Eugene Henderson are tot ce-i trebuie. Bani, copii, neveste, o viață suficient de împlinită până către 50 de ani când p-aci pe la noi începi să nu mai fii dezirabil pentru angajator, dar nici la pensie nu poți să ieși. Pentru că moștenise un porcoi de bani de la taică-su (pe unii fiind nevoit să-i scuture din fiecare carte din biblioteca părintească), Eugene își permite să traverseze o criză a vârstei mijlocii burgheze, care-l trimite până-n Africa, în sânul unor triburi în care caută secretul înțelepciunii și răspunsul la dorințele abstract-obsesive ale inimii sale de bărbat năzuros american. Henderson devine regele ploii în Africa pentru că i se urâse cu binele în America anilor de după război.
Pesemne că și pe mine mă încearcă o criză a vârstei mijlocii, de vreme ce nici cartea lui Saul Bellow nu mi-a captat interesul, înscriindu-se mai degrabă în tot mai lungul șir al autorilor de Nobel pe care i-am avut în ultimele luni la club și cu care n-am reușit să ne înțelegem.
Nu zic că e o carte rea, dar n-aș fi regretat dacă n-o citeam. Mărturisesc că am votat-o ca s-o citim la club, pentru că descrierea mi s-a părut promițătoare, însă poate că nu am fost în dispoziția potrivită nici ca să-i gust „umorul negrul” al lui Bellow, nici ca să-i înțeleg criza vârstei mijlocii a lui Henderson.
Pe locuri are scăpări amuzante sau întorsături din condei, dar abundența descrierilor și multitudinea de informații despre întâmplări și personaje – zic eu nerelevante pentru carte – mă duc cu gândul la mama, care mereu povestește cu un lux de amănunte obositor fiecare chestie pe care o trăiește. Cum uneori o mai pun pe „mute” pe mama și mai fug cu gândul la altceva, cam așa am citit și cartea lui Bellow. Pur și simplu, bărbatul aflat în criza vârstei mijlocii vorbește prea mult.
Dat fiind că toți (cu puțin noroc) o să trecem prin asta, dacă nu cumva am traversat-o deja, găsesc că e un motiv suficient de potrivit ca să bem în cinstea crizelor ce ne așteaptă și să ni le comparăm cu a lui Henderson, regele ploii. Mâine, 26 februarie, de la ora 20.00, la cafeneaua Cărturești Verona (pe strada Arthur Verona nr . 13-15). Masa e rezervată pe numele meu.
incepeam sa cred ca numa’ eu am avut probleme!
inca nu m-am decis daca mi-a placut sau nu mi-a placut. 🙂
din păcate, nu am cum să vin mâine, termin programul la miezul nopții. rămâne să ne vedem luna viitoare.
din fericire nu mai e mult până atunci.