Dați drumul la calorifere, s-au abolit repartitoarele!

Victorie, dictatorul repartitor și sinistra lui metodologie de calcul au fugit. Administratorii pregătesc afișele cu „puteți să vă și spălaaaați, apa se va plăti la paușal!”

E un freamăt și un zbucium de câțiva ani în România, pe tema renunțării la repartitoarele de costuri pentru căldură, după ce reversul freamătului ne luase mințile pe la începutul anilor 2000. În blocul meu, vecinii s-au războit aseară la ședința de comitet pe două mari teme: să-i dăm în judecată pe datornici și să renunțăm la repartitoare.

Pe datornici îi tot dăm în judecată de câțiva ani, dar numai declarativ. Cu repartitoarele ne-am trezit abia acum, ca și alții, după ce, ca tot românul trăitor la bloc, fusesem victimele marketingului deșănțat practicat de autorități mână în mână cu firmele de repartitoare și cu vajnicii apărători ai interesului locatarilor din asociațiile „de tip umbrelă” federația-asociațiilor-bla-bla-bla sau uniunea-asociațiilor-de-locatari-bla-bla-bla.

Să ne contorizăm, să măsurăm consumul, fiecare să plătească strict cât consumă, numai așa se va reforma și eficientiza sistemul,… Numai eu de câte ori am scris asta, când lucram în presă și eram, fără să vreau, portavocea acestor „voci autorizate” să le arate calea maselor. În esență mesajele nu erau greșite, numai că punerea în practică a soluțiilor a demonstrat că nu rezistă nici la proba timpului, nici mai ales la proba de inventivitate în furăciuni a românilor.

Zilele trecute am văzut afișul ăsta într-un bloc care, ca și al nostru, a decis să renunțe la repartitoare. Administratorul le dă de veste, victorios, locatarilor, să dea drumul la calorifereeee, că de acum se va plăti la paușal. Cum zicea o mătușă de-a mea în concediile petrecute în familie – în care puneau toți bani, dar numai unii beau: „bei, nu bei, plătești!”.

Sistemul paușal la care ne întoarcem după 25 de ani de capitalism feroce ne arată că:

1. încă nu am învățat că tot ce consumi are un preț, pe care chiar dacă nu-l plătești direct, la un moment dat tot din banii tăi se va deduce;

2. pentru că nu înțelegem prima regulă, ne concentrăm toată atenția pe cum să furăm, să fentăm sistemul;

3. sistemul e condus de oameni, ei înșiși puși pe căpătuială, așa că sistemul se vede furat și de la vârf, și de la capete. În final reiese că ne furăm unii altora căciula.

Eșecul sistemului de calcul al consumului de căldură pe bază de repartitoare era, probabil, previzibil pentru cine a avut ochi să vadă. El nu a fost conceput din start ca un sistem de măsurare a consumului de gigacalorii, ci de repartizare a unor costuri totale dintr-un imobil către fiecare apartament, în funcție de niște algoritmi greu spre imposibil de înțeles de omul simplu. Sabotat și de înclinația românului către ciupeală, era evident că mai devreme sau mai târziu buba se va sparge. Oamenii au aflat mai întâi cum se păcălește repartitorul, ca să plătească mai puțin, apoi au înțeles că de fapt tot ei sunt păcăliți de repartitor.

Este cam aceeași situație cu contoarele de apă caldă, care nu măsoară de fapt apa caldă, ci debitul de lichid care le traversează. Faptul că te afli la capătul unei coloane pe care nu s-a spălat nimeni înaintea ta îți garantează că vei consuma de două ori mai multă apă pentru un duș, pentru că o lași să curgă până se încălzește, însă contorul se învârte de la primul strop care e rece ca gheața, și ți-l pune pe factură la preț de apă fiartă. În final ajungi să figurezi ca mine la întreținere, cu cantități record de „apă caldă”, și să te întrebe administratora: dar ce faceți, doamnă, cu atâta apă? Administratorii nu se întreabă niciodată cum se spală ăia care declară juma de metru de apă caldă lunar.

Așa cum efectul contorizării la apă a fost apariția unor anomalii demne de glumele TNR, dacă nu ar fi reale, și montarea repartitoarelor a pervertit obiceiurile locatarilor de la bloc către culmi inimaginabile de zgârcenie și prostie. O familie contorizată face baie în aceeași apă păstrată în cadă după ce capul familiei se îmbăiază primul, apoi ceilalți, pe rând, în ordinea importanței, iar la final apa se aruncă în WC cu cana, ca să se facă astfel economie și la apa rece din rezervorul budei. Caloriferele au fost mai întâi prădate de lichidul fierbinte din interior, din același motiv – pentru a câștiga apă caldă gratis – apoi, odată cu montarea repartitoarelor s-a descoperit că micile aparate de măsură pot fi păcălite fie prin izolarea lor de calorifer, fie prin demontarea caloriferului cu totul, jumătate din lună, timp în care familia se încălzește la aragaz, că doar gazele se plătesc la număr de persoane nu la cât consumi.

În ultimii ani poporul a explorat și exploatat orice mod de a câștiga apă și căldură din orice sursă necontorizată și al cărei cost putea fi aruncat în cârca comunității. La rândul lor, autoritățile și-au păstrat discursul și maniera populistă în care au amânat sine die eficientizarea sistemului centralizat de termoficare, preferând să întindă an de an pelteaua „subvenționării gigacaloriei”. În fapt o furăciune la scară națională, în care din bugetul tuturor – trăitori la bloc sau la case – se palmează o parte din costul exorbitant, dar real, al căldurii de la bloc. Nimeni nu a fost capabil sau nu a vrut să rupă pisica în acești 25 de ani.

Acum s-a ajuns la momentul în care renunțăm și la repartitoare. Nu ar fi o tragedie, dar este încă un experiment făcut pe pielea noastră, din care niște băieți deștepți au câștigat milioane de euro. Ceva mă face să cred că afacerea asta are și aspecte ilegale, nu numai imorale. Chiar dacă a fost favorizată de ignoranța și de lăcomia oamenilor. Însă nu asta este întotdeauna rețeta celor mai bune țepe?

