Dollo – o casă jumate

Azi am realizat ce trebuie să fi fost în sufletul lui Năstase, când i-a murit mătuș-sa Tamara. Tristețe că a pierdut pe cineva din familie și ușurare că nu se va speti muncind ca să plătească impozite majorate către stat

S -a derulat azi, într-un deplin anonimat, așa cum se petrec de altfel marile moșteniri despre care numai istoria rămâne să consemneze, ultimul act din saga succesiunii mele după bietul tata. Mai exact am mers cu certificatul de moștenitor – obținut după trei ani, vreo mie de euro cheltuieli și o luptă demnă de o proprietate mai mare decât apartamentul de 50 de metri al mamei – la Direcția de taxe și impozite, ca să-mi declar noua proprietate dobândită, și să cer, cu smerenie, statului să mă impoziteze mai mult, ca o chiabură ce mă aflu.

Am completat două formulare, am atașat copie după certificatul de moștenitor și după buletin, am stat la o mică coadă la minunea de ghișeu despre care v-am mai povestit, și în numai jumătate de oră am plecat acasă (mai exact la prima mea casă, dobândită prin cumpărare) cu dovada că de acum înainte am o casă jumate.

Dar veștile bune nu se încheie aici. Întrebată dacă voi plăti mai mult impozit pe jumătatea de casă moștenită de la tata, pentru că se socotește a doua proprietate, funcționara mi-a spus că nu, pentru că e dobândită prin moștenire, deci va fi impozitată la fel.

M-a cuprins un val de bucurie și abia atunci am realizat ce trebuie să fi fost în sufletul lui Adrian Năstase, când i-a murit mătuș-sa Tamara. Tristețe că a pierdut pe cineva din familie și ușurare că nu se va speti muncind ca să plătească impozite majorate către stat.

E drept că în dreptul impozitului meu pentru jumătatea de apartament proaspăt dobândită scrie numai 31 de lei/pe anul ăsta, dar nu suma contează, ci principiul, nu?

Oricum, certificatul de moștenitor mai are și o altă calitate. Aceea că de acum când mama îmi zice că p-arcă n-aș fi fii-sa, îi dau peste nas cu dovada notarială și-i zic: a ta nu știu dacă sunt, dar a lui tata sunt sigur, că am și dovadă de la notar 😉

 

Etichete: , , , ,

4 comentarii la “Dollo – o casă jumate” Subscribe

  1. Niki Andreescu 16/06/2015 at 19:06 #

    De ăia 31 de lei ar trebui să dai de băut, că altfel nu priește.

    • Dollo 16/06/2015 at 22:33 #

      Adică să beau impozitul pe un an? Vrei să se răsucească tata în groapă 😉

    • ileana 17/06/2015 at 12:35 #

      Sa dea de baut ce? O bere poate 😀

  2. o femeie 19/06/2015 at 11:46 #

    exista si o optiune: sa renunt la partea mea de mostenire. Si o sa o folosesc cu placere, pt ca in mostenire intra si partea de datorii…

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.

Parcul meu IOR

Parcul IOR

Mi-a fost alături 40 de ani, m-a crescut și relaxat. Acum e rândul meu să-l apăr de șmecheri. Dacă sunteți din sectorul 3, veniți mâine la Titan ca să ne păstrăm parcul.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Ce ar fi de văzut/făcut în Portugalia

Porto, râul Douro și un pod făcut de Eiffel

Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?