E xistă câteva chestii pe care le-ai învățat de la mama, și pe care trebuie să le uiți în tango. Dacă vrei să te invite cineva la dans. Prima chestie ar fi să te arăți disponibilă, chiar și atunci când stai pe marginea ringului de vreo oră și te-au ocolit toți liderii, invitându-le pe toate care s-au așezat pe aceeași băncuță cu tine, ba de-a stânga, ba de-a dreapta. Am zis disponibilă, nu disperată.
A doua chestie ar fi să cauți privirile bărbaților, să le susții și chiar să le zâmbești, nu să te afunzi în discuții filosofice cu tipa de lângă tine de pe băncuță. Pentru că nu pentru filosofie ai venit acolo, iar în timp ce tu ești atentă la discuție ea e cu un ochi la slănină liderii disponibili de pe ring și uite așa ea va fi invitată, în timp ce tu rămâi cu discuția neterminată. Și neinvitată.
A treia chestie e atunci când în sfârșit te invită, totuși, unul (pentru că probabil vine direct și-ți întinde o mână și zice „hai!”) să îl iei în brațe de parcă ar fi ultimul bărbat de pe o insulă pustie și să-i arăți că-ți place să dansezi cu el, chiar dacă poate e prima și ultima dată în viața ta când îl vezi.
Despre chestia cu îmbrățișatul v-am mai povestit. Nici acum, la un an de tango, nu știu întotdeauna să iau în brațe un bărbat la prima vedere. Îmi iese asta numai cu anumiți lideri, și nu știu dacă se datorează faptului că-mi plac sau că se pricep ei să mă atragă în îmbrățișare.
Oricum, toate cele trei „secrete” enumerate fac parte din „așa nu-urile” pe care orice mamă i le imprimă fiicei ei în ADN, înainte de a o lăsa în lume. Să nu te arăți prea disponibilă, să pleci privirea dacă se uită un bărbat la tine și Doamne ferește să nu i te arunci în brațe din prima, că altfel … „ușuratică” va scrie pe tine. Da, așa se făcea educație pe vremea mea, maică 😛
Viața ne arată, însă, că dacă vrei să dansezi tango, trebuie să fii un pic ușurică în apucături, că altfel rămâi misterioasă pe margine toată milonga.
dați drumul la cabeceo!
Pentru că pare o procedură care dă de furcă deopotrivă bărbaților și femeilor în comunitatea de tango (de pe la noi cel puțin) am zis să vă povestesc experiențele mele cu cabeceo, adică procedura de invitat la dans din priviri. La școala la care am mers să învăț tango în ultimele două luni există această practică la începutul fiecărui curs: fetele și băieții sunt aliniați față în față pe două rânduri, iar instructorul dă semnalul: dați drumul la cabeceo!
Prima experiență a fost traumatizantă. Nu numai că nu s-a uitat nimeni la mine, dar pe măsură ce-i luam la rând pe bărbații din față vedeam cum fiecare se uita la alta și se ducea la ea. Noroc că au fost mai mulți băieți decât fete, că pe la momentul în care începeam să dau semne de disperare (dar îmi repetam în gând „don’t look desperate, don’t look desperate!”) am văzut că venea în fugă spre mine un tip tocmai din capătul celălalt al șirului – probabil și el derutat că nu-i răspunsese alta la cabeceo.
Cealaltă regulă a casei este că atunci când sunt mai mulți băieți decât fete (sau invers) cei care rămân pe margine nedansați au dreptul să „se răzbune” după primul dans și să aleagă orice partener/parteneră din sală. E, vă imaginați că s-ar răzbuna vreunul cu una care n-a fost capabilă să facă un cabeceo înainte? Evident nu. Așa că i-am zis tipului care venise să mă invite că uite ce noroc pe el, nu riscă să se răzbune nimeni și să-i fure partenera. N-a înțeles, pentru că nu vorbea românește, așa că am rămas să râd singură cu mine 😉
Data următoare m-am gândit, c-ar fi să-mi scriu pe un tricou: dacă mă alegi pe mine nu se răzbună nimeni pe tine! 😉 N-am mers până acolo, dar de atunci momentul în care profesorul anunță „dați drumul la cabeceo” este cel mai stresant pentru mine din toată experiența cursului. Uneori se întâmplă să mai nimeresc în raza vizuală a câte unui tip, alteori îmi face altul semn cu mâna de pe partea cealaltă și invitația se rezolvă, dar încă nu am reușit să ajung la performanța la care să mă uit direct la el – oricare el – și el la mine, să înclinăm din cap și să-i dăm drumul cu dansul.
