Nu (mai) mușc

O cititoare către Dollo: „În realitate văd că ești o persoană cu care se poate discuta. În scris pari așa ... că muști din oameni.”

Întâlnirea cu cititorii a fost întotdeauna emoționantă pentru mine, mai ales la nivel imaginar. Uneori o iau așa pe câmpii și mă gândesc că cineva, la un moment dat, o să-mi ceară un autograf și mă va privi ca pe un rock star: wow, tu ești Dollo, te citesc de când eram mic… gen.

Azi a fost una din ocaziile alea. Am avut o discuție cu mai mulți necunoscuți, care a dat-o în diverse către final, despre societatea civilă, despre incapacitatea noastră, ca nație, de a ne manifesta constant spiritul civic în lucrurile mici, preferând să ne dăm revoluționari la decade, să ieșim în stradă ca să ne batem cu pumnul în piept, genul nu spălăm copilul, mai bine îl aruncăm și facem altul.

La discuția asta a participat și o tânără cu care apoi am împărțit metroul până acasă, și care mi-a spus într-un final că îmi citea blogul într-o vreme, și că se bucură că mă cunoaște în carne și oase, că așa a constatat că nu sunt așa cum par în scris.

– Dar cum sunt? zic mirată.

– Păi în realitate văd că ești o persoană cu care se poate discuta. În scris pari așa … că muști din oameni.

Ne-am despărțit în fața gurii de metrou. Am zâmbit până acasă, gândindu-mă că era o vreme în care chiar așa aș fi vrut să fac, să mușc, exasperată că lucrurile nu se schimbă în ritmul în care mi-aș dori. Faptul că scriu mai rar aici se datorează și timpului pe care nu-l mai am, dar mai ales modului în care am început să văd lumea. Mi-am dat seama că lucrurile se schimbă, dar mai lent, așa că mă concentrez pe ținte mai realiste, și nu mă mai reped la orice băț băgat prin gard. Cel puțin așa îmi place să cred 😉

 

Etichete: ,

7 comentarii la “Nu (mai) mușc” Subscribe

  1. Radu 02/06/2015 at 21:54 #

    Dollo,
    Eu te citesc de citiva ani buni aici pe blog, de departe. Si nu pentru ca n-am altceva mai bun de facut ci pentru ca imi place ce si cum scrii !

    Sincer, as vrea sa cunosc persoana care s-a simtit „muscata” de tine aici pe blog. Nu am simtit niciodata, citind blog-ul tau, ca ai fi avut intentia sa „musti” pe cineva. Pareri sincere, exprimate liber ! Perfect normal, adica.

    Te rog din suflet, continua tot asa ca si pina acum. Si, eventual fi mult mai „incisiva” ! Poate pricep si eu cum e cu faza de „muscat” !

    Cu drag, de departe,
    Radu

  2. val 02/06/2015 at 23:18 #

    si eu „am toate albumele” 🙂

  3. marcian 03/06/2015 at 08:30 #

    Ar trebui sa schimbi motto-ul blogului din „Dollo zice bine” in „Atentie, Dollo rea!” 🙂

  4. spufi 04/06/2015 at 07:19 #

    Ciudat, mie dimpotriva si pe blog si in realitate mi s-a parut ca chiar si atunci cand le zici „cu naduf” dai dovada o toleranta incredibila. Dar cine stie, poate am eu obrazul foarte gros 🙂

    • VASILIU MIRCEA PAUL 04/06/2015 at 11:27 #

      Doamna în cauză (cea căreia i se părea că Dollo ”mușcă”) reprezintă cazul arhetipal al românului ”mioritic”: educată, inteligentă, dar de o blîndețe incomprehensibilă.

      Pînă cînd nu vom ”mușca” suficient de tare din bucile nesimțirii NIMIC NU SE VA SCHIMBA.

      Pe vremea cînd ”intelighenția” noastră decretase ca principal opozant al scornicismului pe MOTANUL ARPAGIC, în ”faimoasa” revistă Urzica apărea un text cam așa (redat din memorie): ”Și ce face IEPURELE înghesuit într-un colț, cînd își dă seama că nu mai are nici o ieșire ? Ei bine, MUȘCĂ !”

  5. Alina M 04/06/2015 at 09:27 #

    Nu mi se pare că muști, ba chiar ești mult mai îngăduitoare decât mine. Când am citit titlul am crezut că e vorba de Toshiba.

  6. o femeie 04/06/2015 at 15:18 #

    hahaha, bine ca nu a verificat daca esti neagra in cerul gurii :))

    Dollo, intradevar, in scris abordezi probleme muscatoare ale societatii. De fapt nu e vina ta 🙂 textul pare ca musca, problemele abordate de tine nu numai ca ar trebui sa muste, ci si sa urle de durere 🙂

    Si eu consider ca tacerea si toleranta romaneasca nu ne duc departe, mai bine sa muscam in sange (un fel de armata de pitbulli )

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Nu există o legătură între creșterea avuției bisericii și calitatea vieții enoriașilor

oti

Interviu cu fondatorul Asociației Secular Umaniste din România, Atila Nyerges, despre religie, credință, știință și imoralitatea legăturii dintre biserică și politicieni, pe la spatele poporului prezumat credincios.

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască