A cesta este o relatare primită de la un cititor care mi-a scris inspirat de faptul că a pățit ceva similar cu mine la Leviathan, dar nu la Studio, ci la Cinematecă, sala Union. E clasica nesimțire a funcționarilor românești care consideră că le-a luat mama lor sală de cinema cu fraieri în ea.
Vă las să citiți întâmplarea, dar n-aș vrea să vă oprească să vedeți filmul. Aferim este unul dintre cele mai bune filme despre poporul român. Eu m-am abținut să mai scriu despre el pentru că au scris mult mai bine decât aș fi putut s-o fac eu: CTP și Vintilă Mihăilescu. Dar nu despre calitatea proiecției filmului a fost vorba aici, ci despre moartea cinematografelor pe care nu mall-urile le sabotează, ci chiar oamenii puși să le administreze.
Coada la bilete la Cinema Union
„Aseara am mers la Cinema Union, la premiera lui Aferim!, unde au venit si cativa membri ai echipei, regizorul, producatoarea, cativa actori si tipul de la montaj.
Filmul mi-a parut foarte fain si incurajez sa fie vizionat, chiar la Cinemateca, si va spun si de ce insist pe aceasta locatie.
In ultimele doua zile am tot incercat sa cumpar 2 bilete pentru acest eveniment. Am mers luni, cu o zi inainte, incercand sa imi iau bilete din timp, ca sa nu ratez premiera de la Union. La cinema, un om a carui varsta batea spre 60 de ani si care parea angajat acolo mi-a spus ca nu se vand bilete decat in ziua spectacolului. Initial, n-am inteles de ce, insa am considerat ca mai e timp si am decis sa revin ieri.
De dimineata, am intrebat pe pagina de FB a cinematecii de ce nu vand bilete si mai inainte, iar raspunsul a venit prompt, precum ca scaunele din sala nu sunt numerotate iar biletele nu au inscriptionat locul si randul marcate ( ?!). N-am reusit sa inteleg legatura si, presupunand ca, totusi, numarul de locuri este cunoscut, un numar identic de bilete ar putea fi vandut, pana la epuizarea locurilor din sala, urmand ca spectatorii sa se aseze, pe locurile libere, in ordinea venirii la cinema si a intrarii in sala. (la cel de-al doilea comentariu, n-am mai primit raspuns)
Ieri, mi-am luat o marja de siguranta si am aterizat la cinema dupa ce incepuse filmul de la 16:00, Leviathan, pare-mi-se. Am solicitat din nou sa achizitionez biletele, insa alt domn, cu barba mai lunga, cam de aceeasi varsta, mi-a spus ca nu mi le poate vinde nici atunci, intrucat a primit ordin sa nu vanda pana la 18 :30, deci cu jumatate de ora inainte de spectacol.
De data asta m-am revoltat si le-am reprosat celor doi ca isi bat joc de clientii lor, ai cinematecii, cum ar veni. Si ca datoria lor este sa vinda bilete, nu sa restrictioneze vanzarea lor. Le-am cerut sa-mi spuna numele si cine este superiorul lor. Au refuzat sa se identifice, insa mi l-au indicat drept superior si persoana care a dat dispozitia referitoare la bilete, pe domnul Mihai Fulger, despre care au afirmat ca este redactor-sef la « arhiva ».
Am cerut sa imi faca legatura telefonic cu acest domn si am obtinut-o. Domnul mi-a explicat acelasi lucru ca in raspunsul la comentariul meu de dimineata, cu scaunele nenumerotate si biletele fara loc e.t.c.. De data asta, n-am mai inghitit raspunsul si am cerut sa imi explice care e legatura dintre acest fapt si vanzarea de bilete cu doar jumatate de ora inainte de spectacol. A urmat un alt raspuns ambiguu, precum ca, in lipsa elementelor de pe bilet, acestea ar putea fi folosite pentru a intra la alt spectacol decat cel pentru care s-a vandut biletul. N-am acceptat nici aceasta explicatie, pentru ca preturile biletelor sunt aceleasi, indiferent de spectacol si n-are logica. Astfel ca i-am spus domnului de la telefon ca, daca va continua asa, il asigur ca ii voi face o reclama foarte proasta in media din Bucuresti. Dupa aceasta replica, mi-a cerut sa il dau la telefon pe domnul care-mi facuse legatura telefonica. Acesta, din urma, dupa cateva aprobari verbale (ale instructiunilor primite, banuiesc), a inchis, l-a chemat pe domnul cu barba mai mare si i-a transmis sa imi vanda cele doua bilete pe care le solicitasem. Am solicitat sa imi scrie pe spatele biletelor numele filmului si ora vizionarii.
