Să ucizi o pasăre cântătoare

Cea mai citită carte după Biblie, în America, vine la clubul de carte, vineri, 24 aprilie. Hai să vedem cât de asemănătoare e America anilor 30 cu România actuală.

Gloata e compusă întotdeauna din oameni” , îi învață Atticus Finch pe copiii lui de 8 și 13 ani, veniți într-o noapte la poarta pușcăriei din Maycomb, Alabama, ca să-l salveze de linșajul pe care o parte din comunitatea de oameni de bine ai comitatului voia să i-l aplice. Lui și clientului. Atticus era avocatul negrului acuzat că o violase pe fata unui alb. Era anul 1935, sclavia se abolise, dar negrul tot negru era, vinovatul de serviciu chiar și atunci când era clar că fata presupus violată fusese bătută de tatăl bețiv, singurul asistat social al ținutului, un om de nimic, singura lui calitate în context fiind culoarea corectă a pielii.

Copiii lui Atticus, mai cu seamă fetița de 8 ani, au reușit să-și salveze tatăl cu inocența lor, semn că oamenii din gloata ațâtată mai păstraseră o fărâmă de rațiune. Nu s-a putut face același lucru cu negrul condamnat pe nedrept de un juriu de adulți care n-a fost în stare să se desprindă de prejudecățile inoculate de societate ca să vadă adevărul. Povestea lor, scrisă în 1960 de Harper Lee, fiica unui avocat sudist care apărase și el, la rându-i, negri, în viața reală, este considerată și azi cea mai citită carte după Biblie, în unele zone din America. Interesant e că deși se face această comparație, nu ni se spune și pe câți a reușit ea, cartea lui Lee, să schimbe.

În timp ce, „uneori Biblia în mâna cuiva poate fi mai dăunătoare decât o sticlă de whisky în mâna altuia” – cum le explică o domnișoară bătrână copiilor lui Atticus, în încercarea de a-i face să priceapă de ce oameni de aceeași religie nu văd lucrurile la fel – cartea „Să ucizi o pasăre cântătoare” nu pare în pericol să scrântească vreo minte, în ciuda faptului că e o poveste scurtă, clară și frumoasă. În plus, are și un oarecare happy end.

În cazul meu, remarc că a venit momentul să citesc această carte într-o perioadă a vieții în care, din întâmplare, prin natura job-ului, vin în contact cu tot felul de întâmplări și personaje care au legătură cu justiția. Română. Se înscrie, așadar, cumva, în context, poate ca un făcut, ca să-mi întregească tabloul pe care deocamdată îl compun din bucățele. Nădăjduiesc să pot scrie cât de curând despre experiențele astea, pentru că mie una, cel puțin, mi-au arătat niște fațete ale sistemului despre care nu aveam habar. Și ca mine îndrăznesc să cred că sunt cei mai mulți oameni. Degrabă „judecători” ai altora, fără să ne punem în papucii lor, așa cum tot Atticus își învăța copiii.

Cum se întâmplă adesea, „Să ucizi o pasăre cântătoare” e o poveste veche, dar actuală. Societatea segregată americană dinainte de al doilea război mondial seamănă în multe privințe cu societatea românească de acum. Suntem tributari unor prejudecăți care ne împiedică să fim empatici, suntem religioși, dar numai în incintă, de îndată de ieșim din curtea bisericii ne dăm la giolae creștinește, ne achităm de îndatoriri, dar nu excelăm pentru că e greu să schimbi cu adevărat ceva în societate, de aia pentru lucrurile spinoase e mai bine să-i lași pe alții să-și rupă gâtul în ele.

În fiecare societate se găsește câte un Atticus Finch dispus să-și rupă gîtul pentru un principiu, urmărit cu interes din spatele obloanelor trase. „Singurul lucru care nu poate fi statornicit prin legea majorității este conștiința omului”, le spune Atticus copiilor lui, singura instanță morală de care el ține cont. Sunt puțini aceia dispuși să riște tot pentru a-și onora conștiința, iar conștiințele sunt greu de apelat când sunt ascunse în gloate. Pentru că până la urmă nivelul unei gloate este pe cât de scăzut este nivelul celui mai slab dintre indivizii din ea. Nu contează conștiința celui mai bun, ci abrutizarea celui mai slab. Iar ca să crești nivelul gloatei e nevoie de educație. Și cine are nevoie de educație când mama și tata trăiesc bine mersi și fără școală, bumbacul se culege la fel, și ca să bei la cârciumă nu-ți trebuie vreo diplomă.

Veți găsi în cartea lui Lee multe din realitățile României noastre. Desigur, puteți să alegeți și varianta ecranizată, în care Atticus e jucat de Gregory Peck. Pe cei care au citit cartea îi aștept vineri, 24 aprilie, de la orele 19.00, la Coftale, ca să vorbim mai detaliat despre ea.

* poza cred că nu mai are nevoie de nicio explicație, Toshiba m-a asistat cu interes vădit de-a lungul celor trei dimineți în care am dat gata cartea asta 😉 

Etichete: , , , , , , ,

8 comentarii la “Să ucizi o pasăre cântătoare” Subscribe

  1. Raluca 20/04/2015 at 11:02 #

    Dill, amicul estival al celor doi frati, a fost „modelat” dupa personalitatea lui Truman Capote, care a fost vecinul si prietenul lui Lee din copilaria lor sudista. 🙂

    Exista si un al doilea roman al autoarei, despre care nu s-a stiut multa vreme si al carui manuscris a fost descoperit intr-un sertar. Pana si Lee (acum foarte batrana si, se pare, putin senila) credea ca s-a pierdut si ca nu va mai fi gasit niciodata. Se numeste „Go set a watchman” si va fi publicat curand.
    Desi pare o continuare a lui „To kill a mockingbird” si urmareste viata de adult a lui Scout care se intoarce in orasul natal sa-si viziteze tatal, se pare ca a fost scris, de fapt, inaintea romanului care a luat premiul Pulitzer. Dar Lee a rescris romanul initial si asa a aparut „pasarea cantatoare”, pe cand primul roman a ramas ascuns in sertar. Lee nu l-a vrut publicat niciodata, pentru ca a fost coplesita de succesul adus de „To kill a mockingbird”.

    http://www.theatlantic.com/entertainment/archive/2015/02/the-tragedy-of-harper-lee/385132/

    • Dollo 20/04/2015 at 11:08 #

      Pe bune? 😛
      Acu dacă te-ai băgat în seamă te aștept și la club, vineri 😉

      • Raluca 20/04/2015 at 11:19 #

        Sunt pe meleaguri alba-iuliene si nu stiu cand ajung vineri inapoi in Bucuresti. Mie mi-a placut foarte tare cartea, am citit-o in adolescenta si am recitit-o recent. E genul ala de carte cu intelepciuni si vorbe de duh despre uman si umanitate la care te-ai intoarce fara sa te plictisesti.

  2. Manu 20/04/2015 at 11:17 #

    Dollo, scuza-ma, nu cumva se spune „mie uneia”?

    • Dollo 20/04/2015 at 11:37 #

      așa s-o spune, eu dau dovadă de multe oralități p-aci.

  3. ady 20/04/2015 at 11:58 #

    Prezent. Cu tema facuta.
    Hm. Sa nu uit data viitoare sa propun Truman Capote. 🙂

  4. Oana 23/04/2015 at 14:02 #

    Vine și Toshiba la club? că ea pare că a aprofundat cel mai bine cartea 🙂

    • Dollo 23/04/2015 at 14:06 #

      Toshiba a participat numai la clubul la care a fost ea gazdă, altfel nu agreează locurile publice 😉

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese