Pub-ul low cost

Câte beri poți să bei pe un zbor low cost: câte te îndeamnă stewardesa sau câte te lasă nevasta?

A m zburat în Italia cu un low cost. De la Blue Air încoace zisesem că nu mai încerc asta, dar acum așa a fost situația că nu am avut ce comenta. De altfel serviciile au fost OK și poate un rol important l-a avut faptul că nu aveam așteptări. Deloc. Dar am câteva chestii de punctat, că nu mă rabdă inima să le las trecute cu vederea 😉

La dus nu am remarcat o cerere prea mare de sandvișuri și băuturi, fiind dimineața devreme și contra cost, lumea a preferat să moțăie în scaunele strâmte decât să dea 3-4 euro pe o chiflă cu ceva la mijloc. Cu excepția unui grup venit gata vesel de acasă (probabil n-or fi dormit deloc decât să se trezească la 4 dimineața ca să ajungă la aeroport) și care aplauda frenetic la fiecare anunț al stewardesei, care rostea mândră numele companiei. Cred că era echipa de majoreți sau ceva.

La întors, însă, a fost de parcă toate se dădeau pe gratis. Nu pridideau stewardesele să explice cu ce sunt sandvișurile și să destupe dozele de bere. În țară era deja miezul nopții, în avion piesa de rezistență era băutura. Promoție: cumperi o doză de 4 euro și o primești pe a doua la juma de preț. Cam cu atât luai o bere la orice terasă din centrul Romei.

Un domn care stătea pe rândul meu, despărțit de nevastă prin culoar, a cerut și el, sfios, o bere. Stewardesa i-a explicat amabilă ce câștigă dacă bea de 6 euro în loc de 4:

– Adică dați 6 euro dar primiți două beri. Deci 3 euro una, în loc de 4.

– Daaaa, dar dacă pot s-o beau și pe a doua, că eu de regulă doar una… știu și eu…, se codește omul cu ochii la nevastă.

– La un moment dat trebuie s-o încercați și pe asta, zice stewardesa cu superioritatea barmanului care a văzut destule în viață, înmânându-i cele două doze.

– Dar dacă fac scandal după aia? mai are omul o ultimă încercare de a da înapoi.

– Nu faceți, că suntem noi aici! îl liniștește stewardesa.

– Bine… e și nevasta aici… hai! se învoiește bărbatul.

Dincolo de hilaritatea situației, nu am putut să nu mă întreb până unde poate merge o companie aeriană de dragul încasărilor? De ce să se oprească la 6 euro, când se putea ajunge la 12? De ce să nu se vândă berea la metru? În cazul de față, probabil, s-a mers până unde ajungea nevasta cu privirea 😉

Omul și-a băut berile și n-a făcut mai urât decât majoritatea pasagerilor. Adică și-a deschis telefonul înainte ca avionul să aterizeze (ca să testeze puterea semnalului în spațiul aerian național), le-a spus și altora că „merge!”, și-a ascultat (sau am ascultat împreună cu el, că era pe speaker ) mesageria vocală, apoi când avionul încă mai rula pe pistă, iar aplauzele frenetice la adresa piloților (care ne-au dus și ne-au plimbat și nu ne-au accidentat, măi!) nu se stinseseră, s-a ridicat grăbit din scaun și s-a întrecut cu ceilalți în cursa pentru apucarea bagajelor. Frenezia era așa de mare că pentru o clipă m-am gândit că la ieșire nu vom mai apuca și noi măcar vreo bretea de rucsac să ducem acasă. În fine, totul a fost bine și s-a încheiat cu zâmbetul ușurat al stewardeselor, bucuroase că au mai adus la vatră o hoardă de români care au văzut cum se trăiește afară.

Etichete: , , , , , , ,

5 comentarii la “Pub-ul low cost” Subscribe

  1. Motanul 10/06/2015 at 15:57 #

    Nu stiu ce au nevestele impotriva alcoolului! Cand sunt la un restaurant, trebuie sa stau langa ceva de metal cand comand o bere sau un vin, sa fie paratraznet pentru fulgerele scurte din ochii nevestei. Daca mai cer o data, sigur sunt faultat pe sub masa fara mila. Ce e interesant e ca cu fiecare bere sau pahar de vin, nevasta mi se pare din ce in ce mai draguta! O fi din cauta ca vorbeste din ce in ce mai putin?

    • Motanul 10/06/2015 at 15:59 #

      *cauza

    • mihai 10/06/2015 at 18:52 #

      Nu motane. Cauza e mult mai prozaica si a fost elucidata in 2003:
      http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12873241

    • mihai 11/06/2015 at 17:47 #

      Revin, ca mi-am dat seama ca ieri am raspuns doar la partea a doua (aia cu nevasta din ce in ce mai draguta). La partea intai (aia cu nevestele impotriva alcoolului), am un sfat din culise: eu am observat ca, cel putin in cazul meu, care beau relativ putin si rar, atunci cand se intampla efectul principal este de relaxare. E ca si cum un soi de airbag se umfla in jurul meu si impinge stresul mai incolo. Si atunci, sexul devine mai bun. Si ea simte si ii place.

  2. Anca 14/06/2015 at 07:42 #

    privirea doamnei… Priceless :))

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale