O cupați cu lupta ANAF-ului cu urzicile și leurda sau cu tablourile fostului ministru de finanțe, am pierdut din vedere două informații insuficient de interesante pentru a prinde pagina întâi a tabloidelor:
1. În 2013 numărul unităţilor medicale în care nu se mai fac deloc avorturi la cerere în nicio perioadă a anului s-a dublat faţă de anii 2010-2011, ajungând la 13 spitale – conform unui studiu făcut public recent de Euroregional Center for Public Initiatives (ECPI).
2. În 2014 vaccinarea anti rujeolă, oreion, rubeolă în România a scăzut până la sub 80% în unele zone din țară. De exemplu în București, rata vaccinării a fost în 2014 de 78,3% față de 97,4% în 2013, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Sunt două statistici aparent fără legătură, care arată regresul minunatei societăți în care trăim. Pe de-o parte medicii români, ăia care au mai rămas să practice pe meleaguri mioritice, își permit să aibă angoase moral-religioase și le refuză pacienților un serviciu legal (unii o fac ipocrit, numai de Paște și Crăciun, alții, după cum arată studiul citat, au decis să refuze tot anul să-și facă treaba), pe de altă parte părinții care au ceva mai multe posibilități decât o budă în fundul curții (prin asta înțelegând acces la Internet, dar nu și discernământ) își permit să refuze un serviciu medical care le ferește copiii de boli grave, poate mortale.
Ambele tabere neagă cu inconștință rezultatele progresului din ultima sută de ani sau câștigurile obținute cu prețul morții unor oameni. În privința refuzului medicilor de a efectua avoturi la cerere, este uimitor cum s-a ajuns la situația descrisă în studiu, la numai 25 de ani distanță de perioada în care avortul era interzis prin decretul dat de Ceaușescu în 1966, în urma căruia au murit mii de femei:
Acest raport studiază două obstacole cu care se confruntă femeile în accesarea serviciilor medicale de avort la cerere: stigmatizarea celor care recurg la avort, de către personalul medical, şi refuzul pe motive de religie sau conştiinţă la efectuarea avortului la cerere.
Numărul unităţilor medicale în care se fac avorturi la cerere indiferent de sărbătoare religioasă este într-o scădere considerabilă comparativ cu anii precedenţi – 3 unităţi medicale, faţă de 15 unităţi medicale în decembrie 2010 şi 5 unităţi medicale în aprilie 2011.
Cercetarea vizeazǎ exclusiv avortul la cerere care se poate efectua conform legii pânǎ la 14 sǎptǎmâni (interpretat de către unii ca fiind 12 săptămâni de sarcină). Acesta este un serviciu medical public şi plǎtit în mod direct de cǎtre pacientǎ, nefiind suportat din asigurarea de sǎnǎtate publicǎ.
Cu toate că legislaţia privind avortul în România este destul de permisivă, totuşi femeile continuă să recurgă la avorturi provocate ilegal şi nesigure. Conform statisticilor oficiale, numărul avorturilor provocate ilegal (de ex. avorturi efectuate în afara cadrului legal) după care femeile au avut nevoie de îngrijiri medicale pentru complicațiile apărute după avortul ilegal a crescut în ultimii ani – de la 53 de cazuri în 2009, la 54 de cazuri în 2010, 83 de cazuri în 2011 şi 119 cazuri în 2012.
Studiul ECPI nu cred că are pretenția că a cercetat exhaustiv întreaga rețea de spitale publice din țară, însă cifrele arată o tendință îngrijorătoare într-un timp foarte scurt. Știu că unora avortul le pare rezultatul unei nesimțiri criminale, în condițiile în care contracepția este la îndemână, numai că nu e la îndemâna oricui. Pilula, prezervativul, steriletul, toate costă, iar statul nu excelează nici la finanțarea programelor naționale de contracepție gratuită.
Fără educație, fără bani pentru contracepție, unora (multora) le rămâne avortul ca mijloc extrem de contracepție. Nu e normal, dar e o realitate. Dacă și ăsta le este refuzat pe motive religioase ajungem să punem în practică acea lege de interzicere mascată a avorturilor, pe care voiau niște parlamentari s-o impună în 2012, împreună cu biserica, și care iată că e aplicată de medici fără ca legea să fi fost votată.
În privința vaccinării, a curs deja prea multă dezbatere pe tema asta. Mi se pare că dacă tot faci un copil ești dator nu numai să-i oferi educație, jucării și tot ce crezi tu că-i mai bun, ci mai ales șansa de a trăi (sănătos). Din păcate nu s-a descoperit și vaccinul împotriva prostiei. În ritmul ăsta probabil nu mai e mult și vom arde pe cineva pe rug dacă susține că pământul e rotund, că tot am scăpat deja de șase ani de teoria evoluționismului din programa școlară, că îndrăznea să ne facă maimuțe.
Tare articolul tau Dollo, dar trebuie sa recunosc ca sint foarte tari si comentariile. La unele a trebuit sa ma opresc, sa ma gindesc daca sint de acord sau nu cu parerea -si apreciez cind cineva ma pune in situatia asta. Uite de-aia imi place blogul tau, pentru ca, in cazul asta, „cititorii tai (chiar) sint mai destepti decit ai lor”.
Așa-i, și eu am zis mereu că ăsta e principalul câștig pe care-l am de pe urma acestui blog. Ajung să cunosc (uneori și în persoană) oameni foarte mișto.
Pai de asta venim si noi pe aici, ca suntem bine primiti 🙂
Parerea mea este ca vaccinurile sunt foarte utile dar sunt administrate prost. In Romania sunt anumite vizite pe care copii trebuie sa le faca periodic la doctor si daca la vizita de x luni scrie in program ca trebuie facut un vaccin se face chiar daca copilului in curg mucii spre exemplu(deci are sistemul imunitar slabit in acel moment) si asta cred eu ca creste riscul de a avea o reactie negativa la vaccin.
In plus, majoritatea povestilor de groaza pe care le-am auzit despre vaccine se refera la vaccinul ROR(rujeolă, oreion, rubeolă). Poate sistemul imunitar nu face fata administrarii simulatane a acestor 3 virusi.
De ce nu se produc aceste vaccine si separat astfel incat sa poti face copilului vaccinul antirujeola, observi daca copilul are vreo reactie negativa apoi peste ceva timp ii faci vaccinul antioreion si tot asa?
Pentru ca s-a dovedit deja ca vaccinul combinat are aceleasi efecte ca vaccinurile individuale insa intepaturile sunt de 3 ori mai putine, ceea ce inseamna mai putin stres pentru copil/parinti si cost mai mic pentru stat.
In ceea ce priveste vaccinul combinat ROR, toate povestile de groaza asociate sunt bazaconii, pornite in 1998 de la un fost medic, Andrew Wakefield, care are un patent pentru un vaccin antirujeola individual, si care a intentionat sa-si promoveze inventia pe seama panicii provocate la adresa vaccinului combinat. In urma scandalului, Wakefield a fost dat afara de la spitalul la care lucra, i-a fost luat dreptul de a practica medicina si a pierdut toate procesele de calomnie pe care le-a intentat ziaristilor care i-au expus actiunile.
fetita mea a facut 2 din bolile acestea. Asa ca am cerut vaccin numai la cea de-a 3a boala – si nu, nu sunt. E prea ieftin sa produca unul singur…
Liliana, uite un nou raspuns la intrebarile tale despre vaccinul ROR:
http://medlive.hotnews.ro/un-nou-studiu-demonstreaza-ca-nu-exista-nicio-legatura-intre-vaccinarea-ror-si-autism-chiar-si-in-cazul-copiilor-cu-risc-crescut.html
Dilema medicala vine din neincrederea oamenilor in medici si mai ales in industria farmaceutica – iar presa e plina de cazuri din astea si din pacate eu ma consider o victima a sistemului medical romanesc; iar medici si articole ce se bat cap in cap avem cu totii.
Medicina e statistica, ba chiar una care da multe rateuri in ambele sensuri – asa ca oamenii citesc si inteleg si intepreteaza cum vor ei. Ioannidis (profesor universitar grec) a prezentat si explicat cat de usor se pot influenta si interpreta statisticile gresit in medicina – http://journals.plos.org/plosmedicine/article?id=10.1371/journal.pmed.0020124.
La fel, anii de experienta medicala au aratat ca multe decizii invazive sunt inutile(mamografia,de ex). Dar pt asta a fost nevoie de peste 10 ani, 80 mii de paciente in America, 40 cu mamografie preventiv si 40 fara. Mai adaug medicamente aparute si apoi retrase de pe piata, spagile si comisioanele date pt vanzari de farmaceutice, etc. De aici multa lume incepe sa se uite stramb la tot ce apare nou pe piata, si sa inteleg de ce medicii ajung sa refuze anumite interventii.
Despre rujeola, o sa adaug ca acum 7-8 ani, cand eram inca in Romania, si vaccinarea in Ro era de 98% a copiilor au lovit mai multe epidemii, unele au inchis licee/scoli. Da, inclusiv cei vaccinati au facut boala.
Sau cand am fost in spital in Ro de boli pulmonare, m-am intersectat cu persoane cu tbc, si medicul mi-a confirmat ca degeaba au 3 vaccinuri, cat timp beau si fumeaza si mananca prost…
Am vaccinat, dar cu cap. Pentru ca am invatat ca diferenta o face mintea, odihna, igiena, alimentatia, sportul. De 4 ani nu avem nicio gripa/muci/raceala, si suntem oameni simpli. A trebuit sa ne deschida ochii un pediatru strain batran sa avem grija si sa ascultam corpul. Apa potabila si canalizarea a facut saltul sperantei de viata actuale – cat timp avem inca 1/4 din Romania cu wc in fundul curtii vom vedea in continuare decese de boli…ce in alte parti sunt rare.
Care sint spitalele alea unde nu se mai face avort la cerere?Si ce-au de zis directorii lor?mi se pare suprarealist…adica greu de crezut.
Păi din câte ştim despre directori în general, şi despre directorii de instituţii din provincie, în special, la care se vine cu săru’ mâna şi curcanul / viţelul / porcul, au zis cam aşa:
„plimbă ursu”
„du-te-n măta”
„aş face un Canal cu voi”
„vă castrez”
„muie, băi, homălăi şi curve”
etc
Mişcarea antivaccin este o mişcare a oamenilor educaţi,informaţi şi cu studii.Vă zbateţi degeaba fiindcă nu stiţi sau nu vreţi să stiţi cu cine vă puneţi.Nu din ignoranţă nu ne vaccinăm copiii ci fiindcă le vrem binele.Nu o să înfrângeţi această mişcare cu nici o lege.Nu aveţi ce ne face.Suntem mai organizaţi decât vă închipuiţi.
Asa e nae. Cine uita istoria este condamnat sa o repete.
http://www.activenews.ro/externe/Decizie-istorica-a-Curtii-Supreme-din-Portugalia-Pruncul-nenascut-NU-este-doar-o-parte-a-corpului-mamei-ci-o-fiinta-umana-cu-demnitatea-unei-persoane-114
Uite o alta minunata societate in regres, ca sa va parafrazez: cea portugheza. In optica articolului dumneavoastra, nu va mai trece mult si vor arde pe cineva pe rug, dupa cum ati zis la final
Calin Lung, te pricepi foarte bine sa dai sentinte. Poate ne dai si motivatia, ca sa ne explici cu ce nu esti de acord din motivatia judecatorilor portughezi.
Dollo, te rog corecteaza linkul lui Calin Lung. Corect este:
http://www.activenews.ro/externe/Decizie-istorica-a-Curtii-Supreme-din-Portugalia-Pruncul-nenascut-NU-este-doar-o-parte-a-corpului-mamei-ci-o-fiinta-umana-cu-demnitatea-unei-persoane-114543