C um vine ea viața și le aranjează pe toate, domnilor. Și mai ales doamnelor, care veniți regulat și uneori necitite la clubul de carte 😉 După o săptămână saturată de știrea despre copilotul Germanwings, joia asta, de pe la 19.00, ne adunăm și noi ca să dezbatem „Pilot de război”, al lui Saint-Exupery, cartea pe care ne-am străduit s-o ducem la un bun sfârșit luna asta. Bun sfârșit pentru că, spre deosebire de realitate, în carte Saint-Exupery nici nu cade cu avionul, nici nu se sinucide, ceea ce se presupune că ar fi făcut și el în realitate.
Dacă nu mi s-ar fi stricat readerul v-aș fi dat și un citat-două din cartea lui Exupery, pe care mărturisesc că am citit-o cu greu, pentru că mi s-a părut mult prea metaforico-filosofică pentru gustul meu. Înțeleg că e ultima carte scrisă de Exupery, cu doi ani înainte să dispară de pe radare cu avion cu tot – se presupune că undeva deasupra Mediteranei. Prin 1998 un pescar i-ar fi găsit brățara încurcată în plasa lui de pește, apoi un scafandru a găsit și avionul pe fundul mării. Despre moartea lui există și o mărturie a unui neamț care susține că el ar fi tras și doborât avionul lui Exupery – cu regret, mai ales că cică era autorul lui favorit – dar s-a vehiculat și varianta sinuciderii, confirmată oarecum de faptul că pe avionul scos la suprafață în anii 2000 nu s-ar fi găsit urme de gloanțe.
Cartea „Pilot de război” nu este, însă, despre o sinucidere, ci mai degrabă despre o misiune sinucigașă în al doilea război mondial, a pilotului francez Saint-Exupery deasupra Arras-ului, misiune din care niciunul dintre membrii echipajului nu se aștepta să se întoarcă. Și ce faci când comandantul te trimite la moarte sigură, pentru patrie, dar vrei să scapi și cu viață și cu onoarea intactă? Te apuci și filosofezi despre război, umanitate, creștinism, patriotism, viață și sensul ei, valori pe care, dacă așa o fi fost că s-a sinucis, Exupery le-a negat doi ani mai târziu luându-și viața. E posibil să-l fi ajutat la delirul ăla filosofic și lipsa oxigenului, dar să nu-i jignim pe cei cărora le-a plăcut, totuși, cartea.
Privind-o prin prisma proaspătului accident Germanwings, cartea mi se pare că merită discutată și sub alt aspect. Pentru că noi ăștia care nici n-am zburat la manșă, nici n-am luptat în vreun război, nu putem decât să bănuim ce s-o petrece în creierul omului la mii de metri altitudine. Cred că discuția va fi interesantă, chiar dacă unora dintre noi nu ne-a plăcut cartea.
Întâlnirea se ține la Lente Cafe Armenească, de la ora 19.00. Vă aștept cu flapsurile ridicate 😉
Renumele lui Saint-Exupéry ține și de formidabilul talent al francezilor de a-și face reclamă. Dacă era sloven nu auzea nimeni de el. Numai Franța știe să facă vin, numai Franța știe să gătească, numai francezii au fost cavaleri-mușchetari, numai Franța a făcut o revoluție – CEILALȚI TOȚI ÎI SÎNT DATORI.
Plus că Saint-Exupéry vine după catastrofala înfrîngere din război – ”Ne-am făcut de rușine ? Nu-i nimic, îl pompăm pe scriitorul pilot (și pe alții) pînă nu se mai discută despre rușine. Ha ! I-am învins pe nemți prin SPIRIT”.
Perfect adevarat. Eu am propus aceasta lectura, atrasa de celebritatea Micului Prinţ, de aura de exotism data de titlul nobiliar al lui Exupery şi de biografia interesanta a acestuia. Asa ca mi-am închipuit ca “Pilot de război”, roman cu tenta autobiografica, va fi la fel de interesant. N-a fost să fie. Infinit mai bune mi s-au parut de exemplu memoriile de razboi ale lui Toparceanu, Piris Pinina si Amintiri din Turtucaia, desi Toparceanu nu e nici pe departe asa celebru.
Dacă doriți niște veritabile memorii de ”pilot de război” vă recomand ”Marele circ” de Pierre Clostermann (tot francez). Ăla chiar s-a bătut (în RAF – Royal Air Force) și în plus are un stil sobru, telegrafic, care redă perfect tensiunea luptei, ținîndu-te cu sufletul la gură.
Fără nici o umbră de reproș sau malițiozitate o corecție – PIRIN PLANINA. În materie de memorii românești din Primul Război Mondial încercați ”Fata moartă” de Missir, un outsider al meseriei literare, ca și Clostermann (a fost premiată de Academie prin anii ´30). Neapărat ediția antebelică (se găsește pe internet), cea scoasă de comuniști a fost ușor… bărbierită.
Corectiile sunt bine venite, pe mine ma obliga sa fiu mai atenta, celorlalti cititori le ofera varianta corecta de titlu.
Am sa caut autorii mentionati. Intre timp citesc, tot la recomandarea dvs, Sfarsit de Mileniu si este intr-adevar geniala.
Vă dați seama cît a suferit omul ăsta (Radu Tudoran) încercînd să spună ceva fără să bată la ochi. De fapt veți vedea mai bine în ultimul volum scris după 1989 cînd se descătușează.
Antoine ca Antoine … dar poanta cu membrele clubului de lectura care vin regulat si uneori ne-citite este absolut geniala!!! Si aia cu flapsurile ridicate e buna insa prima e epocala.
Imi place mult umorul dvs, am sa mai trec.
Tot e bine ca exista frecventa. Am citit ca celebrul club a lui Zuckerberg e in pericol prin neprezentare 🙂
Eu mai am cca 30 de pagini. A mers fff greu ca n-am vrut sa dau in depresie.
Domnule Vasiliu, Exupery are ceva explicatii in carte.
Tot la Lente aterizam? Pe bune, ar trebui sa ne faca discount. 🙂
De acord cu adobrero, ale lui Topîrceanu sunt foarte bine scrise.
http://ro.wikisource.org/wiki/Pirin-Planina
http://ro.wikisource.org/wiki/Amintiri_din_luptele_de_la_Turtucaia