Apoi am plecat.
Am revenit la cinema pe la 6 si un sfert. Un cuplu de tineri care dorea sa cumpere bilete primea explicatia pe care o primisem si eu. In plus, ca se vor vinde maxim 100 de bilete (din cele 130, cate locuri ar fi de fapt). Pe la 6 si jumatate, la usa cinematografului se formase o coada. Pe la 7, sala era plina, cu oameni stand in picioare pe laturi si in spatele salii. La etaj nu am avut acces (banuiesc ca era rezervat pentru invitati). Acum inteleg de ce nu se vindeau bilete din timp. « Invitatii » domnului Fulger aveau intaietate. Exista riscul sa ramana fara locuri.
A urmat vizionarea, apoi discutiile cu echipa. Intrebari din sala si din partea moderatorului Fulger. Acestea din urma, stangace, functionaresti, cu aere de eruditie, irelevante (catre pustiul Alberto – ce vrei sa te faci cand te faci mare, actor, nu-i asa ?, catre Radu Jude – nu-i asa ca te-a influentat si asta si ailalta.., catre Ada Solomon – care a fost bugetul si cate zile s-a filmat. Aha, si din cei o mie trei sute cincizeci si sapte <un million trei sute si ceva de mii de euro, de fapt> , cati au venit din Romania si cati de colo si de dincolo..)
Concluzii :
Biletul a costat 10 lei.
Printre dinti, mi s-a recomandat sa merg la mall, sa vad filmul, daca nu-mi convine situatia. Dar angajatii cinema-ului se plangeau ca salariile lor sunt mici. Cu toate astea, nu voiau/puteau sa vanda bilete – sursa de venit. Dar erau invitati – multi, se parea.
Angajatii actionau la ordinul domnului Fulger. Care, potrivit legislatiei de pe saitul ANF, este functionar platit de stat. Si, inteleg, are rol de manager al celor doua sali ale cinematecii. Dar scaunele nu sunt numerotate, iar biletele n-au ce le trebuie.
Un cerc vicios, nu ? Cercul invitatiilor, oare ?”
foto și text de Alexandru
Nu te lasi :)). S-a redeschis de ceva timp Pirate Bay-ul. nesimtiti astia ar trebui lasati sa moara incet. Fiind institutie bugetara, la ei salariul nu este corelat cu performanta.
mie mi se pare ca la banca si la service-ul auto salariul e cel mai corelat cu performanta! 😉
ma mir ca nu erau afara bisnitari care sa vanda bilete la suprapret cum se intampla la Studio
Am citi destule despre ”Aferim” ca să-mi pot face o impresie generală. Nu ! Nu e vorba de latura artistică a filmului – aicea contactul direct nu poate fi înlocuit de nimic.
Mă refer la aspectul documentar.
După 1990 (mai degrabă 2000) la noi se fac filme artistice cu conținut documentar, în loc de documentare simple (vezi ȘI ”Moartea Domnului Lăzărescu”).
DE CE ?
Fiindcă adevărații ”documentariști” – ziariștii – nu ”se bagă”.
DE CE ?
Fiindcă presa este ținută în mînă de un puhoi de jigodii, mai mult sau mai puțin înfeudate vechiului regim, mai mult sau mai puțin mînate de orgolii tip ”guru de mahala” (Ion Cristoiu & alți dinozauri), MAI MULT CIOBANI ANALFABEȚI DECÎT ”INTELECTUALI SUBȚIRI”.
Pentru cine are răbdare să citească cît mai numeroase memorii din secolul XIX (începutul celui de-al XX-lea) ”Aferim” nu-i aduce NIMICA NOU. Literatura epocii – aproape complet superfluă.
