Prima prăjitură gătită de mine

M -a lovit azi o poftă de ceva dulce exact când eram în dreptul frigiderului cu prăjituri de casă de la Mega Image. Mi-au căzut ochii pe o cutie cu cartofi de ciocolată și în momentul ăla m-am și revăzut în clasa a 5-a, la ora de gospodărie și lucru manual, când am învățat să fac cartofi de ciocolată.

Am venit acasă curioasă să aflu dacă or avea același gust – mai ales că scria pe etichetă „gusturi românești”. Și ce să vezi, chiar avea: textură untoasă, gust de ciocolată, aromă fină de rom, stafide răsărind din aluat. A fost o încântare să redescopăr astfel prima prăjitură gătită vreodată de mine. Și probabil ultima, dat fiind că nu-mi place nici să fac, nici să mănânc prăjituri. Prea des 😉

Povestea cartofului de ciocolată este probabil povestea a mii de eleve de școală generală care în comunism făceau ore de gospodărie și lucru manual. Cartoful de ciocolată, salata de crudități sau aia boeuf, maioneza, tivul și butoniera erau cele mai predate lecții la orele alea. Pe băieți îi învățau traforaj, noi eram destinate gospodăriei, chiar dacă politic vorbind regimul propovăduia emanciparea femeii.

Îmi amintesc, totuși, că în vremea aia eram atât de încântată încât am tot făcut cartofi de ciocolată cu orice ocazie, ba chiar am uimit jumătate din uliță la țară la mamaie, când m-am dus în vacanță și am pregătit așa delicatesă. Pe lângă faptul că era făcută de mine (îmi dădea o senzație teribilă de mândrie), cealaltă calitate a prăjiturii era că nu necesita ingrediente greu de procurat în epocă: făină se mai găsea pe la țară, margarină, cacao… Nu mai știu când am pierdut acest obicei, dar nu mai gustasem un cartof de ciocolată de cel puțin 25 de ani.

Azi am regăsit gustul primei realizări culinare din copilărie – 7 lei la supermarketul maturității 😉 Nu e rău.

Etichete: amintiri, cartofi de ciocolată, comunism, copilarie, lucru manual, prajitura