 

Etichete: , , , , , , ,

42 comentarii la “Dați drumul la calorifere, s-au abolit repartitoarele!” Subscribe

  1. ady 04/02/2015 at 13:27 #

    Stai asa! Pe ce motiv legal (text de act normativ) se renunta la repartitoare?
    Acu’ 2 zile mi-a zis presedintele asociatiei ca ar fi nus’ ce text de aplicare a nu stiu carei directive europene care instituie obligativitatea montarii de repartitoare in apartamente pana in 2016. Aceasta veste combinata cu faptul ca am niste calorifere pe care nu se pot monta repartitoare, adaugata peste povestea mea cu tzevi si pereti sparti ma aduc in prag de balamuc. Ca sa citez nu mai stiu pe cine : „Opriti Pamantul! Vreau sa cobor!”
    Vorbesc serios: ai idee de ceva oficial (lege, ordin, orice) cu privire la repartitoare? Merci.

    • Dollo 04/02/2015 at 13:56 #

      Legea 325/2006 și legea 121/2014 reglementează cică situația. Aia din 2006 se referea la construcțiile noi, asta din 2014 oferă și niște termene, ideea e că atâta vreme cât blocul are un contor la scară, nicio lege nu ar trebui să se amestece în modul în care locatarii își împart facturile în interior. Mai ales că repartitoarele alea au un mod discutabil de a măsura consumul. Ești jurist, poate le citești și le interpretezi cumva.

      • ady 04/02/2015 at 18:08 #

        sunt jurist. dar fi atenta ce zice art. 10 alin. 1 din Legea 121/2014 „in masura in care este posibil din punct de vedere tehnic, rezonabil dpdv financiar si proportional in raport cu economiile de energie pontentia, consumatorii finali de energie electrica, gaze naturale, incalzire centralizata, racire centralizata si apa calda menajera sunt dotati cu contoare individuale la preturi competitive, care reflecta exact consumul real de energie al consumatorilor finali si care furnizeaza informatii despre timpul efectiv de utilizare.”

        1. „sunt dotati cu” , nu scrie de „obligatia” consumatorilor finali de a-si instala contoare
        2. cine zice ca e posibil dpdv tehnic, rezonabil financiar si ce mai zice acolo?
        3. ce inseamna un „pret competitiv”?
        4. citeam nu stiu pe unde ca „repartitorul” nu este contor. asa ca si in cazul „sunt dotati cu” ar fi egal cu „obligati sa instalele”, obligarea nu s-ar referi la repartitoare. trebuie sa lamuresc cumva faza asta cu repartitorul si contorul.

        la alin. 4 acelasi articol scrie clar ca e obligatoriu sa instalezi contor „in punctele de delimitare/separare a instalatiilor din puncutl de vedere al proprietarii sau al dreptului de administrare” (dc inteleg eu bine, contoare la fiecare scara)

        • mihai 04/02/2015 at 18:33 #

          Ma hazardez:
          1) e optional, intr-adevar, in functie de „posibil”
          2) pai, in caz de proces, un expert tehnic angajat de reclamant. Neoficial, poate sa fie si vecinul tau inginer constructor.
          3) adica solutia tehnica propusa sa nu fie la un pret semnificativ mai mare decat aceeasi solutie tehnica oferita de alt furnizor
          4) Chiar nu e. Contorul e jos, in subsolul blocului, si are doua sonde de temperatura, una pe tur si alta pe retur. Diferenta de temperatura masurata reprezinta caldura ramasa in bloc, si care se plateste. Repartitorul e un aparat care masoara temperatura intr-un punct al caloriferului (eventual si temperatura aerului din camera). Caloriferele au puteri diferite (care depind de forma si dimensiune) si randamente diferite (care depind de pozitia incaperii in imobil). Factorii astia se aproximeaza prin niste coeficienti in programul firmei care citeste repartitoarele, rezultand in final un calcul pe regula de trei simpla: daca suma citirilor repartitoarelor corespunde cu caldura inregistrata in subsol, atunci citirea repartitorului tau din sufragerie corespunde cu X. X se masoara in gigacalorii si se transforma in lei.

        • Stelian 05/02/2015 at 01:45 #

          Pentru a masura energia termica ai nevoie de masurarea debitului si temperaturii pe tur, a debitului si temperaturii pe retur, iar aparatul face calculelele, dind cantitatea de energie.
          A instala asemenea chestii la fiecare apartament costa, mai ales ca ai nevoie de niste conditii tehnice pentru a avea o masura buna a debitului. In plus, la cum sunt facute blocurile in Ro ai nevoie practic de cite o smecherie d-asta pentru fiecare camera, deoarece sunt coloane verticale ce trec prin casa si din ele se alimenteaza caloriferele.
          Este mult mai usor sa pui un contor de energie termica la intrarea in bloc. Daca blocul are mai multe scari si ele erau alimentate in serie s-a facut ceva schimbari in asa fel incit fiecare scara sa fie alimentata separat.
          Repartitorii sunt niste chestii interesante ce merg pe principiul vaporizarii. Dar DA, NU SUNT CONTORI. Ei permit REPARTIZAREA unei energii masurate exact, pe o baza proportionala. (Poate au aparut si alte tipuri, ca am vazut niste poze). Se monteaza pe calirifer si are 2 colonite. Una cu un lichid martor si una cu un lichid ce se evapora. Se fac citiri pe colonitele astea si se aduna cumva.
          Cert este ca energia intrata este considerata 100%. (Dar ea reprezinta o cantitate fizica de Gcal sau Mwh) Totalul citirilor pe repartitoare face tot 100%. Si apoi se repartizeaza cantitatea de caldura totala in functie de fiecare calorifer.
          Ea este buna daca: 1 Se poate permite inchiderea caloriferelor, dar nu de tot, ci pina la un debit minim.
          2. Locatarii sunt corecti si nu tin fereastra deschisa la colonita unde trebuie sa se evapore, nu pun pungi cu gheata sau cirpe reci sau cite si mai cite alte solutii care sa arate ca tu ai consumat mai putin.
          Si mai e un aspect absolut deloc de neglijat, dar ignorat de factorii politici. Calitatea energiei termice primite. Un contor de caldura masoara foarte bine o cantitate de caldura care trece, daca temperatura pe tur este de 40 de grade si returul e de 38 de grade. Tu in casa nu simti mai nimic, dar la sfirsitul lunii primesti factura.
          Sistemele centralizate sunt lente si cu inertii mari. De aceea toamna pornesc greu si e posibil ca valul de frig sa treaca inainte ca un apartament sa fie incalzit si apoi sa fie cald si sa primeasca energie termica, desi nu are nevoie. Iar o avarie pe o conducat principala sau o centrala oprita devine subiect de stiri si interminabile si inutile dezbateri.
          Aceste repartiotare care au costat mult, basca cheltuielile cu cititul, puteau fi eliminate daca se facea un inventar corect si cinstit al caloriferelor pe tipuri, numar de elemente si putere (refacut anual, dat fiind ca se pot face modificari), iar caldura apoi se platea proportional cu puterea lor termica instalata. Evident, pentru spatiul comun se distribuie direct proportional cu suprafata apartamentului. SI asfel nimeni nu se joaca cu robinetii sa inchida si sa deschida si nici nu inventeaza subterfugii sa plateasca mai putin.
          Pausalul nu tine cont de numarul si puterea caloriferelor.
          De asemenea, se pot initia dezbateri nesfirsite intre cei de la ultimul etaj si cei din mijloc, intre cei cu 1-2 sau 3 pereti afara si cei din interiorul blocului…
          Cind esti la comun foarte greu de gasit un/ niste criteriu/ii de multumit toti.

          • mihai 05/02/2015 at 18:11 #

            Ar fi trist daca ar functiona pe principiul vaporizarii. Intai ca lichidul vaporizat ar trebui completat periodic, in al doilea rand ca masuratoarea ar fi influentata de umiditatea relativa a incaperii (daca lichidul ar fi bazat pe apa), si in al treilea rand ca eu n-as accepta sa-mi vaporizez cu buna stiinta niste cacaturi mai mult sau mai putin volatile in casa mea (daca lichidul NU ar fi doar apa)!

            🙂

  2. VASILIU MIRCEA PAUL 04/02/2015 at 13:28 #

    LIBERTATEA FRIGULUI

    În Septembrie 1999 (prag de toamnă) blocul în care locuiam, dotat cu o antică centrala proprie, a fost abandonat de organismul de stat aferent (condus de un ubicuu şi etern director antedecembrist).

    Brusc şi fără avertisment.

    De fapt bolşevicul şef-peste-agentul-termic (cu nume predestinat, chiar dacă nu vă vine să credeți – FRIGUREANU) ne-a făcut un serviciu: puşi în faţa inevitabilului, locatarii s-au mobilizat, care cum a putut, instalîndu-și centrale de apartament. Un vecin a cheltuit un morman de bani lucrînd cu o FIRMĂ, deşi cîţiva dintre noi (care deja ne construisem singuri instalaţiile) i-am propus să-l ajutăm cu sculele şi priceperea noastră. Omul a refuzat, trezindu-se în pragul iernii CU centrală, dar FĂRĂ capacitatea de a plăti gazul ― consecință a cheltuielilor cu FIRMA. Au urmat doua ierni de groază, cînd a trebuit să îndure un frig dărîmător. Însă vinovat de asta era el, ŞI NUMAI EL. Ulterior situaţia lui financiară îmbunătăţindu-se, problema s-a rezolvat.

    La puțini ani distanţă, un prieten ce locuieşte într-o schimonosită matahală ceaușistă de 9 etaje, mi-a cerut împrumut o mica sumă, argumentind astfel: „Ori îmi pun centrală, ori nu am ce mînca la iarnă”. Nu l-am refuzat.

    De fapt, ce vreau să spun: dincolo de pereţii unei clădiri, distribuţia agentului termic conduce la pierderi infernale şi, evident, la costuri imposibil de plătit. Cine are cea mai slabă idee de fizică şi tehnică pricepe asta fără efort. E suficient să compari secţiunea unei ţevuşti de gaz cu cea a unei conducte de termoficare care transportă aceeaşi cantitate de energie. Nici nu mai vorbesc despre prețul unei izolaţii cît de cît eficiente (care se degradează foarte repede şi trebuie înlocuită).

    MOARTEA AGENTULUI TERMIC ― chiar nu mai țineți minte acest thriller-banc din vremurile ”de tristă amintire” ?

    Spre păstrarea pe funcții a ”friguroilor” actuali, (în Bucureşti ei poartă nume la fel de emblematice ― Ramba & Dabela), se inventară nenumărate gogoşi: de la pericolul de poluare (căci aragazele poluează în draci, nu-i aşa ?), pînă la dezechilibrarea reţelei de bloc (ca şi cum orice calorifer nu ar avea robinet – e drept, cele furnizate de mult-regretata industrie comunistă s-au cam înțepenit din start). Patronii evanescentului ”agent”, anticipînd reproșul, și-au pus la bătaie toată latina învățată în ”admirabilele” școli ante-decembriste, obliterînd vranele ”iepocii de aur” prin romanizare: CONDOMINIU. Logică tipic bolșevică: vrei să părăsești ”raiul” leninisto-stalinisto-etc. ? Ești un trădător, un individualist abject care suge sîngele vecinilor. O dibace reșapare a lozincii cu ”capitaliștii-vampiri care sug sîngele poporului”, mult vehiculată prin anii ´50 ai secolului trecut.
    Iată substratul alambicatelor expresii de mai sus: reamenajînd un apartament dintr-un mare oraș (Vestul ”civilizat” al României) încercam să-l debranșez, în vederea trecerii la centrală proprie. Teoretic eram obligat să întocmesc un studiu despre efectele ieșirii din CONDOMINIU. Mulți bani, multă bătaie de cap ! La un moment dat, funcționara cu care discutam îmi șoptește complice:
    – Declarați că vă debranșați parțial. Pentru asta nu-i nevoie de nici un fel de studiu și aprobarea vine instantaneu. Apoi acționați cum doriți ― nimeni nu vă va face nimic.
    – Bine, bine Doamnă ! Dar de ce tocmai Dvs., angajata sistemului, îmi dați acest pont ?
    – Domnule ! Am fost amenințați că, dacă ne punem centrale proprii, vom fi concediați. Ei bine – am rămas lipiți de încălzirea centralizată, iar șefii, TOȚI, și-au tras centrale de apartament.

