De ce eu? – un film, prea multe întrebări

Pentru că e un film artistic, nu un documentar, pleci de acolo cu întrebări și-ți dorești să afli oare ce vor gândi Ponta, Picioruș, Stănoiu, Năstase, când vor vedea filmul și replicile scrise de Giurgiu pentru personajele lor?

P e mine m-a prins filmul lui Tudor Giurgiu – De ce eu? – despre moartea procurorului Cristian Panait. Poate n-o fi cel mai artistic lung metraj, are stângăcii, o neatenție deranjantă la detalii, multe scene lăsate în aer care dau aparente indicii, dar asupra cărora nu se revine, iar în final te lasă cu mai multe întrebări decât venisei.

Dar, poate că exact asta e ideea filmului. În fond e o ficționalizare a unui caz real, un scenariu în care autorii – Tudor Giurgiu și Loredana Novak – spun că s-au străduit să-i inventeze defecte mult prea perfectului procuror Panait, ca să placă publicului avid de personaje controversate. Probabil filmul putea fi lucrat cu mai multă atenție, însă chiar și așa mi se pare un document important pentru generațiile de azi, și chiar pentru cele contemporane cu faptele, care nu mai știu cum a fost România până acum zece ani.

Pentru cine n-a auzit nici în 2002 de caz, nici acum de film (nici măcar actorii nu aveau habar înainte de existența și activitățile personajelor pe care le-au jucat), De ce eu? este un film despre un procuror tânăr, Cristian Panait, un vârf al generației sale, proaspăt numit în Parchetul General, lector la Facultatea de Drept, doctorand al ministrei justiției de atunci, Rodica Stănoiu, integru, frumușel, cu succes la femei și în carieră. Panait (în film jucat de un actor de teatru din Brăila, Emilian Oprea) este pus să-l înfunde pe un alt procuror, de la Oradea (Alexandru Lele), care călcase pe bec anchetând contrabanda cu combustibil făcută în zonă de foști și actuali securiști, mână în mână cu politicieni, arestându-l pe fiul prefectului de Bihor și fiind deci o durere în fund pentru justiția controlată la acea dată de onor premierul Adrian Năstase.

În film sunt destul de evident sugerate personajele reale ale momentului, chiar dacă actorii nu au fost aleși să le semene: apare premierul Adrian Năstase care face declarații despre cazul Lele, apare ministra justiției Rodica Stănoiu care ba îl încurajează pe doctorandul ei, ba îi întoarce spatele când se împute treaba,  superiorii lui Panait, procurorii Păun și Picioruș (care cu excepția șefului direct, jucat de Mihai Constantin, trăiesc bine mersi și azi) îl asmut și presează să înceapă urmărirea penală împotriva procurorului Lele și în final îl aduc în pragul disperării pe Panait.

Un personaj insuficient explicat de film a fost recunoscut, însă, de cei care au trăit faptele și perioada, și anume actualul premier Victor Ponta, fost coleg de birou cu Panait, și care-i spune deseori în film lui Panait că e fraier că se luptă cu morile de vând, el alegând ulterior un post călduț la Guvern (ca șef al Corpului de Control al premierului Năstase) de unde s-a lansat în politică. Viitor pe care Panait i-l prevede în film, într-o replică acidă, dar nu știm dacă și reală.

Ca o ironie a sorții, în filmul în care politicienii, procurorii și securiștii își dau mâna ca să-l sinucidă pe Panait, ziaristul ales de Giurgiu ca să-l intervieveze pe un politician anchetat de Panait este taman Robert Turcescu. Cu siguranță ironia a fost neintenționată, pentru că atunci când a fost turnat filmul Turcescu nu se deconspirase.

Pentru că e un film artistic, nu un documentar, nu faci decât să pleci de acolo cu întrebări și-ți dorești să afli oare ce vor gândi Ponta, Picioruș, Stănoiu, Năstase, când vor vedea filmul și replicile scrise de Giurgiu pentru personajele lor?

Pe mine m-a prins filmul, cum spuneam, poate și pentru că la vremea respectivă m-a impresionat și cazul lui Panait, dar și pentru că filmul lui Giurgiu reușește să creeze destul de bine atmosfera anilor de domnie ai lui Năstase, pe care i-am trăit și eu în presă. Sigur că nu suferă comparație presiunile exercitate asupra ziariștilor, cu alea din justiție, dar privind zbaterile zadarnice ale lui Panait am avut aceeași senzație de sufocare și lipsă de speranță pe care am traversat-o de multe ori în anii ăia, în care mi se părea că totul se duce dracului și nu există nicio scăpare. E drept că am scăpat de senzația asta ieșind din presă. Giurgiu alege ca în filmul lui, în ciuda finalului pe care-l știm de la bun început, să adauge niște post scriptum-uri optimiste, enumerând pe ecran înainte de generic succesele înregistrate de justiție în ultimii zece ani. E bine să le citiți, dar și mai bine să vedeți filmul și să nu uitați cum am fost.

Nu e un film înțeles de vestici, asta a recunoscut și Giurgiu, care a povestit că în special esticii l-au apreciat la Berlin,  dar pentru memoria colectivă a societății cred că e nevoie de un astfel de film. Chiar dacă dosarul Panait nu se va mai deschide, iar vinovații poate nu vor plăti niciodată cu adevărat pentru nelegiuirile lor.

Filmul poate fi văzut în cinematografe din 27 februarie, precedat în marile orașe de proiecții de gală cu echipa.

 

Etichete: , , , , , , , , ,

7 comentarii la “De ce eu? – un film, prea multe întrebări” Subscribe

  1. Cristina 21/02/2015 at 08:32 #

    Am incercat sa-mi fac acum rezervare pe internet la Cityplex Brasov pentru avanpremiera de miercuri 25.02 sau joi 26.02.
    Imi da mesaj un mesaj de eroare „reprezentatie anulata”. Incepe sa ma ia paranoia.

  2. geo 22/02/2015 at 16:17 #

    Prin urmare, fiul lui vv ponta poate vedea pe ecran una dintre ispravile de „spion secret oo7” ale tatalui, despre care il intreba cu admiratie in timpul campaniei din noiembrie 2014!

  3. Alina M 23/02/2015 at 21:47 #

    L-am văzut anuul trecut când a fost proiectată versiunea de lucru. Sala a fost plină (la Cluj).
    A meritat. E greu de uitat senzația aia pe care am avut-o la final, cum că au fost ani în care ne-a trecut glonțul pe lângă ureche fără să știm.

  4. Editor 26/02/2015 at 17:46 #

    Interesant … o sa il trec pe lista de vazut …

  5. o femeie 03/03/2015 at 15:27 #

    sunt curioasa – vreau sa il vad si eu.

  6. crisan 21/03/2015 at 17:35 #

    Bonjour

    Se pot vedea De ce eu si Aferim pe internet?

Trackbacks/Pingbacks

  1. România curată - 23/02/2015

    […] sursa: dollo.ro […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Jurnalul unei pisici de garsonieră

toshiba cu bile

Best of #pisicaToshiba 2017, foto, video și cugetări adânci 😉