Câștigătorii concursului de snoave despre polițiști

După un vot cu peripeții, talentații povestitori ai peripețiilor cu polițiști sunt chemați să aleagă cărțile pe care le doresc din colecția Enigma.

enigma_dollo

A fost un vot viciat de corupție, cum suntem deja obișnuiți pe meleaguri românești, dar în cele din urmă avem și trei câștigători ai concursului de povești cu polițiști, pentru care Editura Univers a oferit șapte cărți enigmatice. După cum se poate vedea cu ochiul liber, câștigători la voturi sunt:

1. Maria M. cu povestea despre cum a vorbit ea, când era mică, la un număr erotic, și s-a trezit cu poliția acasă. – 73 de voturi

2. Mihalache Simona, care le-a arătat vameșilor francezi desuurile roșii ca focu, pregătite pentru soț de altfel, ca și Busuioaca de Bohotin – 64 de voturi

3. Dorin, cu povestea despre cum l-au căutat jandarmii, polițiștii, părinții și prietenii pe amicul care dormea turtă într-un tufiș în pădure – 42 de voturi.

Cei trei sunt rugați să-și exprime prin comentarii la acest post opțiunile pentru cărțile pe care le doresc. Prioritate are Maria M. care trebuie să aleagă trei cărți din cele șapte. Urmează Simona, care e rugată să aleagă două cărți din cele rămase de la Maria, și apoi Dorin care va alege una singură din cele rămase de la cele două doamne de dinainte.

Cartea rezultată în final i-o voi acorda (mi-ar plăcea să fie și personal, dar dacă nu e în țară, o să i-o trimită editura acasă) lui Walter, care câștigă astfel premiul de simpatie din partea mea. Walter, nu știu încă ce carte va ajunge la tine, că doar e din colecția Enigma, dar sigur e de citit, nu de tarot 😉

După ce vă exprimați dorințele vă rog să-mi scrieți prin mesaj privat aici adresa la care vreți să primiți cărțile. Sau, dacă sunteți din București, poate vreți să veniți sâmbătă la clubul de carte.

Vă mulțumesc pentru participare, sper ca măcar pentru voi să fi fost plăcut, pentru mine a fost un duș rece această experiență, în care am înțeles că există oameni pe lume care abia așteaptă să sară gardul onoarei, doar pentru că cineva dă ceva gratis, și e destul de inocent încât să creadă că oamenii nu vor trișa.

Am organizat acest concurs fără să mă gândesc că unii vor vota de mai multe ori, de aceea nici prin cap nu mi-a trecut să setez programul de vot astfel încât să împiedic votul multiplu. Cum premiile sunt niște cărți, iar setea de cultură la români e mare, se pare că încă din prima zi unii au vrut să soarbă cât mai mult din cărțile oferite de editură. Așa că au uitat să mai ridice degetul de pe butonul „vote”. Am introdus până la urmă restricția bazată pe IP, dar după ce am avut neplăcerea să trebuiască să-i demonstrez unei concurente faptul că a jucat necinstit. Și măcar dacă ar fi fost singura.

Nu sunt convinsă nici acum că voturile au fost cinstit exprimate, dar nu mai am scuza IP-urilor. Știu că și astea se pot manipula și oricum mi se pare degradant să fac poliție tocmai într-un concurs de snoave despre polițiști. Zarurile au căzut deja în niște poziții, fie ca aceia care au câștigat premiile să se bucure de ele.

 

Etichete: , , , ,

10 comentarii la “Câștigătorii concursului de snoave despre polițiști” Subscribe

  1. Ema 30/01/2015 at 00:41 #

    Felicitari castigatorilor, sa cititi cartile cu placere.

    Dollo, concursul s-a terminat, nu poti sa spui ca mai am vreun motiv din punctul tau de vedere sa mint, asa ca, iti spun din nou, NU AM TRISAT. Nu am pus pe nimeni sa ma voteze la dublu, tot ce am rugat e sa dea linkul mai departe daca se poate. Nici macar o singura persoana dintre prietenii mei nu a votat dublu, eu stiind asta. Si nu cred ca au votat dublu nici fara sa imi spuna, pentru ca nu aveau de ce.
    Asa ca te rog, inceteaza cu rautatile la adresa mea, ajunge faptul ca m-ai acuzat degeaba de furt in fata prietenilor mei, nu crezi?

    Succes in continuare!

  2. Ingrid Vanta 30/01/2015 at 08:56 #

    Felicitari castigatorilor !!!

  3. Alina M 30/01/2015 at 10:36 #

    Felicitări! Tot cu Maria aș fi votat și eu, dar am intrat la tine pe blog prea târziu azi-noapte.

  4. Mihalache SImona 30/01/2015 at 10:53 #

    multumesc mult dollo, editurii univers dar si votantilor astept sa aleaga maria si apoi imi exprim si eu preferintele 🙂

  5. Maria M 30/01/2015 at 13:02 #

    Buna! Eu o sa aleg „Pana de dinozaur”, „Betibu” si „Redusi la tacere”. Multumesc mult!

  6. Mihalache SImona 30/01/2015 at 13:30 #

    Eu o sa aleg Nedoriti si Justitiarii. Multumesc frumos

  7. dorin 30/01/2015 at 13:31 #

    Lantul de crime este alegerea mea, multumesc.

    • Dollo 30/01/2015 at 13:54 #

      Simona și Dorin, aștept și adresele la care vreți să primiți cărțile. Pe email.

  8. DF 03/02/2015 at 16:54 #

    Ema cred ca gresesti – ai dat linkul mai departe sugerandu-le sa te voteze – daca erai corecta nu trebuia sa spui nimanui sa te voteze ci sa-i lasi pe cei care citesc sa hotarasca – daca toti de aici faceau acelasi lucru inseamna ca atunci castiga cel care are cei mai multi prieteni nu povestea care merita!!

    • Ema 18/02/2015 at 23:04 #

      Asta au facut toti participantii, au dat linkul mai departe sa fie votati. Nu a castigat nimeni doar cu vizitatorii blogului, sa fim seriosi. Toate povestile erau frumoase, pentru ca erau reale, nu e usor sa alegi o poveste mai frumoasa ca alta. Toata ideea concursului era traficul pe blog adus de cine crezi? De prietenii participantilor.

Leave a Reply to Ingrid Vanta

Oldies but goldies

Raiul există și e în patrimoniul UNESCO

plitivice19

… sub numele de Parcul natural Plitvice, din Croația

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba