Domeniul Sanssouci
Al treilea Hohenzollern pe tronul Prusiei, Frederick cel mare, numit și Bătrânul Fritz în popor, a lăsat câteva moșteniri notabile Germaniei de azi, iar una dintre ele poate fi vizitată de oricine are drum prin Potsdam, la o aruncătură de cartof distanță de Berlin. Palatul Sanssouci (în franceză înseamnă „fără griji”) și parcul care-l adăpostește sunt poate cele mai frumoase dovezi de dragoste pentru natură lăsate de un cap încoronat, altfel recunoscut pentru calitățile sale de strateg militar în cei 46 de ani de domnie.
Palatul Sanssouci, înainte de înverzirea teraselor cu vie și smochini
Cu siguranță domeniul Sanssouci merită vizitat mai cu seamă vara, când vegetația îl cotropește. Dar nici acum o săptămână când l-am văzut eu nu arăta rău. „Palatul” este o construcție modestă, cu un etaj, stil vagon (cum se zice pe la noi pe la țară – adică treci dintr-o cameră în alta), care dacă n-ar fi în stil Rococo ar face orice parvenit român cu vilă în Pipera să se jeneze cu așa o casă de vară. Pe domeniu se mai află o oranjerie (adică un palat construit numai pentru portocali, mai spațios decât palatul Sanssouci, dovadă a faptului că Frederick era mare iubitor de fructe), mai multe foișoare, temple, o baie și, piesa de rezistență, Noul Palat, o construcție megalomană, despre care și Frederick spunea că a fost „fanfaronada lui”, că a făcut-o ca să se dea mare după ce a câștigat războiul de șapte ani în urma căruia a îmbogățit Prusia cu noi teritorii. Noul Palat este considerat a fi ultimul mare palat prusac baroc, construit, se pare, în numai șase ani. Totuși, Frederick prefera să se refugieze în micul palat „fără griji” decât în marele palat prusac, trăind epicurian cu prietenii, ascultând muzică, bând vin – domeniul avea vii – și cheltuind bani pentru plăcerile lumești simple.
După mine nu palatele sunt bijuteriile acelui muzeu, nici cel mare, nici cel mic, ci povestea lui Frederick, despre care parcă vorbește fiecare alee, foișor sau grădină din domeniul ăla. De fapt turul ghidat al celor 11 camere vizitabile ale Palatului Sanssouci îți dă doar un aperitiv de informații despre creatorul locului, așa că simți nevoia să citești mai multe despre el când ajungi acasă. Afli că Frederick a fost pasionat de poezie, filosofie și muzică încă din adolescență, pasiune pe care taică-su, ca orice rege care voia un urmaș luptător și pragmatic, o disprețuia, de aia ar fi dat dispoziție ca să-i ardă biblioteca. Nu a fost singura măsură educativă părintească. Au urmat decapitarea primului său prieten, cu care a vrut să fugă în Anglia, exilarea în armată, iar înainte de încoronarea de la 28 de ani – căsătoria cu forța cu o Elisabetă de la curtea Austriei, pe care el nu a onorat-o nici cu prietenia, nici cu dragostea lui. Cei doi nu au avut urmași.
Ca rege, Frederick se pare că a fost o combinație de războinic magistral (însuși Napoleon l-ar fi admirat) cu suflet de artist, filosof erudit, poliglot, ateu, iubitor de natură și animale mai mult decât de oameni (a cerut ca la moartea lui să nu se țină servicii religioase, ci să fie îngropat fără fast în parcul Sanssouci, alături de câinii lui), mason, cu o viață sexuală controversată, despre care ar fi scris însuși Voltaire, care i-a fost oaspete la Sanssouci câțiva ani și de care l-a legat o prietenie interesantă.
Evident, dorința lui de a fi îngropat modest, fără fast regal și religios a fost ignorată la 1786 când a murit, dar se pare că i-a fost îndeplinită în 1991, când a fost reînhumat acolo unde și-a dorit, lângă micul lui palat rococo, sub o piatră simplă pe care scrie doar Friedrich der Große și pe care, la data la care l-am vizitat eu, erau înșirați niște cartofi.
N-am înțeles semnificația cartofilor pe mormântul lui, până când am ajuns acasă și am citit că el ar fi fost cel care a dat prusacilor cartoful – legumă indispensabilă în bucătăria de azi a Germaniei. Sub domnia lui Frederick, Prusia s-a modernizat: a dezvoltat industriile, a revoluționat sistemul de taxare, a contruit școli, a încurajat și tolerat coabitarea mai multor religii în regatul lui, mergând pe ideea că de la fiecare ai ceva de învățat. Pare că tipul a fost un om prea evoluat pentru vremea lui.