Un pic altfel stă situația în viața reală de la practicile de tango, totuși. La una dintre ele am reușit performanța să-i fac cabeceo unui tip aflat în capătul celălalt al sălii, iar el să vină la mine și să mă invite la dans. Aproape că-mi venea să mă uit în spate să văd dacă nu cumva despre alta era vorba.
După cum s-a întâmplat și invers, să vină un tip la mine să mă salute, eu să mă ridic de pe scaun crezând că mă invită la dans, iar el să-mi spună că tocmai pleca acasă și a venit să mă pupe de la revedere. Partea bună a fost că s-a prins și el de gafă, și a doua oară m-a invitat la dans fără alte ocheade.
Se pare, deci, că la vânătoarea pe câmp e mai ușor decât trasul la țintă în poligon. Și o altă descoperire personală de dată recentă – nu contează cum arată „rața”, ci mai degrabă cum apreciază vânătorul că știe să se miște 😉
Din discuțiile cu unii bărbați am înțeles că nici ei nu se simt mai siguri atunci când încearcă un cabeceo. Regula e că dacă celălalt nu-ți susține privirea, ci se uită în altă parte, asta ar însemna că te refuză, însă e posibil să nimerești un miop, care nu pricepe dacă te uiți la el sau ba. De aia unii riscă și vin direct să te invite la dans, chiar dacă ar fi posibil, prin absurd să fie și refuzați. Prin absurd pentru că de regulă fetele nu prea-și permit să refuze invitațiile, câtă vreme bărbații sunt mai puțini sau … mai pretențioși.
Cam așa stau lucrurile cu cabeceo și cu invitatul la dans din priviri. Cine nu se descurcă cu subtilitățile merge direct la țintă. Nu știu cât de interesant e pentru voi, dar pentru mine experiențele din tango din ultimul an au echivalat cu depășirea câtorva praguri psihologice pe care mi le pusesem singură în cale de mulți ani. Și sunt mândră că în sfârșit le-am depășit, chiar dacă ai zice că nu mă mai aflu la vârsta descoperirilor.
De data asta vă ofer o piesă de Pavel Stratan, care mi-a venit în minte când am găsit „traducerea” românească pentru cabeceo 😛
Remarcabil de sincer articolul.Bravo pentru înfrîngerea complexelor !
Un an nou pe masură !
P.S….Adică?…
Cum vede situatia unul de pe cealalta parte a salii: e complicat, dar cu timpul te obisnuiesti si o faci un pic mai bine.
1. Oamenii sunt pe lungimea salii, asta face ca cineva dintr-o parte sa se uite dupa partenere din aceeasi parte a salii, nu in diagonala; cu cat creste distanta cu atat e mai improbabil sa faci o conexiune.
2. Unii au limitari de inaltime, drept pentru care vor prefera cel mai mult partenere cat mai apropiate, chiar daca nu danseaza foarte bine. Dupa multe lectii cu partenere cu 2 capete mai scunde am inceput sa prefer o partenera inalta chiar daca a lipsit la jumatate din lectii si nu stie multe din combinatiile de pasi. Aseara in practica am facut ocho si cros cu o partenera care nu le stia mai deloc, dar care le-a intatat suficient de bine incat spre sfarsit sa semene destul de bine a dans 🙂 Din pacate inaltimea conteaza, mai ales la incepatori.
3. Sunt putine cupluri, dar exista; pana m-am prins care sunt am fost un pic mai lent, am lasat oamenii sa se cupleze si apoi mi-am cautat si eu o partenera.
4. Am incercat in general sa alternez partenerele de dans, incepand cu cabeceo; am descoperit de mai multe ori ca dupa ce incepusem sa lucrez bine cu o partenera nu mai avansam deloc pentru ca deja ea compensa ce nu conduceam eu bine si invers. Dimpotriva, cu o partenera noua amandoi aveam de invatat pentru ca la primii pasi putea fi aproape dezastruos si atunci descopeream amandoi lucruri pe care nu le faceam bine, dar de care nu ne dadeam seama cu partenerul precedent.
