Dollo – o casă jumate

Azi am realizat ce trebuie să fi fost în sufletul lui Năstase, când i-a murit mătuș-sa Tamara. Tristețe că a pierdut pe cineva din familie și ușurare că nu se va speti muncind ca să plătească impozite majorate către stat

S -a derulat azi, într-un deplin anonimat, așa cum se petrec de altfel marile moșteniri despre care numai istoria rămâne să consemneze, ultimul act din saga succesiunii mele după bietul tata. Mai exact am mers cu certificatul de moștenitor – obținut după trei ani, vreo mie de euro cheltuieli și o luptă demnă de o proprietate mai mare decât apartamentul de 50 de metri al mamei – la Direcția de taxe și impozite, ca să-mi declar noua proprietate dobândită, și să cer, cu smerenie, statului să mă impoziteze mai mult, ca o chiabură ce mă aflu.

Am completat două formulare, am atașat copie după certificatul de moștenitor și după buletin, am stat la o mică coadă la minunea de ghișeu despre care v-am mai povestit, și în numai jumătate de oră am plecat acasă (mai exact la prima mea casă, dobândită prin cumpărare) cu dovada că de acum înainte am o casă jumate.

Dar veștile bune nu se încheie aici. Întrebată dacă voi plăti mai mult impozit pe jumătatea de casă moștenită de la tata, pentru că se socotește a doua proprietate, funcționara mi-a spus că nu, pentru că e dobândită prin moștenire, deci va fi impozitată la fel.

M-a cuprins un val de bucurie și abia atunci am realizat ce trebuie să fi fost în sufletul lui Adrian Năstase, când i-a murit mătuș-sa Tamara. Tristețe că a pierdut pe cineva din familie și ușurare că nu se va speti muncind ca să plătească impozite majorate către stat.

E drept că în dreptul impozitului meu pentru jumătatea de apartament proaspăt dobândită scrie numai 31 de lei/pe anul ăsta, dar nu suma contează, ci principiul, nu?

Oricum, certificatul de moștenitor mai are și o altă calitate. Aceea că de acum când mama îmi zice că p-arcă n-aș fi fii-sa, îi dau peste nas cu dovada notarială și-i zic: a ta nu știu dacă sunt, dar a lui tata sunt sigur, că am și dovadă de la notar 😉

 

Etichete: , , , ,

4 comentarii la “Dollo – o casă jumate” Subscribe

  1. Niki Andreescu 16/06/2015 at 19:06 #

    De ăia 31 de lei ar trebui să dai de băut, că altfel nu priește.

    • Dollo 16/06/2015 at 22:33 #

      Adică să beau impozitul pe un an? Vrei să se răsucească tata în groapă 😉

    • ileana 17/06/2015 at 12:35 #

      Sa dea de baut ce? O bere poate 😀

  2. o femeie 19/06/2015 at 11:46 #

    exista si o optiune: sa renunt la partea mea de mostenire. Si o sa o folosesc cu placere, pt ca in mostenire intra si partea de datorii…

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.