    Apropo, Dnii Ramba-Dabela & Co cu ce se încălzesc acasă ? Maeștrii știriști- guriști, dacă tot pretind că ”ne informează”, n-ar trebui să cerceteze un pic problema ? Antică dilemă la valahi: să faci ce spune popa, sau ce face popa ?

    Teoretic, argumentele prezentate pînă acum ar fi ultra-suficiente. Experiența diverselor forumuri, unde am expus aceeași idee, mă obligă la redundanță.

    Așadar, pe ici, pe colo (în mari capitale de județ), ceaușescu-țărănescu, mult-priceput-la-tehnică (ca și ilustra lui consoartă ADI «academician-doctor-inginer») înălțat-a ”gigantice ctitorii”: CET (Centrale Electrice de Termoficare). Acești monștri trebuiau să producă aburi pentru încălzire și, în subsidiar, EE (”buleftrică”). Materia primă ? CĂRBUNE ! De unde ? De la sute de kilometri distanță. Bilanț energetic total: NEGATIV.

    Ia socotiți un pic: se extrag pietroaiele negre (mai mult cenușii). Asta înseamnă oameni (mineri) și utilaje, consumatoare de ceva – direct (energie, salarii), și indirect (uzură). Apoi, munții de bolovani trebuiesc manevrați: de la mină la rampa de încărcare, de acolo în vagoane, mai departe pe calea ferată, descărcare pe altă rampă și, valea spre cazane (după ce ”marfa” a fost mărunțită în mori speciale). Toate etapele includ din nou angajați, plus scule crescătoare de entropie și generatoare de fier vechi. Treaba încă nu e gata: pietrișul respectiv arde singur ioc, ba chiar se aprinde greu, așa că trebuie injectată păcură sau gaz metan în procente semnificative. Aburul rezultat învîrte turbinele (curent în rețea), apoi, destins și ”răcorit”, ia calea unor prelungi țevi, fiindcă centralele sînt construcții masive ce nu încap decît la periferie. Pe drum temperatura ”agentului termic” scade, oricît de bine sînt izolate conductele. Marșul triumfal se încheie în ”mirificele” cartiere de blocuri unde, printre ziduri strîmbe și ferestre care nu se închid, respiră, mănîncă, procreează (și mor) ”oamenii muncii”, ”constructori ai socialismului victorios”. Numai că vaporii plimbăreți și-au cam pierdut snaga, deci trebuie ”revigorați”, altfel strălucita invenție ardelenească (caloriferul) nu dezmorțește nici măcar o ploșniță sătulă. Iarăși instalații de cartier, iartăși păcură sau gaz… la-la-la și bla-bla-bla. Peste toate rezultă mormane de cenușă (vizualizarea catastrofei: treceți pe lîngă Mintia sau Ișalnița într-o zi cu vînt).
    Punct terminus ? Frig înainte de 1989, facturi uriașe acum. Între ele ? ”SUBVENȚII” ! Adică tot românul, indiferent unde locuiește și ce arde în sobă, scotea (sau scoate și acum, nu e clar) pițule grele din jep ca să contribuie la… încălzirea globală. Indicații de regie: să uruie excavatoarele, să duduie basculantele, să fumege coșurile ! Și, printre ”meandrele concretului” (dragi lu´ dragu´ de Ilici), Ramba, Dabela (& restul friguricilor mai mărunței), sug ce rămîne, uniți într-un sindicat ocult ce face de rușine însăși francmasoneria.

    Cam în timp ce scriam ultimele paragrafe, hop pe sticlă și Radu Opaina, vajnicul protector al pensionarilor bucureșteni ruinați-congelați. Deși povestea lui cu interdicția închiderii caloriferelor pare o pură inepție, ea are suport material: într-un bloc ceaușist NU POȚI SĂ FACI CE VREI. Nici cu încălzirea, nici cu gunoiul, nici cu mirosul de mîncare, nici… Fiindcă, prin meschinăria calculată a construcției, trăiești într-o intimitate sufocantă cu mulți (prea mulți) alții. Ia vedeți ce mai luptăm noi pentru ”intimitatea” internetului în timp ce ne ”gîghilă” timpanele gemete amoroase prin peretele din dreapta. Ba nu: de sus. Ba nu… stai că nu mă pot concentra fiindcă pe scară latră un cîine (comunitar).

    Repet pentru fixare: vrei să te abstragi din ”raiul” leninisto-stalinisto-etc. (perfid re-botezat CONDOMINIU ― ”tristul” nostru exilat Ovidiu ar da într-o nouă depresie observînd schimonosirea interesată a limbii materne) ? Ești un trădător, un individualist abject care suge sîngele vecinilor.

    Dacă banii băgaţi pînă acum în sistemul centralizat se alocau direct proprietarilor, problema era rezolvată de mult.

    Iar cazul vecinului în-Frigurat este exemplar: abia în momentul cînd fiecare răspunde, clar și măsurabil, pentru încălzirea propriei locuințe putem vorbi de libertate (măcar) în acest domeniu (vezi titlul). Restul sînt palavre ce prelungesc agonia și existența slujbelor nerușinate.

    Nota bene: subiectul acestui pamflet NU sînt FIRMELE private (fie ele de instalații interioare sau cu alt specific). Corectitudinea relațiilor noastre cu ele depinde mult și de agerimea fiecăruia. În schimb ”patronii” administrației de stat fac tot ce pot ca să ne aibă răstigniți, mai ceva decît Spartacus pe cruce.

    • VASILIU MIRCEA PAUL 04/02/2015 at 16:11 #

      Mulțumesc că nu am fost moderat și mulțumesc celor care m-au citit. Acest text a fost refuzat de contributors acum vreo jumătate de an. De atunci nu mai încerc să public nimic acolo.

      • Stelian 04/02/2015 at 17:52 #

        Ca fost lucrator in bransa va dau dreptate 100%.
        In epoca de aur a repartitoarelor am incercat de multe ori sa le explic multora ca ele sunt o mare minciuna. Ca mai simplu este sa se faca un inventar corect si onest al caloriferelor pe tipuri si puteri si apoi plata in functie de puterea instalata. Nu de alta, dar foarte putini au schimbat robinetele o data cu repartitoarele.
        Si da, acolo unde exista solutii alternative este muuuuult mai bine cu centrala independenta.
        Aceasta insa are doua dezavantaje majore:
        1. O conducta sparta de termoficare centralizata nu mai este subiect de stiri, iar caldura dispare ca marfa electorala. Si deci absenta unor subiecte asa de interesante pe sticla: iar a venit iarna, subventiile, rezervele de combustibil din centrale, pretul giga-caloriei, etc.
        2. Romanul cu centrala trebuie sa devina responsabil, adica sa plateasca gazul consumat.
        Dar in felul acesta devine independent fata de o problema. (Va sugerez sa cautati si sa cititi daca nu ati facut-o faimoasa Directiva KGB. Este extrem de educativa si lamuritoare in multe privinte.

        • VASILIU MIRCEA PAUL 04/02/2015 at 19:54 #

          Nu numai că le-am citit (de mult) dar le-am intuit de încă și mai multă vreme fiindcă le-am simțit pe propria piele zeci de ani.

      • mihai 04/02/2015 at 19:00 #

        Eu n-am incercat sa public nimic pe contributors, dar dpdv stilistic textul tau e cam la capatul de jos fata de ce e pe acolo. In opinia mea, e prea colorat, iar culoarea asta nu ajuta in intelegerea subiectului ci doar in creionarea frustrarii autorului.

        Sunt de parere ca daca-l mai piepteni un pic, sa aiba un pic de staif, ar intra…

    • ausfahrt 05/02/2015 at 11:15 #

      Ceea ce spuneti Dvs ar fi corect daca nu ati ca pleca de la o ipoteza gresita . Toate blocurile construite in epoca de aur au fost proiectate sa functioneze iarna in regim de incalzire PERMANENT. Si cu asta orice discutie de genul ma incalzesc ‘cand vreau si cand vreau’ iese din sfera tehnica si se transfera in zona subiectelor de carciuma.
      Reabilitarea termica asa cum este facuta in Romania este o teapa mai mare decat cea cu repartitoarele. Dupa ani de zile si sute de blocuri reabilitate nu exista nici macar o juma’ de pagina de studiu decent care sa dovedeasca eficienta. In schimb veti gasi pe net mii de pagini in limba germana care dovedesc eficienta slaba si dezavantajele acestui sistem

      • mihai 05/02/2015 at 15:55 #

        As vrea sa aflu mai multe detalii despre acest punct de vedere. Pana acum am auzit doar ca cei din blocurile reabilitate platesc mai putin la caldura, conform presei. Si intrucat stiu ca in fiecare subsol de bloc exista contoare de energie termica, ce am citit in presa pare destul de plauzibil.

        • ady 05/02/2015 at 19:08 #

          nu pot sa ma pronunt cum sta treaba din punct de vedere al fizicii si tehnicii, studii si alte alea. dar asta e deja a doua iarna de cand blocul in care locuiesc a fost reabilitat termic.
          se simte in sensul ca este mai cald in casa (mult mai cald decat inainte, cand a fost cam frig; toate blocurile din zona erau reabilitate, numai asta nu si probabil, in zona agentul termic era furnizat la o anumita temperatura; este doar o presupunere personala). de exemplu, proprietarii anteriori au scos caloriferul din bucatarie si au izolat tevile. in iernile anterioare tineam usa inchisa si dadeam drumul ala aragaz sa incalzeasca bucataria cu cca juma’ de ora inainte sa ma duc sa gatesc, de exemplu. si chiar si asa, din punctul meu de vedere era cam rece in casa.
          acum doar las usa deschisa (usa pe sine, intre living si hol/bucatarie) si e cald si bine peste tot. am calorifere mari si nu pot inchide usa la dormitor peste noapte ca se face muuult prea cald (dormitorul e mic). stau in tricou si pantaloni lungi, de bumbac, subtiri.
          reabilitarea s-a terminat la inceputul lui decembrie 2013. in noiembrie 2013 nu am avut caldura deloc.
          facturile, inainte si dupa reabilitare au fost asa (intretinere totala, apa, caldura, toate nebuneala, 1 persoana, 2 camere- cca 46 mp):
          noiembrie 2012- 310 lei
          noiembrie 2013 (fara caldura, dar probabil ceva mai multa apa si alte alea aferente lucrarilor)- 340 lei
          noiembrie 2014- 306 lei.
          la mine-n bloc intretinerea se afiseaza dupa 2 luni, iar cea pe decembrie 2014 nu s-a afisat.
          locuiesc in sectorul 1, iar reabilitarea a fost achitata integral de primarie.
          nu sunt sigura daca la subsol exista un contor, dar cred ca da.

          • mihai 05/02/2015 at 19:34 #

            In aceasta situatie, daca toata lumea din bloc si-ar pune robineti termostatici la calorifere si si-ar regla temperatura in casa din acestia in loc de geamuri deschise, factura ar scadea.

          • ady 06/02/2015 at 19:18 #

            asta se pare ca vom face la vara. robineti termostatati. (de pus, nu de facut/construit 🙂 )

  3. M 04/02/2015 at 13:34 #

    Foarte îngrijorător să afli că oamenii mai au încă probleme de felul ăsta. Să scoţi apa caldă din calorifer pentru a te spăla, … să decuplezi caloriferul şi să te încălzeşi cu gazul ars în bucătărie, par lucruri greu de crezut in 2015. Pentru 90% dintre concitadinii mei, toate astea sînt amintiri vechi de peste15 ani, de care unii mai au parte doar în vreun coşmar. Oribilele centralele termice de cartier sînt şi ele doar o simplă amintire urîtă. Cea mai mare parte a lor au fost preluate de primărie şi transformate (cu succes) în case ale pensionarilor sau centre de asistenţă pentru cei defavorizaţi, celelalte au fost vîndute prin licitatie.
    Simpla încurajare a contorizării gazului pe fiecare apartament a fost suficientă pentru a determina toate aceste schimbări.