Dacă crezi că lumea începe cu tine, iar restul e un fel de gunoi, prin care scormoni ”selectiv”, rar și scîrbit, doar cînd te plictisești de tromboanele lui Coelho sau Umberto Eco, atunci poți cădea pe spate în fața unor ”Aferim” și altor ”producte” similare.
Pe spate vei rămîne (cu ochii-n soare – apropo de eclipsă).
…mie chiar imi pare rau ca nu stau in Bucuresti. asa as face zile intregi in fata Cinematecii (reteta de succes-fratii Becali, poate pica Alcatel al deceniului asta-ma fac noul Columbeanu…) zau ca nu stiti a va investi timpul!
Pare greu de crezut!
Atunci cand fostele intreprinderi socialiste au fost distruse, mi-a nparut rau: sigur, erau vechi, ereau ineficiente, dar nu puteau fi modernizate? Nu puteau fi eficientizate?!
La aceasta din urma intrebarea, relatarea cu Cinemateca da clar un raspuns negativ: NU, pentru ca functionarul public roman saboteaza din interior orice intreprindere sau institutie!
OK, Fulgerica isi baga in fata invitatii, dar cum sa ajunga aceasta in detrimentul celor ce PLATESC biletul?!
Cum este posibil sa auzi astfel de recomandari:
„daca nu iti place, du-te la concurenta!”
Cum se poate?
Iar povestea cu „scaunele din sala nu sunt numerotate iar biletele nu au inscriptionat locul si randul marcate” nu tine de cinematografie, ci de teatrul absurd. Nu, nu am pastrat bilete de cinema de dinainte de 1989, cand pretul era de 2,50 lei, dar cu certitudine imprimarea randlului, locului, si eventual a orei reprezentatiei era ceva practicat de muuult, nu este o noutate nemaipomenita a Mileniului III!
NU este valabila explicatia „salariul nu este corelat cu performanta”: corelarea ar fi greu de facut, nici casierul, nici dl. Fulgerica, nu pot sa alerge pe strada ca sa prinda clienti pentru sala de cinema, dar este inacceptabil sa saboteze din interior Cinemateca! Si nu este nevoie sa ai prea multa scoala pentru a-ti da seama de absurditatea abordarii „imi tai creanga de sub picioare, si cui nu-i convine, poate sa se duca sa vada la Mall filmul!”
Nu doar „fostele” întreprinderi socialiste erau mâncate din interior de vierm… tovarăşi cu funcţii. Orice organizaţie formată din socialişti, indiferent că funcţionează în 1955, 1985 sau 2015, practică aceleaşi obiceiuri.
Chiar ei au spus-o de ce, pe CriticAtac şi prin alte părţi: ei (de la profesor la portar) sunt „oameni de cultură”, chiar dacă în practică nu prea au cultură. „Monetizarea” profesiei lor, „orientarea spre profit”, „dorinţa de a vinde şi a avea mulţi clienţi” reprezintă o degradare, îi obligă să se coboare la nivelul clientului. Invitaţiile, ca şi „mărfurile pe pile” din trecut, nu sunt pentru oricine. Invitatul e unul de-ai lor (un membru al castei superioare a oamenilor de cultură), nu unul care plăteşte.
Alexandru, Cristian si Nautilus, vorbiti cu obida despre persoanele cu invitatii si puneti aceasta calitate (a avea o invitatie la un film) pe seama relatiei privilegiate dintre acestea si Mihai Fulger. Or, a avea invitati neplatitori la astfel de evenimente nu are nimic de-a face cu pilele din vremuri apuse, dimpotriva: e marketing si se practica peste tot. Exista cateva vizionari de presa pe saptamana, care se tin de regula la cinematografele de mall, exista liste cu invitati la evenimentele speciale si acreditari de presa la festivaluri, repet, nu doar in Bucuresti sau in Romania, ci pretutindeni in lume. Va inteleg revolta, dar e normal, totusi, sa fie asa. Statutul special al ziaristilor se explica prin faptul ca ei nu vin la cinema pentru a se distra si atat, ca restul spectatorilor, ci sunt, practic, la munca, ei urmand (teoretic) sa scrie recenzii despre evenimentul in cauza si astfel sa aduca un beneficiu de imagine (sau nu, depinde de articol) atat distribuitorului filmului, cat si cinematografului, in cazul de fata.