Întâlnirea cu cititorii a fost întotdeauna emoționantă pentru mine, mai ales la nivel imaginar. Uneori o iau așa pe câmpii și mă gândesc că cineva, la un moment dat, o să-mi ceară un autograf și mă va privi ca pe un rock star: wow, tu ești Dollo, te citesc de când eram mic… gen.
Azi a fost una din ocaziile alea. Am avut o discuție cu mai mulți necunoscuți, care a dat-o în diverse către final, despre societatea civilă, despre incapacitatea noastră, ca nație, de a ne manifesta constant spiritul civic în lucrurile mici, preferând să ne dăm revoluționari la decade, să ieșim în stradă ca să ne batem cu pumnul în piept, genul nu spălăm copilul, mai bine îl aruncăm și facem altul.
La discuția asta a participat și o tânără cu care apoi am împărțit metroul până acasă, și care mi-a spus într-un final că îmi citea blogul într-o vreme, și că se bucură că mă cunoaște în carne și oase, că așa a constatat că nu sunt așa cum par în scris.
– Dar cum sunt? zic mirată.
– Păi în realitate văd că ești o persoană cu care se poate discuta. În scris pari așa … că muști din oameni.
Ne-am despărțit în fața gurii de metrou. Am zâmbit până acasă, gândindu-mă că era o vreme în care chiar așa aș fi vrut să fac, să mușc, exasperată că lucrurile nu se schimbă în ritmul în care mi-aș dori. Faptul că scriu mai rar aici se datorează și timpului pe care nu-l mai am, dar mai ales modului în care am început să văd lumea. Mi-am dat seama că lucrurile se schimbă, dar mai lent, așa că mă concentrez pe ținte mai realiste, și nu mă mai reped la orice băț băgat prin gard. Cel puțin așa îmi place să cred 😉
Dollo,
Eu te citesc de citiva ani buni aici pe blog, de departe. Si nu pentru ca n-am altceva mai bun de facut ci pentru ca imi place ce si cum scrii !
Sincer, as vrea sa cunosc persoana care s-a simtit „muscata” de tine aici pe blog. Nu am simtit niciodata, citind blog-ul tau, ca ai fi avut intentia sa „musti” pe cineva. Pareri sincere, exprimate liber ! Perfect normal, adica.
Te rog din suflet, continua tot asa ca si pina acum. Si, eventual fi mult mai „incisiva” ! Poate pricep si eu cum e cu faza de „muscat” !
Cu drag, de departe,
Radu
si eu „am toate albumele” 🙂
Ar trebui sa schimbi motto-ul blogului din „Dollo zice bine” in „Atentie, Dollo rea!” 🙂
Ciudat, mie dimpotriva si pe blog si in realitate mi s-a parut ca chiar si atunci cand le zici „cu naduf” dai dovada o toleranta incredibila. Dar cine stie, poate am eu obrazul foarte gros 🙂
Doamna în cauză (cea căreia i se părea că Dollo ”mușcă”) reprezintă cazul arhetipal al românului ”mioritic”: educată, inteligentă, dar de o blîndețe incomprehensibilă.
Pînă cînd nu vom ”mușca” suficient de tare din bucile nesimțirii NIMIC NU SE VA SCHIMBA.
Pe vremea cînd ”intelighenția” noastră decretase ca principal opozant al scornicismului pe MOTANUL ARPAGIC, în ”faimoasa” revistă Urzica apărea un text cam așa (redat din memorie): ”Și ce face IEPURELE înghesuit într-un colț, cînd își dă seama că nu mai are nici o ieșire ? Ei bine, MUȘCĂ !”
Nu mi se pare că muști, ba chiar ești mult mai îngăduitoare decât mine. Când am citit titlul am crezut că e vorba de Toshiba.
hahaha, bine ca nu a verificat daca esti neagra in cerul gurii :))
Dollo, intradevar, in scris abordezi probleme muscatoare ale societatii. De fapt nu e vina ta 🙂 textul pare ca musca, problemele abordate de tine nu numai ca ar trebui sa muste, ci si sa urle de durere 🙂
Si eu consider ca tacerea si toleranta romaneasca nu ne duc departe, mai bine sa muscam in sange (un fel de armata de pitbulli )