Cum se făceau eclipsele pe vremuri

Pe asta de azi n-am văzut-o, că mi se pare că a intrat deja în banal, dar m-a făcut să-mi scot de la naftalină diplomele de eclipsistă primite atunci, în 1999, de la autoritățile competente care au simțit nevoia să ne ateste faptul că am fost martori la un eveniment unic în viața noastră ;)

M -au năpădit azi amintirile din 1999 când am fost trimisă de Curierul național – ziarul la care lucram atunci – la Râmnicu Vâlcea ca să transmit de la epicentrul românesc eclipsa totală de soare. Iar epicentrul ăsta a fost terasa Hotelului Alutus – cea mai înaltă clădire pe vremea aia – care gemea sub greutatea echipelor de ziariști veniți din toată lumea.

Diploma de eclipsistă primită de la primăria Vâlcea

Diploma de eclipsistă primită de la primăria Vâlcea

 

Nu mai găsesc azi articolul scris atunci – CN nu are arhivă decât din 2001 încoace – dar știu că am dat-o bombastic, deși pe vemea aia încă nu se inventaseră breichiniuzurile. Ceva de genul: cum era să înceapă războiul ruso-american la Vâlcea, din cauza faptului că echipele de televiziune ruse și americane s-au certat pe spațiul prea mic de pe terasa Hotelului Alutus. A fost de fapt o găselniță – evident fuseseră niște fricțiuni între ruși și americani, dar nu așa de grave și s-au stins când a început eclipsa – pentru că altfel ce era să transmiți din locul în care eclipsa s-a văzut cel mai bine? Că s-a făcut întuneric și răcoare, și ne-am zgâit toți la inelul de foc în care s-a transformat soarele năpădit de lună. Asta scriseseră toți, eu voiam să fiu mai cu moț 😉

eclipsaMă rog, altfel Râmnicu Vâlcea nu venise în atenția opiniei publice până atunci decât la mineriade, deci eclipsa a scos-o dintr-un nemeritat con de umbră, dacă putem spune așa.

Ce-mi mai amintesc de atunci este faptul că ni se spunea pe toate canalele că un astfel de fenomen e rarisim, și că nu ne va mai fi dat în viața asta să mai vedem altul. De atunci tot eclipsăm, și în 2011, și azi. Pe asta de azi n-am văzut-o, că mi se pare că a intrat deja în banal, dar m-a făcut să-mi scot de la naftalină diplomele de eclipsistă primite atunci, în 1999, de la autoritățile competente care au simțit nevoia să ne ateste faptul că am fost martori la un eveniment unic în viața noastră 😉

Voi cum ați petrecut-o pe aia din 1999?

Etichete: , ,

11 comentarii la “Cum se făceau eclipsele pe vremuri” Subscribe

  1. mihai 23/03/2015 at 11:20 #

    In 1999 am stat la Sibiu. De dimineata mi-am dat proba practica pentru examenul de permis de conducere si, din cate am inteles de la instructor, examen asa expeditiv nu mai fusese niciodata. Pesemne ca si politistii se grabeau sa termine inainte de eclipsa 🙂

    Dupa amiaza m-am uitat la eclipsa in fata blocului. Nu, n-am avut totalitate, iar taica-meu n-a considerat de cuviinta sa ne miscam fundurile pana la Ramnicu Valcea.

    Acum m-am uitat pe geam, am vazut cerul complet innorat, asa ca sm urmarit in schimb la graficul productiei fotovoltaice din Romania, cum a scazut de la 450MW la 250MW si apoi a crescut la loc. Aproape la fel de interesant! 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Megastructuri și mini-popoare

catedrala2

Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor