, un magazin on line ce vinde experiențe și produse românești premium.

Într-o formă grafică foarte frumoasă, site-ul oferă câteva tipuri de servicii. La prima vedere aveți de ales între a merge voi să gustați România, pe provincii (Bucovina, Maramureș, Moldova, Muntenia, Transilvania), sau să o chemați la voi acasă, adică să comandați produse culinare din zonele descrise.

Prima variantă se adresează timpului vostru. Aveți la dispoziție un week-end sau un concediu? Aveți niște prieteni din străinătate care vor să vă cunoască țara? Intrați pe site și alegeți-vă singuri locurile pe care vreți să le vizitați. Vi se deschid apoi diverse propuneri, de la degustări de vinuri, beri, pălinci, brânzeturi, plăcinte, ciorbe sau pastrame la plimbări cu calul, telegondola sau mocănița, incursiuni în bucătăria tradițională sau mai modernele terapii spa. Bifați ce vă face cu ochiul și vă alcătuiți astfel singuri „buchetul” de vacanță. Primiți apoi un voucher cu care plecați la drum. Fiecare variantă are prețul ei, deci va fi foarte ușor să vă croiți aventura după bugetul personal.

Același parcurs poate fi făcut și dacă vreți să oferiți cuiva un cadou sub forma unei excursii inițiatice în România.

Ca să vă deschidă apetitul, site-ul are și o secțiune de reportaje scrise de Remus Radu și ilustrate la fel de măiatru de Mircea Reștea. Merg citite cu un vin bun alături, pe care-l puteți comanda la voi acasă, prin secțiunea „România vine la tine”.

Poate că e prea din scurt ca să-l testați în vacanța asta de iarnă, poate că v-ați făcut deja alte planuri, dar salvați adresa undeva și folosiți-o cu prima ocazie. Proiectul e abia la început de drum, pe măsură ce va fi cunoscut și va prinde ceva cheag va avea mai multe de oferit. Deocamdată este rodul muncii și pasiunii unui om, care a avut suficientă determinare (și puțini bani) ca să-și pună visul în practică. Eu am încredere în gusturile lui, cred că i le puteți testa și voi.

 

Tags: , , , , , ,

3 Responses to “Degustă România, la tine sau la ea acasă” Subscribe

  1. Jolie 29/12/2014 at 16:09 #

    Dollo, foarte fain saitu’, dar nu crezi ca ceva versiune in limba engleza ar fi ajutat? Daca tot e pentru turisti….

    • Dollo 29/12/2014 at 17:14 #

      Va fi și o variantă în engleză, cu siguranță.

  2. Adrian 16/01/2015 at 15:15 #

    Cât de simpatici domnii cu pălincile. Fain, mi-a plăcut!

Leave a Reply

Oldies but goldies

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Recursul la argumente

ilusion

De ce în 2017 e nevoie să le explici unora că oamenii sunt egali în fața legii și au aceleași drepturi indiferent de rasă, sex sau etnie – pentru că la televiziunea națională vine un avocat al poporului și neagă Holocaustul, și nimeni nu-l contrazice, deși avem și o lege care-l face pasibil de pușcărie pentru asta.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.