Să nu părem proști

A m participat în ultimul timp, cam o dată pe lună, la ședințele unei instituții naționale care luptă în felul ei, mai soft, cu corupția din țărișoară. Instituția e formată din reprezentanți ai diferitelor partide parlamentare, ai unor ministere cu rol în combaterea corupției, și ai unor stucturi asociative, gen asociația primarilor, a funcționarilor publici etc.

Nu numesc instituția pentru că nu vreau neapărat să-i critic, dar și pentru că sunt convinsă că situația de acolo e replicată în fiecare instituție de stat. În general lucrurile se mișcă greu, birocratizate de un hățiș legislativ pe care și juriștii abia-l deslușesc, dar nici oamenii nu excelează în eficiență. Dintr-o masă la care ar trebui să se adune cel puțin 10-12 oameni, lunar, ca să decidă una, alta, abia dacă sunt vocali jumătate dintre ei, și numai doi-trei se remarcă prin inițiative reale.

Majoritatea își verifică smartfoanele periodic sau pe durata întregii ședințe, chatuiesc pe facebook și aprobă sau se abțin când e cazul să-și dea cu părerea. Pregătirile lor sunt diferite, vârstele la fel, de la cel puțin 30+ până către 60. Unii citesc conștiincios ce li se pune sub nas, dar cam toți o fac abia acolo, la ședință, deși au acces dinainte la materialele respective și ar putea veni deja cu adnotări pe margine, dacă ar avea ceva de spus, dar nu o fac. Așa că singurii care fac și desfac, propun, modifică, inovează atât cât pot și împing lucrurile înainte sunt cei doi-trei de care spuneam, care alocă timp pe bune ca să-și îndeplinească pe cât posibil cât mai bine rolul pentru care au fost trimiși acolo.

Ca în orice grup există și exemplarele rezistente la schimbare. Nu sunt rău intenționați, dar atâta pot ei să cuprindă cu… privirea. Pentru ei e mai bine să nu se schimbe ceva ce a funcționat până acum, pentru că nu știi peste ce dai dacă schimbi. Ca și raiul, binele bănuim că există, dar adevărul e că nu știm, că nu s-a întors nimeni de acolo. De aia ei de regulă propun să se mai aștepte, să vedem ce se mai întâmplă, să mai trimitem o adresă către cutare sau cutare for superior (de regulă parlamentul, care are propriul timp în care reacționează, spre deloc), să se facă totul pentru a tărăgăna, ca să nu ni se reproșeze după aceea că am făcut ceva de capul nostru. Pe scurt să nu facem nimic, că sigur nu greșim.

Dacă e să numărăm, rezistenții la schimbare sunt cam egali la număr cu ăia doi-trei care trag de lucuri înainte. Restul sunt masă de manevră între cei doi poli. Cred că tocmai am descris societatea, în general.

Ultima chestie la care am asistat a fost o discuție despre transparența ședințelor lor. Ședințele sunt de altfel publice, oricine poate să participe, dar interesul publicului nu merge până acolo încât să găsești constant la poarta lor măcar o mână de oameni. Altfel ar sta lucrurile, poate, dacă la un click distanță, din fața propriului computer, ai putea să vezi și să auzi ce discută oamenii ăia. De aceea cineva a propus ca ședințele să fie transmise pe Internet.

Reacția promptă a taberei rezistenților a fost: Doamne ferește și apără!

Nuuu, nu sunt de acord! Ce, să ne vadă că tot întrebăm pe aici ce zice legea aia și aia? Nu, eu nu sunt de acord să se transmită pe Internet! Păi o să se înregistreze și o să fim pe youtube și o să se facă mișto de noi că nu știm legile, o să părem proști… nu se poate!

– a reacționat vehement unul dintre decanii de vârstă ai instituției. Primar de felul lui. Omul e convins probabil că trebuie să pozeze în geniu carpatin, odată ales într-o funcție publică.
A fost oarecum surprinzător să aud explicația asta, în timp ce restul „proștilor” care ne conduc se dau în fapt la ore de maximă audiență, cu plăcere, pe orice ecran. Aș fi zis că cei care luptă cu transparența sunt ăia care au ceva de ascuns, care nu vor să se vadă cum se fac aranjamentele și șmenurile în diversele comitete și comisii, dar adevărul e că modul în care se fac astea acum a atins un nivel în care și dacă ești cu ei la masă nu te prinzi cum te-au făcut la parale. Așa că da, ședințele multor instituții românești sunt transmise pe Internet – vezi consilii locale sau parlament – și cu toate astea aresturile sunt pline de oameni care au operat bugetul în lumina tare a transparenței.

De aia mărturisesc că m-a surprins reacția primarului. Îl urmăresc cu interes încă de la învestirea în instituția asta și exact de la el mă așteptam să spună nu, dar nu pe motivul ăsta. Deși poate că asta e și explicația pentru care la noi specialiștii de orice fel nu prea-și găsesc locul în instituțiile publice – pentru că oamenii care le conduc nu vor să pară proști angajând pe unii care cunosc diverse domenii, ci vor să se creadă că ei știu totul și că de aia au fost aleși.

Iar calitatea asta de superoameni tocmai s-a votat ieri în parlament. Senatorii și deputații recunosc că nu se consieră egali cu „oamenii normali”:

 

*Poza aparține La colțul străzii

Etichete: parlament, parlamentari, prostie, Romania, transparență instituțională