Mândriile sârbilor

Muzeul tovarășului Tito și niște resturi de avioane NATO, invizibile, doborâte de vajnicii soldați sârbi, practic cu mâinile goale.

D ouă chestii pe care nu le mai văzusem în vizitele de până acum la Belgrad: muzeul lui Tito și cel al aviației.

Iosiv Broz Tito și nevastă-sa (trecută la cele veșnice acuși, în 2013) odihnesc în ceea ce se cheamă Casa florilor, din complexul muzeal dedicat marelui lider iugoslav, prietenul tutulor popoarelor. E amplasat în Belgradul nou, într-un cartier care aduce cu zona nomenclaturistă din Primăverii de la noi. Costă 300 de dinari intrarea și de banii ăștia nu prea ai ce vedea momentan, că exact pavilionul cu cadourile primite de lider de la diversele popoare e în renovare.

mormant condoleante stafete tito

Dar poți să vezi cele două morminte, scrisorile de condoleanțe primite practic din întreaga lume, biroul lui Tito, nenumăratele ștafete primite de la toate categoriile sociale și un film omagial de vreo 15 minute. Mare om Tito ăsta, cum a ținut el cu mână de fier și zâmbet șăgalnic acest turn Babel al Balcanilor, cu musulmani, catolici și ortodocși, fiind ba cu americanii, ba cu rușii, și cum i-a lăsat el orfani pe toți după ce a murit,în 1980.

muzeu

A doua mândrie a sârbilor – cel puțin a paznicului de la intrare – pare a fi muzeul aviației, amenajat într-o clădire circulară ca un OZN, chiar lângă aeroportul Tesla (altă mândrie a sârbilor, apropos, dar de asta v-am povestit deja). Pare mai degrabă un cimitir al aviației, poate și pentru că pe vipia aia de aproape 40 de grade când am ajuns noi acolo nu mișca în zonă decât mâna paznicului, care-și turna niscai bere dintr-o sticlă de un litru jumate într-un pahar.

Intrarea costă 500 de dinari de căciulă, dar fiind ultima oprire din Serbia nu mai aveam cash decât 400.

– Cu cardul nu merge?

– Nu, zice paznicul. Dar dacă-mi dați măcar 500 vă tai un bilet și intrați amândoi pe el.

– N-avem decât 400.

– Vă las și cu 400, dar nu pot să vă tai bilet.

– Nu ne trebuie bilet.

Atunci bine.

Face să dispară cei 400 de dinari într-un sertar și ne conduce amabil până la primul etaj al farfuriei zburătoare, în care era o zăpușeală ca la gura de evacuare a motorului unui MIG.

– Interesul meu e să vizitați muzeul, punctează. Își cere scuze că nu e aer condiționat inside, dar ne arată cu mândrie resturile avionului „invizibil” american pe care doar 34 de sârbi cu niște arme au reușit să-l doboare în 1999, când i-a bombardat NATO.

avion-nato avioane cimitir

 

Ultimele poze sunt de la o fostă mândrie a Belgradului, numită Poarta de vest a orașului, cel mai înalt bloc din Serbia, al treilea din Europa de Est, cică – are 34 de etaje, două corpuri unite printr-o punte la vârf, pe care era cândva un restaurant rotitor. A fost făcut în anii 70 de un arhitect francez, în stil „brutalist”… 😉  Azi e locuită numai jumătate din poarta vestică, dar totul are un aer trist de părăsire și uzură.

bloc bloc2

Mâine vine altă ghicitoare, să vă văd dacă mai sunteți așa cunoscători cum ați fost cu Belgradul 😉

Etichete: , , , , , , ,

3 comentarii la “Mândriile sârbilor” Subscribe

  1. voevod 22/07/2015 at 10:52 #

    Am citit articolul si apoi si pe cel despre Tesla, unde mi-a atras atentia urmatorul paragraf:
    „În ciuda contribuțiilor sale decisive în domeniul electricității și al radioului, omenirea se pare că i-a reținut mai degrabă pe Edison și pe Marconi în legătură cu începuturile acestor domenii. Deși în întrecerea dintre Tesla (inventatorul curentului alternativ) și Edison (curentul continuu) a câștigat Tesla, el tot sărac a murit.”

    M-am gandit instant la Richard Feynman si ca af fi bine sa afle si cei care nu stiu ca unii oameni fac lucruri din placere, au alte sisteme de valori decat bani si faima.

    Un citat extras din documentarul BBC Richard Fenyman – The pleasure of finding things out

    „I don’t see that it makes any point that someone in the Swedish academy just decides that this work is noble enough to receive a prize — I’ve already gotten the prize. The prize is the pleasure of finding a thing out, the kick in the discovery, the observation that other people use it — those are the real things. The honors are unreal to me. I don’t believe in honors.”

    • Dollo 23/07/2015 at 10:52 #

      Probabil că Tesla a fost dintr-un astfel de aluat, nu ar fi rezistat altfel, într-o lume care nu a înțeles multe din invențiile lui. Referirea la bani a fost generată de muzeu, așa scria pe afișele alea.

  2. mihai 22/07/2015 at 11:10 #

    E o cladire circulara ca o bobina tesla! Ntz, ntz, si doar ai vazut o bobina tesla autentica, la muzeu, cand cu neoanele aprinse in maini, ba i-ai facut si poza!

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Slăbiciunile unei femei puternice

katharine-graham

„Personal history”, de Kay Graham, cândva cea mai puternică femeie din America, la cârma Washington Post: despre jurnalism, politică, feminitate și neîncredere. O carte despre cum era America great în secolul trecut.

Eu sunt lucrător sexual, legea e o curvă

sexworker

Interviu în 3 episoade cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. Azi, începuturile – „Epoca de aur”, când comunismul tolera prostituția, marca era mai tare ca dolarul iar clientul era domn.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.