Si pana la urma depinde mult si ce asteptari au oamenii (de ambele sexe) care merg sa danseze tango; stiu unii care au avut diferite asteptari (si s-au lasat pentru ca nu le-a iesit), dar sunt oameni care merg pur si simplu sa danseze, sa se simta bine si sa devina din ce in ce mai buni si pentru care nu conteaza cu cine danseaza. Eu dansez cu aceeasi placere cu orice partenera cu care dansul iese frumos, drept pentru care cabeceo e doar un proces prin care trec pentru ca trebuie, dar din care nu ma intereseaza foarte mult rezultatul atata timp cat dansul iese frumos.
Si da, ceea ce le invata mamele pe fiice e extrem de nociv pentru tango si nu numai: de obicei femeile educate (non-pitzi) sunt in general atat de inabordabile incat unii barbati nici macar nu mai incearca. In extremis se ajunge chiar la asa ceva: http://www.breitbart.com/london/2014/12/04/the-sexodus-part-1-the-men-giving-up-on-women-and-checking-out-of-society/. Asta se reflecta inclusiv in sala de tango, cel putin pana oamenii isi dau seama ca e vorba de tango si se rezolva de la sine 🙂
Of. „Exista cateva chestii pe care le-ai invatat de la mama si pe care trebuie sa le uiti.” Punct! Nu doar in tango.
E drept, eu am ajuns la nivelul asta de intelepciune abia dupa ce am trait cu o femeie zi si noapte un an si jumatate. Cum ar veni, dupa standarde din alte vremuri, am trecut inclusiv printr-un „divort” 😛
Insa, cand am intalnit pe urma femeia potrivita, lucrurile au decurs foarte lin si foarte rapid. Principiul meu era ca, in jurul varstei de 25 de ani, tipa e cazul sa stie ce vrea de la viata; altfel nu ma intereseaza. Tipa, pe care am luat-o pe urma si cu acte si mi-a facut mai apoi si un mini-me, a fost inspirata de increderea pe care o degajam. Asa ca, primele luni au fost un continuu „eu iti ofer asta” „atunci eu iti ofer asta” „atunci eu iti ofer asta” „atunci eu iti ofer asta”. Fara rezerve si fara retineri. Riscul a fost al meu, calculat: am intrat intr-un joc cu limita de o saptamana. Ofer tot ce am timp de o saptamana si ma astept sa-mi ofere acelasi lucru. Daca nu reciprocheaza, e „defecta” si trebuie inlocuita (dar am pierdut doar resursele unei saptamani).
Soacra-mea insa s-a socat cand a aflat ca relatia ar fi decedat dupa prima saptamana daca s-ar fi manifestat macar vreun atom de inabordabilitate. Iar disponibilitatea pentru sex a fost printre primele testate.
PS: Altfel, nici nu stiu tango iar dansurile in general ma cam plictisesc. Pe ea nu 🙂
Mihai, vorbim de chestii diferite, totuși. Se fac multe paralele între dans și viața de cuplu, dar diferența e ca între cum aștepți să se comporte o femeie în pat și în societate.
Pai, depinde la ce te referi prin „sa se comporte”. Eu vorbesc despre atitudine, care e tinta sfaturilor mamei si, in acelasi timp, cauza problemelor in societate si in pat (iar conform textului de mai sus, si de pe ring).
insist să cred că atitudinea în pat e un pic diferită de aia de pe ring. dar poate că sunt eu altfel
Ma rog, poate ca eu sunt un actor prost, insa nu sunt in stare sa am atitudini diferite in circumstante diferite. Ma consider egal cu mine insumi, in toate ocaziile, iar chestiunea asta pare a se inrudi cu aversiunea mea fata de minciuna in general. Fereasca Dumnezeu sa aiba nevoie cineva dintre cunoscuti sa improvizez vreo minciuna spre a-l ajuta in vreo negociere. Cumnatu-meu s-a fript deja cu asta.
Iar in ceea ce priveste specific diferenta dintre atitudinea in pat si cea de pe ring, nu am pretentia ca sunt cunoscator, lipsindu-mi experienta de pe ring; insa din cate am vazut eu, mi se pare ca _anumite_ dansuri, printre care si tango-ul, au fost inventate de oameni carora le placea foarte mult in pat. Altfel nu-mi pot explica senzualitatea degajata de anumite coregrafii. De asemenea, principala diferenta dintre tango si pat mi se pare cea ca in pat poate conduce oricare dintre parteneri, iar conducerea se poate schimba chiar in timpul aceluiasi dans.
Si barbatilor ar trebuie sa le scoata cineva din cap ce le spune mama. Unii dintre ei te fac usuratica, pentru ca esti normala.
Aceia sunt defecti si trebuie inlocuiti 😉
Exista 3 cazuri in care un barbat eticheteaza o femeie „usuratica”:
– pentru ca ea chiar este exagerat de {}; daca asta e adevarul inseamna ca ei nici nu ii pasa de eticheta, este ceea ce este
– pentru ca el e bou si nu il duce capul; nu merita luat in seama
– pentru ca i se pare ca e abordabila de oricine in afara de el. Aici e mai delicat 🙁
Per total, riscul de a fi luata drept usuratica atunci cand nu e cazul e foarte mic, iar daca se intampla se poate ignora. In viata e mai bine sa regreti ce ai facut decat sa regreti ca nu ai facut nimic.
Un banc zice ca femeile sunt de trei feluri:
– cele cuminti, care se culca doar cu tine;
– curvele, care se culca cu toti;
– curvele dracului, care se culca cu toti in afara de tine!
On topic, cazul 2 cand evaluatorul e bou si nu-l duce capul este ingrijorator de frecvent. Cazul 3 l-am patit pe pielea personala, dar am dedus totusi corect ca problema era totusi la mine, nu la ea… Chestie care mi-a adus iluminarea!
Si uite cum difera femeile din viata de cele din tango in toate cele trei feluri:
– cele cuminti* care danseaza doar cu tine;
– milonguera** – care danseaza cu aproape toti;
– pragmaticele*** – care danseaza cu toti in afara de tine!
* ajung sa te plictiseasca cu nivelul scazut al tangoului si evita Cabeceo venind sa se autoinvite stiind ca un lider nu poate fi lipsit de gentilete si sa le refuze;
** adevaratele dansatoare de tango care danseaza pentru placerea tangoului, incurajand si liderii incepatori;
*** sunt in cautare ferventa a unui partener si ori nivelul tau nu corespunde asteptarilor, ori nu a existat chimie pe ring, ori scanteile nu li s-au confirmat in afara salii de dans…
si asta duce tot la iluminare 🙂
Am citit de vreo 2-3 ori ca sa ma asigur ca am inteles ce scrii si nu stiu daca asa e sau nu pentru ca nu am intalnit pana acum din cele cuminti si nici pragmatice, ci doar milonguera. Sa fiu eu un caz fericit, dar izolat?
Nu lua si tu categorisirea mot-a-mot! Doar cu tine nu inseamna exclusiv cu tine ci poate cel mai mult cu tine si asta pentru o anumita perioada de timp pana consimte sa-si imbunatateasca nivelul. Si ma refer la observatii facute in milonga si nu la lectii sau practici. Iar de pragmatism nu ducem lipsa nici unii nici altii. Dar este adevarat ca majoritare, de departe sunt „milonguera” iar celelalte sunt doar cazuri conjuncturale si rare si asta este o alta diferenta intre viata si tango. 🙂
Daca dupa o luna si ceva de date-uri si update-uri tipa ii sugereaza ca ar vrea sa treaca la nivelul urmator, iar el se simte ofuscat, desi ambii au peste 30 de ani, undeva este o problema. Nu cred ca la ea.
Da, clar un exemplar defect iremediabil. Am zis mai sus ca pragul acceptabil e la 25 de ani. Fertilitatea maxima la barbati e intre 15 si 20 de ani. Responsabilitatea legala se obtine la 18 ani. Diploma unei facultati de 6 ani se obtine la 25 de ani daca ai inceput scoala la 7. Societatea iti ia privilegiile de „tineret” cel tarziu la 26 de ani (euro<26, servicii bancare necomisionate, obamacare, etc). Individul n-are scuza. Pacat ca ti-ai consumat o luna si ceva din viata cu un fraier.
Ei, nu-s numai bărbații cei care pun etichete. Aș zice că ei se grăbesc cel mai încet 🙂
O, nu! E o certitudine ca prostia omeneasca e impartita in mod egal intre sexe. Problema fundamentala e ca cantitatea totala de prostie e prea mare…
sa te fereasca Dumnezeu sa intri in gura femeilor; dar in a barbatilor!!!