C ică niște duamne dintr-un club de carte au fost date jos în șuturi dintr-un tren al vinului, că se distrau prea tare (sursa). Acuma, ori ăia din trenul vinului nu băuseră suficient, ori duamnele astea nu citiseră aceeași carte. Cert e că discuțiile astea literare pot încinge atmosfera câteodată… 😉
Situația se anunță aproape la fel de incendiară la viitorul nostru club de carte, la care am stabilit că vom face un experiment. Pentru că volumul pe care trebuie să-l citim – Corecții, de Jonathan Franzen – are cam 500 de pagini, și printre noi se află persoane sensibile la cărțile prea groase, cineva a zis, în glumă, să citească fiecare câte o parte, cât i se pare „suficient” să nu-i fie o povară cartea asta. Așa că am tras la sorți ce pagini citește fiecare. Mie mi-a picat prima sută. Încă nu m-am apucat de ea, pentru că l-am descoperit între timp pe Julian Barnes și m-am cufundat în „Nimicul de temut”, dar o iau zilele astea de la bibliotecă și pe a lui Franzen și o să văd dacă mă opresc la cele o sută de pagini sau trec mai departe.
Oricum, va fi interesant de văzut cum se va derula clubul nostru de pe 25 septembrie, când fiecare va povesti ce părere i-a făcut bucata de carte citită. Eram tentată să zic că trebuie să ne căutăm un loc din care să nu riscăm să ne dea afară dacă devenim prea gălăgioși, dar mi-am amintit că la ultima întâlnire, la o terasă din București, la un moment dat nu ne mai puteam auzi între noi din cauza ocupanților de la masa alăturată, unde niște copii aveau vârste prea mici pentru orele înaintate la care îi țineau părinții la terasă.
Nu vreau să dau vina (numai) pe părinții de copii prea mici pentru a fi cărați la terase, pentru că nici unii adulți nu sunt mai civilizați când sunt în public. În România, indiferent unde te afli – terasă, plajă, restaurant – trebuie să-și folosești la maxim corzile vocale ca să te faci auzit. Nu cred că suntem noi neapărat un neam mai gălăgios – în Croația, de exemplu, cel mai tare la terase vorbeau spaniolii și rușii – ci că încă nu am ajuns la gradul ăla de educație socială în care să ne gândim să respectăm intimitatea celorlalți, chiar și în spațiile publice.
Trecând peste partea rasistă, pe care o acuză femeile din articolul citat – că vezi doamne au fost date jos din tren că erau de culoare, nu pentru că erau prea gălăgioase – ce credeți, la noi, în primitoarea țărișoară, ar fi posibil ca niște clienți prea gălăgioși să fie escortați afară dintr-o incintă, doar pentru că-i deranjează pe ceilalți? Întreb și eu așa, de curiozitate…
Sincer, în localuri în general muzica ambientală mi se pare dată cu sonorul prea tare (ce să mai zic de diverse evenimente-nunți, botezuri, cumetrii, că atunci trebuie să urlii la urechea celui de alături) și de aici pornește tăvălungul.
Am citit într-o povestire de O. Henri o chestie foarte mișto despre muzica din localuri, citez aproximativ: ”orchestra cânta suficient de judicios încât să facă arta muzicală probabilă și arta conversației posibilă”.
Dacă s-ar putea întâmpla și la noi întâmplarea: da, presupun, în localuri cu mare ștaif față de clienți extrem de neciopliți.
Aoleu, citi ar trebui dati jos de prin trenuri pe la noi… Pentru ce-auzim si mirosimimpotriva vointei noastre si a bunei noastre stari, si nu putem, by nature, sa ne ferim.
Culoarea nu stiu daca are legatura, da’…
De la bibliotecă??? Mai există?
Știu că există, am fost de curând la cea de lângă mine, doar că mi-am rătăcit abonamentul și pentru a primi unul nou trebuie să dau anunț la ziar, să le duc copia anunțului și a chitanței, să angajez un detectiv să caute abonamentul pierdut. Să angajez și o vrăjitoare să verifice în tarot și după un preot să dezlege cununiile.
exista si sunt ieftine, cunosc lume (ca mine) care aleg sa imprumute o carte decat sa o achizitioneze si stearga de praf.