Unul dintre pavilioanele de pe domeniul Sanssouci
Revenind la domeniul Sanssouci, supranumit și Versailles-ul Germaniei… n-am văzut Versailles, dar parcul lui Frederick mi-a rămas la suflet. Așa înmugurit cum era el la început de primăvară, umbrit de nori, brăzdat din când în când de soare, întreținut probabil cu multă migală așa încât mâna omului să fie aproape invizibilă în el. Un loc cu care niciunul dintre primarii noștri n-ar putea să se mândrească, pentru că nu are borduri, bănci lăcuite, alei betonate și nici chioșcuri cu currywurst sau alte delicatese pentru turiști. Mă întrebam dacă în România avem un astfel de domeniu și n-am găsit nimic comparabil, deși am avut și noi partea noastră de Hohenzollerni de bine, care ne-au modernizat statul și ne-au lăsat câteva palate în urmă.
Ca o pată de culoare care vine să întregească portretul atât de cool al lui Friedrich der Große este faptul că palatul Sanssouci putea fi vizitat și în timpul domniei lui Frederick, atunci când regele nu era acasă, singura condiție era ca vizitatorii să fie îmbrăcați „corespunzător”. Azi nu mai ești condiționat la intrare de o ținută decentă, ci de 19 euro și disponibilitatea de a petrece câteva ore sau poate o zi întreagă într-un colț minunat de natură, în mijlocul civilizatei Germanii.
Puteți prelua maximum 500 de caractere din acest articol dacă precizați sursa și dacă inserați link către articol. Pentru mai mult vă rog să accesați butonul de like-uri în euro, amplasat imediat pe coloana din dreapta. Vă mulțumesc.
speram ca ne povestesti (cu poze) cum te-ai dat cu barca pe toate lacurile dintre Potsdam si Berlin, ca exact asta n-am reusit eu anul trecut. altminteri, se pare ca am avut cam acelasi traseu, ceva prin centrul Berlinului plus parcul din Potsdam. om fi având niste gene comune, de români..
era cam frig pentru barcă
De la minutul 3:20, daca te grabesti:
https://www.ted.com/talks/rory_sutherland_life_lessons_from_an_ad_man?language=ro
Da, și Ataturk iese bine din clipul ăsta 😉
Chiar ca era cool, habar nu aveam. Iar dupa faza cu cartofii m-a cucerit definitiv! Ma declar fan Frederick 🙂
Faptul că ar face orice parvenit român cu vilă în Pipera să se jeneze cu așa o casă de vară e motivul pentru care regele l-a proiectat astfel. Palatele epocii erau făcute tocmai din motive asemănătoare cu ale unui parvenit modern pentru a fi expuse, a arăta puterea şi bogăţia stăpânului lor, ca la Versailles sau Schönbrunn, cu ceremonialul, aurul şi iluminaţiile. O vilă-palat făcută pentru uzul personal al domnitorului nu avea motive să fie mare şi fastuoasă, mai ales într-un climat în care e şi mai greu de încălzit decât la noi, ci doar să îi furnizeze confortul necesar.
Pînă acum vreo cîțiva ani și eu l-am admirat pe Friedrich der Grosse (alias Firfirică Babanu) aproape necondiționat. Dar am redus procentul după ce mi-am dat seama că, printre multiple bătălii și reorganizări gospodărești ale statului prusac, acest om realmente inteligent și de caracter (o raritate printre șefii de state) a făcut la viața lui o IMENSĂ GREȘEALĂ: desființarea (împărțirea Poloniei – unde Rusia a luat grosul). A treia co-părtașă (Maria Tereza), mai puțin ”filosoafă”, a fost frămîntată de imense scrupule pînă să accepte și ea o bucățică. Dar nu de scrupule morale e vorba ci de simplu realpolitik – prin dispariția ”tamponului” polonez, nenorocitul imperiu balto-uralo-pacific a ajuns în contact direct cu Europa Centrală. Iar consecințele le simțim și astăzi. Scurtă viziune, Fritz !
Adica vrei sa spui ca nenorocitul imperiu ar fi stat potolit daca fritz nu impartea polonia? mi se pare greu de inteles pozitia asta…
1. – Nu Fritz singur a decis să împartă Polonia, dar a achiesat. Măcar vreun regret prin memorii, corespondență, ceva acolo.
2. – Bineînțeles că Imperiul Răului nu se potolea din atîta lucru, dar cu statul polonez în viață și în coastă PRIMUL RĂZBOI MONDIAL devenea aproape imposibil.
3. – În problema Poloniei nici cu Napoleon nu mi-e rușine.
1. Pai cica ii ura pe polonezi, ca natie. De unde regrete?
2. Orice razboi mai mare era teoretic imposibil, prin prisma multiplelor aliante bilaterale si trilaterale existente.
3. E offtopic.
N-am inteles in ce fel impartirea Poloniei a fost o greseala strategica.
Intr-adevar, cam asa e in parcurile din Germania. Natura e ingrijita si incurajata sa-si faca frumos si cuminte de cap de o parte si de alta a aleilor.
PS Moara de vânt fusese construită pentru a alimenta cu apă domeniul – pe vremea aceea era singura sursă de energie pentru pompare.
Regele s-a plâns într-una din scrisorile sale că în ciuda calculelor foarte complexe îndeplinite de însuşi Leonhard Euler, n-a funcţionat. El numea asta „vanitatea geometriei” 🙂