Nu (mai) mușc

O cititoare către Dollo: „În realitate văd că ești o persoană cu care se poate discuta. În scris pari așa ... că muști din oameni.”

Întâlnirea cu cititorii a fost întotdeauna emoționantă pentru mine, mai ales la nivel imaginar. Uneori o iau așa pe câmpii și mă gândesc că cineva, la un moment dat, o să-mi ceară un autograf și mă va privi ca pe un rock star: wow, tu ești Dollo, te citesc de când eram mic… gen.

Azi a fost una din ocaziile alea. Am avut o discuție cu mai mulți necunoscuți, care a dat-o în diverse către final, despre societatea civilă, despre incapacitatea noastră, ca nație, de a ne manifesta constant spiritul civic în lucrurile mici, preferând să ne dăm revoluționari la decade, să ieșim în stradă ca să ne batem cu pumnul în piept, genul nu spălăm copilul, mai bine îl aruncăm și facem altul.

La discuția asta a participat și o tânără cu care apoi am împărțit metroul până acasă, și care mi-a spus într-un final că îmi citea blogul într-o vreme, și că se bucură că mă cunoaște în carne și oase, că așa a constatat că nu sunt așa cum par în scris.

– Dar cum sunt? zic mirată.

– Păi în realitate văd că ești o persoană cu care se poate discuta. În scris pari așa … că muști din oameni.

Ne-am despărțit în fața gurii de metrou. Am zâmbit până acasă, gândindu-mă că era o vreme în care chiar așa aș fi vrut să fac, să mușc, exasperată că lucrurile nu se schimbă în ritmul în care mi-aș dori. Faptul că scriu mai rar aici se datorează și timpului pe care nu-l mai am, dar mai ales modului în care am început să văd lumea. Mi-am dat seama că lucrurile se schimbă, dar mai lent, așa că mă concentrez pe ținte mai realiste, și nu mă mai reped la orice băț băgat prin gard. Cel puțin așa îmi place să cred 😉

 

Etichete: ,

7 comentarii la “Nu (mai) mușc” Subscribe

  1. Radu 02/06/2015 at 21:54 #

    Dollo,
    Eu te citesc de citiva ani buni aici pe blog, de departe. Si nu pentru ca n-am altceva mai bun de facut ci pentru ca imi place ce si cum scrii !

    Sincer, as vrea sa cunosc persoana care s-a simtit „muscata” de tine aici pe blog. Nu am simtit niciodata, citind blog-ul tau, ca ai fi avut intentia sa „musti” pe cineva. Pareri sincere, exprimate liber ! Perfect normal, adica.

    Te rog din suflet, continua tot asa ca si pina acum. Si, eventual fi mult mai „incisiva” ! Poate pricep si eu cum e cu faza de „muscat” !

    Cu drag, de departe,
    Radu

  2. val 02/06/2015 at 23:18 #

    si eu „am toate albumele” 🙂

  3. marcian 03/06/2015 at 08:30 #

    Ar trebui sa schimbi motto-ul blogului din „Dollo zice bine” in „Atentie, Dollo rea!” 🙂

  4. spufi 04/06/2015 at 07:19 #

    Ciudat, mie dimpotriva si pe blog si in realitate mi s-a parut ca chiar si atunci cand le zici „cu naduf” dai dovada o toleranta incredibila. Dar cine stie, poate am eu obrazul foarte gros 🙂

    • VASILIU MIRCEA PAUL 04/06/2015 at 11:27 #

      Doamna în cauză (cea căreia i se părea că Dollo ”mușcă”) reprezintă cazul arhetipal al românului ”mioritic”: educată, inteligentă, dar de o blîndețe incomprehensibilă.

      Pînă cînd nu vom ”mușca” suficient de tare din bucile nesimțirii NIMIC NU SE VA SCHIMBA.

      Pe vremea cînd ”intelighenția” noastră decretase ca principal opozant al scornicismului pe MOTANUL ARPAGIC, în ”faimoasa” revistă Urzica apărea un text cam așa (redat din memorie): ”Și ce face IEPURELE înghesuit într-un colț, cînd își dă seama că nu mai are nici o ieșire ? Ei bine, MUȘCĂ !”

  5. Alina M 04/06/2015 at 09:27 #

    Nu mi se pare că muști, ba chiar ești mult mai îngăduitoare decât mine. Când am citit titlul am crezut că e vorba de Toshiba.

  6. o femeie 04/06/2015 at 15:18 #

    hahaha, bine ca nu a verificat daca esti neagra in cerul gurii :))

    Dollo, intradevar, in scris abordezi probleme muscatoare ale societatii. De fapt nu e vina ta 🙂 textul pare ca musca, problemele abordate de tine nu numai ca ar trebui sa muste, ci si sa urle de durere 🙂

    Si eu consider ca tacerea si toleranta romaneasca nu ne duc departe, mai bine sa muscam in sange (un fel de armata de pitbulli )

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Vinales, seva eco-bio a Cubei

vinales20

Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.