    • M 05/02/2015 at 12:48 #

      Solutia care va salveaza de toate neplacerile pe care le îndurati este contorul de gaze montat la fiecare apartament. Învatati din experienta încununata de succes a altora, e cea mai simpla cale.

      Cu aproximatie, în jurul anului 1995 într-o resedinta de judet, un semnal foarte clar dat de autoritatile locale a încurajat contorizarea gazului, individual pe fiecare apartament. Ca urmare, în cîtiva ani, sistemul de termoficare centralizat a fost pulverizat si în final a disparut fara urma.

      Desigur, a existat si opozitie. N-a fost deloc o surpriza, campania disperata dusa de directorul firmei de termoficare care vedea, saptamîna dupa saptamîna, noi si noi blocuri desprinse din retea. Încercarea de a împiedica fenomenul de deconectare masiva era argumentata în stilul binecunoscut : dezechilibrarea sistemului, calcule savante care demonstrau cît de ineficienta e o solutie individuala, abuzul care se face împotriva celor ce-si doresc în continuare beneficiile sistemului centralizat etc. Amenintarile n-au lipsit nici ele. De la viitoare masuri ale guvernului împotriva „dusmanilor” termoficarii ( masuri la care deja se lucreaza, … ni se spunea), la promisiunea ca din datoria imensa a firmei de termoficare nu va fi platit nici un ban creditorilor. La aceasta amenintare raspunsul a venit imediat din partea celui mai mare creditor, firma funizoare de gaz : în cazul imposibilitatii de plata, centralele termice care reprezinta o parte din patrimoniul firmei debitoare vor fi preluate în contul datoriei si vor fi apoi valorificate. Nimeni n-a crezut la momentul respectiv ca exact asa se va întîmpla.

  4. ady 04/02/2015 at 14:31 #

    Dollo, merci.

  5. pvladc 04/02/2015 at 14:39 #

    nu relativa nedreptate facuta celor care locuiesc la case e problema cea mai grava ci faptul ca mare parte din beneficiarii subventiei sunt tinuti captivi in lagarul incalzirii comune si centralizate si se constituie intr-o masa de manevra a jigodiilor gen Oprescu.

    este umilitor sa il tot vedem pe debilul capitalei spunand ca el ne da subventie, ca el face si drege. vorbeste de parca ar da din banii lui.
    vestea „buna” este ca ne mai face 3 cet-uri in nord si nu vom mai fi nevoiti sa platim caldura deloc.
    daca are succes eu zic sa-l mandatam sa mai construiasca vreo 2-3 ca poate in felul asta reuseste sa ne dea el bani pentru caldura consumata.

    acum ceva timp aveam dispute repetate cu un bun prieten pe tema subventiei gigacaloriei el acuzand pe locuitorii la bloc (cei ca mine) ca se incalzesc cu banii locuitorilor la case (el).
    eu incercam sa-i spun ca si ei beneficiaza de banii nostri si pe undeva se creeaza un echilibru. spre exemplu el locuieste pe o cocheta strada impreuna cu alte cateva zeci de familii si beneficiaza de iluminat stradal, de asfalt si trotuare. eu locuiesc pe o strada (cam de aceeasi lungime) printre blocuri alaturi de cateva mii de familii. strada mea nu se asfalteaza, nu are trotuare si nici iluminat public. spre deosebire de vecinii lui nu avem nici locuri de parcare amenajate de primarie (ma rog, la el sunt trasate pe strada). si ii mai spuneam ca daca i se pare avantajos se poate bransa la sistemul public.

    revin si spun ca, paradoxal, pagubiti sunt chiar cei subventionati de marinimoasa administratie. cei care au devenit dependenti de pomana autoritatilor (oamenii in varsta si cei saraci). cei care platesc gazul cu care se incalzesc vecinii mai sarmani sau mai talhari. cei care platesc fara sa vrea intretinerea vecinilor care au renuntat la obiceiul asta de ani de zile.

    • pvladc 04/02/2015 at 15:17 #

      as mai adauga ceva

      la cat platesc astazi pe caldura si apa calda nu cred ca plateste nimeni pentru mine nici un cent. subventia aia se duce aiurea in pamant si in buzunare adanci.

      daca suntem furati nu este numai vina mea, suntem cu totii de vina ca acceptam. e aiurea sa fie unii culpabilizati pentru hotii la care nu sunt partasi.

      • Dollo 04/02/2015 at 15:26 #

        păi toți suntem de vină

  6. ion 04/02/2015 at 16:38 #

    Bucuria nebunilor, sa ma explic: 4 camere, 4 persoane bloc reabilitat termic cu repartitoare intretinere luna decembrie 360 lei; 2 camere, 3 persoane bloc nereabilitat la pausal intretinere decembrie 550 lei.

    Acolo unde blocurile nu sunt reabilitate termic repartitoarele sunt catastrofale pentru ca pierderile sunt uriase si nu pot fi repartizate corect.
    In blocurile reabilitate termic, repartitoarele sunt SFINTE si doar cei care stau cu geamurile deschise si caloriferele date la maxim ca niste adevarati nesimtiti platesc scump. Restul stau foarte bine.

    Dar concluzia o sa fie urmatoarea: daca se renunta la repartitoare atunci circa 70% o sa se debranseze intr-un singur an din cauza costurilor uriase la intretinere care au devenit si mai mari incepand cu luna ianuarie.

    Gigacaloria costa real in jur de 130 lei, se vinde primariei cu 360 lei iar aceasta “subventioneaza” pana la 190 lei. Este vorba de un furt in suveica care o sa crape instantaneu anul acesta din cauza costurilor uriase. Pur si simplu bucurestenii nu produc cat se de mult se fura.

    Reabilitarea termica a blocurilor este prima necesitate altfel colapsul financiar-social deja bate la usa.

    Va rugam sa ne scuzati, nu producem cat furati!

    • Stelian 04/02/2015 at 18:32 #

      http://www.congaz.ro/preturi-si-tarife
      De aici, daca luam pe cineva din al doilea interval pentru casnici se ajunge la 121,34 lei/MwH fara tva sau cam 141 lei/Gcal. Cu TVA se ajunge spre 175 lei/Gcal.
      Acum o centrala de apartament are un randament de vreo 70%. Nu se poate mai jos. Se scoate o importanta cantitate de caldura cu fumul. Daca cine vinde asa ceva spune altceva e o mare minciuna.
      Deci se ajunge la circa 250 lei/Gcal neta, utilizata pentru caldura sau apa calda.
      Deci departe de 130 de care pomeniti, dar net mai bine decit cea din sistemul centralizat.
      Nu mai punem la socoteala confortul (cu un termostat destept se poate aranja temperatura interioara in functie de nevoi si prezenta).
      Reabilitarea termica este absolut necesara. Insa trebuie subliniat ca trebuie bine facuta, caci altfel in citiva ani poate apare igrasia si mucegaiul ce nu mai pot fi date afara asa usor.

      • ion 05/02/2015 at 10:08 #

        dvs vorbiti de centrale termice inedividuale iar eu vorbesc de pretul de la radet-elcen!!! cititi mai cu atentie si nu mai fiti atat de credul chiar si in cazul pretului la gaze.

        In cazul dvs. pretul la intern pt productia la mia de metri cubi gaze e undeva sub 40$ si ajunge la populatie pe la 200$/1000 mc. Din extern se importa sub 10% la un pret cu mult peste media europeana din cauza intermediarilor germani care ne jefuiesc ca la carte.

        vedeti ca va uitati la o escrocherie si anume MWH facuta pentru a nu sti de fapt cat sunteti furat in mod real la 1000/mc gaze.

        numai bine si ochii mari, nu mai credeti orice

        • Stelian 05/02/2015 at 13:43 #

          Sunt de acord ca nu suntem de acord.
          Da stiu de smecheria trecerii gazelor de la 1000 mc la Mwh.
          Pretul de la Elcen e aprobat de ANRE si e facut dupa o metodologie. Destul de incilcita la prima vedere, dar realista cind ajungi sa o aplici si sa o intelegi.
          Nu stiu cit e si pretul pacurii si care e raportul gaze/ pacura in productia Elcen, dar nu se poate sa iasa pretul energiei finale mai mic decit pretul energiei initiale.
          Ei folosesc un ciclu termic, limitat de legi fizice. O centrala individuala face o simpla transformare de energie chimica in energie electrica. Si e aproape, n-are inertie, iar exploatarea ei nu necesita mult personal si manevre complicate si cite si mai cite.
          Am folosit si eu o informatie gasita pe net…
          Daca se respecta datele si proportiile, tot pe acolo iesi si cu mc.
          Dar si asa, informatia aia mai spune ceva ce e inca valabil: ca pretul la casnici e mai mic decit la industrie. Deci avantaj centrala individuala.

          • ion 05/02/2015 at 14:19 #

            Nu, Mwh s-a facut categoric pentru a ascunde furtul la mia de mc pe gaze, aici nu exista nici un fel de discutii sau argumentari; costul de productie plus transport ajunge la maxim 50$/1000 mc gaze din productia interna si este vandut populatiei cu cel mai probabil acum peste 200$/1000 mc profiturile sunt URIASE iar metodologia MwH a fost facuta pentru a masca aceste profituri uriase facute de un monopol stat-privat romgaz-omv ce se traduc prin simplul cuvant HOTIE.

            Cat priveste problema dvs. personala cu centrala de gaze, singur ati spus ca aveti un cost de aproximativ 250 lei pe gigacalorie. La sistemul radet-elcen este in jur de 190 lei/gigacalorie. Platiti mai scump. Am doi vecini care si-au pus centrale acum trei ani si regreta pentru ca nu-si scot investitia. Sunt aceleasi costuri lunare poate chiar mai mari uneori. Precizez din nou ca e vorba de un bloc reabilitat termic.
            Exista o diferenta URIASA intre blocurile reabilitate si cele simple.

          • Viorel 06/02/2015 at 19:04 #

            Eu nu inteleg de ce spuneti ca e o smecherie. Pe facturi scrie clar consumul in mc si in MWh, precum si echivalenta.

          • ion 08/02/2015 at 19:28 #

            in facturile pe care le primesc eu a disparut de ceva vreme rubrica de mc

      • ion 05/02/2015 at 10:14 #

        p.s. igrasia apare in special la blocurile reabilitate iarna… nu cunosc motivul tehnic pentru asta dar tot ce se reabiliteaza iarna este o catastrofa. Al nostru e facut de erbasu vara si este excelent fara nici un fel de problema cu igrasia, ba dimpotriva chiar a disparut aproape in totalitate acolo unde era inainte.

        • ady 05/02/2015 at 19:16 #

          sper ca nu. 🙂 am spus si mai sus, la mine reabilitarea s-a reminat la sfarsitul lui noiembrie, inceputului lui decembrie. (inceputul la 1 octombrie; toamna a fost destul de uscata si nu exagerat de rece).
          nu aveam igrasie nici inainte, iar acum dupa aproape 2 ierni „reabilitate” n-am vazut igrasie. sper sa nici nu vad. 🙂

      • mihai 05/02/2015 at 11:53 #

        Pentru conformitate, o centrala cu condensatie reuseste randamente >90% cand lucreaza in regimul de condensatie, insa pentru asta e necesar ca agentul termic sa fie relativ rece, ceea ce implica o locuinta bine izolata. La bloc si pe calorifere nu va atinge acest regim decat primavara si toamna, cand oricum necesitatea de caldura e mai mica.

        • Stelian 05/02/2015 at 13:54 #

          Deci mai tare decit Carnot!!!!!!!!!
          1-(T2/T1). T2 temperatura sursei reci. T1 Temperatura sursei calde. La abur 550-570 de grade ca apoi ajungi pe la oteluri austenitice. La apa o fi mai rece iarna, dar vara…. Deci cam 15-17 grade media pentru Romania.
          O centrala clasica pe condensatie nu sare de 25-28%. (Cit combustibil intra pe poarta, citi MW scoti pe fire net)
          Creste sensibil daca e o centralacombinata ciclu cu turbina cu gaze si apoi abur. (Temperatura sursei calde creste simtitor).

          • mihai 05/02/2015 at 18:01 #

            Bai nene, ce bati campii cu ciclul Carnot? O centrala de apartament nu e o masina termica ci un simplu boiler. Ce MW scoti pe fire net?! Poate pe firele de par din urechi!

            Matale confunzi centralele electrotermice (zise si cu cogenerare), care produc energie electrica pe fire si energie termica pe tevi, cu centralele de apartament care nu produc saracele decat energie termica pe tevi. La partea cu cogenerarea se aplica limita teoretica a ciclului Carnot, care limiteaza cantitatea de energie termica ce se poate transforma in energie mecanica si mai departe in electrica; dar la o centrala de apartament, care produce doar caldura si nu are piese in miscare (in afara de pompele si valvele electrice, care sunt auxiliare in schema), ce te impiedica extragi toata caldura din diferenta de temperatura de la gazul ars pana la agentul termic, plus caldura de condensare a apei rezultate din ardere? Pui un schimbator de caldura mai baban si gata!

          • Viorel 06/02/2015 at 19:21 #

            Da, nici eu nu inteleg nimic!
            Carnot??? Arata cu ce randament maxim poate fi convertita caldura in alta forma de energie. E cu totul alta treaba.
            Centralele termice produc doar caldura. Cele simple arunca pe cos vapori inca fierbinti, cele in condensatie mai recupereaza o parte din caldura vaporilor, prin condensarea lor. Da, pot avea randament de peste 90%.
            Apoi e mai eficient sa incalzesti casa cu agent termic mai putin fierbinte si radiatoare de suprafata mai mare, decat cu agent termic fierbinte si suprafata mica. Ratiunile tin de distributia energetica a radiatiei infrarosii in functie de temperatura si de capacitatea de absorbtie a acestei radiatii in functie de spectrul ei. N-are nici o treaba cu formula pe care o stii de la randamentul Carnot.

      • nnm 05/02/2015 at 12:36 #

        Solutia pentru cei care isi inchid caloriferele si se incalzesc pe banii vecinilor e banala. Exact ca la telefon, platesti un abonament cu un numar de minute incluse la care se adauga ce consumi peste.
        Deci toata lumea ar trebui sa plateasca un cost fix, un numar minim de gigacalorii pentru o temperatura acceptabila, iar ce consuma peste plateste separat calculat pe baza repartitorului. Asa nimeni nu-si va permite sa stea cu caloriferul inchis daca tot plateste.

  7. mihai 04/02/2015 at 18:50 #

    Repartitoarele sunt o falsa solutie la problema incalzirii. Cu ele sau fara ele, tot un drac.

    Reabilitatea termica e adevarata solutie. Din pacate costa semnificativ mai mult decat instalarea repartitoarelor.

    • Viorel 06/02/2015 at 19:31 #

      Nu e chiar asa. Tot blocul plateste in total consumul contorizat de contorul de caldura. Repartitoarele trebuie doar sa repartizeze costurile. Fara ele costurile s-ar imparti in mod egal. Cu ele, se impart costurile inegal, in functie de ce fractiune din caldura totala a consumat fiecare.
      Daca nu-s repartitoare, nimeni nu face economie, ca se plateste in mod egal. Daca sunt repartitoare, unii mai fac economie si per total se va plati mai putin. Daca nu-i asa, inseamna ca se fac erori.
      Repartitoarele sunt bune, dar nu pt prosti.

      • mihai 09/02/2015 at 10:50 #

        Nu sunt de acord. E ca in bancul cu fermierul caruia ii mureau gainile si care incearca tot felul de solutii: intai aduce veterinarul, pe urma medicul, pe urma popa, nici unul nu rezolva problema. La final, incearca si inginerul care, minune mare, gaseste solutia! Din pacate, solutia inginerului este aplicabila doar gainilor sferice plasate in vid.

        Asa si cu repartitoarele: principial ai dreptate, ele functioneaza ca un stimulent al economisirii; insa au multe dezavantaje:
        – economia realizata prin inchiderea caloriferelor duce la pierderea confortului si marirea riscului de imbolnavire;
        – e complet aiurea sa ai cald in casa insa copilul sa mearga pe jos pe podeaua rece de deasupra apartamentului vecinilor plecati. Adica, importi de la vecini risc de imbolnavire;
        – impartirea costurilor depinde de niste coeficienti estimati din burta de catre firma care le instaleaza, ca nu face nimeni masuratori (astea se instaleaza de regula vara, in timp ce masuratorile ar trebui facute iarna, cu instalatia incinsa si folosind bolometre); deci nu e o impartire corecta in majoritatea cazurilor;
        – sunt supuse fraudelor de catre vecinii inventivi;
        – nu am vazut mentionat nicaieri ce se intampla in cazul folosirii caloriferelor pentru uscarea rufelor (cum se modifica randamentul caloriferului si mai ales cum se modifica indicatia repartitorului).

  8. Dan 05/02/2015 at 16:52 #

    Ce am remarcat la noi in bloc este ca firma responsabila de calculul caldurii sustine ca 40% din caldura este generata de tevile care traverseaza apartamentele si 60% din caldura este generata de calorifere. Separat de caldura alocata pentru spatiile comune, care e masurata distinct.
    Aceasta in baza algoritmului de calcul pe care il folosesc si care nu a reusit sa explice cum separa caldura emisa de tevi de caldura emisa de calorifere si masurata de repartitoare (cu neajunsurile discutate mai sus). Prin urmare, oricum o buna parte din caldura este deja calculata la pausal (ai mai multe camere, ai mai multe tevi), ceea ce ma face sa ma intreb la ce bun sa mai montezi repartitoare?

    • mihai 05/02/2015 at 18:23 #

      Cred ca e efectul experientei firmei! :))) Dupa prea multe scandaluri au ajuns la concluzia ca mai bine niveleaza facturile in felul asta!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Arhi - Slavă ție, viață la casă - 04/02/2015

    […] timp, imbecilii au realizat că sunt păcăliți cu contoarele alea de […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Ce ar fi de văzut/făcut în Portugalia

Porto, râul Douro și un pod făcut de Eiffel

Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