Prima prăjitură gătită de mine

Cartofi de ciocolată, același gust din copilărie, regăsit intact la Mega Image ;)

M -a lovit azi o poftă de ceva dulce exact când eram în dreptul frigiderului cu prăjituri de casă de la Mega Image. Mi-au căzut ochii pe o cutie cu cartofi de ciocolată și în momentul ăla m-am și revăzut în clasa a 5-a, la ora de gospodărie și lucru manual, când am învățat să fac cartofi de ciocolată.

Am venit acasă curioasă să aflu dacă or avea același gust – mai ales că scria pe etichetă „gusturi românești”. Și ce să vezi, chiar avea: textură untoasă, gust de ciocolată, aromă fină de rom, stafide răsărind din aluat. A fost o încântare să redescopăr astfel prima prăjitură gătită vreodată de mine. Și probabil ultima, dat fiind că nu-mi place nici să fac, nici să mănânc prăjituri. Prea des 😉

Povestea cartofului de ciocolată este probabil povestea a mii de eleve de școală generală care în comunism făceau ore de gospodărie și lucru manual. Cartoful de ciocolată, salata de crudități sau aia boeuf, maioneza, tivul și butoniera erau cele mai predate lecții la orele alea. Pe băieți îi învățau traforaj, noi eram destinate gospodăriei, chiar dacă politic vorbind regimul propovăduia emanciparea femeii.

Îmi amintesc, totuși, că în vremea aia eram atât de încântată încât am tot făcut cartofi de ciocolată cu orice ocazie, ba chiar am uimit jumătate din uliță la țară la mamaie, când m-am dus în vacanță și am pregătit așa delicatesă. Pe lângă faptul că era făcută de mine (îmi dădea o senzație teribilă de mândrie), cealaltă calitate a prăjiturii era că nu necesita ingrediente greu de procurat în epocă: făină se mai găsea pe la țară, margarină, cacao… Nu mai știu când am pierdut acest obicei, dar nu mai gustasem un cartof de ciocolată de cel puțin 25 de ani.

Azi am regăsit gustul primei realizări culinare din copilărie – 7 lei la supermarketul maturității 😉 Nu e rău.

Etichete: , , , , ,

Trackbacks/Pingbacks

  1. Gustul capitalismului la sticlă | România curată - 26/04/2015

    […] cartofii de ciocolată, Mega Image mă lovește din nou la memoria afectivă, cu sticla vintage de Pepsi. Nu mai știu […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.